Cărțile pe care le-aș uita numai pentru a le reciti iar și iar

Data de astăzi mi-a adus aminte de una dintre cele mai fascinante cărți ale adolescenței - ”Copiii căpitanului Grant”, de Jules Verne. Mai precis, de începutul mesajului din sticla încredințată oceanului: ”La 7 iunie 1862, corabia cu trei catarge, Britannia, din Glasgow s-a scufundat pe coastele Patagoniei în emisfera australă...”. 
Și dacă mi-am adus aminte de asta, mi-am adus aminte și de ideea mai veche de-a scrie despre cărțile pe care am regretat că le-am terminat (și, eventual, pe care mi-aș dori să le pot uita numai pentru bucuria de-a le putea savura încă o dată). 

Inițial avusesem în plan un top 3 și trei mențiuni onorabile. Dar mi-a fost imposibil să mă rezum la atât, așa încât, cu voia voastră, topul va include cinci cărți (trișez un pic: seriile vor fi considerate o carte per se. Ah, ce-mi place să fac reguli 😀). 

Începem, așadar, în ordine crescătoare. 

5️⃣ La egalitate, ”Cei trei mușchetari” și continuarea acesteia, ”După 20 de ani”. Aș fi putut include trilogia completă, dar ultima carte din serie (”Vicontele de Bragelonne”) mi s-a părut mult mai slabă decât primele două. 

4️⃣ Ciclul ”Fjällbacka”, de Camilla Läckberg. O serie Nordic Noir deosebit de bine scrisă, din care am citit până acum 11 volume. Cea de-a douăsprezecea carte a fost recent publicată și abia aștept să ajung să o citesc. 

🥉Trilogia ”Millennium”, de Stieg Larsson. Am povestit de mai multe ori despre ea, n-o să reiau. Este o capodoperă și pot spune că reprezintă excelența în materie de Nordic Noir. 

🥈 N-a fost deloc ușor de ales, dar medalia de argint îi revine seriei ”Harry Potter”. S-ar fi aflat cu siguranță pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, dacă n-aș fi citit cartea care, cred eu, ar merita să fie citită de absolut orice om din lumea asta. 

Înainte de a decerna medalia de aur avem, cum spuneam, și trei mențiuni onorabile. Ordinea acestora este aleatorie.

🟡 ”Nașul”, de Mario Puzo, după care s-a făcut celebrul film cu Marlon Brando și Al Pacino. E una dintre acele puține situații când nu mă pot decide dacă-mi place mai mult cartea sau filmul. 

🟠 ”Anna Karenina”, pe care am citit-o de două ori. Prima dată la 16 ani, când am fost fascinată. A doua oară pe la 20-și ceva, când mi-am dat seama că este una dintre acele cărți care pot defini dragostea pentru lectură.

🟣 Pentru cea din urmă mențiune avem, din nou, o poziție de egalitate: ”Îngeri și Demoni” și ”Inferno”, ambele de Dan Brown. Probabil nu mai au nevoie de nicio prezentare. Mă limitez la a spune doar că, dacă ”Inferno” ar fi fost publicată în 2020, mult fir de tors le-ar fi dat unora... 

🥇 Și-am ajuns și la medalia de aur, acordată de mine cărții ”Quo Vadis”, despre care am scris în urmă cu 8 ani. În ceea ce mă privește, este cartea supremă. Am detaliat atunci motivele pentru care cred că toată lumea ar trebui să o citească. Eu am citit-o de două ori și nu exclud să mă reîntâlnesc cu ea, la un moment dat. 

Revăd ceea ce am scris și-mi dau seama că nu am inclus nicio carte de Stephen King, ale cărui scrieri le devorez cu voluptate. Niciuna de Agatha Christie și niciuna de Jules Verne, deși de la el pornisem. Și nici atâtea altele, care cu siguranță ar fi meritat. Mi-ar trebui un top 50 și vreo sută de mențiuni onorabile. Cel puțin. 

”So many books, so little time”, după cum bine spunea Frank Zappa.