Prima dată în Asia (3): în vizită la Burj Al Arab

(Iar) am avut o perioadă dificilă, care încă nu s-a încheiat, dar slavă Domnului, lucrurile se prezintă semnificativ mai bine și sper ca-n săptămânile următoare totul să revină la normal. Uh, câtă nevoie aș avea de ceva liniște constantă, de care anul ăsta nu prea am avut parte... 

În fine, asta e. Unde rămăseserăm? Așa, ziceam că mergem să vizităm Burj Al Arab. Păi să ne așternem, dară 🙂. 

Trebuie să încep prin a menționa faptul că, spre deosebire de alte hoteluri luxoase atât din Emirate cât și din întreaga lume, aici nu poți pătrunde decât în două moduri: fie ca oaspete, fie plătind un tur ghidat. Alternativa de-a intra pur și simplu în lobby și-a te preumbla pe acolo nu există. 
Și cum, vorba lui Moromete, noi nu fătăm bani 😀, am optat pentru varianta peizană și-am luat un tur, care costa 259 de dirhami (aproximativ 60 de euro) de persoană.

De la poartă am fost preluați de ghid și conduși într-un hol dintr-o clădire adiacentă, unde ni s-au împărțit ecusoanele și ni s-a făcut un mic instructaj (care includea interdicția de-a face fotografii în perimetrul recepției. Ghidul ne-a mormăit ceva despre niște incidente anterioare acestei reguli, când se puteau face fotografii în recepție, care au fost publicate în Social Media și anumite persoane s-au plâns că au apărut în imagini. Foarte interesant subiect, ce păcat că nu l-a dezvoltat 😀. Trebuie să fi fost din categoria ”ce căuta X acolo când se presupunea că e-n cu totul altă parte”, dar asta se poate doar specula). 

Înainte de-a intra propriu-zis în hotel am avut un răgaz pentru fotografii; tot acum ni s-au făcut și acele poze specifice atracțiilor turistice, pe care le poți achiziționa la încheierea turului. În general jupânul nu e fan al chestiilor ăstora pe care le consideră tourist trap, dar ne-am lăsat fotografiați; după cum se va vedea, ce bine că nu ne-am bazat pe pozele lor... 

Hotelul este construit pe o insulă artificială, pentru a cărei realizare au fost necesari doi ani și este conectată de țărm printr-un pod privat. Cu o înălțime de 321 de metri, designul hotelului (pe care șeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum și l-a dorit a fi unic în lume, ceea ce i-a și reușit), a fost inspirat de vela unei corăbii tradiționale arabe numite ”dhow”. 

Intrând în hotel (pe o intrare privată, rezervată exclusiv tururilor), am fost întâmpinați de un majordom care ne-a oferit fiecăruia câte un prosop umed și rece pentru a ne răcori, precum și un pahar de limonadă. Și cât de binevenite au fost! Micile detalii care fac diferența... După un scurt instructaj (da, încă unul 🧐) și o prezentare generală a hotelului, am pornit în turul propriu-zis. 

Hotelul are 28 de etaje, dar practic sunt 56, fiecare dintre cele 202 apartamente fiind construit pe 2 niveluri (ceea ce-i conferă atributul - unic la nivel global, în fapt o clasificare neoficială - de hotel de 7 stele). Am început prin a vizita partea unde se prezentau aspecte care țin de proiectare. 

De la fereastră se vedeau hotelurile Jumeirah Beach și Jumeirah Mars Al Arab (Jumeirah fiind una dintre cele mai prestigioase și exclusiviste zone ale Dubaiului). 

Decorațiunile interioare sunt deopotrivă moderne, păstrând în același timp și o inconfundabilă notă de tradiționalism. Predomină nuanțele de auriu și roșu, totul de un bun gust desăvârșit. 

Unul dintre principalele puncte de atracție îl reprezintă apartamentele imperiale. Până acum patru ani, erau disponibile pentru turiști (54.000 de dolari pe noapte, ne-a spus ghidul și din ce-am văzut în jur, n-am fost singura care-a belit ochii cât cepele). În 2021 s-a decis că vor fi transformate în muzeu. Înainte de-a le vizita ni s-a servit o cafea arăbească, pe care am băut-o contemplând ceea ce se afla în jur și gândindu-mă că, de acord, n-or fi aducând banii fericirea, dar ce bine o întrețin... 

Tot personalul este deosebit de politicos, iar majordomii sunt foarte bine informați; din ce-am băgat de seamă, nu exista să-i întrebi ceva și să nu știe. 
”Vesela provine din Germania”, mi-a spus ghidul, prezentându-ne sala unde se lua masa și după ce ne întrebase de unde suntem. (Oarecum off topic: la întrebarea asta, de obicei răspundem că locuim în Germania, dar suntem născuți în România). 
Așa, deci frumoasă veselă, putem fi mândri 😀. 

Nu sunt multe locuri unde se potrivește un candelabru, dar aici era cu siguranță unul dintre ele.

Atenție pentru detalii și un sentiment de lux autentic; respectiv, luxul deloc strident și care n-are nevoie să strige în gura mare și din toate bling-bling-urile... 

... și asta chiar dacă vorbim de scări ale căror balustrade sunt poleite cu aur de 24K. 

Țin să menționez și parfumul ambiental care ne-a acompaniat pe întreg parcursul vizitei; discret, dar insinuant și foarte plăcut. Am tot vrut să întreb ce era, dar am uitat. Presupun că mosc sau ceva comparabil... însă efectul era deosebit, e suficient să mă uit la imagini ca să îl evoc. 

Am părăsit hotelul (printr-un alt hol decât cel pe unde intraserăm) și ne-am îndreptat spre magazinul de suveniruri, unde ar fi urmat să vedem fotografiile făcute la intrarea în hotel și să ne decidem dacă vrem să cumpărăm vreuna.

Adică așa ar fi trebuit, numai că, spre surpriza noastră, angajatul ne-a informat că ”we have an error” și pozele noastre nu pot fi încărcate. Întrebăm dacă se anticipează o rezolvare în curând.
- După cum v-am spus deja, avem o eroare. 
- Ăăă, da, am înțeles asta. Dar credeți că...?
- Și nu vă putem oferi fotografiile. 
Splendid, mă mai și întrerupi 🤨.
- Dar să știți că nu sunteți singurii în situația asta. 
Avea un ton defensiv, de parcă l-ar fi acuzat cineva pe el personal de ceva. Cam din topor abordarea, ținând cont de locul în care ne găseam. ”Ne cerem scuze, iată un pahar de apă complimentary, vă mulțumim pentru vizită” ar fi fost prea dificil, probabil. 
Din fericire (cum spuneam mai sus) nu ne bazaserăm pe pozele lor. Iar înainte de-a ne urca în mașinuța de golf cu care veniserăm, ghidul a fost amabil și ne-a mai făcut o fotografie, de rămas-bun. 

Aceasta a fost experiența noastră la unul dintre cele mai emblematice hoteluri din lume. Ne bucurăm și ne simțim privilegiați că am ajuns să putem vedea așa ceva. Totuși, schimbând impresii ulterior, am ajuns la concluzia că nu ne-am simți bine ca oaspeți într-un astfel de loc. 
Este o lume în care noi nu ne regăsim. O lume a altora, a oamenilor înstăriți și obișnuiți cu astfel de experiențe. Ne lipsesc deprinderea de-a fi bogați și de-a ne comporta ca atare, precum și relaxarea indusă de o situație materială strălucită, nemaivorbind de acel ”usage du monde” pe care-l au numai acei oameni obișnuiți cu asemenea stil de viață.