luni, 6 aprilie 2026

Câteva reflecții

Probabil că ar fi de dorit, util și constructiv dacă aș fi în măsură să spun că am învățat ceva din experiența de șase săptămâni de așteptare a unei biopsii și a rezultatului ei. Că m-am înțelepțit, că mi-am însușit niște lecții și alte sforăieli din astea (vorba vine) motivaționale. 

Realitatea e că nu mă simt cu nimic mai deșteaptă, și-n niciun caz mai înțeleaptă. If anything, doar mai vlăguită din punct de vedere emoțional, după o lună și jumătate de pendulare între gândit pozitiv și ghimpii lui ”dar dacă, totuși...?”. 

În perioada asta am avut parte de sprijin enorm din partea prietenelor și, de asemenea, și din partea voastră. Chiar dacă sună clișeistic, v-am simțit aproape. Pentru asta nu pot decât să vă mulțumesc. Nu știu dacă aveți idee cât de mult bine mi-a făcut să citesc gândurile voastre bune. 

De-a lungul acestor săptămâni de așteptare, îmi imaginasem de câteva ori cum va fi momentul în care voi afla că e totul bine. Cum voi fi inundată de ușurare, de recunoștință, cum voi respira adânc de mai multe ori. 

În realitate, pe moment am fost aproape amorfă. Ca și cum sistemul nervos nu putea să iasă din starea de ”en garde!” și nu înțelegea că pericolul a trecut. 
Apoi am experimentat ceva pentru mine cu siguranță inedit - o dorință puternică de-a cheltui bani. Voiam să intru pe site-uri de shopping, să mă duc prin magazine, să-mi iau ceva drăguț, ca să dau un binemeritat push endorfinelor amorțite. Cum excelent mi-a spus una dintre cititoarele vechi (cu care am trecut dincolo de blog 🙂), era senzația aia neprețuită că am scăpat de sentimentul de ”hit pause on enjoying life până aflu”. 
Numai că, după cum probabil vă puteți imagina, până la urmă n-am mai cumpărat nimic. 

În schimb, ieri am început să citesc 
autobiografia Sophiei Loren ”Ieri, azi, mâine. Viața mea”, în compania căreia am petrecut câteva ore încântătoare. O am de câțiva ani buni în bibliotecă, dar probabil acum i-a venit vremea. 
Și este fermecătoare. O poveste care te poartă în timp, invocând o eră demult apusă a cinematografiei și aducându-i aproape, umanizându-i, pe titani precum 
Marcello Mastroianni, Cary Grant, Omar Sharif sau Clark Gable... pe care nu-i cunoști altfel decât din rolurile jucate 🙂. 

Citeam în fotoliu. Pe paginile cărții se jucau niște raze de soare, iar în sufragerie persista un parfum subtil, dar intens, de la zambilele aflate în ghiveci. Din când în când luam o înghițitură din cana de cafea. 
Micile bucurii ale vieții, mi-am spus, și am simțit un val imens de recunoștință. 

Mulțumesc, Doamne! 🙏


7 comentarii:

  1. Ma bucur mult pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur tare mult de veștile voastre bune 🌸acum poate să vină și primăvara, să vă gândiți la următorul concediu și să sărbătoriți Paștele ortodox :) many hugs ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc din suflet, Mada 🥰 Încă mai am griji pe alt palier, cu altcineva din familie, dar oricum m-am liniștit considerabil. Te îmbrățișez 🤗

      Ștergere
  3. Ma bucur mult pentru voi, profitati bine de primavara!

    Pentru ca vorbesti de carti, prind ocazia sa-ti spun ca am terminat "Inferno". De fapt, a trecut ceva timp de atunci, dar nu am indraznit sa scriu ca sa nu intru ca Ieremia cu oistea-n gard (ai referinta, nu?).

    "Inferno", deci. Am vazut si filmul, imediat ce-am terminat romanul si cum sunt (destul de) diferite le cam amestec. Mi s-a parut ca e cam pe calapodul din "Origins" (un savant care vrea sa informeze lumea de ceva si moare inainte) si ca are acelasi twist pe la mijloc ca in "Secretul secretelor". Seamana cu "Da Vinci Code" in sensul ca regasim enigma care te plimba prin 3 orase diferite. Am preferat deznodamântul din film, mi se pare mai coerent cu ce s-a intâmplat inainte.

    Jual

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc mult pentru gândul bun, Jual! 😘

      Ah, ce mă bucur că ai citit și ”Inferno” 🙂 (Știu parțial referința cu oiștea, respectiv cunosc sensul expresiei, dar nu știu care e treaba cu Ieremia, adică de ce neapărat el și nu altcineva...).

      Ai dreptate, ”Inferno” are pe alocuri și elemente din celelalte cărți. Mie mi-a plăcut și, în contextul ulterior al pandemiei, mi s-a părut mult mai realistă decât ne-am dori să credem. Îmi dau seama acum, citindu-te, că am uitat complet cum se termină filmul - chiar o să-l revăd cât de curând, că mi-a stârnit curiozitatea 🙂

      Ștergere
  4. Dar daca-ti dau indiciul urmator: un capitan care-i spune viitorului om din echipaj dupa ce acesta s-a prezentat: "Ieremia...n-oi fi ala care a intrat cu oistea-n gard? - Nu, domnule, ca ala-i varu-meu"

    Jual

    RăspundețiȘtergere