Întâmplările de mai jos (ambele de la birou, foarte recente) stau mărturie pentru acest fapt și încerc să le abordez dintr-o perspectivă filozofică, dar cred că mai am de lucru la asta.
1) 🐔🐔🐔 - Am adus ouă proaspete de la curte, facem o omletă în pauza de prânz?
Scrutez colegul cu severitate.
- Numai dacă provin de la o găină fericită și relaxată, zic.
- Foarte fericită și relaxată. Face yoga în fiecare zi.
- Și numai dacă a murit de bătrânețe.
Scurt moment de liniște.
- Greta, păi găina e vie. A făcut ou azi dimineață.
- A.
Este evident că am nevoie de o vacanță, nu? Până una-alta încep cu un weekend prelungit, că mai aveam două zile de concediu de anul trecut pe care trebuia neapărat să le iau până la sfârșitul lui martie.
(Nu că m-aș fi umflat de somn astăzi, la 7 precis mă trezisem. Dar odihna mentală nu e mai puțin importantă și ”Falcone” mă așteaptă. Excelentă carte, apropo. Ex-ce-len-tă).
vineri, 22 martie 2024
Îmbătrânesc, my friends
2) 🎙️🎶🎵 Small talk.
- Cine cântă “I thought that we would just be friends, la-la-la”?
Nimeni: nimic.
- Melanie C, ex Spice Girls, zic eu neridicând măcar privirea din monitor.
Stupefacție.
Acuma chiar am ridicat ochii.
- Adică de care muzică?
- Păi de asta mai recentă, mai… așa, mai… de oameni tineri, ăăă…
Stai, CE?! 🤨😳🤬
Acum să ne înțelegem, nu ascult doar Mozart și Beethoven. Ascult și muzică de film, și muzica anilor '90, și Beatles, Ricchi e Poveri, Queen, ABBA și multe altele. Dar pentru mai tinerii mei colegi, astea mă fac să par ca și cum animalul meu de companie ar fi fost un dinozaur.
Acum te rasfeti, astea nu sunt exemple serioase. La primul e doar oboseala, la al doilea…Mel C e chiar vechisoara.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, « imbatranirea este buna », ca sa parafrazez o reclama mai veche la detergenti.
Cu exceptia durerilor de articulatii si problemelor de sanatate care incep sa ridice capul, niciodata nu mi-a fost mai bine ca de la 50 de ani incoace…:)
@Mmmaria, între noi fie vorba, în timp ce scriam mă gândeam: fraaate, eu zic de mine că îmbătrânesc, dar tocmai am sărbătorit centenarul bunică-mii :)))
RăspundețiȘtergereBine că ai spus-o tu singură! Că altfel...😁
Ștergere@Ioana, păi da, exact: am spus-o eu ca să n-o spună alții :D
RăspundețiȘtergere