Despre înjurături poliglote

Nu știu ce-mi veni cu subiectul de azi pentru că sunt absolut relaxată, dat fiind că weekend-ul ăsta e unul dintre cele mai mișto weekend-uri care s-au weekend-uit în ultima vreme. Și cum să nu fie așa, când azi am liber legal (e sărbătoare națională aici - Ziue Reformei Protestante, începute de Martin Luther în 1517) și pentru mâine mi-am luat o zi de concediu? (Mda, nemții n-o au deloc pe asta cu punțile. Dacă vrei punte, poftim de-ți ia o zi de concediu. Niște insensibili 😏).
Prin urmare, mi-am petrecut mai bine de jumătate de zi cu Sherlock (în continuare mă-ntreb cum de-a fost posibil să nu fi văzut eu capodopera asta până acum) și mai am doar ultimul sezon pe care suspectez că-l voi termina zilele astea, având în vedere că nu sunt decât 3 episoade. L-am pus pe pauză ca să m-apuc să-mi dau cu firma-n cap, dacă pot zice așa.
Dar na, tot e Halloween azi, hai să vă sperii nițel, buhuhu 👻.

🥸 E posibil să vă mai fi spus asta, sau să fi lăsat să se înțeleagă, dar adevărul e că la serviciu pot avea un vocabular destul de suculent. Desigur, asta nu transpare niciodată în scris, dar pe barba profetului, mare noroc am că nu mă poate auzi nimeni cum mă exprim pe cale orală.

Din motive doar parțial elucidate, nu înjur niciodată în germană. Nici n-aș avea multe opțiuni la o adică, fiindcă nu e o limbă prea ofertantă din punctul ăsta de vedere. ”Verdammt nochmal” (un fel de ”fir-ar să fie”) nu prea te-ajută să te descarci, după cum nici ”mist” (la naiba) sau ”Scheiße” (rahat) nu sunt în măsură s-o facă. Din punctul meu de vedere mult mai bine funcționează în italiană (un ”ma che cazzo” răspicat e destul de eficient, la fel și ”Mascalzone” 😀), ca să nu mai spun de consacratul ”f*ck și bogatele sale variațiuni 😀. Că veni vorba, nu mai rețin dacă v-am arătat cana din imaginea alăturată. N-o am, dar recapitulez expresiile cu asiduitate, în schimb 😁.

Ocazional îmi exprim năduful și-n franceză. N-am un vocabular atât de extins, dar ”sacré bleu” și ”putain de merde” sunt reacțiile tipice la mail-urile doamnei Cocuța (și nu numai).

Campioana absolută e însă șefa mea. Boscorodește, își cere scuze, noi o asigurăm că nu e cazul fiindcă e absolut savuroasă (și nu mințim deloc), ea pufnește, noi chicotim. Apogeul l-a atins într-o zi când, în Hamburg fiind, lucram amândouă în paralel la un proiect în ERP. Care ERP luase decizia să ne saboteze și nimic nu mai funcționa, orice am fi încercat. Și numai ce-o aud pe femeie mormăind exasperată ”mais qu'est-ce que c'est ça, mais c'est débile!” 🤣🤣🤣. A fost delicioasă, deși cu siguranță nu avusese intenția asta.

Fapt oarecum paradoxal, în românește nu înjur. Habar n-am de ce, nu-mi vine, sau în tot cazul nu la muncă. În viața de zi cu zi e altceva, dar la birou nu mă simt deloc inspirată în sensul ăsta.

🚂 Asta nu se încadrează neapărat la înjurătură, dar am făcut-o noi să fie. Printre multele echipe mobile cu care lucrez se regăsește și o echipă din Italia (mai mulți clienți ai mei au trafic în Italia, inclusiv dragul de Pandelică). Oamenii lucrează foarte bine și sunt de maximă încredere, problema fiind că nu vorbesc decât foaaaarte aproximativ engleză. Iar eu italiană deloc, așadar comunicarea poate fi câteodată dificilă, în special la telefon.
Să tot fie vreo doi ani de la întâmplarea pe care v-o povestesc și care-a intrat în folclor. Trimisesem echipa la o reparație banală (niște saboți de frână care trebuiau înlocuiți) și așteptam doar documentația pe mail, ca să autorizez repunerea vagonului în circulație.
În loc de asta, sună telefonul. Michele. Faptul că mă sună nu poate fi de bine, mi-am zis, și aveam dreptate. Michele era agitat.
- Greta, hello, sorry... wagon big problem!
Încerc să aflu despre ce-i vorba. Testul de frână? Tutto bene, zice Michele al meu. Roțile sunt ok? Si, si. Mbon, astea sunt chestiunile critice la care m-am gândit în primul moment, deci care-i problema?
Michele transpira de zor încercând să explice.
- Greta, problem, come se dice, mamma mia, I don't know... cretto! Do you know what I mean?
Reușesc să fac o conexiune, poate de unde limba italiană ne e atât de familiară.
- Michele, do you mean ”crack”?
- Si, si, si! Big crack!
Mda, asta chiar era o problemă care cerea o reparație mai complexă. Am clarificat ce trebuie făcut, am informat clientul că nu se poate baza pe vagonul cu pricina în ziua respectivă și am oftat enervată că ceea ce trebuia să fie o intervenție de rutină tocmai se complicase în mod semnificativ.
Colegii prinseseră parțial discuția, așa că le-am povestit. S-au distrat pe tema problemelor noastre de ordin lingvistic și au adoptat cu entuziasm cuvântul ”cretto”, pe care-l folosesc în asocieri nu tocmai corecte, dar amuzante de genul ”tipul ăsta are cretto la cap”, ”sistemul e cretto”, ”f*cking cretto” sau ”Cocuța iar ne-a scris ceva cretto” 😂.
(Acum că veni vorba, realizez că eu n-am povestit niciodată cu ce mă îndeletnicesc la serviciu... poate mă învrednicesc într-o zi).

🍉 Pentru că tot am disecat chestiunea înjuratului, cum aș putea explica unui neamț expresia ”a scoate pe cineva din pepeni?”. M-au întrebat mai demult colegii cum înjurăm în românește. Explic: ”de gâți, de mame, de cele bisericești”. Partea cu gâții le-a atras atenția și au solicitat lămuriri suplimentare. Greu de explicat, vă spun. ”Dar de ce gâți și nu altceva?”. Avem și ”gura mă-sii”, am plusat eu. Cu asta i-am băgat și mai rău în ceață. ”Mai înjurați și de alte organe?”. Hmm, din câte știu, nu. Au rămas cam nelămuriți.

 

Mno, sper că nu v-ați schimbat părerea despre mine după ce-ați citit povestea asta. În apărarea mea, multor oameni nu le vine să creadă că mă pot exprima așa colorat. Cică am o moacă nevinovată sau cam așa ceva 😀.