Iluzia

Ştia că este acolo, chiar dacă nu o vedea întotdeauna pe raft. În fiecare zi, ducându-se şi întorcându-se de la şcoală, fetiţa în vârstă de doisprezece ani  trecea de două ori pe lângă alimentara unde se găsea lucrul pe care şi-l dorea cel mai mult pe lume: ciocolata Gersy, cu fulgi de nucă de cocos. 

Dacă ar fi fost întrebată, n-ar fi ştiut să explice de ce o ispiteşte atât de mult. Ambalajul nu arăta din cale-afară de promiţător. Nici reclamă la televizor nu i se făcea, fiind un produs obscur şi lipsit de pretenţii, aşadar nu putea fi bănuit niciun mesaj subliminal. Pur şi simplu o atrăgea aşa cum nu-şi amintea s-o fi atras niciun alt "dulce" până atunci. Nuanţa uşor sidefată a hârtiei era ademenitoare şi părea să fie purtătoarea unei taine. O taină din fulgi de cocos aromaţi şi fragezi, înveliţi în ciocolată fină cu lapte. I se punea un nod în gât numai cât se gândea la asta. 

Problema era că nu avea bani s-o cumpere. 

Nu era scumpă - 350 de lei. Dar pentru ea, această sumă era o avere. Una pe care nu şi-o permitea.

Ar fi putut să le spună părinţilor. Poate că ei i-ar fi cumpărat-o pe loc. 

Sau poate i-ar fi spus că este un moft şi că oricum are mai mult decât foarte mulţi alţi copii. 

Pur şi simplu nu îndrăznea să le ceară.

Aşa că a început să economisească din banii de buzunar pe care-i primea în fiecare zi pentru gustarea din pauza mare. 

Îşi imagina cu lux de amănunte cum se va duce la alimentara, va întinde banii vânzătoarei şi va spune "o ciocolată Gersy, vă rog". Imaginea era atât de vie, încât aproape simţea în gură gustul ciocolatei.

N-a reuşit niciodată să încropească suma. I se făcea prea foame la şcoală şi invariabil ajungea să ciupească din rezerva ei secretă. "Mâine nu mai mănânc şi pun banii la loc", îşi promitea de fiecare dată.

Dar nu izbutea să se ţină de promisiune. Într-o bună zi, a abandonat planul. Nutrea speranţa că poate părinţii îi vor cumpăra nepreţuita ei Gersy fără ca ea s-o fi cerut. 

Nu s-a întâmplat niciodată. 

Aproape un an mai târziu, încheind un trimestru şcolar cu medii foarte bune, a fost întrebată ce-şi doreşte ca răsplată. N-a trebuit să se gândească de două ori.

- Ciocolata Gersy, a spus, dintr-o suflare. 

A primit-o în aceeaşi zi. Ţinând-o strâns în mână, îi venea greu să creadă că, în sfârşit, se întâmplă: a primit-o, este a ei, o poate desface din ambalaj, o poate mânca. 

Doar că nu mai simţea nimic. Vraja se rupsese. Lungile săptămâni în care se străduise să economisească luaseră cu ele magia. A desfăcut-o şi a mâncat-o. Simplu, fără a savura momentul, fără voluptate. Nu era gustul din visele şi imaginaţia ei. 

Era doar gustul searbăd al unei dorinţe împlinite mult prea târziu.

Nu-i rău, nici nu va fi mai rău, dar e prea târziu pentru a fi mai bine

După două luni de aşteptare şi foarte multe gânduri negre induse de medicul de familie (experienţă care m-a stresat mai mult decât am fost dispusă să admit chiar şi faţă de mine însămi), azi am avut, în fine, programare la medicul specialist. Ortoped specializat exclusiv pe afecţiuni de coloană.

Nici nu mai ţin minte de când nu mi-a mai fost frică de un consult medical. Când am văzut pacienţii din sala de aşteptare - unii cu gulere cervicale, alţii în scaun cu rotile, alţii, deşi fără astfel de "accesorii", chinuiţi în mod evident de dureri de tot felul - m-au trecut fiorii. Mi-am făcut de lucru cu o revistă şi-am încercat să mă calmez; dar îmi auzeam inima bătând şi n-am înţeles niciun rând din ceea ce am citit. 

Medicul a ieşit din cabinet şi l-am recunoscut după fotografia de pe site-ul clinicii. "Autoritate" e cuvântul care mi-a venit în minte de cum l-am văzut.

- Cine urmează? s-a interesat la recepţie.

- Domnul *n-am înţeles cum îl chema* care tocmai a venit de la Röntgen, şi-apoi doamna N. (n.r., doamna fiind yours truly).

- Foarte bine, zice şi dispare înapoi în cabinet.

Am înghiţit un nod. Nu prea eram sigură că vreau să-mi vină rândul.

N-a mai durat mult. "Ce vă aduce la mine", se interesează omul zâmbind. 

Îi relatez povestea. Când sunt stresată, vorbesc mai repede ca de obicei (şi oricum, de multe ori nu vorbesc tocmai rar), aşa că mi se cam rostogoleau cuvintele ca nişte pietricele pe un tobogan.

- Sunteţi cam agitată, remarcă doctorul.

D'ohhh, Captain Obvious. Aveam motive să fiu, şi i-am povestit pe scurt cum a fost la medicul de familie. Nu s-a pronunţat, dar expresia feţei lui era foarte elocventă. 

Mă mai liniştisem între timp. Doctorul îmi inspira siguranţă. Oricum o fi, o să fie bine, mi-am zis. Au urmat întrebări referitoare la eventuale dureri ("numai după câteva ore de efort fizic şi n-am avut niciodată nevoie de pastile"), sensibilitatea picioarelor ("nicio problemă de felul ăsta, niciodată"), respiraţie ("niciodată n-am avut probleme de acest fel").

- Astea sunt deja nişte veşti foarte bune. Hai să vedem cum arată. O să vă rog să vă scoateţi bluza. 

Done. 

- Acum o să mă apropii de dumneavoastră şi o să vă ating puţin. 

Sunt familiarizată cu "subtitrarea" asta practicată de medicii de aici (adică felul în care explică absolut orice lucru pe care-l fac), dar tot mă amuză de fiecare dată. 

Palpează în câteva zone distincte, mă pune să mă aplec, să mă îndrept. Senzaţii de presiune? N-am. Dureri? Nici de-alea n-am. 

- Ok, să nu vă speriaţi de ce-o să fac acum...

Loveşte uşor, dar ferm, în trei puncte ale coloanei. Nici nu tresar. A durut ceva? Nu.

 - Deci eu cu siguranţă am văzut multe cazuri mai rele, mustăceşte el, apropo de ce-i povestisem mai devreme.

Acu'-i acu': bagă CD-ul cu imaginile de la radiografie. 

- Mda, zice. Dacă aţi fi avut 15 ani, v-aş fi operat. Dar la vârsta osoasă pe care o aveţi, operaţia ar fi extrem de periculoasă.

Solicit detalii. Îmi explică faptul că, având în vedere faptul că am depăşit demult faza de dezvoltare a sistemului osos, o intervenţie de genul ăsta ar putea provoca hemoragii masive, paralizie sau deces.

- Un asemenea risc ar trebui asumat numai dacă deviaţia afectează alte organe, provoacă dureri sau influenţează sensibilitatea membrelor, continuă el. La dumneavoastră nu e cazul, deci nu se pune problema. Intervenţia e foarte agresivă şi invazivă. Uitaţi, dacă vreţi să vedeţi cum arată o coloană operată de scolioză, am avut recent un caz...

Câteva click-uri mai târziu, văd două radiografii de "before" and "after" ale unui pacient. Before, coloana era în mod evident deviată. "After"... da, era dreaptă (mă rog, mai exista o deviaţie, dar minoră, în comparaţie cu ceea ce fusese înainte). Însă.... plină de şuruburi de sus până jos, pe ambele părţi, ai fi zis că-i un fermoar. Brrrr, nici nu vreau să-mi imaginez ce presupune recuperarea după asemenea operaţie.

Întreb de kinetoterapie sau corset. Nu, nici asta nu recomandă. Acum chiar am făcut ochii cât cepele. Nuuu?

- N-ar mai aduce nicio îmbunătăţire, zice, motivul fiind tot faptul că s-a depăşit faza de creştere a oaselor. Acum 10-15 ani ar fi fost altceva. Aţi putea face sport pentru întărirea musculaturii spatelui, v-ar ajuta să vă îmbunătăţiţi postura, dar asta o puteţi face într-un studio de fitness, cu un trainer bun.

Pe mine mă ardea altceva.

- Nu, nu mai evoluează. 

L-am pus să repete de trei ori chestia asta. 

- Dacă vreţi, ne vedem într-un an. Aduceţi CD-ul actual şi repetăm atunci radiografia. O să vă arăt că deviaţia este exact în stadiul de acum.

(Acum că stau să mă gândesc, e logic: din moment ce nu se mai poate obţine nicio îmbunătăţire pentru că osul e maturizat, de la sine înţeles că nici mai rău nu are cum să devină. După război sunt foarte vitează, observ :D).

- Nu vă imaginaţi ce mult înseamnă pentru mine tot ceea ce mi-aţi spus, oftez eu. Am venit la dumneavoastră cu multă încredere, dar şi cu multă frică. 

- De ce frică?

- Pentru că aveam încredere în evaluarea pe care-o veţi face.

- Chiar dacă vi se pare că e rău, nu e chiar aşa, zice omul. Şi dacă se putea face ceva, cu siguranţă am fi făcut.

La punctul ăsta, l-am mai întrebat o dată: sigur nu va fi mai rău cu timpul? 

- Pentru că, ştiţi, dacă m-aş uita în oglindă zece zile la rând, în fiecare zi mi s-ar părea că arată mai rău. Poate ar trebui să mă duc la psihiatru, mormăi eu. 

- Nu, dar ar trebui să vă relaxaţi, râde medicul. 

Ceea ce, după două luni, încep, în fine, să fac. Ieşind din cabinet, nu prea ştiam ce să simt. Oare să mă bucur că nu e mai rău sau să mă întristez că nu se mai poate face nimic să fie mai bine? Oare să-l cred pe doctor sau să caut o a doua opinie? Dar chiar dacă m-aş decide să fac asta, nu prea am unde. Clinica este una din cele mai renumite din Germania pentru tot ceea ce înseamnă afecţiuni de coloană vertebrală. Iar doctorul la care am fost e unul din cei mai buni doi specialişti în domeniu. Celălalt fiind şeful lui. Deci nu prea aş avea unde obţine o opinie la fel de avizată - dar, pe de altă parte, cu atât mai mult ar trebui să mă încred în ceea ce mi-a spus astăzi.

Dincolo de toate, adevărul este că-n momentul ăsta mă simt ca şi cum aş avea şapte vieţi :)

Leapşă alfabetică

Asta zace în folderul cu "idei" de ceva vreme (o găsisem aici, în peregrinările mele după lepşe, cum ştiţi că mai fac uneori), dar am tot amânat-o că mi-era prea lene. Azi m-am simţit însă deosebit de harnică, deci am purces la treabă. Am renunţat doar la vreo trei puncte (nu litere), care mi s-au părut banale. 

A

Age: 33 (încă).

Allergic: la combinaţia dintre prostie, răutate şi îngâmfare.

Animal: timp de 11 ani, am avut o căţeluşă pe care-am iubit-o din tot sufletul. Când a murit,  mi-am dorit să fi murit şi eu împreună cu ea. Maică-mea are o altă căţeluşă, care mi-e foarte dragă. Dacă ar fi să mai am vreodară un animăluţ, mi-aş dori un Jack Russell Terrier. Îi ador.

Actors: Al Pacino, Robert De Niro, Marlon Brando, Leonardo DiCaprio, Gabriel Macht (linişte acolo-n spate :D), Pierce Brosnan. Ultimii doi în mare parte pentru impresia artistică :))

B

Birthday/Birthplace: 21 iunie 1980, Piatra Neamţ.

Best Friends: am trei prietene adevărate. Acel gen de prietene pe care le pot suna la 3 noaptea dacă-mi frige sufletul şi ar fi acolo pentru mine, să mă asculte şi să mă ajute.

Body Part on opposite sex: mâinile.

Best Feeling in the world: cu soţul pe sofa, dezbătând un Prosecco rece :)

Best weather: vara pe înserat.

Been in Love: de trei ori, dacă nu punem la socoteală pasiunea făcută la grădiniţă pentru colegul Ştefănel ;)) Cu asta ar fi patru.

Been on stage? da, la o serbare prin clasele primare, când am recitat cu patos nu-mai-ţin-minte-ce. Ah, şi am fost şi "on air" la Radio Vacanţa, la mare, unde am cântat "Daţi-mi cretă colorată". Aveam 8 ani.

Believe in yourself: nu. Şi atât, nu ţin să dezvolt.

Believe in life on other planets: da, consider că nu suntem singuri în Univers.

Believe in miracles: not anymore. Dar cine ştie, poate într-o bună zi voi fi surprinsă... :)

Believe in magic: a se revedea "miracles".

Believe in God: da.

Believe in Satan: God e mai puternic, şi cu asta am zis tot.

Believe in Santa: s-au dus vremurile alea.

Believe in Ghosts/spirits: da.

Believe in Evolution: da.

C

Candy: adică desenul animat? Nu mi-a plăcut, în sensul că nu m-a prins povestea. Dar Sandy Belle, ei.... cu ea e altceva! :))

Color: albastru.

Cried in school: prin clasele primare, când luam nota opt. Soooo chicken, ştiu :D

Chocolate/Vanilla: dacă trebuie să aleg, Vanilla.

Chinese/Mexican: chinese, dar să fim înţeleşi - fără carne de raţă. Refuz să mănânc aşa ceva. pentru bunul motiv că mi-s dragi răţuştele.

Cake or pie: ambele.

Countries to visit: India, Marea Britanie, Singapore, Italia (ce n-am văzut până acum, adică totul în afară de Veneţia şi Florenţa), USA, Maroc, Indonezia, Japonia, Thailanda, Turcia şi somebody stop me, că mai am o groază de scris :))

D

Day or Night: depinde de activitate. Muncesc foarte bine ziua. Citesc foarte bine noaptea, eventual cu o muzică de cameră în surdină şi un ceai de lavandă alături.

Danced: îmi place mult să dansez - se întâmplă destul de rar, dar când se întâmplă, rup opincile :))

Danced in the rain? nu, şi nici nu m-aş vedea făcând-o. Sunt prea plictisitoare telurică pentru aşa ceva.

Danced in the middle of the street: de fapt, da :)) Hora nunească, la propria-mi nuntă :D

E

Eggs: nu neapărat. Ţin să am câteva ouă colorate de Paşti, dar în rest, sunt mulţumesc bine şi fără ele.

Eyes: căprui.

Everyone has: regrete.

Ever failed a class? nu, dar a fost cât pe ce :)) La chimie, în clasa a X-a. Alcani, alchene, benzen, draci pictaţi, purici încolonaţi... (rima e întâmplătoare).

F

First crush: la trei ani, cu Ştefănel, vă zisei mai sus. Avem şi o poză împreună, ţinându-ne de mânuţă ;))

Full name: Greta N. (deşi mi-am deschis foarte mult sufletul pe blog, m-aş rezuma totuşi la iniţiala numelui de familie).

First thought waking up: "hai că-mi permit să dormitez încă 10 minute, până la 5 şi 10.... ":D

Food: Souvlaki.

Fruits: cireşe, ananas, struguri, piersici, zmeură, pepene (verde şi galben deopotrivă).

G

Greatest Fear: boala, singurătatea.

Giver or taker: giver.

Gum: mentolată.

Good luck charms: o pereche de cercei de la cumnata mea şi un pandantiv cu perlă.

H

Hair color: şaten închis - natural, şuviţe blonde - deloc natural :))

Height: 1,68.

Happy: nu prea.

How do you want to die: subit.

Hate: proştii importanţi.

I

Ice cream: Mövenpick cu Crème Brûlée.

Instrument: peniţa, ca să zic aşa. Tastatura, mai prozaic spus.

J

Jewerly: cerceii. Cred că am peste 100 de perechi în total. Îmi plac foarte mult şi inelele, n-am prea multe, dar intenţionez să remediez acest neajuns :))

K

Kids: în viaţa viitoare, poate. Desigur, asta presupunând că va fi o viaţă viitoare :D

Keep a journal? Da' voi ce citiţi acuma? :)) Aparte de asta, am ţinut jurnal de la 16 ani, în care am scris destul de conştiincios.

L

Love: soţul, părinţii, neamurile, prietenele amintite mai sus.

Letter: am scris sute de scrisori primei mele iubiri. Nu le-am expediat niciodată.

Love at first sight: da, been there :) Ce pot spune... electrizant :)

M

Milk flavour: câh. Nu-mi place deloc mirosul de lapte, nici crud, nici fiert.

Movie: după stare. Uneori mă uit la un film complex şi solicitant din punct de vedere emoţional, alteori la comedii uşurele. Îmi plac mult serialele (poate datorită rutinei pe care o induc, şi care-mi dă o anume siguranţă).

Marriage: am făcut-o la momentul potrivit, cu omul potrivit.

McD's or KFC: KFC. Ahhhhh, Crispy strips cu mujdei....... :D

N

Number of Piercings: cine, eu? N-am zis mai sus că-s plictisitoare? N-am niciunul. Şi nici intenţia de a-mi pune.

Number: 38 (e numărul de la pantofi, presupun că asta era ideea).

Nickname: nu ştiu dacă se poate numi nickname, dar la serviciu mi se spune de multe ori Gretel - şi-mi place.

O

One wish: n-am niciuna anume în prezent.

P

Place you'd like to live: într-un oraş mare. Forfotă, agitaţie, cosmopolitism - asta e de mine!

Pepsi/Coke: Dr. Pepper.

Q

Questionnaires: chestionare auto, vrei să zici? Cred că m-aş descurca şi acum cu ele, mai puţin partea cu penalizări şi contravenţii. Pe care la vremea lor le-am tocit şi le-am uitat imediat după examen :D

R

Reason to cry: plâng destul de uşor. Nu ştiu dacă asta e un lucru bun sau nu. Ultima dată când am scăpat câteva lacrimi a fost azi-dimineaţă, în maşină.

Roll your tongue in a circle? adică de ce-aş comite gestul? :))

S

Song: Mike Batt - Bright eyes.

Shoe size: am zis mai sus. Deci nu la number-ul ăsta se refereau acolo? Dar atunci la care?!

Slept outside: nu.

Shower daily? da.

Sing well? scapă cine poate :)) M-am confesat aici :D

Scientists need to invent: tablete efervescente care să se transforme în mâncare când sunt puse în apă. Maşina care merge fără benzină. Serviciul unde eşti plătit fără să fie nevoie să munceşti. Mai vreţi? (Cu savanţii vorbeam :D). 

T

Time for bed: dorm cam puţin - cinci-şase ore pe noapte, în timpul săptămânii. Recuperez în weekend, când nu pun ceasul să sune.

Thunderstorms: Îmi place să le ascult.

Touch your tongue to your nose? Din ciclul "idei puţine, da' fixe".

U

Understanding: da, cred că sunt.

V

Vegetable you hate: spanac.

Vegetable you love: hrean.

W

Weakness: multe. Unele mărunte, altele nu chiar...

When you grow up: o să inventez chestiile alea de mai sus, dacă n-o fac savanţii până atunci :))

Who makes you laugh the most: soţul şi prietena care m-a convins să mă apuc de blogging.

Worst feeling: chiar nu vreau să răspund la asta.

Where do we go when we die? ăăăă.... e evident că n-am de unde să ştiu, nu?

Walk with a book on your head? N-am nicio dorinţă de a deveni manechin. Lagerfeld moare de ciudă, pe chestia asta :))

X

X-Rays: nu ştiu ce să scriu aici.

Y

Year it is now: 2014, captain Obvious.

Z

Zoo animal: cel mai simpatic personaj l-am găsit la grădina zoologică din Nürnberg.

Zodiac sign: Gemeni.

Şi-am încălecat pe-o şa, şi-am terminat leapşa mea. Uf, că lungă mai e. Dar bine că n-a fost după alfabetul chinezesc.... :))

Ştiţi deja: cine-o vrea, e invitat s-o ia! (Ce-oi avea azi, de tot fac rime involuntar?).
 

Shopping cu muşamale şi foiţe de ţigară

Nu ştiu de ce am sentimentul că, de fiecare dată când dau iama prin magazine după un obiect esenţial de îmbrăcăminte, va urma o postare pe blog :)) Mai ţineţi minte articolul despre blugi? Eh, cam acelaşi gen de experienţă am trăit ieri, de data asta căutându-mi o geacă de primăvară.

(Disclaimer: acuma să nu vă imaginaţi că din septembrie 2012 până acum nu mi-am mai cumpărat nimic :D Adică oi fi eu o femeie superioară, vorba lui Caragiu, dar nici chiar de maniera asta :)) Numai că în ultima vreme am tot comandat pe net când a fost cazul. Dar geacă nu găsisem, nu una care să-mi placă). 

Fapt, de altminteri, deloc surprinzător. Am bântuit ieri timp de aproape două ore în cele 3 mari magazine de haine din oraş, interval în care:

- am probat numeroase foiţe de ţigară subţiiiiiri de aveai impresia că se rup la cel mai mic oftat.

- am constatat că, dacă nu erau foiţe de ţigară, erau muşamale şi prelate. Ce vă uitaţi aşa surprinşi? Da, exact muşamale şi prelate, aşa se puteau descrie gecile respective. Greoaie şi grosolane, cu nasturi mari şi epoleţi. Parpalacul perfect, ce mai încoace-încolo. 

- dacă nu erau muşamale până la genunchi, erau scurte şi din hârtie creponată. Până la jumătatea coapsei nu se găsesc? Ba da, mărimi de la 44 în sus, care sper să nu-mi fie bune măcar vreo 30 de ani de-acum încolo :D

- starea mea de spirit a trecut prin câteva vârtejuri de up and down: acum mă înfoiam de mândrie că ia uite ce bine intru într-o haină mărimea 36, pentru ca după un sfert de oră să mă pleoştesc la o alta, unde mărimea 38 îmi aplatiza nemiloasă bustul. 

- inevitabil, m-am enervat. Mărimile astea pot fi foarte perverse. În exemplul de mai sus, 38 mi-era prea mică la bust. 40 se potrivea în privinţa asta, dar în rest arătam de parcă m-aş fi scufundat într-o cuvă din material de prelată.

- m-au agasat vânzătoarele. Era evident că arăt ca o sperietoare de ciori (şi nu numai de ciori), dar ele mă periau neobosite: "arătaţi superb!", "vă vine foarte bine!", "vi se potriveşte minunat" şamd. Ok, ştiu că e vorba de comision şi că eu port ochelari, dar încă mă pot aprecia obiectiv.

Dar am învins! Mă rog, nu sunt 100% mulţumită, dar mi-e clar că am găsit o geacă din categoria as good as it get. Bleumarin, un material delicat, subţirel fără a fi din categoria foiţă de ţigară, cu un uşor luciu, până la jumătatea coapsei, merge şi la blugi, şi la o ţinută mai clasică.

Victorie! :))

Tot una scurtă şi tot cu o vecină

N-aş fi vrut să pun încă o postare despre o tanti năzdrăvană atât de curând după povestea cu vecina, mă gândeam să o mai ţin la cuptor o vreme. Dar am două probleme: 1) subiectele despre care aş scrie presupun texte destul de elaborate, de care nu am nici timp şi nici energie pentru că 2), săptămâna asta lucrez după-amiază. Şi prestăm ore suplimentare, ceea ce înseamnă că plec de acasă la 11:30 şi revin la 23:30. Oh joy :))

Aşa, deci doamna din povestea asta are puţin peste 80 de ani şi e vecină cu bunică-mea, fata ei fiind stabilită în Marea Britanie de când era lupul căţel. Trimiţându-i la un moment dat un colet maică-sii, pune în el şi o cutie cu vitamine - 100 de bucăţi, din care se ia câte una pe zi, fiecare tabletă conţinând câte puţin din toate vitaminele şi mineralele necesare organismului. Booon, doamna purcede încântată la cura de pastile. Trece vreo lună, încă nu remarcase niciun efect - nici pozitiv, nici negativ, dar continua să le ia, că doar "şi tabletele astea au nevoie de timp să-şi facă treaba, nu aşa, ţac-pac".

Într-una din zile, o vizitează o nepoată. Se dau la vorbă, din una în alta îi cad ochii fetei pe cutia de vitamine, pe care doamna o ţinea la îndemână, "s-o am mereu sub ochi, că altfel uit să le iau".

Citeşte pe etichetă şi cască ochii.

- Tanti, ăăă.... tu ştii ce iei aici?
- Cum să nu, vitamine pentru sănătate, mi le-a trimis fiică-mea. Fooaaarte bune sunt, au de toate!

- Hm, or fi având, nu zic nu. Dar astea se iau pentru funcţionarea prostatei, uite, scrie aici. 

Doamna îşi pune ochelarii şi se uită mai de-aproape. Pe cutie scria mare şi roşu, "Prostate Health". Îşi scoate ochelarii şi constată:

- Hai c-am făcut treabă. Am luat deja vreo 30 de pastile, acuma ce mai pot face? Aştept să-mi crească o sulă...
(Pardon de exprimarea din topor, redau aşa cum a fost. Povestea şi-ar fi pierdut din haz dacă aş fi înlocuit termenul bolovănos cu unul cuviincios :D).

Am vizitat-o anul trecut când am fost acasă. Trecuse deja vreo jumătate de an de la tărăşenia cu vitaminele, pe care protagonista mi-a povestit-o şi-n final a conchis:

- Nu mi-a crescut nimic, dragă. Uite-aşa n-am eu noroc!