Salată de weekend (III)

1) Câți dintre voi își mai amintesc de serialul german ”Moștenirea familiei Guldenburg”? Dacă nu-l știți, se numește că sunteți semnificativ mai tineri decât yours truly, ce bine de voi :D Cred că a fost primul serial occidental care a rulat la noi după Revoluție și mi-aduc și-acum aminte cât de tare mă fascina. Era dintr-o altă lume, în toate sensurile posibile. Aristocrație, rafinament, castele, mic dejunuri somptuoase, ținute deosebit de elegante, grădini pline de flori, toate erau dintr-un univers necunoscut mie până atunci. Nane (Katharina Böhm) mi se părea cea mai frumoasă femeie cu putință, Achim Lauritzen (Wilfried Baasner) îmi dădea fiori, iar pentru Tobias Kröger (Alexander Wussow) făcusem o pasiune. 

Bineînțeles, azi privesc serialul cu alți ochi și-l percep complet diferit. Au trecut vreo 26 de ani de-atunci, în fond :) Evident, îl urmărim fără subtitrare și nu fără mândrie menționez că înțeleg în proporție de vreo 90%. Cred c-aș înțelege și mai bine de-atât, dar calitatea sunetului nu e grozavă și având în vedere lipsa subtitrării, nu reușesc să pricep perfect tot ce se spune. Chiar și așa însă, 90% e ceva, me proud :D Nu mai spun că unele personaje au un umor foarte sec, care pe mine mă distrează la culme (Hertha von Guldenburg, de exemplu). Nane mi se pare și-acum a fi fost foarte frumușică, dar pe Tobias îl găsesc a fi așa... genul de frumusețe smiorcăită, dacă mă-nțelegeți :D Într-un sfert de veac se mai schimbă gusturile omului :)))

2) Acum vreo săptămână, jupânul a înfăptuit paste. Foarte bune, el e ”vinovat” pentru cele câteva kile de care nu reușesc să scap, dar nu despre asta voiam să vă povestesc. Ci despre pata de sos pe care am descoperit-o după aceea pe blatul de lângă aragaz. 

Nu am intervenit noi cu nimic, exact așa arăta. O față zâmbitoare, poate ușor șugubeață :) Nu-mi explic cum de s-a format în felul ăsta, cu nas inclusiv :)) Dar poate nici nu trebuie să înțeleg, doar să zâmbesc și să iau asta ca pe un semn de bun augur pentru noi :)

(Ochii, nasul și gura sunt din oregano... s-au nimerit în forma din imagine. Sau poate nu s-au nimerit. Cică nu există coincidențe). 

3) Dacă tot facem salată, să-i punem și un pic de oțet. Vă mai amintiți de boss-ul nostru cel mare, ăla pe care-l muncea deosebit de mult problema măturilor? Apropo, l-am poreclit Măturătorul și așa-i rămâne numele :)) Ei bine, nu știu cu ce s-o îndeletnici Măturătorul în general și ce măsuri o fi luând el pentru fluidizarea activității și creșterea productivității, dar... din păcate pentru mine, și-a aplecat ochii și asupra micului departament unde comit eu munci. Iar concluzia lui a fost că este ”inadmisibil” faptul că nu se lucrează în două schimburi. Din ce-am înțeles, Musiu Șarl a încercat să-i explice ipochimenului că treaba merge foarte bine așa, cu un singur schimb și că la nevoie se mai alocă oameni care să lucreze cu mine, dar a vorbit la pereți. Măturătorul a ținut-o pe-a lui - nu se poate să nu se lucreze în schimburi în departamentul X, deci l-a somat pe Musiu Șarl să rezolve problema. Drept pentru care, asta e... mi s-a repartizat un coleg pe care trebuie să-l școlesc de la zero (quelle surpriz, le-am pierdut numărul celor pe care i-am învățat de-a lungul timpului) și după ce se va familiariza cu protocoalele din departament, vom lucra în două schimburi. O săptămână voi fi dimineață, una după-amiază. Shit, shit, shit!!!!

Măcar mi-au ales bine colegul (alegerea aparține lui Sfârfâlică și lui Musiu Șarl): un tip inteligent și agreabil, care cunoaște bine sistemul și care a făcut mult mai multe lucruri pe secție decât sortare/ambalare. Dar asta nu mă consolează momentan. Nu pot să vă descriu ce nervi am. Lucrul în schimburi este absolut epuizant și năucitor (am ”mâncat” pâinea asta câțiva ani) și eram atât de bucuroasă că am scăpat de asemenea corvoadă. Mi-aduc aminte că-mi venea să-i sar de gât lui Musiu Șarl și să-l pup când mi-a zis că se renunță la schimburi. Și-acum, după aproape doi ani, here we go again... Să te ia naiba, Măturătorule.

Umblă vorba că individul este un mare ghimpe în coastele tuturor. Pretenții absurde, soluții puține (de fapt le cere tot subordonaților să găsească rezolvări pentru diverse probleme, altceva nu prea pare să aibă în job description) și altele de același gen. Mno, acum a devenit ghimpe și-n coastele mele...