O săptămână cu de toate

Demult nu mă mai surprinde, însă e-n continuare la fel de plăcut să constat cât de acasă mi-a devenit Germania și cât de reconfortant e să aud în jurul meu vorbindu-se limba germană, după o perioadă - fie ea oricât de scurtă - petrecută într-o altă țară. Și asta chiar dacă țara respectivă este cea în care m-am născut.

Însă cum zice o vorbă, ce-i drept nu-i păcat. În România poți avea parte de momente pline de culoare și expresivitate. A început încă din avionul spre București. Domnul de pe locul din spatele meu era foarte comunicativ: “Hai să dea Dumnezeu să ajungem cu bine, să nu fie berze în aer, să nu le lovim, că fac de boala copiilor, frate, să moară familia mea!”. Pauză 5 secunde, apoi a început să cânte: “Uite mamă, dacă nu te-am ascultat, alei, alei!”. 👀 A concluzionat cu patos: “f*tu-le-n c*r de avioane sā le f*t!” 🥳.

De la aeroport am plecat direct spre Piatra Neamț, cu un autocar AutoVip. Și n-am dus lipsă de socializare, fie ea și oarecum forțată, dat fiind faptul că vreo câțiva tovarăși de călătorie vorbeau la telefon, pe speaker (normal că pe speaker, ce farmec ar avea dacă nu te-ar auzi toată lumea), în inconfundabilul grai moldovenesc. 

Un domn era destul de contrariat, dar nu părea să se grăbească nicăieri.
”Da' iel are drepturi pi terenu' di la tanti? Păi dacă n-are, di ci mai zice acuma că... Hai că mai vorbim la primăvară, cî doar n-o să mă tot cert cu iel până atuncea”.
Asta zic și eu abordare pragmatică.

Alt cetățean ne lua de martori pe toți din autocar.
”Iou lu' frate-meu i-am spus clar di la început, dom'le, tu casa șî iou pământu'. Să nu vii după aia la mine cu altă împărțeală, cî te-am dat afară fără drept di apel!”.
Pe ăsta îl suspectez că se uită la ”Lege și Ordine” 🙄.

Undeva în spate, o doamnă avea alte existențiale.
”Da'  Tanța ci mai faci. O făcut plăcintă cu brânză sărată? Ci bun... Da' di ci o stat să facă?”
Chiar așa, de ce? Numai Tanța e de vină că am dat iama în merdenele cât am stat în țară 😏.

A fost o călătorie epuizantă (la capătul căreia îmi vâjâia capul de atâtea informații 😀), dar mă bucur că există opțiunea unui transfer direct de la aeroport. După aproape șapte ore am ajuns la Piatra, unde am rămas în următoarele 4 zile.

Pentru mine a fost... într-un fel să n-o mai găsesc pe bunica și pentru prima dată, să nu mai cobor la ea la cafea. Dar, cu toate că știam că n-o voi mai găsi niciodată și am fost și la cimitir, nu m-au frânt imaginea mormântului plin de coroane și crucea cu numele ei, cât a făcut-o punga începută de napolitane ”Naty”, pe care am văzut-o în cămară.
Și mi s-a pus un nod în gât.

Asta era gustarea ei consacrată la cafea, de ani și ani de zile. E suficient să închid ochii și o văd punându-și câteva cubulețe într-un castronel de sticlă. Îi plăceau și nu se abătea niciodată de la ele. Dar punga asta... n-a mai apucat să o termine.

Ne-am plimbat prin oraș. E frumos, dar mie nu-mi mai spune de foarte multă vreme nimic. Încă nu venise toamna, pădurile erau încă verzi (asta deși prezentatorii meteo îi dădeau zor cu străvechiul și ultrademonetizatul clișeu ”toamna și-a intrat în drepturi), era cald și plăcut, vreme bună de plimbare. Am trecut pe lângă o berărie relativ cunoscută și am remarcat (și apreciat) ingeniozitatea patronilor care concepuseră sloganul.

Asta înseamnă să ai aplicățiune, cum ar spune nemuritorul pedagog de școală nouă al aceluiași nenea Iancu 😁. Mai observaserăm și o patiserie cu slogan la fel de inspirat - ”Gusturi bine crescute”. Serios de n-ar face oamenii ăștia o treabă mult mai bună decât copyrighter-ii care ouă tot felul de ciudățenii înnobilate cu titulatura de ”spot publicitar”.

Una peste alta, a fost bine. Am petrecut timp cu ai noștri, am revăzut oameni dragi și ne-am bucurat să petrecem timp împreună, fără presiunea timpului și fără să ne uităm la ceas. Și nu în ultimul rând, eu am făcut o burtă de salată de vinete 🥴.

Dar, tare bine ne-am simțit de îndată ce am ajuns acasă la noi, după o săptămână în care am experimentat tot felul de stări și trăiri, de la nostalgie și noduri în gât la hohote de râs și merdenelele pentru care numa' Tanța de mai sus e de vină. Într-atât ne-am obișnuit, încât Germania ne-a devenit a doua natură și e locul în care mi-e cel mai bine. Cu omul meu, cu toate cărțile mele care stau la rând să fie citite, cu dragul de Sherlock Holmes, la cel mai acasă pe care l-am cunoscut vreodată 🙂.