O melodie ca o madlenă

Cel mai probabil pe fond de epuizare psihică și un aproape-burnout, constat tot mai des că mi se întâmplă să uit diverse chestii. 

Uit ce i-am spus unei prietene acum două săptămâni. 
Altei prietene uit să-i comunic ceva important.
Uit că-mi luasem cremă de ochi data trecută când m-am nimerit prin magazin și-mi iau încă una.  
Uit că am citit o anume carte și-o încep din nou.
Uit cheia în ușă. Pe dinafară. Toată noaptea. (Asta e de dată foarte recentă, mai precis din weekendul trecut. Am fost foarte recunoscătoare în momentul ăla pentru mediul sigur în care locuim). 

Și multe altele de același gen. M-am împrietenit cu aplicația Reminders de pe telefon, că deh. Numai la serviciu nu am uitat încă nimic important, agenda (cu Harry Potter 🤓) să trăiască. 

Dar cât voi trăi nu voi uita melodia asta. Era piesa mea preferată când mergeam cu ai mei la mare când aveam 5-6-7 ani (cartierul general era invariabil la Neptun, chiar dacă mai mergeam la plajă și-n alte stațiuni). 

N-am idee când și unde o auzisem prima dată (cel mai probabil tot la mare), nici de ce-mi plăcuse atât de mult sau ce resort din mine reușise să atingă. Dar îmi aduc foarte bine aminte cât de bucuroasă eram de fiecare dată când o ascultam și cum mă zbânțuiam pe ea, cu grația unui ied care-a prizat terebentină. 

Ai mei nu aveau casetofon, însă tata împrumutase unul de la un coleg de serviciu și îl luam cu noi la mare, ca să ascultăm în cameră diverse casete (și ele împrumutate). Pe una dintre ele era și ”Linda, Linda”. Aș fi ascultat-o ore în șir, cred că ai mei erau căpiați. Dar aveau răbdare.

Nu scriu despre asta cu tristețe, cu toate că așa ar putea părea (având în vedere că mama nu mai e de aproape 11 ani, iar noi încetaserăm oricum să fim o familie în adevăratul sens al cuvântului încă de când eram eu prin școala primară). M-am vindecat de amărăciuni din categoria ”cum ar fi fost dacă” și sunt foarte recunoscătoare pentru binecuvântările pe care le-am primit. 

”Linda, Linda” rămâne o nostalgie din vremuri atât de demult trecute, că le-aș uita cu totul dacă n-ar mai fi câte-o astfel de ”madlenă proust-iană” care să le evoce și să le păstreze vii. 

Dorință de Moș Nicolae

V s-a întâmplat vreodată să auziți un cântec din vremuri demult trecute, care să vă arunce în talazul amintirilor, valuri cărora nu vreți și nu vă puteți opune?

Pentru mine, acest cântec a avut efectul mai sus menționat.

Îl aveam pe-o bandă de magnetofon și era unul din cântecele preferate ale părinților mei. De demult, de când erau ei tineri, frumoși, unul pentru altul... înainte de-a afla că nu se mai iubesc, înainte de-a se urî, înainte de-a ne face viețile - pe-ale lor și pe-a mea deopotrivă - un calvar.

Nu înțeleg cuvintele, dar nici nu e nevoie. Închid ochii și-i văd pe ei dansând. 

Astă seară mă gândesc la părinții mei din urmă cu mai bine de 30 de ani.

Unul a murit. 

Celălalt nu mai e demult omul de altădată. Vorbim cam o dată pe săptămână, adică ori de câte ori îl caut eu. Oare ce-ar face dacă nu l-aș mai căuta...? 
N-am curaj să-ncerc să aflu. 

În Ajun de Moș Nicolae, mă simt ca un copil pierdut.

În Ajun de Moș Nicolae, îmi vreau înapoi părinții de odinioară.

Muzică bună, bucurie pură

Sunt decupată de oboseală, azi am fost plecată exact 12 ore de acasă (pân' la urmă tot le cer eu ăstora de la munci să contribuie la plata chiriei), dar vreau neapărat să împart cu voi ceva care-mi place atât de mult, încât cred c-am ascultat de câteva zeci de ori în numai câteva zile. Și n-am de gând să mă opresc.

Este vorba de concertul de închidere a stagiunii Filarmonicii din Berlin, care anul acesta a fost dirijat de Gustavo Dudamel. După două bisuri, Dudamel a făcut schimb de locuri și a preluat rolul de concertmaistru.

Ia uitați-vă ce-a ieșit:

Nu mai auzisem marșul ăsta până acum, însă Doamne, cum mi-a mai mers la inimă! Vivacitatea piesei, interpretarea, exuberanța întregii orchestre și-a adevăratului concertmaistru, acum în postură de dirijor, bucuria evidentă a publicului, expresivitatea lui Dudamel,  toate astea la un loc au creat un moment cu adevărat unic. Am convingerea că nimeni dintre cei prezenți la concert nu va uita vreodată această experiență. 

Mi-a plăcut foarte mult Gustavo Dudamel în calitate de dirijor al Concertului de Anul Nou de la Viena. Acum îmi place și mai mult. 

(Dar nu, nu cred c-am să străbat Germania și pentru el, totuși 🤔 De iubit, tot pe Zubin îl iubesc. Numa' zic).

Pentru totdeauna, aici

Readuc la suprafață categoria ”link-ul săptămânii” (la care n-am mai postat de aproape doi ani), pentru că-n seara asta am ascultat de zeci de ori, pe repeat, melodia de mai jos.

                                                                                                                                                                           

O melodie sfâșietor de frumoasă despre infinit, despre necuprins și despre dorința de a-i păstra mereu aici pe cei dragi care au plecat pentru totdeauna. 

Dar nu prea departe. Îi simțim lângă noi, ne pomenim vorbind cu ei, îi invocăm, îi chemăm în ajutor, știind că ne aud și că vor veni. 

Îi rugăm să ne apară în vise. Uneori, amintindu-ne de ei, zâmbim. Alteori ne inundă un fluviu de amar. Câtedată putem respira mai ușor, alteori ne înălțăm ochii spre cer, ascultăm melodii precum cea a lui Josh Groban și... tăcem. Pentru că n-a mai rămas nimic de spus. Liniște pentru ei, cei care au devenit eternitate și sunt pretutindeni, resemnare pentru noi și întrebările noastre fără de răspuns. 

”Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei...”.

Ceva numai bun pentru weekend ;))

Sunt mai bine de doi ani de când n-am mai scris niciun post pentru categoria "link-ul săptămânii", şi dacă se întâmplă acum, e pentru că am dat peste ceva atât de senzaţional încât n-am rezistat tentaţiei de a împărtăşi cu voi. 

Să nu mai lungim vorba, vă las să vă delectaţi. E o chestiune absolut genială, cine a scris asta ar merita să fie decorat :))

Aşadar, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat Facebook în timpul celui de-al doilea război mondial? Vedeţi mai jos...

http://u267p171.ilyke.net/if-facebook-existed-during-wwii-/15611

Enjoy! :)

PS: weekendul meu începe cu şapte grade, ploaie măruntă şi perspectiva a nouă ore de muncă (de la 10 la 19:45, ăsta fiind un orar de lucru aparte - întrucât ieri nu s-a lucrat, fiind sărbătoare, s-a decis că e mai bine aşa, din motive descrise cu termeni pompoşi precum "optimizare", "eficientizare" sau "maximizare").

Sper că weekendul vostru e mai aproape de normalitate :))

Din (si de) tinerete :)

De cate sute de ori nu am dat Replay la melodia asta, pe micul si modestul meu casetofon din plastic rosu...

 


Nu intelegeam cuvintele, dar nici nu era nevoie.  Aveam 16 ani si mi se parea ca toate melodiile de dragoste au fost scrise pentru mine :)
 

De ce nu e bine sa ne facem planuri

Pentru ca avem un motiv in plus sa ne fie ciuda cand nu reusim sa ne tinem de ele, de-aia.

Azi am avut liber. Adaugand la asta sambata si duminica, iesea un weekend prelungit, in care-mi propusesem sa fac o multime de lucruri: sa ma odihnesc dupa o saptamana extrem de intensa (ma rog, asta e singura chestie care se poate spune ca mi-a iesit), sa ma plimb, sa citesc, sa raspund unor mail-uri si sa imi rezerv macar o jumatate de zi pentru ceea ce diplomatic se numeste home spa si, in realitate, inseamna sa te incui in baie si sa patrulezi nuda in spatiul stramt, pana patrund in piele toate uleiurile si mastile).

Ce am reusit sa fac din toate cele de mai sus: 

-  m-am odihnit (adica am dormit fara sa visez chestiuni legate de serviciu si fara sa tresar panicata ca "e tarziu");

- am raspuns la un mail din doua;

- home spa-ul programat s-a "convertit" intr-un dus rapid, pe care l-as fi facut oricum.

Si-atat. N-am citit, n-am iesit la plimbare (supermarket-ul nu se pune) si sunt deosebit de nemultumita de mine din acest motiv. Capac la toate, nici n-am povestit pe blog peripetiile mele din secolul trecut, respectiv din timpul examenului de bacalaureat si a celui de licenta (ma inspira luna iunie in sensul asta, ca atunci s-au petrecut faptele).

Drept pentru care, ma intreb: daca facandu-mi planuri, n-am reusit sa concretizez decat o infima parte din ele, ce-ar iesi fara sa planuiesc nimic si luand totul la gramada? 

In asteptarea unui raspuns acceptabil la intrebarea de mai sus, va las cu o melodie numai buna pentru inceputul de saptamana. S-aveti spor in toate!

Pentru azi, pentru atunci

Nu inteleg cuvintele, dar nici nu-i nevoie. Melodia si vocea lui Luciano Pavarotti ma omoara. Ma omoara si ma invie... asa cum m-a omorat si m-a inviat si ceea ce a inceput in ziua asta, cu exact 16 ani in urma.

In mod ironic, exact ca atunci, vremea e posomorata si sta sa ploua. 

Am ajuns sa cred insa ca, in sfarsit, cercul s-a inchis. 

Divin

Daca intr-adevar exista vreo voce de inger, atunci asa suna. 

Daca intr-adevar exista voci care fac ca totul in tine sa vibreze, care-ti ating resorturile cele mai ascunse ale sufletului, care iti induc nevoia de a ingenunchea, care te fac sa simti ca nu esti si nu vei fi niciodata singur, care iti aduc aminte de toate visele, chiar si de cele pe care credeai ca le-ai uitat, atunci vocea asta e, cu siguranta, una dintre ele.

Cu adevarat, n-am mai auzit niciodata ceva asemanator. Nu credeam sa fie posibil. Nu de la un copil in varsta de 7 ani.

Intru intr-o perioada a anului in care sunt - sau o sa fiu - intr-o dispozitie destul de oscilanta. Prevad multe stari de up and down, asa se intampla de obicei. E vorba de ceva ce s-a intamplat cu multi ani in urma si care nu poate si nu va fi niciodata uitat. Poate-o sa scriu mai multe when the time comes.

Well, melodia de mai sus are ceva magic in ceea ce ma priveste, mai ales acum. Printre altele, imi aduce aminte ca sunt o norocoasa. Desi nu intotdeauna am senzatia asta.

I (always) dream a dream

Peste categoria "link-ul saptamanii" s-a cam depus praful... asa ca mi-am zis sa iau maturica si s-o scot nitel la lumina.

Melodia de mai jos si contextul in care a fost interpretata de Susan Boyle ma fac intotdeauna sa cad pe ganduri si sa am "piele de gaina". Chiar daca au trecut 2 ani de cand o sala intreaga o ovationa in extaz, iar membrii juriului nu-si reveneau din uimire si chiar daca am ascultat piesa asta, respectiv am vizionat videoclipul de sute de ori, tot simt ca mi se pune un nod in gat de fiecare data.

Nu pot sa pun aici clip-ul ("embed code" a fost dezactivat, am incercat toate clip-urile piesei pe youtube), dar las link-ul.

http://www.youtube.com/watch?v=RxPZh4AnWyk

Sunt convinsa ca stiti piesa, dar mai ascultati-o o data. Si inca o data. Pana cand veti patrunde dincolo de melodie si de cuvintele acesteia. E o lume intreaga in vocea lui Susan. E o voce care vorbeste despre doruri sfasietoare, dorinte inabusite si visuri moarte. E o lume trista, dar care - paradoxal - i-a deschis calea spre zari spre care pana atunci nu indraznise nici sa ridice ochii. Dar despre care stia ca exista si ca le merita.

O ascult, am iar nodul in gat si ma gandesc la un vis de-al meu care-a murit si care, oricat de melodramatic ar suna asta, a luat ceva din mine cand s-a dus. Am invatat sa traiesc fara el, desi mi-au fost necesari aproape 15 ani pentru asta. Dar nimic nu ma impiedica sa visez in continuare.

Si o sa simt ca I lived (another) dream in clipa in care voi trage aer in piept si voi incerca sa opresc clipa in fata la Taj Mahal. Am mai avut sentimentul asta de doua ori. O data la Parthenon si a doua oara langa Gioconda. N-am putut opri clipele, insa le-am putut lua cu mine. Si abia astept sa colectionez si alte clipe asemeni lor. Doar nu credeti c-o sa ma opresc la Taj Mahal...

Pe principiul "unde se duc randunelele, cand se duc?", v-as intreba: voi ce vis visati, cand visati?

Frumos, despre ceva indeobste urat

O melodie care "vorbeste" foarte frumos despre una dintre cele mai mari temeri ale omenirii.

Bonus, videoclipul este extraordinar :)

When Bonnie goes shopping, she buys shit.

Daca ar fi sa aleg un link reprezentativ pentru saptamana asta, ar trebui sa fie unul cu "Dr. House" (tocmai am ajuns la cel de-al patrulea sezon si entuziasmul meu n-a scazut deloc, ba dimpotriva). Cum insa, pe de-o parte nu ma simt azi in stare sa scriu ceva atat de elaborat cum ar merita serialul asta si cum, pe de alta parte, prefer sa scriu despre el detaliat la "filme", am ales altceva. Culmea, ca stil al dialogului nu e prea departe de House si compania... 

E momentul sa spun ca sunt un mare fan Tarantino, iar "Pulp Fiction" mi se pare unul din cele mai bune filme pe care le-a facut omul, daca nu chiar cel mai bun. Scena de mai sus e una pe care-as revedea-o de sute de ori si de fiecare data m-ar amuza la fel. E o combinatie de.... naivitate (a lui Jimmy) si cinism (a situatiei) pe care numai mintea creponata a lui Tarantino ar fi putut s-o creeze.

Cum sa nu te amuze un dialog de genul asta:

"- I don't need you to tell me how fucking good my coffee is, okay? I'm the one who buys it. I know how good it is. When Bonnie goes shopping, she buys SHIT. I buy the gourmet expensive stuff because when I drink it I want to taste it. But you know what's on my mind right now? It AIN'T the coffee in my kitchen, it's the dead nigger in my garage.

-  Oh, Jimmy, don't even worry about that... 

- No, no, no, no, let me ask you a question. When you came pulling in here, did you notice a sign out in front of my house that said "Dead Nigger Storage"?

- Jimmy, you know I ain't seen no... 

- Did you notice a sign out in front of my house that said "Dead Nigger Storage"?!!

- No. I didn't. 

- You know WHY you didn't see that sign? 

- Why?

- 'Cause it ain't there, 'cause storing dead niggers ain't my fucking business, that's why!"

 

Cu siguranta, omul e un geniu. Tarantino, vreau sa zic, nu Jimmy. Jimmy era doar terorizat de ideea ca Bonnie ("his better half") vine acasa si gaseste cadavrul unui negru in garajul lor. In care caz, se smiorcaie el, "I'm gonna get fuckin' divorced. No marriage counselling, no trial separation, I'm gonna get fuckin' divorced."

Stiti deja ca Jimmy e interpretat de Tarantino insusi, nu? :D

De dor

Mi-a fost dor ani de zile, dar n-as putea niciodata sa exprim asta atat de frumos ca ea :)

De fiecare data cand o ascult, realizez ca sunt norocoasa: am de ce sa-mi fie dor. Ceea ce va doresc si voua. 

Colectionati momente, fiinte deosebite si care va marcheaza viata, clipe, zambete, atingeri, strangeri de mana, priviri. Trageti aer in piept si incercati sa opriti timpul. N-o sa reusiti, dar o sa zambiti cand o sa va aduceti aminte.

Chiar daca a fost demult, chiar daca n-o sa mai fie niciodata. E bine ca a fost.

 

Happy New 2011!

Cred ca link-ul acestei saptamani era destul de previzibil, nu-i asa? :) 

Cu aceasta, imi iau ramas bun de la voi pentru anul acesta.... si va dau intalnire in 2011. Un an nou, pe care vi-l urez a fi unul din cei mai buni cu putinta.

Va doresc sa va fie asa cum va doriti, pe toate planurile si-n toate privintele. Si va multumesc. Pentru ca sunteti aici, pentru ca ma cititi, pentru ca ma inspirati si pentru ca ma faceti sa simt ca unul din cele mai dragi hobby-uri ale mele - scrisul - prinde contur din nou, dupa niste ani in care a fost mai mult sau mai putin in standby.

La Multi Ani si La Multe Sperante Implinite! :)

Christmas puppies

E perioada cand suntem asaltati - pretutindeni si pana la saturatie, as zice - cu "Silent Night", "Jingle Bells", "So this is Christmas", "Feliz Navidad" si altele asemenea. Dincolo de faptul ca e firesc sa ascultam colinde in decembrie, eu m-am cam plictisit de mereu aceleasi.

Motiv pentru care saptamana asta va propun un clip inedit. Mie imi place foarte mult si mi se pare bine realizat. In orice caz, e foarte simpatic si merita vizionat, nu doar ascultat.

In alta ordine de idei, va doresc spor la pregatiri si rabdare la invelit sarmale (uite-o insusire pe care eu n-o s-o dobandesc in viata asta - dar sarmale tot trebuie sa fac).

Magie

Clip-ul pe care l-am ales pentru saptamana asta este, cu adevarat, unul aparte in ceea ce ma priveste: o arie care-mi place pana la ultima fibra, pana in plaselele sufletului, interpretata de tenorii care ma fac in orice moment sa vibrez, in cadrul unui concert dirijat de unul dintre cei mai mari dirijori pe care ii va avea vreodata lumea asta si pe care il admir imens.

Uitati-va la chipurile lor, la fericirea de pe fata lui Zubin Mehta... Mai presus de orice, ma impresioneaza complicitatea care se ghiceste intre ei, felul in care se inteleg din priviri care din ei intra urmatorul, admiratia reciproca din ochii lor, felul in care Carreras pune o mana pe umarul lui Pavarotti, maniera in care comunica Domingo cu publicul, incat ma face si pe mine sa bat din palme ritmic, desi nu sunt in sala... sunt gesturi mici, aspecte pe care le vad doar dupa zeci de vizionari ale clip-ului, dar care sunt atat de graitoare...

Si mai uitati-va si la domnul care apare in cadru pentru cateva clipe, la minutul 2:24.... uitati-va la chipul lui, nu e nevoie sa spun eu mai mult. E fericirea in stare pura.

Remember

Rasfoiesc niste carti, ascult muzica, scotocesc youtube-ul si tocmai am dat de o piesa care-mi placea extraordinar de mult in liceu - intre altele, pentru ca-mi amintea de dragostea mea de-atunci. De vreo jumatate de ora o ascult si nu ma mai satur. Si ma simt al naibii de bine, de unde mai devreme ma balaceam in butoiul cu melancolie. Ca sa vedeti ce poate face o melodie, in definitiv... 

Cu gandul asta, m-am hotarat sa "inaugurez" o noua categorie: link-ul saptamanii. Poate fi orice, in functie de dispozitie si de ceea ce mi-a atras, eventual, atentia: o melodie, un text, o secventa dintr-un film, dintr-un desen animat, dintr-un concert...

Astazi, piesa despre care tocmai v-am zis. Enjoy!