Scurt raport din preumblarea pe coclauri italieni

😩 Sunt decupată de oboseală și, cu toate că întâlnirea a decurs bine și m-am descurcat mulțumitor la prezentarea susținută, încă am convingerea că treaba asta se putea rezolva printr-un call.
Singura parte bună e că i-am întâlnit pentru prima dată și pe cei care erau persoanele de contact în urmă cu 4 ani, când am preluat eu clientul ăsta - oameni foarte mișto, cu care am lucrat timp de 2 ani, dar care fac parte acum din alte divizii (din păcate pentru mine). Bineînțeles, ei n-au participat la întâlnire, dar i-am întâlnit când mi s-a făcut un tur al întregii clădiri. Bucuria a fost reciprocă și cu greu m-am abținut să le spun că mi-e dor de ei și că succesorii lor sunt niște loaze pline de fumuri și impresii...

✈️ Aeroportul Malpensa n-o fi el intimidant de mare, dar pentru numele lui Belzebut, ca să găsești ”floor zero”, de unde pleacă taxi-urile locale (nu cele care merg la Milano), îți trebuie harta lui Harry Potter. Bine, aș adapta nițel formula: ”I solemnly swear că n-o să-mi castrez clienții cu foarfeca de grădină”, de exemplu 🤫. Cred că m-am învârtit măcar jumătate de oră pe acolo, urmând indicații parțial contradictorii și mulți ”ma che cazzo” am strivit printre dinți.

🏨 Hotelul din Malpensa la care am înnoptat a fost ok, cu vreo 3 amendamente:

• Recepționistul era competent ca o ciupercă murată (”Nu puteți lua cina în hotel. Nu există niciun restaurant în apropiere. Dacă vreți să mâncați, vă recomand să luați niște napolitane de la automat și să mi le aduceți ca să le pun în contul camerei. Dați-mi buletinul. Poftiți cartela, vă doresc ședere plăcută. Aaa, vreți buletinul înapoi? Poftiți, sorry. Vreți Wi-Fi? Iată codul, sorry”). Dacă mă luam după el, ronțăiam cu abnegație napolitane de orez expandat. Dar după ce mi-am dus bagajul în cameră, am coborât să inspectez terenul și-am descoperit ditamai restaurantul, ÎN hotel. Unde lumea mânca mulțumesc-bine. L-am întrebat pe ciupercă de ce nu mi-a zis de restaurant (”yes, you can eat, sorry”) și-apoi am cinat cu un excelent Ossobuco Milanese.
  
  Te pomenești că băietul făcea parte din mafia automatelor de napolitane 🙄.
  
  
• E vreo nouă tendință să nu mai ai prize în apropierea noptierei? Dacă da, e stupidă (ea, tendința), în măsura în care voiam să încarc telefonul sau tableta în vreme ce lecturam diverse, întinsă în pat. Dar în toată camera exista o singură priză, lângă masă. Asta deși era cameră dublă. Două persoane ar fi avut nevoie de un prelungitor, dacă ar fi vrut să-și încarce concomitent device-urile.
  
  
• Știu că nici stelele nu mai sunt ce erau odată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Totuși, să fii hotel de 4 stele și să nu oferi la micul dejun absolut nicio legumă, nici măcar niște roșii cherry cumpărate de la Carrefour, parcă nu merge. Cât despre chifle, ar fi putut fi folosite cu succes pe post de proiectile în cazul în care ne-ar fi atacat membrii clanului mafiot al automatelor de napolitane.
  

 🍨 Am experimentat un desert inedit: înghețată cu miere și cu aceto balsamico. Foarte bună și răcoroasă combinația, recomand.

Cam atât din cea mai recentă experiență de customer management. Trăgând linie, n-a fost rău. Preț de vreo zece secunde, mi-am imaginat cum ar fi fost să apar într-un tricou inscripționat cu ”I see stupid people” sau ceva de genul ăsta... 😀