Peste câteva zile omenirea își ia rămas-bun de la un an despre care, deși din fericire îl încheiem cu bine, personal doar îmi doresc să se încheie o dată.
Din ce-am tot citit și auzit pe la alții, nu sunt singura care simte așa. Circula recent și un meme care spunea ceva de genul ”după 2025, intri în noul an cu maximă precauție, tiptil-tiptil, ținându-ți respirația și călcând pe vârfuri”.
Eh, cam pe-acolo sunt și eu.
Cu sufletul la gură.
Cu teamă.
Cu așteptat vești pe linie medicală.
Am călătorit în două țări noi - Polonia și Emiratele Arabe Unite, marcând și cea dintâi călătorie a noastră în Asia. A fost deopotrivă interesant și instructiv și nu e total exclus să mai revenim în Emirate într-o bună zi.
Am citit puțin, pentru că am avut multe perioade în care fie nu m-am putut concentra, fie nu am găsit nicio bucurie sau evadare în lectură.
Am scris puțin pe blog, pentru că nu am avut resursele interioare necesare. A fost, de altfel, și primul an în care am făcut o pauză, fiindcă nu mă mai puteam aduna.
Am muncit.
Nu prea am ascultat nici muzică. În principal din aceleași motive pentru care nu am citit mult și nu am prea scris.
Pe Zubin nu l-am revăzut nici anul ăsta. În iunie s-au împlinit doi ani de la ultimul lui concert la care am fost (pentru concertul din martie, la care aveam bilete, și-a anulat prezența cu doar câteva zile înainte; la fel s-a întâmplat și cu un concert anterior, unde a fost înlocuit de Gustavo Dudamel). Păstrez o speranță, dar nu mai vreau să anticipez. Dacă se va întâmpla, o să scriu, cu sufletul plin de bucurie și de drag.
2025 a fost un an destul de apăsător, la capătul căruia sunt obosită, însă imens de recunoscătoare că se încheie cu bine.
Și pentru asta, 2025, eu îți mulțumesc.
2026... te rog din suflet, fii bun cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu