Globurile de Aur 2026: marea despuiere și lampadarul ambulant

Constat (nu pentru prima dată) că sunt tot mai rămasă în urmă în ceea ce privește cinematografia: atât de multe filme de care n-am auzit nici măcar tangențial, atât de mulți actori și actrițe ale căror chipuri nu-mi spun nimic. 

Dar faptul că n-am auzit de ei (ele) nu mă împiedică să le forfec pe îndelete ținutele. Trebuie să menționez că am cotrobăit printr-o mulțime de surse și nu am găsit decât o singură ținută care mi-a plăcut cu adevărat, din toate punctele de vedere și din cap până-n picioare. Și după ce veți vedea imaginile, e foarte posibil să-mi dați dreptate. 

Până atunci însă, să contemplăm niște doamne altminteri foarte cunoscute, care-n mod evident s-au certat cu toate oglinzile și le-au scos la pensie. Pe ele, pe oglinzi. 

(Paranteză: printr-un curios șpagat al memoriei, mi-am adus aminte de o bijuterie de scenetă numită ”Autenticitate”, cu Ștefan Mihăilescu-Brăila, Tamara Buciuceanu-Botez și Virgil Ogășanu. Pe Youtube nu pare să fie, dar am dat de ea pe o pagină de Facebook și dacă nu o știți, v-o recomand din tot sufletul. Doamne, cât mai pot râde, cu toate că o știu pe de rost. Link aici, dacă v-am stârnit curiozitatea. Ce scenariu fabulos, ce minunăție de actori). 

Așa, să revenim la doamnele de mai sus, care e posibil să-și fi spart oglinzile cum a spart meșterul din scenetă pendula 😀 (”zdrobind-o, călcând-o, piftie făcând-o” 🤣🤣🤣). Asta după ce-au zis diverse în italiana veche ca meșterul din poveste, desigur 😀. 

Jennifer Lopez a avut numeroase momente când a arătat extraordinar pe covorul roșu, dar acele momente par să fi apus. În rochia ultramulată și transparentă pe care a ales-o duminică, evocă un fel de sirenă șomeră și despuiată.
Dacă s-a gândit la Scarlett O'Hara și emblematica ei rochie croită dintr-o draperie pe care a purtat-o când s-s dus să-l viziteze pe Rhett la închisoare, Parker Posey ar trebui să mai conspecteze. Adevăru-i că din vălătucul de mătase în care s-a scufundat i-ar ajunge și de-o mantie pentru biata Jennifer Lawrence, care pare să dea probe pentru un film autobiografic inspirat din opera lui Goya. La ”Maja Desnuda” mă refer, desigur 😇. 

Mergem mai departe, cu lampadarul ambulant și fusta degrabă curgătoare. 

Dacă nu și-a dat până acum în judecată părinții pentru numele ăsta gen ”Mindfulness după o lună în Vaslui”, Chase Infinity ar putea contempla serios perspectiva. Între timp, și-a rezolvat o absolut de înțeles criză de identitate prin a înșfăca lampadarul și-a se înfige vitejește într-însul. Cum o fi stat pe scaun, aia aș vrea să știu. 
Emma Stone pare că a luat două articole de îmbrăcăminte care divorțaseră și nu voiau să împartă custodia și le-a forțat să iasă în lume, da-n continuare nu vor să vorbească unul cu altul. Topul tip sac de cartofi n-are nicio legătură cu fusta, care mai și curge, dezvelind abdomenul golaș. Ia de te suflecă, fată-hăi 🤨.

Din fericire, nu toată lumea s-a certat fatal cu oglinzile. 

Ambele ținute sunt clasice, banale ar spune unii, dar pe cuvântul meu că prefer banalitatea în detrimentul despuielilor și moștofloacelor de mai sus. Atât Kate Hudson, cât și Tessa Thompson au ales rochii în nuanțe metalizate, nimic ieșit din comun, dar cum se spune, ”pretty in a boring way”. Cu amendamentul că pe Tessa ar fi avantajat-o mai mult un coc elegant și niște cercei de efect, sau un colier.

Și-am ajuns și la ACEA ținută perfectă, că de ce mă uit mai mult la ea, de ce mi se pare mai uimitoare. 

Ok, ok, am trișat nițel, dar între noi fie vorba, cum să nu pui o imagine în care apare și dumnealui? 😀 Aparte de asta însă, Amal Clooney e pur și simplu o splendoare de femeie. Niciodată n-am văzut-o altfel decât în ținute de o eleganță și un bun-gust desăvârșite, de nu-mi mai venea să-mi iau ochii de la ea. Și face să pară atât de simplu și firesc. Inclusiv asta e parte din farmecul ei. Te și întrebi de ce atâtea altele nu reușesc să arate măcar rezonabil...

Și-am încălecat pe-un lampadar, și-am cârcotit comentat și Globurile astea  😀. 

Doi copii numărau o bilă pe care o chema ”With Love, Meghan”

Dacă vi se pare că titlul nu are niciun sens, nu vi se pare. Dar tot cam atâta sens are și show-ul de ”gătit” al eternei plângăcioase. Netflix cred că se dă cu capu' de ce-apucă.

Adevăru-i că nu mi-am găsit resurse de răbdare pentru a urmări integral producția ducesei de Sussex, mai cunoscută publicului drept NimeniNuMaiECaMineI'mTheBest. Avusesem de gând să mă uit, ba chiar începusem la un moment dat, însă am cedat nervos când s-a apucat să cuvânteze despre mindfulness-ul albinelor. Dar drăguțul de Youtube a găsit de cuviință să-mi arate la sugestii un clip în care alteța Scârț concepea, cu nesăvârșită migală și pricepere, un curcubeu de fructe. Iar chestia asta mi-a băgat foc în taste, adică știu că o mulțime de oameni și-au dat cu părerea pe subiect (și mai nimic de bine, fapt deloc de mirare), dar lasă că mai e loc. De păreri, vreau să spun. 
Drept pentru care m-am îndeletnicit o vreme cu minunata producție. 

Pentru început, ținutele ei în bucătărie sunt primul element care-o arată drept ceea ce e: o neavenită. Lasă că nu poartă aproape niciodată șorț și niciodată bonetă, de-i flutură cosițele în blide; însă când o vezi cum taie ardei și dovlecei sau bate ouăle îmbrăcată în bluze de dantelă și fuste de mătase (deseori nuanțe deschise, alb sau crem) și purtând brățări, inele și cercei, te cuprinde o înduioșare de nu vă pot povesti 😃. 

(Apropo, n-o să ghiciți ce-a înfăptuit după ce-a terminat de tăiat legumele: le-a pus într-un castron și pe un ton misterios, ne-a dezvăluit ce urmează: ”aduc legumele lângă tigaie”. Eeee, ziceți drept, nu v-ați fi așteptat la așa ceva, nu? Rezon!). Și ca să vă șochez definitiv, vă informez că după aia a adăugat ardei, pe care de asemenea îi tăiase cu aplomb nețărmurit. A urmat o mărturisire zguduitoare: ”îmi place să presar semințe” și-a unit vorba cu fapta, de m-am simțit adânc străfulgerată de impactul momentului existențial 🙄.
În caz că vă-ntrebați ce manufactura acolo: omletă cu șuncă, brânză și legume. Ce, nu merită asta un show de gătit? Nu mai spun că ne-a umplut pe toți de mindfulness când, pe un ton sobru și adecvat momentului, ne-a informat: ”acum iau șunca”. 

Am trecut mai repede peste o secvență cu gemul de caise, despre care am aflat că ”poate fi mâncat simplu la micul dejun, dar poate fi servit și mai elegant” (eleganța însemnând să așterni cu respect peste el un strat de iaurt și apoi zmeură deasupra și unde-i steaua aia Michelin, că mă și enervez 😒). Aicea n-a zis de mindfulness, o omisiune absolut deconcertantă. 

Să nu-mi uit vorba, ne-am luat de la curcubeu. În preambul, ne-a elucidat cum se face o salată de fructe: ”tăiem fructele și le punem în bol”, am citat precis. 
Deci stai, cum? Fructele în bol? Nu bolul în fructe? Am ajuns la 45 de ani și habar n-avusesem, 'ai de capu' meu 🫤.

A purces prin a ne aduce la cunoștință că va tăia căpșunile ”în bucăți cât o îmbucătură, ca să fie mai ușor de savurat” și le-a așezat ”în direcții diferite, ceea ce denotă veselie”. (Vă poftesc să nu vă hliziți și să luați în serios show-ul doamnei ducese, daaaa? Alo 🤨). În continuare a plasat cu dibăcie bucățile de căpșuni, urmate de zmeură, felii de caise, clementine, ananas, kiwi (”bunătăți perfecte pentru o îmbucătură” 🤓) și afine. ”Vedeți cum se formează curcubeul?” 

Bananele de la bază erau norii, în caz că vă-ntrebați. Nu de alta, da' și eu m-am întrebat ce treabă or avea în curcubeu, noroc că m-a luminat doamna ducesă. Pic de simț artistic n-avem, rușine, rușine, de trei ori rușine, suntem varză viezure mânz. 

No, așa. Dacă tot ne-a scos fosta alteță regală din bezna ignoranței și ne-a elucidat că ”fructele sunt de diferite culori” (nici asta nu știusem pân-acuma), bașca ne-a dezvăluit acest mod revoluționar de-a le prezenta, mă-ntreb oare ce mistere se vor mai fi devoalat în episoadele următoare. Anticipez că ne va destăinui faptul că iarba e verde și cerul e albastru. Sau poate ne face o demonstrație live a stoarcerii unei portocale pentru suc. 
Și fiindcă acuma sunt deșteaptă 😎, știu care va fi primul pas: ”acum iau portocala”. Ha! 😃

Cu foarfeca la nunta de plastic

S-a scris, s-a analizat, s-a puricat, dar nu mă lasă pipota dacă nu mă dau (și eu 😀) cu părerea despre supremul snobism al momentului, sau suprema aroganță, sau lipsă de considerație, sau de gust, sau, sau.  Da, despre nunta lui Jeff Bezos cu Lauren Sánchez vorbim.  Fondatorul Amazon s-a însurat cu femeia cu care se iubea cu foc și nețărmurită pasiune în timp ce amândoi erau căsătoriți cu alte persoane. Oameni de încredere, icoane-ntr-un altar să-i pui la închinat, cum ar zice Coșbuc.

(Acuma ce-i drept, doamna avea circumstanțe atenuante. Peste 200 de miliarde de circumstanțe atenuante, ca să spunem așa. Fostul soț deține o avere de 450 milioane de dolari. Bani de alune în comparație cu actualul, înțelegem de ce nu l-a mai putut iubi soțioara. Sarcasm, pliz 🫣). 
Ah, dar să-mi dau peste mână, bineînțeles că vorbim despre dragoste fulgerătoare și absolut dezinteresată, scuze eu. 

După ce m-am gândit mai bine, mi-am zis că n-are rost să scriu despre organizarea nunții. Nici despre cum au luat practic Veneția cu asalt (în ciuda opoziției și protestelor localnicilor), nici despre cele 90 de avioane private care au adus oaspeții la nuntă, nici despre bucătarii cu 3 stele Michelin angajați pentru a pregăti meniul. 
Despre toate astea o să spun un singur lucru. Costurile totale sunt estimate la peste 50 de milioane de dolari. Banii aceștia sunt obținuți din munca unor oameni care sunt cronometrați inclusiv când se duc la toaletă. Și chiar dacă oricine are libertatea de-a face cu banii săi orice dorește, personal aș considera nunta lui Bezos ca fiind un scuipat fix în obrazul acestor oameni.

Revenind. De vreme ce n-o să discut despre cele de mai sus, ce-mi mai rămâne? Ați ghicit: să forfec niște ținute, de-am și speriat biata foarfecă trezind-o din somn. Ce-ai, cucoană, zice, nu-s nici Oscarurile, nici Globurile de Aur. Așa-i, i-am răspuns, dar e nevoie de tine și-n compensație n-o să ai prea mult de lucru. Nu de alta, da' dacă am tăia fie și-un centimetru, ar rămâne anumite doamne golașe de-a binelea. 

Și dacă tot ne-apucăm, zic să-ncepem cu mireasa. Care mireasă a schimbat 27 de rochii pe durata celor 3 zile cât au durat festivitățile. Te și-ntrebi când o mai fi avut timp să respire ori să guste cocostârcii împănați sau ce-or fi gătit oamenii ăia. 
(Cocostârcii sunt de la mine, silvuple. N-am cercetat meniul, am dubii inclusiv că aș înțelege denumirile tuturor bucatelor).

Așa, deci neprihănita (🤨) mireasă a ales o rochie Dolce & Gabbana care a costat 500.000 de dolari, iar pentru definitivarea modelului i-a fost necesar un an de lucru împreună cu creatorii. Zice ea. Nu prea înțeleg cum devine cazul, din moment ce s-a făcut public faptul că sursa de inspirație a fost rochia purtată de Sophia Loren în filmul ”Houseboat”, realizat în 1958. 

Pentru conformitate: 

Bun, și-acum să trecem la forfecat.

✂️ Imaginea de mireasă diafană, în rochie albă de dantelă și cu voal lung nu se mai potrivește când ai 55 de ani și ești un pachet ambulant de acid hialuronic, silicon și botox care numai feciorelnic nu te fac s-arăți; dimpotrivă, te plasează undeva pe linia dintre penibil și grotesc.
✂️ Când ai copiat modelul (la care ai ”lucrat” un an), te-ai gândit că între tine și Sophia Loren de la momentul respectiv e o diferență de peste 30 de ani, care nu se poate ascunde nici dacă te scalzi într-un butoi de acid hialuronic? 
✂️ Înțeleg că ai investit în formele corpului (unele zvonuri spun că ți-ai fi scos și două coaste, dar treaba ta, coastele tale) și-ai vrut să vadă întreaga lume chestia asta, însă chiar era nevoie să alegi o rochie atât de strâmtă că mă mir cum de mai respirai într-însa?
✂️ Trecând la coafură: ce-i cu lațele alea atârnânde? Adică una e să lași strategic niște zulufi aparent neglijenți și alta e să-ți atârne lațele pe umeri. Și nu, nici asta nu se (mai) potrivește la 55 de ani. 

All in all, ce-a izbutit Sánchez e un aspect ieftin (deși, calculând inclusiv bijuteriile, ținuta ei a valorat câteva milioane de dolari) și deplasat în raport cu vârsta. 

Am mai remarcat și rochia asta (una din cele 27, pe care-n mod sigur nu le-a cumpărat de pe Amazon), de m-am gândit că doamna mireasă o fi jumulit lampadarul din hotelul Aman, unde au fost cazați:

Dacă respiră un pic mai adânc, îi țâșnesc silicoanele pe-afară. Dar la cum arată corsetul ăla, cred că n-o paște niciun risc în sensul ăsta. 

Lăsând nițel mireasa și cele 27 de ținute ale sale, să mai vedem câteva vedete degrabă lovite de inspirație vestimentară (not). 

De cum am văzut-o pe Kim Kardashian mi-am adus aminte de cântecelul de-l fredonam la grădiniță: ”Tarzan se luptă-n junglă cu leii și cu tigrii / S-o apere pe Jane și pe copiii ei”. În cazul de față nu știu unde-o fi rămas Tarzan, dar Jane umblă brambura pe la nunți, iote-o. 

Citesc cu interes că ținuta doamnei (Brooks Nader pe numele său; fie-mi cu iertare, dar aud pentru prima dată de ea) a fost inspirată de un model de lenjerie. S-avem pardon, impresia mea e că a fost mai mult decât inspirată, cu alte cuvinte și-a uitat rochia acasă. Și dacă mă uit bine, văd că sânul drept mai are câțiva milimetri și evadează. Ce păcat că n-a reușit 😀.

Nici de Vittoria Ceretti nu auzisem (tocmai am aflat că e noua prietenă a lui Leonardo DiCaprio), dar am remarcat chestia aia de pe dânsa... cum i-o spune, că rochie n-o pot numi. Lasă impresia că a adunat resturile din vreun atelier de croitorie și s-a înveșmântat în ele. 

Și Kylie Jenner pare să fi primit brief-ul cu rochia inspirată de lenjeria intimă, dar poate nu l-o fi citit până la capăt. Oricum, de când porți ochelari de soare în pat? 

”E vreo competiție pentru cea mai urâtă rochie?” s-a întrebat un comentator și adevăru-i că uitându-mă la pozele de mai sus nu pot să nu-i dau dreptate. Personal, am identificat o singură ținută care mi-a plăcut. 

Da, la Regina Rania a Iordaniei chiar îți face plăcere să te uiți 🙂 Între atâtea silicoane, plasticuri și furouri înnobilate cu titlul de rochie, aspectul ei natural și rafinat e ca o gură de aer proaspăt. 

Acestea fiind zise, tragem cortina peste una dintre cele mai kitsch nunți pe care le-a pomenit showbiz-ul și nădăjduim că toate silicoanele s-au întors cu bine acasă. 

Contopire cu natura pe bani grei

Zilele astea (și ca preambul pentru noul documentar al ducesei Meghan de Scârț, pardon de Sussex 🫢, care va fi lansat în martie pe Netflix și la care intenționez să mă uit cu unicul scop de a-l forfeca voinicește) mă tot minunez de amploarea curentului ăstuia de ”contopire cu natura”, pe care-l predică din ce în ce mai multă lume. Pe bani mulți și foarte mulți, desigur. Viața simplă costă, nu ne jucăm aici cu howdoyoudo. Și orice derapaj e întâmpinat de cele mai multe ori cu ridicări de sprânceană și critici la adresa ”dizidentului”.

Să luăm, de exemplu, uleiurile DoTerra. Esențiale, naturale și, mai ales - așa cum adepții repetă neobosiți de zece ori per frază - pure. Există între timp sute de protocoale bazate pe diferite combinații, care desigur trebuie alternate; cu alte cuvinte, ca să te tratezi de indiferent-ce, trebuie să folosești zilnic măcar vreo 15 uleiuri diferite. Prețurile acestora variază între 17 € (cu reducere, 13) și 366 € (cu reducere, 275). Astea sunt, desigur, extremele; ca idee, cele mai multe costă între 40 și 50 €. După cum v-am mai povestit, n-am excelat niciodată la matematică, dar nici nu e nevoie; dacă te uiți pe câteva dintre ”protocoale” (simfonii, cum le spun ei), ajungi imediat la câteva sute de euro lunar. Aparte de asta, au un bonus de fidelitate, dar pentru a beneficia de el, trebuie să cumperi în fiecare lună.
Ar fi multe de spus pe subiect, prea multe - și cred că ar fi inutil. Cine-a intrat în malaxorul uleiurilor (sau difuzor, sau whatevă, ce-or mai folosi ei) acolo rămâne și absolut nimic nu-l poate convinge că plătește sume imense pentru un produs care în cel mai bun caz poate funcționa ca adjuvant. Nu mi-aș propune așa ceva. Mă mir doar de ușurința cu care oamenii acceptă să investească sume considerabile pentru ceva empiric și protestează feroce dacă le spui să consulte un medic. Argumentul suprem ”sunt naturale, sunt pure” nu poate fi contrabalansat cu nimic. Le folosesc inclusiv pe bebeluși și nu există cuvinte care să exprime ce-mi vine să spun referitor la asta. Dar ei se întorc la simplitate, la puritate, la natură, dansul ploii mai lipsește și-n rest le-au bifat pe toate.
Înainte de-a schimba subiectul, o precizare: nu am nimic împotriva ”susținerii corpului”, cum pledează doTerriștii. Dar nu ca unic tratament, și-n niciun caz când e vorba de afecțiuni serioase și de copii.

Habar n-am pe ce sinuoase căi (sau de ce), a ajuns la mine știrea despre un nou model de încălțăminte lansat de Balenciaga. Îi știți, lansaseră poșeta de plastic, geanta model Ikea, fusta din covoraș de cauciuc folosit pentru mașini, articole de colecție, numai unul și unul 🙄. Acum, au avut altă idee: pantofii ”zero”, care acoperă doar talpa și degetul mare.

Costă 450 de dolari (o sumă deloc neglijabilă dacă mă-ntrebați pe mine, deși rezonabilă față de alte ”invenții” de-ale lor precum cele enumerate mai sus, care se învârt în jurul a 2.000 de dolari), dar mi se par de-o sinistroșenie incredibilă, nemaivorbind că nu sunt absolut deloc practici. Sunt însă convinsă că se vor avea mare succes la public, departamentul de Marketing să trăiască fiindcă a venit cu găselnița perfectă: pantofii îi vor ajuta pe cei care-i poartă să se conecteze mai bine cu natura. Bine-pa la revedere, nu mai e nevoie de nimic altceva, sute de mii de femei vor fi mai mult decât bucuroase să plătească pentru conectare cu natura.

De fapt, asta e ceea ce găsesc enervant și cumva la limita șarlataniei, chiar dacă e vorba de alegere consimțită și (vorba vine) informată: faptul că această așa-zisă întoarcere la simplitate și comuniune cu natura se taxează cu sume apreciabile, pentru care unii oameni fac mari eforturi. Sentimentul meu e că le speculezi temerile, neîncrederea în sistemul medical, dorința de-a evada din lumea asta agitată, de-a scăpa măcar parțial de poluare și în ansamblu, nevoia de liniște și pace interioară. Deziderate de altminteri absolut firești, dar am convingerea că pot fi atinse și pe căi mai accesibile. Ca de pildă, o ceașcă de ceai verde și o plimbare în parc. Și la nevoie, o vizită la medic.

Din lumea celor care nu prea gândesc

(Off topic: nu mă pricep la politică americană, dar cumva și încăpățânarea lui Biden de-a se agăța de scaun s-ar putea încadra în categoria menționată în titlu. Nu înțeleg de ce s-a agățat cu atâta disperare - ba chiar lipsă de demnitate, aș spune, după dezbaterea care-a decurs catastrofal pentru el - de Biroul Oval. Cu doar trei luni înainte de alegeri, retragerea anunțată azi din cursa prezidențială este probabil tardivă. După cum arată lucrurile în prezent, Trump nu mai ratează președinția decât dacă-și dă jos pantalonii la emisiunea ”Good Morning America”. Și cred că asta ar fi dezastruos nu doar pentru Statele Unite, ci și pentru întreaga omenire. Închid paranteza).

😵‍💫 Cum NU se face vânzare
Ieri am fost în oraș pentru târguit diverse - printre altele, îmi trebuia o cremă cu SPF 50. Intru în magazin, ”vă pot ajuta cu ceva?”, ”nu mulțumesc, mă descurc” și încercam să mă decid între diferitele mărci, moment în care vânzătoarea vine pe capul meu să mă ajute, chiar dacă-i spusesem că nu e cazul. Păi ce, era după mine? 🙄
N-am vrut să fiu nepoliticoasă, așa că i-am zis ce caut. ”Ooo, dar ce coincidență, tocmai am primit niște produse noi, revelație pe piața americană, sunt minunate, deosebite, ceva nemaipomenit, permiteți-mi să vi le prezint”.
I-am permis, ce era să mai fac. Mi-a arătat un tubuleț de 30 de ml, n-am reținut numele produsului-minune și ”iată un pliant din care vă puteți informa...”.
Right, că de lectură aveam eu dispoziție în clipa aia. Not. Unde mai pui că pliantul părea conceput de Gogu de la departamentul de prelucrări prin așchiere: blocuri întregi de text, scrise miiiiic. Naiba ar sta să citească atâta. Halal marketing. Și când te gândești că cineva a fost plătit pentru spanacul ăla.
În fine. Nu cunoșteam marca și nu aveam de gând să m-apuc de experimentat, când puteam alege dintre atâtea mărci pe care le știam deja. Doamna părea însă ferm hotărâtă să-mi vândă maglavaisul cu pricina, așadar continua să peroreze netulburată. O ascultam cu jumătate de ureche, dar am reținut când a zis ceva de 60 de euro. Pe tubulețul ăla de 30 ml? Deci practic 2 euro un mililitru? Da' ce, oi fi având pene pe spate?
Căutam de zor o variantă să refuz politicos, că femeia se ținea după mine ca scaiul. Zic ”mulțumesc, dar 30 de mililitri e cam puțin, m-ar interesa un produs de 50”.
S-a uitat la mine cu superioritate. ”În general, cremele cu SPF 50 nu sunt disponibile în recipiente de 50 de mililitri”, cuvântează ea cu dispreț.
Serios, păpușă? 😂😂😂 Acum mă simțeam și luată de proastă. Vânzătoarea o ia martor pe-o colegă de-a ei: ”doamna vrea cutare cremă la 50 de mililitri, dar i-am explicat că nu se găsește....”.
Colega s-a uitat la ea împăiată și m-a luat să-mi arate niște produse Eucerin. Am plecat cu o cremă cu SPF 50 de 50 de mililitri, care a costat 19 Euro.
Nu știu ce cursuri de vânzări o fi făcut prima duduie, dar cred că se dusese să ude buretele.

🫣 Mare-i grădina și mulți se pleznesc cu tortilla prin ea...
Asta nu e o metaforă, în caz că vă-ntrebați. Suspectez că o influenceră de pe Tik Tok s-o fi enervat pe Gigelul din dotare că iar stă la televizor și bea bere porcușimăgaru' și vrând să-i dea cu făcălețul peste cap, probabil a înșfăcat din greșeală punga de tortilla și l-a plesnit pedagogic. Moment în care Gigelului i-a sărit berea din gură și uite așa a apărut Tortilla Slap Challenge.
Versiunea revăzută și adăugită e un pic mai elaborată, în sensul că berea a fost înlocuită cu apă și ambii protagoniști trebuie să aibă gura plină. Aaa, și să joace ”Piatră, hârtie, foarfecă”.
Mi se pare destul de greu de explicat aiureala asta, așa că mai bine vă arăt o mostră.

 

Sincer  vă spun, n-am putut urmări nerozia asta până la capăt. E mult prea stupidă. Înțeleg să te amuzi, dar așa?
Mă rog, nu c-ar fi ceva de mirare. Propune o tâmpenie și lumea te va trimite la plimbare. Pune-i în coadă cuvântul ”challenge” și oamenii se vor îmbulzi care să fie primul la bazaconia pentru care te-ar fi trimis să plimbi ursul când nu era ”challenge”.
Atât de previzibilă e natura umană uneori...
Chiar așa, am o idee și cred că lansez o nouă modă printre clienții mei: NuMăMaiBatețiLaCapCuAiureli-Challenge. Dacă funcționează, implementez și versiunea 2.0: CitițMail-urileÎnainteDe-aRăspundeLaEle-Challenge 💪.  M-am scos.

Amadeus să mă judece

Adevăru-i că mi-aș fi dorit să scriu de aseară, însă am fost atât - dar atât - de obosită după ultimele săptămâni, încât am dormit de la 19:30 până azi la 5 dimineața. Nici nu mai știu de când n-am mai fost așa de epuizată.

Dacă aș fi scris aseară, ar fi fost cel mai probabil o salată. Bună și consistentă, nimic de zis, vă promit solemn că nu rămâne ea neconsumată. Dar acum vreau să vă povestesc altceva, că pe cuvântul meu, pe-asta nu mi-aș fi imaginat-o.

Vorba lui Dem Rădulescu în nemuritoarea scenetă cu șlibovița, frații mei albi! Printre ultimele lucruri pe care le-aș fi crezut posibile ar fi fost să mă pomenesc că sunt luată la rost (pe Facebook, unde altundeva s-ar putea întâmpla așa ceva) din cauza lui Mozart. Exact așa, nu e o figură de stil. M-am pomenit apostrofată din cauza unei opinii despre Mozart - ”Wolfie”, cum i-a spus scandalizata mea interlocutoare pe întreg parcursul dialogului. Și cum îi spunea și nevastă-sa, chestie care mă face să croiesc niște ipoteze interesante 😀.

De la ce ne-am luat - a postat ea ceva referitor la sora lui Mozart, Nannerl, moment în care pe mine m-a mâncat undeva eu am făcut un comentariu referitor la faptul că fata a avut un destin trist, fiindcă frate-su i-a tocat zestrea și drept urmare, nu s-a mai putut mărita cu omul pe care-l iubea. Citisem asta într-o biografie scrisă de Dorothea Leonhart, un muzicolog și critic de artă din München, unanim considerată o foarte bună cunoscătoare a vieții lui Mozart. Am scris despre această carte acum mai bine de unsprezece ani aici, dacă sunteți curioși.

Lume, și unde nu mă pomenesc luată strașnic la refec de aprig ofuscata doamnă.
Că ”tatăl său i-a interzis să se căsătorească cu dragostea vieții ei, nu Wolfie” (alo doamna, eu n-am zis că frate-su i-a interzis, ci că i-a cheltuit zestrea. Faci diferența? Întrebare retorică, evident că n-o face).

Că ”îi plângi de milă lu' soră-sa”. Hm, nu fac decât să repet ce-a scris o autoare recunoscută în domeniu, care cita diferite surse bibliografice. În sfârșit, am dedus că dacă e de plâns de milă, numai pe ”Wolfie” îl putem deplânge, altfel ne-am dat foc la valiză.

Că ”sunt fan Mozart și am citit mai multe cărți despre el, nu doar una” (văleu, ce mi-a zis-o, mi-a dat rușine și mai multe nu). Mă rog, și eu am citit mai multe cărți despre Amadeus, dar suntem la grădiniță, eu am făcut și am dres mai mult decât tine, ninini și nanana? Și tocmai pentru că am citit, știu că sursele bibliografice sunt supuse interpretării personale și prin urmare, subiective - cu atât mai mult cu cât vorbim despre jurnale și scrisori, că martori oculari ai unor întâmplări de-acum un sfert de mileniu mă îndoiesc să mai existe 🙄.
Că ”eu nu aș plânge-o niciodată pe ea, și nu aș da niciodată vina pe fratele ei, așa cum ai făcut-o tu”. Ăăăă... nu știu cum vi se pare vouă, dar de unde stau eu este cam ciudățel să iei în halul ăsta de personal o referire despre un om care a trăit cu mai bine de două sute de ani în urmă. Fie el și unul dintre cei mai mari compozitori pe care-i va fi dat vreodată omenirea.

Am încercat să-i explic, dar era clar că bat la porți închise cu șapte lacăte. Ea știa una și bună, m-am luat de ”Wolfie”, am zis, am făcut, am dres. Or, în situații de-astea eu de regulă mă retrag din discuție, fiindcă ultimul lucru de care-n general am chef este să mă contrez aiurea, pe subiecte sterile și fără miză. Ceea ce-am făcut și-n seara asta, nu fără un strop de ironie, recunosc (am zis că-mi retractez jignirile aduse lui Mozart. Mi-am dat peste mână să nu scriu ”Wolfie al dumitale”, că-mi adusesem aminte de ”Five o'clock” a lui Caragiale, dar am zis că pun și mai multe paie pe focul revoltei doamnei ș-apoi chiar că nici Dunărea nu mă mai spală 🤭). Mă rog, dânsa nici așa n-a prea fost mulțumită, cred că și-ar fi dorit să-mi cer scuze lui ”Wolfie” sau ceva...

Mno. De unde-o fi el, am sentimentul că s-a amuzat că e subiect de înflăcărate discuții la aproape 234 de ani de când a părăsit lumea asta.

Oscar 2024: de la moștofleoace și sirene eșuate la bun-gust și desăvârșită eleganță

Rochii v-am promis, rochii avem. Sau mă rog, mai mult nu avem decât avem, că pe multe dintre ele sigur noi  nu le-am fi ales.
Vă informez că mi-am adus două foarfeci, că din ce-am văzut una singură n-ar fi făcut față. Dar ca bonus, în final vă arăt ceva chiar drăguț 🙂.

Zic deci să nu mai pierdem vremea.

🙄 De ce v-ați luat, maică, plapuma cu voi?

Ariana Grande (stânga) și Keltie Knight (să mă scuze că n-am auzit pân-acum de dânsa) n-au fost la aceeași croitoreasă, dar în mod evident s-au dus cu același brief: moștofleoc în vălătuci expandați.

Bunicile lor nu le-or fi văzut când au scotocit în lada de zestre și-au ieșit din casă înveșmântate în plăpumile alea bune? Nț, nț, mă mamaie mă, tineretul din ziua de azi.

😒 Probabil nu știau cum să se evidențieze ...

... și s-au gândit că o ținută mai controversată le-ar aduce în prim-plan.
Altfel nu se explică alegerile lor, hai să spunem nu dezastruoase, dar în tot cazul neinspirate. Atât Anya Taylor-Joy cât și Emily Blunt sunt două femei frumoase și în formă, al căror corp le permite practic orice ținută. Suntem de acord în privința asta, da?

Bun, și-n cazul ăsta...

... de ce Anya pare un fel de sirenă ratată? De ce Emily Blunt a ales o rochie cu aplicații de ștrasuri în formă de, hm, chiloți?

Și să nu mai zic de mutrele gen Ioana d'Arc după 20 de ani în Tibet.

😕 Ce frumusețe. Ce dezamăgire.

Părerea mea despre Charlize Theron v-am mai spus-o: consider că este una dintre cele mai frumoase femei din lume. Chipul ei este perfect, dacă ar fi trăit în perioada Renașterii probabil ar fi fost un model permanent pentru pictorii și sculptorii reprezentativi din acele timpuri. 

Dar ce păcat de alegerile făcute pe covorul roșu.

Modelul rochiei e... straniu și nu maschează umerii lați, așa cum ar fi de dorit. Culoarea nu avantajează un ton deschis al pielii. Coafura stil a_lins-o_vițelul_pe_cap nu-i face niciun serviciu. Machiajul e nereușit. Accesoriile nu-mi plac și pace bună.
Charlize, pentru numele lui da Vinci, Michelangelo, Botticelli, Rafael și alți renascentiști care ar fi fost încântați să le fii model, schimbă-ți stiliștii și lustruiește bine toate oglinzile din casă.

💪 Din fericire pentru ele, doamnele astea au acum o decorațiune nouă de pus pe șemineu.

Că de n-ar fi plecat fiecare cu câte-un Oscar acasă (pentru cel mai bun rol secundar - Da'Vine Joy Randolph, respectiv pentru cel mai bun rol principal - Emma Stone), cred c-ar fi trecut neobservate. Da'Vine pare să se fi îmbrăcat într-un fel de neglije ultramegasupradimensionat și Emma e banală și ternă ca apa plată clocită la soare. Apropo, am mai văzut modelul ăla de rochie cu un sanchi-volan în talie și nu-mi place deloc.

😍 Hai să vedem și ceva frumos.

”Cam prea mult negru anul ăsta”, a comentat lumea și în parte are dreptate. Dar ia uitați cât de bine știu doamnele astea să se îmbrace în negru, alungându-i pe deplin banalitatea.

E greu să mă decid care dintre ele îmi place mai mult. Eva Longoria? Jamie Lee Curtis? Ori poate Margot Robbie? Greu de ales. Încă și mai greu mi-ar fi să aleg o rochie din cele trei, dacă mi s-ar oferi ocazia. Cred totuși că m-aș hotărî pentru prima, dar n-ar fi deloc o alegere ușoară. Toate trei sunt superbe, și nu mă refer doar la modelul rochiilor, ci și la coafuri și accesorii.

🤩 Cea mai reușită apariție, din punctul meu de vedere.

Nu știu cine este Zendaya. Dar ce alegere inspirată și ce splendoare de femeie.

Imprimeul e splendid, modelul este foarte avantajos pentru silueta ei fină, coafura e suficient de festivă pentru amploarea evenimentului, accesoriile se potrivesc perfect. Oare Zendaya ar fi de acord s-o consilieze pe Charlize?

Apropiindu-ne de final, am pentru voi două surprize.

Una frumoasă, mmm 🙂❤️🙂

Știți la cine m-am gândit prima dată când am văzut poza asta? Nu la James Bond, cum s-ar putea crede, ci la Petronius din ”Quo Vadis”. Căruia i se spunea ”elegantiae arbiter” și dacă ne uităm la Monsieur Federer sunt convinsă că-mi veți da dreptate...
Mirka este OK, nici prea-prea nici foarte-foarte, gulerul rochiei mi se pare o idee cam prea cuminte și școlăresc, dar per total îmi place.

❤️ Și o surpriză cum nu se poate mai simpatică în persoana lui Messi, cunoscut pentru interpretarea sa din ”Anatomy of a Fall” (film premiat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu original).

A se remarca aplombul și solemnitaea actorului în vârstă de 7 ani, care a fost antrenat câteva luni pentru acest rol și a jucat timp de 22 de zile. Și-n caz că vă întrebați, lui Messi i s-a decernat premiul Palm Dog, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes desfășurat anul trecut. Asta ca să știm despre cine vorbim aicea 😀.

(La muncă) nu ne plictisim deloc

E perioada aia prea-minunată din an când suntem frecați și răs-para-puricați cu analize ale activității din anul precedent, retrospective, prezentări și estimări de ne pică ochii-n nas și visăm numai Excel-uri și PowerPoint-uri. Tot biroul a dezvoltat o alergie acută la fraza ”the next thing I am going to ask you to do....” și cam așa o s-o ținem până-n martie, când vor avea loc evaluările anuale.
Da-n sfârșit, e parte din joc și toate astea nu reprezintă nimic nou - în fiecare an e la fel - și mai e loc și de ceva distractiv între ele.

🚂 Discuție între un recalcitrant degrabă scandalizat și un tehnician pe care picase măgăreața să potolească revoltatul, aflat în spumele cele mari. Că nu se poate-așa ceva, s-au bușit roțile de la niște vagoane și testele de frână au ieșit bine, dar cei de la compania de căi ferate își dau cuvântul de onoare că frâna de mână era dezactivată și e revoltat că el pierde bani și cum de s-a putut întâmpla și ce să facă mecanicul să nu se mai strice roțile din cauza frânării?!
Tehnicianul însă nu era-n cea mai trandafirie dispoziție și (bănuim noi) se săturase până peste cap de atitudinea ”eu sunt mic nu știu nimic, tata-n pod jupoaie capra”.
- Să nu mai frâneze, a zis flegmatic.
Un lucru e cert, l-a făcut pe-ăla să se oprească din urlat 🤣🤣🤣.

☕ Pe chat-ul intern: zilnic postări specifice, update-uri, noutăți din branșă etc.
Reacții (de la toate sediile): 3-4 like-uri, în medie.
Comentarii: 0.
Vineri, unul dintre ingineri postează un reel filmat în timp ce repara espressorul din biroul nostru, care era stricat de vreo două zile.
Reacții (de la toate sediile): sute de like-uri, inimioare, thumbs-up.
Comentarii: câteva zeci, majoritatea din categoria „well done, bravo, good job“ etc.
Astea ne sunt prioritățile, ce să mai și zicem 😀.

🫣 Rar de tot mi se-ntâmplă să rămân perplexă, dar azi am avut unul dintre momentele alea. Cred însă că aveam motive. Voi cum ați reacționa dacă vi s-ar spune cât se poate de serios ”I need your help, internally and externally”? 
”I will do my best”, l-am asigurat eu pe respectivul și bine-ar fi fost dacă mă opream aici. Numai că am adăugat, plină de solicitudine: ”both ways” 🙄.
Ulterior le-am povestit și celor din birou. ”Tot e bine că nu i-ai zis 'in every possible way'...”, a fost concluzia lor 🫢.

Dacă nu m-ați trimis la balamuc pân-acuma...

 ... sunt toate șansele s-o faceți după ce veți fi citit textul ăsta. 

Păi să vedeți.

În perspectiva a ceea ce urmează să vă povestesc, aș putea spune despre mine că sunt un om moderat de superstițios. Adică n-o să mă vedeți aruncând sare peste umăr dacă am răsturnat solnița, nu mă impresionează pisica neagră și nu țin cont să-ncep cu piciorul drept când îmi pun pantalonii, în schimb am niște cercei despre care nutresc convingerea că-mi poartă noroc și pe care-i port în zilele când am treburi foarte importante (cum ar fi evaluarea anuală, o discuție cu un client dificil șamd).

Ei bine, problema mea în momentul ăsta e crema de mâini. Aha, ați citit bine. Crema de mâini. Nu vorbim de o marcă anume, că la fel mi s-a întâmplat cu ultimele două mărci diferite. Vorbim de crema de mâini în general.
La ce mă refer când zic ”la fel”? Ei bine, a devenit destul de previzibilă treaba - un fel de profeție autoîmplinită, cum se spune în psihologie. În ziua când (nu omit să) mă dau cu cremă de mâini, se întâmplă ceva enervant la serviciu. Observasem mai demult chestia asta, dar am tot zis că mi se năzare. Băi, dar cum să vă spun, nu dă greș, practic nu există să mă dau cu cremă de mâini și să nu se-ntâmple vreo chestie de natură să-mi ofenseze feng shui-ul.

Pasămite până de curând avusesem o cremă de la Neutrogena. Am terminat cu chiu, cu vai tubul (enervându-mă pe te-miri-ce chestie în fiecare la zi când am folosit-o) și după aceea nu m-am mai dat vreo 2 săptămâni, de mi se făcuse pielea ca pergamentul. Ești cu sorcova, cucoană, am decretat și mi-am luat o cremă Biotherm, pe care-am început-o vinerea trecută.
De parcă o marcă diferită ar avea vreun efect asupra mai sus-menționatei sorcove 🙄.

Bun, ziceam că vineri. M-am cremuit cu abnegație, am fost foarte satisfăcută de rezultat și ziua de lucru aproape se-ncheiase fără să mă calce nimeni pe nervi. Taci c-am dres-o, zic. Ți-ai găsit. Exact la încheierea programului se găsi un client elvețian să-mi scrie cu o prosteală care mi-a pus nervii pe bigudiuri tot weekend-ul (încă n-am ajuns la performanța de-a nu căra după mine problemele de serviciu). Luni la prima oră am rezolvat prosteala, ceea ce însă nu a compensat pentru gândurile făcute-n weekend.
Câteva zile iar am lăsat-o baltă cu crema de mâini, după care m-am zborșit la mine însămi că n-o să las asta să mă influențeze și m-am cremuit din nou. Cred că trecuseră vreo 3 ore când mă pomenesc cu mail de la Pandelică prin care mă informa că vrea să schimbe din temelii o procedură extrem de complexă și laborioasă, fiindcă s-a scărpinat acolo-unde-nu-pătrunde-lumina și-a decis că ”this would be easier for all parts”. Și l-a pus și pe șeful lui în Cc, probabil ca să remarce ăla ce băiet vrednic este el, vedea-l-aș mănuși.
Mi s-a suit sângele la cap. Chestiunea pe care vrea s-o schimbe este, cum spuneam, deosebit de complicată, a fost nevoie de vreun an de zile pentru a se elabora un proces de natură să funcționeze cursiv și eficient și facem asta cu succes de trei ani. Eh, dintr-odată a decis că dorește să facem altfel, iar ”easier for all parts” ăla i-l poate povesti lu' mă-sa, poate ea l-o crede. Fiindcă pentru mine (care trebuie să gestionez totul) nu va fi deloc mai ușor. Dar absolut deloc. Ba dimpotrivă.
Încă mă doare capul de nervi, și-au trecut mai bine de 5 ore de când mi-a scris. Nurofenul de 400 luat se dovedește deocamdată inutil.

Acestea fiind zise, aș vrea să știu cum naiba o să mai am eu curaj să mă dau cu cremă de mâini* și de asemenea, aș fi curioasă dacă vi s-au întâmplat și vouă d-astea... (iar dacă da, eventual și cum le-ați dat de cap).

*Acuma nu spun că n-o să mă mai dau deloc, dar având în vedere cum funcționează superstițiile, nu e tocmai surprinzător că momentan am o reținere... 😕

Globurile de Aur 2024: de la ”wow” la ”meh”

Articolul ăsta vine cu întârziere de o săptămână - Globurile de Aur au fost decernate duminica trecută - dar sper că vă va plăcea, totuși. Cu atât mai mult cu cât n-am mai scos foarfeca la înaintare de vreo doi ani... Și, cu toate că anul acesta au fost mult mai puține rateuri comparativ cu edițiile precedente, tot a avut ce vedea forfeca.

Dar să-ncepem într-o notă pozitivă (dați click pe imagini dacă vreți să le vedeți mărite).

❤️ Mi-au plăcut și-n viața viitoare aș vrea să arăt ca ele:

Ce-i drept, rar s-a întâmplat de-au dat chix doamnele astea când a fost vorba de alegerea ținutelor de pe covorul roșu. Au bun-gust, consilieri pricepuți sau amândouă, cert este că sunt mai mereu o apariție încântătoare la evenimente.
Dar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil este vârsta fiecăreia dintre ele.
Jennifer Lopez are 54 de ani. Dincolo de orice intervenții estetice și-o fi făcut la nivelul feței (n-am idee câte sau dacă; n-am căutat să aflu fiindcă nu mă interesează), să ne uităm la corpul ei.
Meryl Streep are 74 de ani și cuvintele sunt sărace pentru a descrie cât de cool e, în toate privințele.
Julianne Moore chiar m-a surprins. Cred că-i posibil să fi belit niște ochi cât cepele când am citit că luna trecută a împlinit 63 de ani. (Îmi place la nebunie ideea de rochie de seară cu buzunare).

😕 Iau notă de trecere, dar se putea și mai bine:

Natalie Portman a ales o rochie splendidă (îmi amintește de un tablou de Monet), dar a dat greș, din punctul meu de vedere, în privința coafurii. Stilul ”a lins-o vițelul pe cap” nu cred că se potrivește nimănui, niciodată.
Fusta lui Heidi Klum ar fi putut fi mai puțin voluminoasă, dar având în vedere câteva eșecuri răsunătoare pe care doamna le-a avut la aparițiile din anii anteriori, zic să nu mai cârcotim și s-aplaudăm progresul.
Nu știu să spun exact ce nu-mi place la rochia Emmei Stone, dar cred că e vorba de trandafirașii ăia lucioși, care-o fac să pară o chinezărie kitchoasă. Mă rog, treacă de la noi.

😱 Oglinda lor și-a luat câmpii?

Elizabeth Debicki a plecat acasă cu trofeul obținut pentru rolul Dianei, interpretat în ”The Crown”. Pe bună dreptate, de altfel; jocul ei a fost, de departe, cel mai bun și cel mai veridic din ultimele două sezoane. Ar fi fost de dorit să fi deprins și ceva din stilul fostei Prințese de Wales, dar nu e cazul. Este pur și simplu o apariție ștearsă, fadă, searbădă.
Să-i spună cineva lui Margot Robbie că filmările pentru ”Barbie” s-au încheiat demult. Din ce înțeleg, ținuta purtată este o reproducere a rochiei păpușii Superstar Barbie, apărute în 1977. Mbine, ceva mă face să cred că păpușii i se potrivea mai bine și nu arăta atât de... strepezitor.
Nu știu cine e Karen Gillan și-n general cu ce se îndeletnicește, dar orice-ar fi, sper că se pricepe mai bine decât la ales ținutele. Cine și de ce ar concepe o rochie în care arăți ca o sirenă îmbrăcată la Cooperativa Motocelul Destoinic?

🤓 În încheiere avem și trei, să le spunem, mențiuni.

Despre Rosamund Pike am văzut mai multe comentarii batjocoritoare care se refereau la ea drept ”Văduva Neagră” și alte asemenea ”complimente”. Respectivilor le-ar fi fost necesară o minimă documentare pentru a afla că a ales această costumație fiindcă, în urma unui recent accident de schi, încă are niște cicatrici la nivelul feței și-a căutat ceva potrivit pentru a le ascunde.
Mi-a plăcut Taylor Swift. Nu într-atât încât s-o includ în Top 3, fiindcă rochia îmi pare totuși cam prea lucioasă, dar ce frumusețe de femeie 🙂.
Helen Mirren este de regulă impecabilă. Însă orice regulă are o excepție de natură s-o confirme, și ținuta asta gen halat de casă scos din străfundurile dulapului e una dintre ele.

Încheiem transmisia de la aceste Globuri de Aur. Cum am zis, am văzut mult mai rău de-atât. Poate ne regăsim la Oscaruri și cu puțin noroc, poate unele doamne se vor uita de două ori în oglindă înainte de-a ieși din casă 🙄.

Să revizuim limba română, coane Fănică... Curat să revizuim!

Nu aveam în plan să mai pedalez pe buclucașa locuțiune adverbială ”de bună seamă”, dar nu pot lăsa neconsemnat faptul că vreo câteva mii de persoane au considerat necesar să inițieze o petiție în legătură cu acest subiect, care mult scrâșnet de dinți făcut-a să se audă.

Carevasăzică, vorba neuitatului nenea Iancu, niște cetățeni s-au gânditără adânc și au produs petițiunea de mai jos. O puteți vizualiza aici și poruncește ritos: ”Cerem acceptarea multiplelor variante - Subiectul 1, exercițiul 1”, după care dezvoltă cu acuratețe - vorbă să fie... :

”Rugam acceptarea de catre Ministra Educatiei Ligia Deca si de catre profesorii din comisia de corectura a examenelor de Bacalaureat 2023 Disciplina Lb. si Literatura romana a altor variante de sinonim la exercitiul 1, subiectul I, pentru sensul din text al secventei “de buna seama”, precum: “din propria initiativa/vointa”, ”de buna voie”.

De ce este important?

Dupa ani grei de munca, evenimente nefericite la nivel mondial precum Pandemia de Covid19, scoala in mediul online, lipsa comunicarii eficiente in acest mediu care a dus la ingreunarea procesului de invatare, greva la nivel national, alaturi de numeroasele informatii retinute in vederea prestarii examenului de Bacalaureat, este cu adevarat nedrept fata de aceasta generatie de elevi buni si muncitori sa isi micsoreze sansele de a intra la facultatea dorita din cauza unei locutiuni moldovenesti interpretabile in contextul dat”.

Să tragem perdeaua peste coerența exprimării, care strălucește prin absență. Oamenii ăștia - probabil în mare parte părinți ai tinerelor speranțe care susțin zilele astea examenul de Bacalaureat - consideră că este cât se poate de normal să ceară acceptarea unor răspunsuri evident incorecte (pentru numele părților intime ale lui Merlin, de când ”de bună seamă” înseamnă ”din proprie inițiativă” 😳 ?!), numai pentru că... ”ani grei de muncă” 🙄. Dar e nedrept să nu intre ”la facultatea dorită” pentru că nu știu ce înseamnă o expresie banală, da?
Ca să nu mai spun: de când este ”de bună seamă” locuțiune moldovenească? Și de fapt ce e aia locuțiune moldovenească? Nu există așa ceva. Se putea spune cel mult că este regionalism, dar nu e. Mă rog, dacă odraslele n-au habar, ce așteptări să mai ai de la părinți.
 
Comentariile semnatarilor sunt neprețuite și le redau exact așa cum au fost scrise:

🤡 ”Pentru ca mi se pare normal sa se accepte si alte variante, ca subiectul 1 nu a fost atât de accesibil”.
Logic! Dacă n-a fost ”atât de accesibil”, vorba aceluiași nenea Iancu: să le dea la toți, că toți sunt de familie bună. 🥳

🤡 ”Fiind scrisa cu aproape un secol in urma, opera lui George Calinescu este scrisa conform unui limbaj specific perioadei respective, unul destul de diferit in comparatie cu cel actual. Asadar, din moment ce expresia nu este foarte des utilizata in zilele noastre, sensul poate fi destul de greu de identificat si, de asemenea, interpretabil”.
Păi sensul se identifică prin lectură, studiu și analiză, d'ohhhh! 🤦‍♀️

🤡 ”Că să se accepte orice sinonim”.
Să se accepte orice! Viva la Revolución! 💪

🤡 ”este corect sa orice varianta”.
Aaaa-tât! ”De bună seamă” reprezintă o tehnică folosită în dresajul șopârlelor australiene cu guler. E corect, da? Este. Am înfrânt ✌️.

În loc de concluzie, mă-ntreb cât mai durează până la petiția prin care să se solicite a se consimți că 2 + 2 = 5. Doar n-o să le asasinăm viitorul copiilor „buni și muncitori” pentru atâta lucru, serios acuma 🙄.

Ce pot face (cu numele meu) niște minți dibace

După cum știți, pe mine mă cheamă Greta. E unicul meu prenume, format din 5 litere mari și late, fără caractere speciale, fără diacritice, fără circumflex, fără... nimic. Cinci litere și-atât.

Am putea crede că este un nume simplu, dar cât de tare ne-am înșela. Realitatea, după cum mi se dovedește frecvent, este complexă și prezintă numeroase aspecte.

Prin natura job-ului, am de-a face cu oameni din mai multe țări (Germania, Austria, Elveția, Cehia, Slovenia, Ungaria, Belgia, Olanda, Italia și altele). Comunicăm foarte bine în engleză sau germană, chiar dacă pentru mulți dintre noi niciuna dintre ele nu este limba maternă. Pritocim cu aplomb pe mail și la telefon despre reparații, probleme tehnice, costuri, facturi, revizii și alte asemenea și le rezolvăm pe toate.
Dar când e vorba de numele meu (aha, ăla simplu din cinci litere), zici că se lasă cortina peste mintea unora. În special când e vorba de comunicarea în scris.

La un moment dat, m-am apucat să mi le notez. Așadar, în cei aproape 4 ani de când combat la compania actuală, mi s-a spus după cum urmează:

- great Greta (asta e o excepție, în sensul că nu e vreo poceală; așa mi-a zis unul din Top Management în prima mea săptămână în firmă, când m-au luat pe sus și-am plecat pentru 3 zile la sediul central din Paris.
Nu că mi-ar fi strălucit greatness-ul de la o poștă, mind you 🙄.
Am povestit mai demult momentul, îl reiau mai jos:

”Cum ieșeam de la o discuție cu un coleg de la departamentul de IT, mă abordează un tip la vreo 60+ de ani, în costum și cravată ecosez.
Ecosez. Cine naiba mai poartă azi cravate ecosez?
- Hei, un chip nou, n-am fost prezentați încă, sunteți probabil o colegă de la Hamburg?
Îmi mut privirea de la cravata ecosez și mă prezint.
- Oh. Greta is Great. Isn’t this a super anagram? A great anagram!
Eu eram gen 🙄😏 M-am întors în birou clătinând din cap, mare-i Grădina și mulți fac anagrame prin ea.
- Ah, zice un coleg care surprinsese momentul prin peretele de sticlă al încăperii, văd că l-ai cunoscut deja pe Leroy. 
În jurul capului meu se desenă pe dată un semn de întrebare.”Qui de la f*ck e Leroy?” (asta am zis-o în gând).
- E unul dintre șefii cei mari, mă lămuri colegul.
Phew”.
De-atunci l-am mai văzut doar de câteva ori pe respectivul (normal, doar nu se încurcă Top Managementul prea des cu plebea). Nu mai are cravata ecosez și am puternica impresie că habar n-are cine sunt. Nicio pagubă; colegii îmi spun și-acum ”great Greta” și inclusiv șefa mea directă o mai comite câteodată 🙃.

- Mrs. Greta. Ăsta mă agasează teribil, mi se pare un fel de ”doamna Cocuța”, nici călare, nici pe jos.

- Gita. Îmi pot doar imagina cum l-au ouat pe ăsta.

- Anita. Pe ăsta nu-mi pot imagina de unde l-au scos, haștag #FeelingWTF#.

- Geräta. După ce că e scris aiurea, are o literă în plus și umlaut pe primul ”a”. Aș zice că e un caz clar de ”s-a declansat o extorsiune al unui degajament....” 😀.

- Gräda. Literele D și T nu sunt una lângă alta pe tastatură, A și ”Ä” nici atât, deci... n-am idee cum l-au manufacturat pe ăsta.

- Grata. În comparație cu unele de mai sus, e chiar inofensiv.

În loc de concluzie, probabil c-ar trebui să fiu recunoscătoare că nu mă intitulez Rhoshandiatellyneshiaunneveshenk Koyaanisquatsiuth (considerat a fi la ora actuală a fi cel mai lung prenume feminin din lume). Deși te pomenești că l-ar fi scris corect în cazul ăsta. Îl luau cu copy-paste și rezolvau problema 😂.

Moment porno cu IT Helpdesk

Cică Mercur e retrograd zilele astea, face și drege și de-aia e posibil ca pe alocuri să ne meargă oarecum ca la spânzurați.
(Toți clienții mei sunt în viață și mulțumesc-bine, thank you very much. Dar să n-am parte de Joițica de nu le-oi face eu freza cu petarda câtorva pitpalaci 🤬).

Oricum, nu despre asta voiam să vă povestesc astăzi, ci despre o foarte recentă experiență de tip porno-soft (sau oricum s-o zice), pe care-am avut-o cu vajnicii luptători de la IT Helpdesk.
Adică, mă rog. Orice om botezat care-ar fi ascultat discuția ar fi tras această unică și legitimă concluzie: că e martor la o scenă dintr-un pornet de mâna a paișpea.

- Can you start your Team Viewer, please?
- Ok. Here you go, ID and Password.
- Thank you. I wait to come in.
.................
- Sorry. I am not in.
- ... so I notice 🙄.
- I will try to enter again. Can you see me?
- No.
- But I am in.
- I don't see you.
.................
- Ok, now I am really in. Look, I move something on your desktop so that you see that I am in.
- ... all right, now I see you. You are in (🫣).
- Great, thank you for your confirmation.

(Politicos băietul, n'est-ce pas? Mi-a mulțumit că i-am confirmat că e IN 🤭).

Am contemplat posibilitatea de a-i povesti bancul ăla vechi (”are you in?” ”yeah...” ”then, ahhh!”), dar m-am gândit că, mai știi, te pomenești că-mi cere Team Viewer și pentru asta... 😁

Interacțiuni bancare de nervi degrabă tocătoare

Nu știu cum de-am uitat să vă istorisesc cea mai recentă peripeție pe care-am avut-o cu banca unde am cardul de credit, dar hai să remediez degrabă, ca să vedeți cum era s-ajung eu ”tralala und tralala”, vorba lui Frau Zgaibă, o fostă vecină din vremuri demult trecute (o găsiți în secțiunea dedicată, dacă sunteți curioși. Bag seama c-o umplusem de respect 🙄 pe deplin meritat, de altfel).

Or fi ei nemții renumiți pentru eficiență, dar la birocrație nu-i întrece nimeni. Pasămite m-au informat că mi-au trimis un card de credit nou (fără să fi cerut eu și fără să fi expirat cel pe care-l aveam, mai era valabil vreo 2 ani; dar updataseră ei nu știu ce în sistem și vechiul card urma să fie anulat).

Fapt nu tocmai surprinzător, până atunci habar nu avusesem de preconizata schimbare. Mi-au dat mail că ei îmi anulează cardul și ”vă rugăm să folosiți cardul cel nou pe care l-ați primit”. Wie bitte? 🤨 Nu primisem niciun card nou. Ce-mi rămâne de făcut decât să sun la ei, ce plăcere, vezi să nu.

Mă înarmez cu răbdare și haida cu talent. Trec de inevitabilii roboței și piculine, dau de o ființă umană, explic tărășenia, pasul următor e să mă autentifice. Îmi cere să dictez diverse de pe vechiul card, zis și făcut, ”ce limită de creditare aveți?”. Foc s-o coacă, din fericire nu mi-a trebuit niciodată, habar n-am. Asta e, ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬

Dă-i, scotocește cu sârguință printre mailuri, care naiba o fi limita aia că mereu mă enervez când primesc mail-ul periodic cu informația asta și vorba lui Caragiu, când îți trebe n-ai... O găsesc în cele din urmă. Sun din nou, roboței și piculine, dictați-mi datele de pe vechiul card, ce limită de creditare aveți? Rostesc suma, clar și răspicat. Nein, a crescut limita, văd că nu știți suma corectă, ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬🤬

Zic multe și deloc de bine printre dinți, jupânul face apel la rațiunea mea (n-am! Isprăvitu-s-a), ”oamenii doar aplică procedurile”, zice, eeee bine că le-aplică pe nervii mei, caut iar, cotrobăi, găsesc un mail mai recent, ce bine că nu le șterg totuși (să fie, să nu trebuiască), sun, roboței și piculine, ce limită de creditare aveți? Rostesc suma, corect, iuhuuu, roboțeii joacă hora bucuriei, dictați-mi vă rog adresa. Asta e simplu, glăsuiesc eu, nein, aici vă avem cu altă adresă (turned out că era o adresă unde nu mai locuiam de 3 ani, deși EVIDENT că schimbasem adresa online dar ei nu actualizaseră și unde EVIDENT trimiseseră și cardul pe care nu-l primisem și care se pierduse pe drum), ofviderzen, nu vă putem autentifica.
🤬🤬🤬

Abia la al patrulea apel am reușit să mă autentific, mă simțeam ca și cum aș fi găsit cheia de boltă pe care-o fugărea Langdon în ”Codul lui Da Vinci”. Au mai trecut vreo 3 săptămâni până am primit cardul cel nou. Pe care nu-l solicitasem, dar să nu ne împiedicăm de amănunte. Am înfrânt! 💪

Eu, carevasăzică, reclam onoarea mea...

 ... aș zice ”și clondirul cu mastică”, dar mă lipsesc.
În schimb cu onoarea mea rămasă nereperată ce fac, hai? 🧐

Pasămite avusei marți un call pe MS Teams cu un client. Era prima dată când ne vedeam la mutre, așadar curiozitatea era mare - cel puțin din partea mea, că-n ce-l privește s-a dovedit a fi un nesimțitoriu și-un insensibil care mi-a rănit sentimentele pe persoană fizică.

În fine, deci ne call-uim. Discutăm, dezbatem, pritocim, analizăm. Eu dă-i cu ”Mr. Icsculescu”, el dă-i cu ”Mrs. Greta”, că așa am comunicat mereu pe mail și la telefon. Personal nu mă dau deloc în vânt după formulări gen ”doamna Cocuța”, aș prefera per tu-ul sau doamna Nume-de-Familie dacă ne scorțoșim, dar ”Mrs. Greta” e un fel de nici călare, nici pe jos.

Mno și cum comunicam noi mai cu aplomb, toată lumea se mai relaxase, stânjeneala inerentă primelor momente dispăruse, a voastră se gândi să spargă și ultima barieră comunicațională.
- Putem să ne spunem pe nume, cred că suntem de vârste apropiate, zisei eu zâmbitoare.
De partea cealaltă a monitorului se lăsă liniște.
- Hm, nu cred, grăi clientul cu un aer vag ultragiat. Aș spune că eu sunt mai tânăr.
😳😳😳

... pleosc! Se sparse clondirul cu mastică. Păcat că nu s-a spart în capul cercopitecului.

Voilà de vedeți și voi. E mai tânăr, așa ”ar spune” dumnealui. Drept pentru care găsesc de cuviință să reclam, ca să-l citez pe nenea Iancu, onoarea mea, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul 🙄.

Povestindu-le ulterior colegilor, s-au indignat alături de mine. Am primit numeroase sugestii din categoria ”ar fi meritat să-i spui așa și pe dincolo”. Premiul pentru cea mai pitorească idee s-a atribuit următoarei sugestii (o las în original, că sună parcă mai bine): ”not my problem that you look so old. As a child, your pet must have been a dinosaur”.

Dar fiindu-mi client n-am putut să-i dau această inestimabilă replică, așa că onoarea mea tot nereperată a rămas.

Oscar 2022: foarfecele au cedat nervos pe covorul roșu

Cu o oarecare întârziere, iată-mă-s cu foarfecele. Da, la plural, că mi-am adus două. După ce m-am uitat la poze, am hotărât că una singură n-ar fi fost de-ajuns.

Să scurtăm așadar introducerea și să le punem la treabă, simpaticele de ele ✂ ✂.

Începând într-o notă ceva mai neutră, am citit multe opinii favorabile despre ținuta marii câștigătoare a serii, Jessica Chastain. Eu, fiind cel mai probabil lipsită de simț artistic pe persoană fizică, am avut senzația că și-a ales rochia din Dragonul Roșu.

Prea lucios, prea pastelat, prea înzorzonat la poale. Partea de sus m-a făcut să mă gândesc la o sirenă care s-a hotărât să renunțe la coada de pește.

Dacă m-aude Will, es belida la situasion 🙄, dar cred că o să-mi tocesc o foarfecă numai pentru rochia mormanul de material pentru care a optat Jada Pinkett Smith.

 

Mă tot uit la poză și nu pricep. De ce-ai alege o creație atât de amplă și de... degeaba? Îmi place culoarea, dar atât. În fine, m-aș fi întrebat și de ce-ar concepe un designer așa ceva, însă e prea devreme să fluier în biserică, abia mi-am făcut încălzirea 😀.

Trecând de la o extremă la alta, dacă mai sus avem risipă de material, Kristen Stewart a ales taman opusul. Și prost a ales.

De ce s-ar duce în pantalonași scurți la o festivitate care avea șanse să reprezinte cel mai grandios moment din cariera ei (fusese nominalizată pentru Cea Mai Bună Actriță într-un rol principal)? Iată o întrebare care va rămâne fără de răspuns, of of, măi măi 🙄.

Draga mea dragă, Olivia Colman, este o actriță pe care niciun epitet nu e suficient de expresiv pentru a o descrie și e o plăcere să-i asculți discursurile pline de spirit și de umor, dar în ceea ce privește moda... hai să spunem că nu constituie punctul ei forte.

Rochie de nașă la nunta de la căminul cultural din Cocârlate, mâneci fluturânde pe care nu pot să nu mi le imaginez muiate în vreun fel de sos 🙈, coafură de parcă s-a pieptănat cu tridentul lui Poseidon. Nu e cea mai groaznică ținută din lume - au fost destule mult mai rele, după cum veți vedea - însă mai are mult până departe. Foarte mult.

Nicole Kidman e o femeie superbă și alegerile ei vestimentare pentru covorul roșu au fost mai totdeauna reușite. Au fost.

Nu pricep ce se vrea moștofleocul ăla din talie (cred că tocmai am inventat un nou cuvânt 👀), dar în ce mă privește e proverbiala nucă-n perete. Iar trena e un fel de nici cal nici măgar, o bucată de mătase fără personalitate și fără formă, pe care-o târâie după ea ca un fel de apendice de care n-ai cum să scapi.

Eh, și cu asta am cam isprăvit cu ținutele ”călduțe”, puneți-vă centurile de siguranță că trecem la chestiunile hard core.

Nu e Morticia Adams după o lună în Vaslui, în caz că vă-ntrebați. Este Maggie Gyllenhaal, care fusese și ea nominalizată (pentru Cel Mai Bun Scenariu Adaptat). Dacă ar fi câștigat, cred că nu mai ieșea nimeni pe scenă fără o funie de usturoi la gât.
De ce te-ai sluți în halul ăsta, cu o culoare de păr total neadecvată nuanței pielii, o coafură de zici că abia te-ai rostogolit din pat și-un machiaj din categoria ”mi-a zâmbit din criptă”? 😳 De rochie nu mai zic nimic (nu c-ar fi fost ceva bun de zis), sunt traumatizată, plec în lumea largă.

Pesemne că Tracee Ellis a avut prea puțin material la dispoziție și s-a hotărât să economisească. Fix de unde nu trebuia.

Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă ar fi făcut o mișcare prea bruscă. Sau dacă ar fi inspirat prea adânc.

Michelangelo se răsucește-n mormânt, Leonardo da Vinci își smulge firele din barbă și Botticelli se dă cu capu' de pereți.

De ce ar concepe un designer o rochie cu imprimeu renascentist (pictura reprodusă e "Madonna del Prato" de Rafael) ? Ca s-o poarte Eva von Bahr, d'ohhh. Nu, nu-mi pot imagina de ce-ar alege cineva - oricine - să poarte chestia asta, cu atât mai mult la cel mai mediatizat eveniment cinematografic al anului. Dar în fine, nu înțeleg nici de ce s-ar accesoriza cu o poșetă în formă de cap 🙄. Adică-mi dau seama că era în asentimentul rochiei, dar totuși... e un cap. Pfff, nimic nu înțeleg, sunt ceva de groază.

Nu auzisem până acum de Julia Vernon. Bag seama că nu pierdusem mare lucru. Ah, ba nu, stai că de fapt o cunosc de undeva. De la aprozar. Sau de pe ”ștrase”.

N-aș ști să spun de ce, dar mă uit la femeia asta și nu mă pot hotărî de ce (sau de cine) îmi amintește: de Viorica Dăncilă sau de-o patroană de bordel? Cum ar spune nenea Iancu: domnilor, din această dilemă nu putem ieși!

Hait, am găsit-o pe Morticia. Dă probe la ”Amintiri din Casa Morților”, sau ceva.

Foarfecele mele și-au dat demisia când au văzut învălătuceala aia. Au zis că au și ele demnitatea lor și dacă nu mă-nșel le-am auzit clămpănind ceva despre sindicat și drepturile foarfecelor. Poftim, Billie Eilish, acum ce fac eu în situația asta, aud? 🧐

În final, vă las cu Penélope Cruz. Mi-a plăcut foarte mult, o oază de normalitate și eleganță printre atâtea ciudățenii de natură să atragă atenția și să șocheze.

Uitându-mă la ea, îmi spun: iată, nu e deloc greu să arăți senzațional pe covorul roșu: o rochie frumoasă, cu o croială clasică și fără elemente dubioase, accesorii prețioase și de bun-gust, o coafură simplă, dar nu atât de simplă încât să dea impresia de neglijență și gata, mai mult nu trebuie. Altora de ce nu le-o ieși? Nu-i ca și cum n-ar avea toate opțiunile la dispoziție...