Despre birocrația germană, cu drag nețărmurit 😃

Anul viitor se împlinesc două decenii de când m-am stabilit aici, dar birocrația germană tot mă mai uimește din când în când. 

Știind că la începutul lui septembrie urma să-mi expire buletinul (cel dintâi buletin german, bitte 😎, pentru care am făcut cerere la doar o săptămână după obținerea cetățeniei) și că - potrivit informațiilor de pe site-ul primăriei - urma să dureze 3-4 săptămâni până vine cel nou, am depus cerere în iunie. 
Primul ”meh”: spre deosebire de acum 10 ani, regulile actuale îți impun să te fotografiezi fără ochelari. Explicația ar fi că software-ul biometric respinge poza, inclusiv în cazul celei mai vagi umbre sau reflexii de lumină. De asemenea, nu mai ai voie să surâzi, pentru că zâmbetul distorsionează trăsăturile feței, ceea ce face imposibilă verificarea biometrică automată. 
Rezultatul e că arăt de parcă mănânc lemne după o lună în Vaslui 😐. 

”Durează 3-4 săptămâni”, mi-a spus și funcționara. Au fost cinci. ”Pesemne că acum s-a dus s-o scoată din puț”, cum ar zice nenea Iancu.

În fine, primesc Emailul care anunță sosirea victorioasă a buletinului meu și se menționează că atunci când vin să-l iau să aduc și certificatul de căsătorie, tradus în germană. Ridic o sprânceană (metaforic spus, în viața reală nu mi-a reușit niciodată manevra), la Bayreuth nu mi-a fost cerut, deși acolo chiar ar fi avut sens, având în vedere că era primul buletin german. 
”Nouă ne trebuie”, a zis tanti.
Na, bine, luați de-aici.
Am păstrat și vechiul buletin (invalidat când l-am primit pe cel nou, prin tăiere la un colț și o gaură făcută), din nostalgie. 
Și dacă tot eram acolo, hai să depun și cerere pentru pașaport nou, că și ăla expiră în curând.  Nein, grăiește tanti, trebuie să vă faceți programare. 
”Păi pentru buletin n-a trebuit”, zic eu, cu un tupeu deșănțat.
”N-o fi trebuit, dar pentru pașaport trebuie”. 
Mno.

Își face și omul meu programare pentru pașaport, se duce azi, ”n-am făcut nimic”, zice ulterior. 
Da' aveai programare. 
Și dacă avea, ce? Te pui cu birocrația ăstora? O vorbă a nemților spune așa: dacă un copac cade în pădurea germană și nu există un formular completat în trei exemplare, copacul nu a căzut 😃. 

Aveam să aflu că problema sunt cele două prenume pe care le are; pasămite îi ceruseră și lui certificatul de căsătorie, iar acolo e scris în forma ”prenume-cratimă-prenume”; în vechiul pașaport german e scris ”prenume prenume”, fără cratimă. 
Deci nein, nu merge. Din cauză de cratimă misterioasă.
Omul meu a încercat: ”am buletin emis tot aici la voi, e cu cratimă, puneți și-n pașaport cu cratimă și sănătate”. 
(Sau ”și la mulți ani și banii pe Fernet”, ca-n sceneta cu Dem Rădulescu și Jean Constantin 🤭). 
Nein, faceți altă programare și veniți cu certificatul de naștere.
(Și acolo e cu cratimă, dar trebuie s-o vadă cu ochii lor pe ea, pe dânsa, pe cratimă 🤓).

Bine că am un singur prenume, dar sunt hotărâtă să mă înarmez cu toate documentele pe care mi le pot imagina. 
(Asta mi-aduce aminte de momentul când casa de pensii mi-a trimis un formular extrem, dar extrem de stufos, pe care să-l completez, ca să calculeze ei ce mi se cuvine din îndeletnicirile anterioare intrării pe piața muncii germane. A trebuit să completez inclusiv ce am făcut în perioada 1986-1990, deși suspectez intens că perioada aia nu va intra în calculul pentru contributivitate 🙄). 

Și-n altă ordine de idei, pentru că nu pot lăsa acest aspect nemenționat, blogul aici de față împlinește astăzi 16 ani ❤️. Vă mulțumesc pentru că-mi sunteți, pentru că mi-ați rămas și să ne citim sănătoși! 🙂