joi, 19 noiembrie 2026

Tenerife, insula contrastelor (IV): cea dintâi baie în Oceanul Atlantic 💙🌊💙

Una din cele mai emoționante și împlinitoare experiențe din concediul petrecut în Tenerife a fost reîntâlnirea cu Oceanul Atlantic. Dar de data asta a fost o întâlnire adevărată, nu doar intrat până la glezne, ca-n urmă cu trei ani în Portugalia. 

Ceea ce nu știusem înainte (dar am aflat la fața locului) este că Tenerife se află la o latitudine subtropicală, la aproximativ 300 de kilometri de coasta Africii, iar poziția aceasta asigură o temperatură confortabilă a apei pe tot parcursul anului. 

Și ne-am întâlnit cu oceanul pe Playa El Duque, pe bună dreptate considerată cea mai frumoasă plajă din Tenerife. E atât de spectaculoasă faleza acolo, încât ni se umpleau sufletele de frumos, de recunoștință și de bucurie.


Nu m-aș mai sătura de asemenea asfințituri... 🧡


În general am preferat să facem plajă la piscina hotelului, din multe puncte de vedere fiind mai confortabil; dar pentru experiența Atlanticului am ales plaja aceasta, pe care o vizitaserăm deja și ne plăcuse cel mai mult dintre toate. Am avut noroc de-o zi ceva mai umbrită de nori, caldă fără a fi înăbușitoare. 


M-am încumetat un pic mai greu, apa fiind oarecum răcoroasă, așa că înaintam înceeeet și nu-mi venea să intru de-a binelea în apă; plictisindu-se, vorba ceea, să tot stea după mine, oceanul a trimis un val un pic mai înalt care mi-a ajuns aproape de piept și după aceea m-am aventurat în valuri 🧜‍♀️. 
Și bine a fost.

”Bine te-am găsit”, i-am spus în timp ce mă mișcam într-un bras relaxat de-a lungul țărmului, repetându-mi cu un zâmbet până la urechi ”înot în Oceanul Atlantic” 💙. 


Și nu-mi venea să cred că, practic, ne aflam la doar câțiva pași de Africa. 
Vom ajunge și acolo într-o zi 🙂. 

luni, 16 noiembrie 2026

Tenerife, insula contrastelor (III): Parcul Național Teide, Garachico și Masca

Unul dintre principalele obiective în Tenerife este Parcul Național Teide, unde se află vulcanul cu același nume; având o înălțime de 3.718 metri, este cel mai înalt vârf din Spania și a treia cea mai înaltă structură vulcanică din lume (măsurată de la baza oceanului). 
Parcul merită vizitat pentru peisajul aparte format din câmpuri de lavă pietrificată, cratere și formațiuni stâncoase. Se poate urca în vârf (cu telecabina) și imaginile sunt spectaculoase, dar am citit că sunt 4 grade acolo sus, deci foarte mulțumim, nu 🥶. 

Am luat excursia prin Booking.com și în retrospect s-a dovedit a fi o alegere inspirată, în primul rând pentru că la destinație ar fi fost destul de complicat să găsești un loc de parcare. Am avut o oră la dispoziție pentru plimbare și aș spune că pentru noi a fost suficient. 


Zona în care se află astăzi Parcul Național Teide s-a format într-un proces extrem de îndelungat, începutul fiind undeva în urmă cu peste zece milioane de ani. De-a lungul timpului, vânturile și variațiunile de temperatură au modelat rocile vulcanice și unele dintre ele au devenit emblematice. Instagramabile, cum am spune azi. 


Ne-am plimbat, am făcut poze și ne-am bucurat de experiență, dar în ceea ce mă privește, chiar nu este genul meu de obiectiv. Fără discuție, mi-ar fi părut rău să-l ratez, însă în retrospect cred că e și foarte mult FOMO (Fear Of Missing Out) la mijloc. 

Următoarea oprire a fost în Icod de Los Vinos, un vechi și fermecător sat din nordul insulei, remarcabil pentru arhitectura colonială tradițională canariană. Ne-am plimbat pe străduțele înguste și personal mă simțeam ca într-o telenovelă, adică nu m-aș fi mirat din cale-afară dacă ar fi apărut vreo Esmeralda sau Isaura de undeva 😀.


Satul este înconjurat de plantații de bananieri și viță de vie, dar ghidul ne-a povestit pe drum că se face tot mai puțină agricultură, preferându-se tot mai mult importul. 

Una dintre ideile interesante cu care am rămas este că Tenerife e o locație preferată de producătorii de filme, și asta nu doar datorită peisajelor spectaculoase, ci mai ales ca urmare a avantajelor fiscale,  Insulele Canare fiind în general cunoscute pentru stimulente și reduceri substanțiale de taxe pentru producțiile cinematografice naționale și internaționale. Am căutat câteva exemple de filme și seriale mai cunoscute filmate în Tenerife, integral parțial și am găsit așa: ”Fast and Furious 6”, mai multe episoade din ”Dr. Who” și ”The Witcher” și încă vreo câteva mai puțin cunoscute. 

Tot în Icod de Los Vinos am văzut Drago Milenario - un arbore impresionant, având câteva sute de ani (unele surse spun 300, altele 800), simbol al insulei. 


După masa de prânz ne-am îndreptat spre Garachico, aflat în imediata vecinătate, la baza unei faleze abrupte. Aici am făcut un popas de vreo 15-20 de minute, preț de câteva fotografii.


Ultima oprire de pe traseu a fost în satul Masca, de asemenea cunoscut și drept ”Machu Pichu al Insulelor Canare”. Este un sat minuscul (mai puțin de 100 de locuitori permanenți) și e spectaculos prin rin casele tradiționale din piatră situate pe creste vulcanice. Aici poate că am fi stat mai mult, dar ploua mărunt și îndesat (uluitoare diferențele dintre nord și sud...) și panta era destul de abruptă. 


Am tras ceva de mine ca să scriu articolul ăsta; se vede că muntele nu prea e pasiunea mea... Dincolo de asta însă, am din nou o perioadă dificilă și nu am nici cea mai vagă idee când și cum o să reușesc să mă adun. Și nici promisiuni nu(-mi mai vine să) fac, în orice caz nu mai mult decât că o să încerc. 

duminică, 8 noiembrie 2026

Tenerife, insula contrastelor (II): primele plimbări și reîntâlnirea cu Oceanul Atlantic

Așa cum spuneam în precedentul articol (și vă rog să tragem perdeaua peste faptul că n-am scris de două săptămâni 🫣), unul dintre aspectele pentru care aș recomanda oricui insula Tenerife este faptul că aici se găsesc atracții pentru absolut orice tip de turist, indiferent de profilul și preferințele acestuia. 

Vrei să stai la plajă toată ziua? Locuri prielnice din belșug.
Hiking? Parcul Național Teide, Traseul Samara, Poteca Sieda Cañadas și mai sunt și altele.
Sporturi nautice? Cred că nu faci nici 50 de metri fără să dai peste oferte de parasailing, scuba diving și jet skiing. Și nici nu includ parcurile acvatice, unele dintre ele renumite la nivel global.
Sau poate vrei la club? Era unul chiar la vreun kilometru și jumătate de hotelul nostru. Ne uitam la tinerii care stăteau la coadă la intrare și ne aminteam de trecutele tinereți. (Oare ce-o mai fi făcând Tocică? 🤔).
Excursii în împrejurimi? Booking.com abia te-așteaptă, nemaivorbind de numeroasele opțiuni de-a închiria o mașină și-a porni hai-hui. 
Plimbări pe jos? După pofta inimii! Nu știu ce poate fi mai frumos decât să te plimbi pe faleză, pe sub palmieri și ascultând Atlanticul... 

Și asta e ceea ce-am făcut și noi într-una din zile. Costa Adeje (care este, în fapt, o fâșie de coastă de câțiva kilometri) este locația ideală pentru ”cartierul general” al sejurului, dat fiind aerul estival, de vacanță și accesul ușor spre diferite destinații din zonă.
Așa că într-o după-amiază am luat autobuzul spre stațiunea învecinată Los Cristianos, ne-am frăsunit pe acolo și ne-am întors pe jos, într-o luuuungă 🙂 plimbare pe plajă și pe faleza parțial umbrită de palmieri. 

Ne-a plăcut locația, deși în retrospect am concluzionat că suntem foarte mulțumiți cu alegerea de-a sta în Costa Adeje. Los Cristianos e un fost sat pescăresc și care și-a păstrat farmecul autentic, având multe zone pietonale ușor de explorat. 


Palmierii, ah, palmierii. Îi iubesc, în primul rând pentru că-i asociez cu ideea de vacanță. Dacă am palmieri, cel mai probabil sunt în concediu 🌴💚🌴💚🌴💚. 


Era inedit să vezi panouri care te îmbiau la înghețată, băuturi răcoritoare și jucării de plajă și să asociezi asta cu faptul că e, totuși, jumătatea lui octombrie. Și că la tine acasă sunt zece grade și plouă. 


Îmi aduc aminte că ne-a cam surprins faptul că unii vânzători nu vorbeau decât o engleză foarte aproximativă, ceea ce e ciudat pentru o locație a cărei principală sursă de venit este turismul. Dar asta nu era totuși o situație frecventă. 
Ah, și pentru că veni vorba, foarte mulți turiști englezi și nemți prin partea locului. În lift ne salutau în germană deși ne vedeau pentru prima dată (nu că am arăta noi ca nemții, dar probabil porniseră de la premisa că suntem, și pe jumătate aveau dreptate); cât despre englezi, am văzut o mulțime de Irish pub-uri, de unde am tras concluzia că sunt mulți mușterii. 

În zona Playa de las Américas e de asemenea frumos, aproape luxuriant aș zice.


Ne-am întors agale pe faleză, cale de câțiva kilometri. Superb, superb 💚 (de palmieri zic, să n-avem vorbe 😀). 

Revederea cu Oceanul Atlantic a fost emoționantă. Și, așa cum mi se întâmplase și în Creta cu ani în urmă, mi-am adus aminte de melodia ”Legendele Mării”, interpretată de Angela Similea.


”Spre zări de vis, m-au legănat / Legendele mării / Cu vraja lor, m-au fermecat / Legendele mării...” 💙.

Pentru mine, marea este magică, în cel mai autentic sens al cuvântului. Îi contemplu imensitatea și ciclicitatea valurilor, o las să mă vindece, să-mi spele oboseala acumulată și-mi umplu sufletul de frumusețea și albastrul ei vindecător. 


Am ajuns în Costa Adeje la lăsarea serii, exact la timp pentru a vedea spectacolul asfințitului. 


Evocând momentele astea, îmi aduc aminte de cuvintele lui Michelangelo: ”Ce artist minunat a fost Dumnezeu atunci când a creat universul: sculptor, arhitect, pictor. El, care a creat mai întâi spațiul și l-a umplut cu minunile lui”. 
Și cine-ar putea s-o spună mai bine? 🙂