Post de pițipoancă (V)

Voi știți că au trecut doi ani de la ultimul post pițipongic? Vai de mine, nu-mi dau seama cum de s-a putut întâmpla una ca asta... mă mir :)) Că material aș fi avut suficient, dacă stau să mă gândesc, dar au apărut mereu alte idei (sau stări) care-au surclasat pițipongelile și aia a fost. 

Ei, dar de curând am primit cadou de la o verișoară o poșetă Coach de care sunt foarte mândră și care a fost, dacă se poate spune așa, sursa de inspirație pentru această postare. Trebuie să vă mărturisesc faptul că poșetele constituie una dintre slăbiciunile mele fundamentale, probabil în top (după muzica lui Zubin și înainte de cercei - pe locul al doilea, cum ar veni). Mi-aș cumpăra cel puțin una pe săptămână dacă nu mi s-ar părea cam exagerat :)) Și-mi place să le colecționez, să le alternez, să le asortez la ținute, ce mai - am un fix cu ele, cum spuneam. 

Așa că azi m-am gândit să-mi scot poșetele în lume, că oricum pe cele de care sunt cel mai mândră nu prea am unde să le etalez momentan, din simplul motiv că-n afară de muncă pe brânci și somn nu mai fac nimic altceva. 

Să-ncep așadar cu piesa principală - poșeta Coach de care povesteam mai sus.

Trebuie să spun că poza nu prea-i face dreptate - adică mie mi se pare că-n realitate e mult mai frumoasă (principiul ”puiul ciorii”, știți voi). Pe de-o parte mă gândesc s-o țin ”de bună”, adică s-o port numai așa... la ocazii speciale - despre care tocmai am explicat că la mine strălucesc prin absență. Pe de altă parte, reflectez că viața e scurtă și dacă am chef să port poșeta Coach când mă duc la cumpărături, așa ar trebui să fac, basta. 

Următoarea poșetă e una de la Lauren Ralph Lauren, care de asemenea e nouă. Mi-ar fi plăcut să fie un piiic mai mare, dar asta nu înseamnă că nu mi-e dragă.

Când am s-o port, am să-i scot ”atașamentul” ăla cu numele mărcii. Mi se pare prea mult, mai ales că logo-ul e oricum aplicat și pe ea. 

(Paranteză: jupânul a privit-o și-a decretat scurt: ”parcă e geanta mea de grădiniță”. Ce părere aveți de asemenea blasfemie?).

”Prâslea” colecției, respectiv cea mai mică dintre toate, e un Calvin Klein. 

Este foarte drăgălașă, o bijuterie de un auriu stins și-mi place la nebunie. Evident, nici pe-asta nu știu unde să o port, până una-alta stă în săculețul ei. 

În afară de cele de mai sus și de vreo trei accesorii de ocazie (un plic și două clutch-uri), mai am două poșete mass market - una de la s.Oliver, maro și una Esprit, bleumarin - și vreo cinci no name, pe care le alternez. Ah, și mai am una de la Fossil, dar i-a cam trecut vremea și n-am mai purtat-o demult. 

La finalul postării, hai să vă arăt și ce mi-aș dori.

La soare mă pot uita, dar la ea ba :)) Ador accesoriile Yves Saint Laurent, mi se pare că sunt printre cele mai elegante (deși logo-ul e totuși cam mare pentru gustul meu). Una de-asta ca-n imagine ajunge la 1.500 de euro, păcatele mele cele mari și grele...

Hmmm. Mi-aș dori și-o poșetă Prada, acum că mă gândesc. Și una Fendi. Și măcar vreo trei-patru de la Michael Kors. Și... ia gata, ajunge cu visatul deocamdată. Până una-alta, mâine iar e luni :))

Festivalul ”George Enescu” 2017, un adevărat regal

Una dintre ”bornele” cu ajutorul cărora măsor scurgerea timpului îl reprezintă Festivalul ”George Enescu”, de care mă leagă niște amintiri extraordinare, după cum v-am mai povestit. Parcă mai ieri urmăream pe Internet concertele ediției din 2015, când s-a scurs oare (încă) un an? Astăzi a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia s-a anunțat programul din 2017. Și simt deja că-mi dau târcoale emoțiile, chiar dacă eu nu sunt în țară, așadar foarte probabil nu voi putea fi prezentă la niciunul dintre concerte. Dar mă bucur pentru toți cei care vor avea ocazia să-i audieze live pe Lang Lang, Anne-Sophie Mutter, David Garrett, Pinchas Zukerman, Leonidas Kavakos, Martha Argerich... 

Vai, mi se face pielea de găină doar cât revăd numele astea și-mi dau seama că toți vor concerta anul viitor la București. Alături, desigur, de unele dintre cele mai bune orchestre din lume: orchestra Filarmonicii din München, orchestra teatrului Scala di Milano, Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, orchestra Filarmonicii Israeliene, Academy of Saint Martin in the Fields, ca să nu enumăr decât câteva dintre ele. Este absolut remarcabilă performanța organizatorilor și faptul că au reușit să aducă acești titani pe scena Festivalului Enescu. 

Dacă ar fi posibil, mi-aș lua concediu numai pentru a mă duce la o serie de concerte din cadrul festivalului de anul viitor. Am convingerea că foarte multe dintre ele vor constitui o experiență inegalabilă pentru ascultători, chiar dacă nu toți sunt consumatori împătimiți de muzică clasică. Nu e deloc obligatoriu să fii cunoscător în domeniu pentru a primi această muzică în suflet. Eu sunt o dovadă vie în sensul ăsta, cum bine știți. Nu aveam idee cine-a fost Mahler, dar pentru mine a fost dragoste la prima audiție, la ediția din 2005 a festivalului ”George Enescu”. Muzica clasică se ascultă în primul rând cu inima și, dacă-i dați o șansă, vă va răsplăti înmiit. 

Programul integral este disponibil pe site-ul oficial al festivalului. Mie mi se pare atât de frumos, că aproape-mi dau lacrimile :) Și, dacă aș fi în țară în perioada respectivă, iată concertele la care mi-aș dori să merg (în ordinea desfăşurării lor) și pe care vi le-aș recomanda și vouă:

1) 03.09, ora 16:30, Ateneul Român.
ACADEMY OF SAINT MARTIN IN THE FIELDS
Dirijor și solist: JOSHUA BELL – vioară
Program:
Bruch – Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 în sol minor op. 26
Beethoven – Simfonia nr. 5 în do minor op. 67.

2) 05.09, ora 17:00, Ateneul Român.
LANG LANG – recital de pian
Program:
Albeniz – Fragmente din „Suite Española” op. 47: Granada (Serenada), Cataluña (Courante), Sevilla (Sevillanas), Cádiz (Saeta), Asturias (Leyenda), Cuba (Notturno)
Debussy – “Balada”
Granados – Fragmente din „Goyescas” op. 11: (El fandango de candil / Quejas, la Maja y el ruisenor)
Liszt – Sonata pentru pian în si minor S 178.

3) 08.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

PITTSBURGH SYMPHONY ORCHESTRA
CORUL FILARMONICII GEORGE ENESCU
Dirijor: MANFRED HONECK
Dirijorul Corului: ION IOSIF PRUNNER
Solist: ANNE-SOPHIE MUTTER – vioară
Program:
Enescu – Uvertura de concert pe teme în caracter popular românesc în La Major op. 32
Dvořák – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor op. 53
Mahler – Simfonia nr. 1 în Re Major.

4) 09.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

MÜNCHNER PHILHARMONIKER

Dirijor: VALERY GERGIEV  

Solist: DANIIL TRIFONOV – pian
Program:
Ravel – “Pavane pour une infante defunte”
Rahmaninov – Concertul pentru pian şi orchestră nr. 4 în sol minor op. 40
Bruckner – Simfonia nr. 4 în Mi bemol Major “Romantica”.

5)  10.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

MÜNCHNER PHILHARMONIKER

Dirijor: VALERY GERGIEV  

Program:

Enescu – Simfonia nr. 1 în Mi bemol Major op. 13
Saint-Saëns – Concertul pentru violoncel nr. 1 în la minor op. 33
Rimski-Korsakov – Suita simfonică op. 35 „Sheherazade”.

6)  10.09, ora 22:30, Ateneul Român.

CAMERATA SALZBURG
Dirijor şi solist: PINCHAS ZUKERMAN
Program:
Enescu – Balada pentru vioară și orchestră
Schubert – Simfonia nr. 5 în Si bemol Major D 485
Mozart – Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 5 în La Major KV 219 „Turkish“.

7) 12.09, ora 20:00, Sala Mare a Palatului.

ROYAL PHILHARMONIC ORCHESTRA 
Dirijor: CHARLES DUTOIT
Solist: MARTHA ARGERICH – pian
Program:
Enescu – „Rapsodia Română” nr. 1 în La Major op. 11
Ravel – Concertul pentru pian în Sol Major
Debussy – „La Mer” („De l’aube à midi sur la mer „, „Jeux de vagues”, „Dialogue du vent et de la mer”)
Ravel – “Bolero”.

8) 14.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

SCALA DI MILANO
Dirijor: RICCARDO CHAILLY
Solist: DAVID GARRETT – vioară
Program:
Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35
Shostakovich – Simfonia nr. 12 „Anul 1917” în re minor op. 112.

9) 16.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA
Dirijor: ZUBIN MEHTA
Solist: KATHIA BUNIATISHVILI – pian
Program:
Schumann – Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 54
Strauss – Simfonia Domestica op. 53.

10) 17.09, ora 19:30, Sala Mare a Palatului.

ISRAEL PHILHARMONIC ORCHESTRA
Dirijor: ZUBIN MEHTA
Solist: LEONIDAS KAVAKOS – vioară
Program:
Enescu – „Voix de la nature”
Korngold – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major op. 35
Schubert – Simfonia nr. 9 (7) în Do Major D 944 „Marea simfonie”.

Mi-a fost destul de greu se aleg numai zece concerte din întreg programul și dintr-un survol am văzut măcar încă vreo patru la care mi-aș dori să merg. Cu adevărat, ediția de anul viitor se anunță a fi una specială. Și asta nu numai pentru că Zubin va fi președintele onorific al festivalului, aspect care mi se pare cu adevărat formidabil și despre care am convingerea că va fi un lucru foarte benefic pentru acest eveniment :)

Abonamentele se vor pune în vânzare pe data de 5 decembrie (în rețeaua Eventim), iar bilete individuale puteți cumpăra începând cu data de 16 februarie a anului viitor. Vă doresc să mergeți la concerte și să vă înfruptați din acest festin. Vi se va umple sufletul de-o fericire pe care poate până acum nu ați cunoscut-o și, cine știe, eventual chiar vă va redefini. 

Temerile mele (Blog Challenge 20)

Când am început leapșa-foileton - și-au trecut aproape trei ani de atunci, ceea ce mi se pare incredibil - mi-am propus să nu ”sar” nicio temă, oricât mi s-ar părea de dificilă sau oricât de intime ar fi resorturile pe care le-ar atinge. Până acum mi-a reușit asta, deși n-a fost mereu ușor. Iată însă că am ajuns la un subiect pe care nu-l pot dezbate în amănunt. Adică aș putea, dar ar fi atât de complicat încât probabil n-aș avea curajul de-a apăsa pe ”publicați”. Așa că nu, nu voi vorbi despre fricile mele - pentru că despre asta e tema cu numărul 20 a lepșei - dar nici nu voi da foaia goală, cum se spune. 

Mi-e frică? În general, îmi este. De atât de multe lucruri, că le-am pierdut șirul. Pentru majoritatea spaimelor mele nu există un motiv întemeiat, ci e vorba despre consacratul drob de sare. Ok, sau ar trebui să spun mai degrabă o întreagă salină, așa aș fi mai aproape de adevăr. Psiholoaga mea cred că are cucuie de la cât de mult s-a lovit de ”dar dacă...”-urile mele, urmate de vreun scenariu apocaliptic. Și din punctul ăsta de vedere nu prea am înregistrat progrese. 

Punând problema la modul analitic, pot spune că știu de unde izvorăște ”pattern”-ul ăsta al fricilor cvasi-permanente. Lipsa de securitate emoțională din prima parte a vieții, neîncrederea indusă de eternele comparații (”X e mai bun, Y e mai cuminte, Z desenează mai frumos” șamd), boala din adolescență - ale cărei consecințe au fost destul de serioase din punct de vedere fizic și devastatoare în plan emoțional - probleme familiale, un calup de decepții, niște alegeri greșite în viața personală... toate astea au contribuit, fiecare în felul ei, la faptul că, în permanență, mie mi-e frică de câte ceva. Uneori de mai multe lucruri simultan. 

Da, sunt de acord cu fraza din imagine, ce bine ar fi dacă aș putea să o transpun în practică. Însă mi-e imposibil să o fac, mi-e - exact - frică de ce va aduce viitorul, nu am curaj să mă bucur de aproape nimic (dacă mă bucur prea devreme?), nu-mi permit prea des să fiu mândră de mine (dacă o dau în bară?), practic se poate spune că mă sabotez singură. 

Este motivul pentru care, chiar dacă plănuiesc unele lucruri - o excursie, un concert de-al lui Zubin, orice - nu povestesc și nu scriu despre ele decât după ce s-au întâmplat. Bucuria anticipării mi-e relativ necunoscută, pentru că mi-o refuz. ”Dar dacă... ceva merge prost și ce-mi doresc nu se întâmplă?”. Mi-aș dori să știu ce înseamnă bucuria așteptării, emoția, freamătul... dar cred că-n mine există vreun mecanism stricat. Vreun arc minuscul care s-a rupt cu atât de mulți ani în urmă, încât mă-ntreb dacă l-am avut cu adevărat vreodată. 

E destul de neplăcut să trăiesc așa. Am încercat să schimb ceva, să ”lucrez” la mine însămi, dar am dat-o în bară. Dacă aveți vreun sfat, îl primesc cu recunoștință.

Ce mă enervează în ultima vreme

Scurt și concis, că am nervi (nu că asta n-ar fi evident încă din titlu):

• Angajații care muncesc în dorul lelii, comit greșeli pe cât de banale, pe atât de grave și de-nervii-mei-mâncătoare (că eu tre' să le rezolv - și-ncă urgent. Asta întrucât fiecare comandă care din varii pricini nu poate fi expediată în cel mult 24 de ore trebuie documentată și justificată - de ce, cum și mai ales când va fi trimisă. Nu o dată s-a întâmplat să mă trezesc cu 3-4 E-mail-uri de la Customer Care în interval de zece minute: ”cum adică, problema X? De ce nu s-a rezolvat astăzi? Când va fi expediat pachetul? În ce stadiu este? Așteptăm cât mai repede explicații detaliate!”). Fiecare E-mail de-ăsta echivalează cu un fir alb în capul meu. Din schemă nu lipsesc Musiu Șarl (”Greta, vezi să rezolvi comanda aia azi”) sau Măturătorul (”până la încheierea zilei de muncă aștept E-mail de confirmare a expedierii coletului cutare”). Oh joy!! Iar angajații care au comis greșeala inițială se uită la mine ca rața la fulger când le explic și-i poftesc politicos să caște ochii pe viitor. ”Nu știu, n-am fost eu. Ah, e userul meu? Păi, hmm.... nu știu. Habar n-am. Nu înțeleg. Da, am fost foarte atent(ă). De fapt nu prea cred că am făcut eu greșeala asta”. Împușcă-te, Greto.

• Sistemul de impozitare german, care-mi ia - cumulând impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii - fix o treime din salariul brut. Cică primim primă de Crăciun anul ăsta, chestiune care-n loc să mă bucure, mă irită. Ați ghicit, și prima de Crăciun este impozabilă. Dacă-mi rămâne de-o măslină și-o grisină din ea, pot să mă declar mulțumită. Mereu îmi amintesc de vorba lui Moromete când mă gândesc la treaba asta - ”bine că-ți dau și leul ăla...”.

• Personajele responsabile de Customer Care și iremediabil bătute în cap. Băi, nene. De ce trebuie să scrie trei oameni diferiți în legătură cu aceeași problemă și să NU comunice între ei? Și chiar dacă-i iei pe toți în CC atunci când răspunzi, inevitabil se trezește careva să scrie înapoi că n-a înțeles, că de ce, că plouă, că e revoluție... Trofeul ”Zgaiba de oțel” îl deține o chinezoaică. Ne face tuturor nervii chisăliță, trimite 15-16 mail-uri pe zi (al treilea începând cu ”nu am primit încă feedback...” - deși scrie la echipa greșită!!), nu recunoaște c-a avizat telefonic niște proceduri, e un vis!! Eu deja am viziuni cu madam porționată și ambalată într-un Samsonite.  Am fost fan ”Dexter”, țin să precizez :D Interesant a fost că la început habar nu aveam ce sex are ființa - e de-a noului client, nu de la noi, deci nu o cunoșteam. Iar numele, chinezesc și unisex :)) Am aflat între timp că e femeie, dar mai avem o făptură virtuală pe nume Li, sex neidentificat. Până la noi ordine, mă adresez în mail-uri cu un inofensiv ”hallo” :))) Cred că acum înțeleg mai bine  conceptul de picătură chinezească.  

Așa, deci e momentul să m-apuc de yoga, nu? :))

Salată de weekend (VIII)

Chiar dacă aproape a venit iarna, ăsta nu e un motiv să nu ne alimentăm dietetic (zisei eu, care am dormit azi până după 12, drept pentru care am mâncat o singură dată până acum și-s foarte mândră de mine din acest motiv). Acestea fiind spuse, să vă prezint ingredientele salatei de astăzi.

1. Filarmonica din Viena a lansat, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la primul Concert de Anul Nou, o colecție de 23 de CD-uri înglobând toate lucrările (319 la număr) interpretate de-a lungul timpului în cadrul acestor concerte. Selecția a fost făcută astfel încât să includă toți dirijorii importanți, dar alegerea  a depins, evident, și de calitatea înregistrărilor. Puteam eu să nu-mi comand bijuteria asta muzicală? 

Nu puteam, deci a mea e :) De mai bine de trei săptămâni numai asta ascult în mașină, timp de două ore pe zi și am trecut cel puțin o dată prin toate piesele. Ce frumusețe, ce încântare, ce minunăție de muzică... În ceea ce privește stilul interpretativ (care depinde în mare măsură de dirijor), mi-am dat seama o dată în plus că-mi place foarte mult Lorin Maazel, lucrările dirijate de el au un ”ceva” aparte. Și Mariss Jansons mi-a plăcut, de asemenea și Riccardo Muti. La polul opus, cel mai puțin mi-a plăcut stilul lui Daniel Barenboim. Nu știu, parcă piesele lui n-aveau niciun zvâc, interpretarea era ternă, lipsită de sclipire, cenușie, banală... Sper să nu mai fie invitat să dirijeze, că strică bunătate de eveniment. 

Cât despre Zubin.... n-are rost să mai menționez, nu? ;))

2. Rămânând în sfera muzicală, aseară a fost difuzat un concert al Filarmonicii din Viena, dirijat în egală măsură de Zubin și de Seiji Ozawa (un dirijor japonez care-a trebuit să-și întrerupă cariera prematur, fiind bolnav de cancer). A fost o bucurie pentru mine, am petrecut două ore agreabile și-am descoperit cu ocazia asta o violonistă despre care auzisem doar în treacăt, dar n-o ascultasem până acum: Anne-Sophie Mutter. O interpretare rafinată, care m-a emoționat. Și, cu toate că asta contează prea puțin în context, trebuie s-o spun: ea e atât de frumoasă! :)

3. De vreo două săptămâni sunt la per-tu cu Musiu Șarl. Băgasem de seamă că-mi spune tot mai des Greta în loc de Frau N, dar continua să folosească adresarea la persoana a doua plural: ”Greta, faceți aia, dregeți ailaltă”. Până într-o zi, când mă sună să mă-ntrebe oarece și zice ”ăăă, noi doi vorbim cu 'dumneavoastră' sau cu 'tu'?”. Cum vreți, i-am răspuns, iar el a ales per-tu-ul, ceea ce pentru mine se dovedește a fi cam dificil :))) M-am deprins oarecum cu adresarea la singular: ”te rog să-mi spui cutare” în loc de ”vă rog să-mi spuneți”, dar cu apelarea directă stau mai prost. Nu pot să-i zic pe nume, mi se împiedică limba :)) Așa că evit asta cât pot, iar când n-am de ales și trebuie să strig după el - ceea ce se întâmplă destul de des, că bântuie prin depozit și nu stă într-un loc -  aleg varianta ”Chef” :D 

Cu toată stânjeneala mea, care vine atât din respect, cât și din obișnuința căpătată de cinci ani de-a folosi pronumele de politețe în comunicarea cu el, îmi place cum vorbim acum, e... drăguț :)

4. Am descoperit întâmplător un demachiant atât de bun, că nu rezist să nu vă spun și vouă. Este vorba despre Nivea Creme Care (flaconul albastru), pe care l-am cumpărat din curiozitate. Nu folosesc produse de îngrijire pretențioase, de fapt am observat că experimentele s-au dovedit în general cam păguboase și tot la Nivea m-am întors de fiecare dată. Asta e, până o s-ajung să-mi permit constant produse Dior, mă descurc binișor cu astea peizane :D 

Dar demachiantul ăsta chiar e foarte bun, și spun asta pentru că eu sunt în general leneșă seara și deseori mă culc fără să aplic o cremă de noapte. Motiv pentru care tenul mi-e destul de uscat dimineața, dar de când folosesc Nivea Creme Care am observat o îmbunătățire considerabilă. Deci pot  să fiu leneșă-n continuare, cum ar veni :))