Problema cu burnout-ul funcțional...

 ... tocmai în asta constă: că funcționează. 
 (Pff, ce drag mi-e de mine când dau pe dinafară de logică 🤨. Însă ideea este că, atâta vreme cât încă n-ai capotat cu totul, niciun medic n-o să te bage în seamă. Ești în stare să-ți faci treaba la muncă? Dormi bine noaptea? Nu dai bună ziua pițigoilor? Pa, pa, mai poftim pe la noi dacă ajungi să răspunzi cu ”nu” la primele două întrebări și cu ”da” la cea de-a treia. Închid paranteza). 

Ok, acuma vorbim serios. Am tot încercat să-mi dau seama ce se întâmplă cu mine, de ce am devenit atât de posacă și retrasă, de ce sunt mai tot timpul epuizată psihic, de ce în afara serviciului nu prea-mi doresc altceva decât să fiu lăsată în pace. Plus încă vreo câteva chestii la fel de ”plăcute” (not). 

Inițial mă gândisem la premenopauză, dar ginecologul m-a asigurat la controlul anual că deocamdată nu e cazul; acareturile funcționează la turația obișnuită, deși am trecut în a doua jumătate spre 50 de ani (OMG, cum sună asta 😱). 
Așa că am zis că o fi stresul ultimilor ani (care n-au fost tocmai ușori), volumul tot mai mare de muncă, faptul că n-am fost încă în concediu anul ăsta, mă rog, niciuna dintre explicații nu mă satisfăcea pe deplin. Că vorba aia, stresată am mai fost, de muncit pe brânci am mai muncit, concediul urmează (și oricum, au fost și destui ani fără), deci nu simțeam că am ajuns la rădăcina problemei. 

La un moment dat am dat peste un articol din categoria ”ăsta aș fi putut la fel de bine să-l scriu eu” și mi-am dat seama care e problema. Aia din titlu e. 

Și-acum să ne despletim, dară. 

✔️ Zilele par să fie exact la fel. 
De foarte mult funcționez pe pilot automat. Timp de 5 zile pe săptămână, viața mea arată așa: trezire. O oră / o oră și jumătate cu metroul. 8,5 - 9 ore de muncă. Altă oră / o oră și jumătate cu metroul. Un episod sau două din vreun serial (am văzut ”Dept. Q” și iar nu știu de ce să m-apuc). Scrollat pe Facebook, eventual citit un articol-două. Energie pentru vreo carte nu am. 
În weekend, sâmbăta e pentru chestiuni administrative (cumpărături, curățenie, de gătit se ocupă omul) și eventual mers la sală - o dată pe săptămână e la fel de bun ca nimic, dar nu ne vine să sistăm abonamentul și ne tot promitem că vom reveni la măcar 2 sesiuni pe săptămână. 
Duminica încerc să mă relaxez, să citesc, nu prea-mi iese întotdeauna. 

✔️ Ești tot timpul epuizată, inclusiv după odihnă. 
Mă rog, asta să spunem că nu mi se aplică în totalitate, adică nu e ca și cum nu aș fi dormit deloc, dar categoric volumul meu de energie și de ”let's go!” este destul de scăzut.

✔️ Îți faci tot mai rar timp pentru lucrurile care te fac fericită.
Numai dacă mă uit cât de puțin am ajuns să scriu pe blog... Și e doar una dintre pasiunile vechi, pentru care nu mai regăsesc disponibilitate emoțională. Când te gândești că visul meu de-o viață fusese să scriu o carte, iar eu nu mai reușesc să mă adun decât rareori pentru două texte pe săptămână.
Nu mai ascult muzică, nici măcar pe Zubin. Care-mi este la fel de drag, însă e pus undeva la ”index”.

✔️ Singurul loc în care te poți concentra este la serviciu și trăiești cu gândul la următoarea pauză. 
Mda, și asta cu eforturi susținute, lecitină, magneziu și agendă în care-mi fac mult mai multe notițe decât era nevoie acum câțiva ani. Încă mă descurc bine, dar nu pot să nu mă-ntreb cât o să mai dureze ”încă” ăsta. 

✔️ În secret, îți dorești să te îmbolnăvești. Nu grav, dar suficient cât să poți sta în pat să te odihnești fără să te simți vinovată.
Pick me, pick me 🙋‍♀️. O gripă, un chelcășoz acolo, măcar o săptămână să pot sta în vârful patului. În 15 ani și jumătate, adică de când lucrez în Germania, am avut 2 săptămâni de scutire medicală, puse cap la cap. De fiecare dată cu motive întemeiate. Și nicio zi la actualul serviciu, de mai bine de 7 ani. 
(Cunosc personal nemți care se duc la doctor pentru că le curge nasul și primesc scutire medicală pentru o săptămână. Nu o să fac niciodată așa ceva, din simplul motiv că eu nu sunt omul care să-și bată joc). 

✔️ Îți amâni visele pentru ”într-o bună zi”. 
La fel de bine aș putea să spun că am renunțat la foarte multe dintre ele. Pe cuvântul meu că nu mă alint și nu ”fish for compliments”, dar am senzația că am îmbătrânit și ce-am realizat până acum, cam cu aia rămân. 

✔️ Îi asiguri pe toți că ești bine. 
Vorba ceea, dacă aș avea câte un euro pentru fiecare ”sunt ok”, acum aș bea un cocktail pe o plajă din Seychelles în loc să mă pregătesc pentru următoarea săptămână de serviciu. Adevărul e că-i mult mai ușor dacă spui că ești ok, fiindcă oamenii te lasă în pace.

Mno, cam pe aici sunt. Poate o să treacă și asta, până una-alta mâine e luni, a venit toamna și eu încă n-am reușit să mă adun să schimb garderoba în șifonier. Bine că mai e cald vreo câteva zile...