Astăzi împlinește 77 de ani un om care a ajuns să însemne foarte mult pentru mine, a cărui viață și parcurs profesional mi-au devenit repere și care, în ce mă privește, este cel mai bun muzician al tuturor timpurilor. Poate au fost / sunt alții mai buni decât el, însă e un fapt greu de imaginat :D și, pentru mine, complet irelevant.
Despre Zubin Mehta s-au scris până acum două cărți: autobiografia, despre care v-am povestit acum câteva luni și încă o biografie, mai puțin cunoscută dar după părerea mea extrem de reușită, ai cărei autori sunt Martin Bookspan (critic muzical) și Ross Yockey (jurnalist).
Realizată în urma a numeroase interviuri atât cu personajul principal, cât și cu membri ai familiei, prieteni, colaboratori, artiști, impresari și directori muzicali, cartea descrie traseul lui Zubin Mehta de la naștere și până în anul 1978. Nu mi-am propus să-i fac rezumatul, ci să vă povestesc niște întâmplări din viața lui, întâmplări care pe mine m-au amuzat, m-au înduioșat și m-au ajutat să-l cunosc mai bine, să-l simt mai aproape și să-l îndrăgesc și mai mult.
1) În timpul studenției sale la Viena, era nelipsit de la concerte în fiecare seară. Neavând bani pentru a-și cumpăra bilet cu loc, audia în picioare, înghesuit ca o sardină alături de alte câteva sute de tineri muzicieni aflați în aceeași situație. În sala arhiplină, supraîncăzită și insuficient oxigenată, unei tinere din imediata lui proximitate i s-a făcut rău și aproape a leșinat.
Galant, a susținut-o și a a condus-o afară.
- Cum te simți? Ești bine? Să-ți aduc niște apă?
- Nu..., a murmurat ea epuizată, cred că sunt mai bine acum.
- Ești sigură? Atunci stai aici și eu mă duc înapoi să ascult mai departe concertul, a spus el, satisfăcut că fata nu suferea de vreo boală în fază terminală :D
Tânăra era soprana canadiană Carmen Lasky, viitoarea soție a lui Zubin. :))
2) Primul lucru pe care l-a remarcat profesorul Hans Swarowsky după ce l-a audiat, a fost că tânărul Zubin este un dirijor înnăscut, care pare să știe deja aproape tot ce e de știut în domeniu. Următoarea constatare a fost că studentul său dirija cu extrem de mult zel, dând din mâini ca o moară eoliană. Dar i-a găsit imediat ac de cojoc.
"A venit la mine și mi-a tras în jos mânecile sacoului până la încheieturi, după care, ținându-mi brațele parțial imobilizate, mi-a spus: 'ei, și-acum dirijează'. Am înțeles imediat la ce se gândea: foarte multă gesticulație ar putea fi evitată și actul artistic ar arăta mult mai bine dacă dirijorul s-ar deprinde să dirijeze numai din încheietura mâinii".
Profesorul a mers mai departe de-atât: într-o zi l-a pus să dirijeze poemul simfonic "Don Juan" de Richard Strauss, ținându-i tot timpul brațele fixate în mânecile sacoului trase până la încheieturi.
3) În cadrul unei școli de vară organizate în Siena (pe dealurile Toscanei), un dirijor s-a îmbolnăvit cu o zi înainte de concert. În program era Simfonia a V-a de Ceaikovski.
- Ei bine, a spus profesorul coordonator adresându-se studenților, avem nevoie de un înlocuitor. E cineva dintre dumneavoastră care cunoaște această simfonie?
Zubin Mehta a ridicat imediat mâna.
- Am studiat-o chiar semestrul trecut, la Viena.
- Crezi că te-ai putea descurca să o dirijezi mâine seară?
- Ah, bineînțeles, maestre, a răspuns Zubin sigur de sine.
- Minunat, a zis profesorul, mulțumit. Uite aici partitura, ca să-ți împrospătezi memoria în seara asta.
Dar memoria lui Zubin Mehta nu avea nevoie să fie împrospătată, cel puțin nu cu Simfonia a V-a de Ceaikovski. Pentru că nu studiase niciodată piesa respectivă și era pentru prima dată când vedea partitura.
Concertul din seara următoare a fost un succes răsunător. Zubin a dirijat pe de rost. Cunoștea fiecare notă, fiecare subtilitate. Învățase perfect partitura, de la zero, în interval de nici 24 de ore.
4) Student fiind, devenise foarte bun prieten cu Claudio Abbado - un alt viitor mare dirijor. Amândoi făceau parte dintr-unul din corurile celebre ale Vienei, dar participau selectiv la repetiții, pe care le alegeau în funcție de dirijor. Astfel, erau nelipsiți de la repetițiile lui Bruno Walter sau ale lui Herbert von Karajan, dar chiuleau sistematic de la dirijorii mai puțin cunoscuți. Până într-o zi, când li s-a înfundat.
Șeful corului, un oarecare Schmidt, a dat buzna pe scenă, chiar înaintea începerii unei repetiții conduse de Karajan.
- Mehta și Abbado, afară! Nu mai aveți ce căuta la acest cor. Dacă n-ați luat parte la repetițiile mele, nu mai luați parte la niciuna!
(Întâmplarea asta m-a amuzat mai ales imaginându-mi scena: doi dintre viitorii zei ai muzicii clasice au fost dați afară, de mânuță, de la un cor :D Mă întreb ce-ar spune astăzi Schmidt, dacă i-ar vedea ce-au ajuns).
5) În timpul unui festival muzical din Tanglewood (SUA), studenții au avut ocazia de a-l întâlni pe Charles Munch, dirijorul orchestrei simfonice din Boston, un adevărat gigant al baghetei. Zubin Mehta era teribil de încântat de perspectiva de a-l cunoaște.
"Abia așteptam să stau de vorbă cu el, însă nu ne băga deloc în seamă. Din când în când lua parte la repetiții, dar nu făcea decât să țipe la noi sau la membrii orchestrei. Pe Claudio (Abbado, n.n) l-a ignorat cu desăvârșire, dar mie mi-a spus ceva odată. De fapt, a zbierat la mine: 'ține-ți picioarele apropiate!'. Asta a fost singura indicație pe care-am primit-o vreodată de la el".
Mult mai târziu, avea să afle că Munch îl observase cu multă atenție pe parcursul întregului festival. Și ceea ce văzuse l-a determinat ca, mai târziu, să-l recomande foarte călduros, deschizându-i niște uși importante și netezindu-i semnificativ drumul în carieră.
Ar mai fi multe alte întâmplări interesante (ca de exemplu când, tânăr și destul de sărac, și-a cumpărat un frac extrem de ieftin și, bucuros de chilipir, nu s-a întrebat de ce costă atât de puțin. Abia când s-a îmbrăcat avea să observe că fracul nu avea buzunare, fiind greșit croit; sau când, în timpul unui spectacol, i s-au descheiat pantalonii și nu pricepea de ce concertmaistrul îi face semne disperate). Acestea, desigur, povestite alături de relatările detaliate ale succeselor fulminante pe care le-a avut încă de la primele întâlniri cu bagheta.
Așa cum spuneam la început, cartea este excelent documentată și redactată în termeni foarte accesibili. Peripețiile descrise mai sus îmi revin în minte și mă fac să surâd de fiecare dată când îl urmăresc în concert sau îi ascult muzica. Chiar la concertul la care-am fost în februarie, țin minte că am mustăcit: ia uite, poartă un frac cu buzunare... :D
Indirect, datorez acestei cărți faptul de a-l fi întâlnit personal pe Zubin Mehta: la un moment dat, se vorbește despre amabilitatea sa față de public și despre faptul că niciodată nu a refuzat discuțiile cu fanii sau cererile de autografe. Citind asta cu vreo zece zile înainte de concertul la care urma să merg, m-am întrebat ce-ar fi dacă....
Și a fost :) A fost ireal de frumos, a fost minunat și va rămâne unul dintre cele mai extraordinare momente din viața mea.
La mulți ani, dragul meu Zubin... Îmi vei ierta, sper, adresarea familiară. Mi-ai dăruit imens, fără să știi că o faci și mă motivezi în permanență, mai mult decât ai crede. Îți mulțumesc pentru ceea ce faci, pentru ceea ce ești și, mai presus de asta, pentru faptul că mi-ai arătat că visele se pot împlini :)
Postări
