Odă unor sandale ajunse la pubertate

Vara sanie și iarna car, știți vorba. Pe principiul ăsta, la vară scriu despre cizme și bocanci. 

Dar nu pot și pace bună să le las nelăudate. Dacă nu erau ele cred s-alegea praful de concediul de-acum două luni, și nu numai de ăla. 

Vorbim, așadar, despre o pereche de sandale. Vechi - anul ăsta au împlinit 12 ani, de unde și titlul - dar foarte bine păstrate și pe barba profetului, la nevoie sunt pregătită să străbat Hamburg în lung și-n lat ca să găsesc un cizmar să le repare dacă se va pune problema. 
Nu că n-aș avea altele, în boxă hibernează încă cinci perechi (considerabil mai noi).
Dar fără astea, sunt terminată. Sau dacă nu terminată, în tot cazul cu buna dispoziție la cote de avarie. 

Motivul este că de vreo câțiva ani încoace mi se umflă picioarele vara de zici că de la glezne în jos am doi cozonaci bine crescuți. Inevitabil apar și nesuferitele flictene și oricât de bine m-aș ”plasturiza”, mersul pe jos devine un chin. Iar noi mergem mult pe jos. 
În general, prefer sandalele sport, de la Rieker - mi se pare una dintre cele mai prietenoase și confortabile mărci, și nu numai când e vorba de sandale. Până cu 3-4 ani în urmă purtam fără probleme orice model Rieker și în vacanțe mergeam minimum 15 kilometri pe zi fără nici cel mai mărunt disconfort. 
Dar cum ziceam, între timp s-a isprăvit cu huzureala asta. Îmi cumpărasem cele mai comode sandale imaginabile, cu barete late, căptușite pe interior și reglabile - practic, numai dacă aș fi fost desculță aș fi putut fi mai confortabil. 
Asta-n teorie. În practică, după cel mult două zile de plimbare și de umflat (salut, cozonaci!), absolut nimic nu mă mai putea ajuta. Nici lăsatul baretelor la maximum de larghețe posibil, nici plasturii Compeed (la ce prețuri au, mă mir că nu-s marfă de contrabandă 😒), nici ținut picioarele mai sus de nivelul trunchiului după ce reveneam în cameră, nici baie rece, nimic. Cel mult se dezumflau un pic seara, ca să redevină a doua zi cozonaci. 

Tărășenia asta mi-a stricat cheful în vacanța din 2022 în Italia, precum și parțial în cea de anul trecut. Paradoxal, între astea două vacanțe, respectiv în cea din Portugalia, n-am avut nimic; probabil fiindcă acolo nu a fost atât de cald, concluzionez. 
Eh, și anul trecut m-a lovit revelația; stai, frate, că de data asta mi-am adus și sandalele alea vechi. Hai să-ncerc și cu ele, mai rău decât e deja n-are cum să fie. 

Și ce să vezi? 🥁🥁🥁 Nu doar că n-a fost mai rău - dar mai c-aș fi putut jura că picioarele îmi mulțumesc cu recunoștință, mult nu mai lipsea și cred că le-aș fi auzit deja cântând de fericire. Orice disconfort a dispărut complet, nu tu umflături, nu tu flictene (deși mergeam la fel de mult, dacă nu și mai mult), nu tu nimic, doar bine și comod. 
Prin urmare, în Dubai nu le-am purtat decât pe ele. Cu o singură excepție: într-o după-amiază am luat altele (Rieker, reglabile, căptușite) și n-au trebuit decât vreo trei ore ca să simt cum se formează iritația aia de rău-augur, anunțând flictena. Prin urmare, welcome back, credincioasele mele sandale de 12 ani! 

În imaginile de sus avem așa (de la stânga la dreapta):

Florența, 2013.
New York, 2017.
Palma de Mallorca, 2018.
Malta, 2024.
Abu Dhabi, 2025. 

(Oarecum deprimant să constat ce-am îmbătrânit, meh... 😒). 

Dar să nu-mi uit vorba. După cum se poate observa, constanta imaginilor sunt sandalele. ”N-ai și tu unele mai noi?”, s-a burzuluit onorabilul în Dubai. Sigur că am, dar la ce bun că am? Am ajuns să cred că nici dacă aș purta Jimmy Choo n-aș ieși mai bine decât cu sandalele mele credincioase, care nu s-au supărat pe mine când le-am lăsat acasă - în schimb s-au asigurat că nu vor mai fi niciodată lăsate în urmă. 

La punctul ăsta poate vă-ntrebați ce marcă sunt. Ei bine, după atâția ani cu greu se mai distinge scrisul de pe talpă - ”Structured”. Nu cred că e o marcă anume, că am căutat. 

”Și ce-o să faci când se strică?” a urmat jupânul, în continuare setat pe burzuluială. 
”O să le repar”.
”Cât timp o să le repari?”

La asta n-am un răspuns - cel puțin nu altul în afară de ”cât o fi nevoie” - dar adevăru-i că momentan sunt fără alternative. Orice model am încercat în afară de ele a dat chix. Dacă n-am vreo revelație similară, parcă văd că le port și peste alți 20 de ani... 
Tot e bine că n-am problema asta de ”exclusivism” decât când e vorba de sandale 🙄.