De ziua lui Zubin 🙂

De vreo 7 ani  - de când l-am revăzut la München, unde-am avut șansa de a-i ”fura” câteva clipe și de-a primi un autograf în culise - m-am obișnuit să scriu o postare de ziua lui. Uneori am povestit despre un concert la care fusesem, alteori despre unul dintre volumele biografice scrise despre el (patru, inclusiv o autobiografie), alteori doar gânduri, în funcție de inspirația de moment. E ceva pentru sufletul meu și-mi dau seama că astfel de texte nu sunt prea interesante pentru cititori, dar mereu îmi dă o stare de bine să fac asta.

Pentru astăzi însă, nu am o temă anume. Concertele au fost anulate, despre cel mai recent la care am fost (în noiembrie) am scris demult... 

De aceea, aleg doar să-mi exprim recunoștința. Pentru arta pe care ne-o dăruiește tuturor, pentru imensul val de energie pozitivă pe care mi-l dă fiecare concert al său, pentru că în multe privințe îi datorez pasiunea mea pentru muzica clasică și, mai presus de toate acestea, pentru filmulețul postat zilele trecute pe contul său de Instagram, prin care transmitea un mesaj către Orchestra Filarmonicii Israeliene cu ocazia unei recente sărbători evreiești. După decor, părea să fie la casa lui din Los Angeles (pe care am văzut-o într-un documentar). Sunt recunoscătoare pentru că, astfel, știu că e bine. 

Imaginea este de la aniversarea din 2016, când împlinise 80 de ani și fusese sărbătorit, printre alții, de Filarmonica din Viena. Sper să sufle-n lumânări festive încă mulți ani de-acum înainte.

La multe zile de 29 aprilie, dragul meu Maestro... 🙂

A căzut un pui (corporatist) în piuă...

Titlul e inspirat dintr-un exercițiu de dicție de tipul ”șase sași în șase saci” și, pentru aceia dintre voi care nu-l știu, era așa:

”A căzut un pui în piuă,

Piua a căzut pe pui,

Când să cadă puiu-n piuă,

A căzut piua pe pui”. 

Nu e foarte dificil per se, dar mi s-a părut reprezentativ pentru una dintre ședințele (pe Skype) pe care-am avut-o de curând și la care-a luat parte întreaga echipă. 

Ne ședințim destul de des în ultima vreme, pot să spun. Asta are de-a face cu izolarea atât direct (n-avem cum comunica altfel în grup) cât și, bănuiesc eu, indirect (suntem dornici de socializare). Mă rog, unele dintre ședințe sunt cu adevărat necesare și utile, adică la final am stabilit și / sau am învățat ceva, dar altele... sunt ca să batem apa-n piuă (piua-n care-a căzut puiul). 

Bunăoară, ședința de care vă spun. 

Ca-ntotdeauna, primele zece minute se consumă cu: ”ne auzim cu toții? X, ne auzi? Y nu se poate conecta. Vine și Z, când termină cealaltă discuție. Da, îl adaug eu. Ah, vrei să-l adaugi tu? Bine. Hai că vă prezint desktop-ul meu, ca să vadă toată lumea. Așa. Vede toată lumea? Pff, a înțepenit imaginea. Y tot nu se poate conecta. Lasă că vă trimit oricum rezumatul discuției și rezoluțiile pe mail. Z? Ești și tu cu noi? Ooo, splendid. X, acum ne auzi? Minunat. Cum adică nu-mi vezi desktop-ul, păi dă click în fereastra de chat. Ok, oameni buni, putem începe?”.

🙄🙄🙄🙄🙄🙄🙄🙄🙄

Se izbutește deschiderea prezentării și, după îndelungata introducere exemplificată mai sus, se trece în sfârșit la discuții.

- Avem problema cutare. Cum o rezolvăm? De fapt mai întâi stați să clarificăm, toată lumea are problema asta?
Urmează un cor de aprobări, nuanțate cu ”la mine de fapt nu e chiar așa, dar tot pe-acolo”, ”eu pe lângă asta mai am și problema că...”, ”eu am avut problema, am rezolvat-o, dar acum a apărut iar” etc.

- Bun, deci toți avem problema asta. 

(Câtă perspicacitate).

- Ședința de astăzi e ca să căutăm împreună soluții.

(Adevăru-i că nimănui nu i-ar fi trecut prin cap). 

- Păi... sugerez să propună fiecare câte o soluție ca să schițăm un proces metodologic. 

La punctul ăsta m-am așezat mai comod.

- Ah, și fiecare să spună de ce crede că a apărut problema asta. 

M-am dus să-mi iau o cafea. Era clar că nu terminăm prea curând. 

Se discută, se expune, se propune, se dau exemple. Susținătorul prezentării trece cam rapid de la un slide la altul. 

- Du-te înapoi la graficul cu licurici. Nu ăsta, ăla cu licurici. 

- De ce ne trebuie graficul cu licurici? Mi se pare că graficul cu musculițe e mai relevant pentru ce discutăm.

- Păi da, dar eu voiam să exemplific cu licuricii, pentru că mai mulți avem problema asta.  

- Mai bine să mergem și la licurici și la musculițe, ca să fie toată lumea lămurită.

- Da da, așa e cel mai bine. Ne va ajuta în definirea procesului metodologic. 

😒😒😒😒😒😒😒😒😒

- Greta, care este input-ul tău?

Ne deterăm naibii. În fine, dezvolt cu acuratețe, detaliez, emit o propunere, bag și-un ”we have to agree to a plan and to work together on this matter” pentru impresie artistică. 

- Corect, numai împreună putem rezolva problema.
Biscuiți, boierii mei!

Am ținut-o așa o oră și jumătate. Ăla eu, ăla eu, unul că de ce licurici, altul că de ce nu s-a făcut ”grafic țintit” pe pitpalaci. Vreo doi au primit sarcini (pardon, task-uri 😏) și-a rămas că ni se va trimite prezentarea pe mail. Neapărat să revenim cu întrebări, dacă avem. Cu rezoluțiile n-am prea rezolvat, dar ne ședințim iar pe subiect în iunie. 

Și la final, perla absolută a ședinței (și ceea ce m-a inspirat de fapt să scriu postul ăsta), provenită de la un ins pătruns de importanță:

”Communication is the primary source we can work with“.

Ei, nu că sunteți adânc impresionați? Personal, în acel moment am fost foarte recunoscătoare că ședința nu era cu video. Cred că motivul e evident 😀

Și de asemenea, am fost recunoscătoare că n-am avut foarte mult de lucru azi. Dar au fost zile în care am lucrat 10 ore sau mai mult, ca să-mi pot termina treburile urgente - pe care trebuise să le amân din cauza unor ședințe la fel de productive ca asta. Fapt nu tocmai entuziasmant, ce pot să zic.

Nesfârșita peltea corporatistă. Sfârșitul episodului patrumiidouăsuteoptzecișicinci.

De Paști, de suflet

Ciudate Sărbători Pascale, dar pe de altă parte, nu cu mult mai diferite față de cele pe care le-am sărbătorit noi în anii precedenți (era să scriu î.C., noul acronim pentru ”înainte de Corona” 🙄). N-am resimțit acut nici faptul că ne-am văzut părinții doar pe Skype - suntem obișnuiți cu asta, nici că n-am ciocnit ouă cu apropiații, nici că n-am avut pască și cozonac - ok, admit că de pască făcută de bunica mi-e dor, dar asta nu e ceva nou... În alte condiții, probabil am fi căutat o biserică românească în Hamburg și-am fi mers la Înviere. Va fi timp și pentru asta, în anii ce vor veni. Important e să ieșim cu bine din situația deopotrivă ciudată și periculoasă în care ne aflăm.

De gătit, am meșterit ieri ardei umpluți, ca să nu spun că n-am făcut și eu ceva. Miel nu mâncăm, în loc de pască am fi putut lua o tartă cu brânză - dar la 500 de calorii felia, ne lipsim, așa că basta. Ardeii au ieșit foarte buni, nu că s-ar fi putut pune la îndoială imensu-mi talent gastronomic (care este) 😏

Sper că voi și ai voștri dragi sunteți bine, chiar dacă la distanță unii de alții, prin forța împrejurărilor. Sănătatea este o binecuvântare, dar acum am devenit cu toții mai conștienți de acest lucru. 

Nu m-am abătut nici anul ăsta de la ceea ce pare să-mi fi devenit tradiție - de dimineață, am ascultat Simfonia a II-a de Mahler, cunoscută și sub denumirea de Simfonia Învierii. Este despre sensul vieții, despre viața de după moarte și despre regăsire.

”Mehta are acel ceva ce nu poate fi descris”, mi-a spus pe Facebook o doamnă care este profesoară de flaut, la postarea unde pusesem clipul de mai sus. Mi-a făcut o bucurie imensă, ca de fiecare dată când mă intersectez cu oameni care-l admiră pe Zubin 🙂 

Dacă aveți răbdare, ascultați măcar prima parte; este de-o frumusețe răscolitoare.

V-aș mai lăsa și cu un mic fragment din ”Quo Vadis”; este acea parte care, în urmă cu două decenii când am citit pentru prima dată cartea, m-a făcut să îngenunchez și să mă rog așa cum n-o mai făcusem de foarte multă vreme.

”Nu așteptară mult. Deodată, răsună larma stridentă a trompetelor de alarmă și la semnalul acesta se deschise poarta de gratii din fața podiumului împăratului și se năpusti în arenă, însoțit de larma bestiarilor, un zimbru german monstruos, purtând pe cap trupul gol al unei femei.
- Ligia! Ligia! strigă Vinicius.
Își duse mâinile la tâmplă și se crispă ca un om străpuns de lance și cu o voce horcăită, neomenească, începu să repete:
- Cred! Cred! Christos! O minune!
Nici nu simți că în clipa aceea Petronius îi acoperi capul cu toga. I se părea că moartea sau durerea îi luase vederile. Un gol imens se căscă în el. În cap nu mai avea niciun gând. Doar buzele-i repetau în neștire:
- Cred! Cred! Cred!...

Dintr-odată, amfiteatrul amuți. Curtenii se ridicară toți ca unul de pe locuri, căci în amfiteatru se petrecea ceva extraordinar. Ligianul cel umil și gata de moarte, văzând-o pe prințesa lui între coarnele fiarei sălbatice, sări ca ars și cu spinarea arcuită începu să alerge dintr-o parte spre fiara furioasă.

Mulțimea scoase un strigăt scurt de uimire, apoi se adânci în tăcere. Ligianul ajunsese la zimbrul dezlănțuit și-l apucase de coarne.

- Privește! strigă Petronius, smulgând toga de pe capul lui Vinicius.

(....)
Fiara se prăbuși la pământ cu grumazul frânt”. 

“Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?” (Luca 24:5)

Hristos a Înviat, dragii mei.

Diverse gânduri, după o lună de izolare

Fix acum 30 de zile, pe 16 martie, mi-am adus acasă laptopul de serviciu și de-atunci am ieșit o dată la câteva zile numai la supermarket și la plimbare pe aleile din jurul blocului.

Nu am cine știe ce concluzii. Cred că e oricum prematur pentru așa ceva. Omul se deprinde-n general cu aproape orice, așa că ne-am obișnuit și cu situația asta, deși nu e tocmai agreabilă. Dar suntem pe deplin conștienți că suntem norocoși; suntem sănătoși (cel puțin așa cred, fiindcă-mi imaginez că e destul de improbabil să fi avut virusul și să fi fost amândoi asimptomatici), ne putem vedea de serviciu inclusiv în aceste condiții și avem casa noastră, spațioasă și luminoasă. Nu e tocmai o situație rea, dacă luăm în considerație alternativele (da, nu am deloc răbdare cu văicărelile ”vai, nu mai suport izolarea”, ”vai, nu mai suport să stau în casă”; atâta timp cât tu și familia sunteți în bună stare de sănătate iar veniturile nu sunt afectate, ești un om norocos, basta). ”Count your blessings” este ceva de care-ar trebui să ținem cont în perioada asta. De fapt, ar trebui să ne devină mantră.

Da, primăvara e superbă și-mi pot doar imagina cât de frumos este în centrul Hamburgului. 

Da, mi-e dor de marea pe care-o avem la doar o oră cu mașina (ne-am gândit că poate o fi pustiu în stațiune și nu e periculos să mergem; dar am citit că sunt organizate filtre ale poliției, care-i întorc din drum pe cei care nu pot dovedi că sunt domiciliați în zona respectivă. Inclusiv pe cei care au case de vacanță).

Da, cu cât e mai frumos afară, cu-atât m-apucă mai tare dorul de ducă. 

Dar. 

O să văd marea în câteva luni, primăvara vine și anul viitor, și anul celălalt...  

Cum era vorba aia - ”nu există animal mai rău decât omul”. De ce știi că n-ai voie, de-aia ți-ai dori mai tare. Însă cum ziceam, aceia dintre noi care sunt norocoși ar trebui să aprecieze asta și să nu se mai dea atâta cu fundul de pământ că vaaai, vrem să facem aia și ailaltă.

De exemplu, Paștele. Cred că în nicio țară nu am văzut istericale mai mari ca-n România pe subiectul ăsta, și nu e ca și cum suntem singurii creștini care nu pot sărbători Învierea ca de obicei. Am ajuns și-n presa internațională cu mofturile și derogările pe care vrem să le facem (iată un exemplu). Derogări de la starea de urgență, auzi tu. Că așa vrea PreaFericitul, PreaÎmbuibatul și PreaCoruptul.... 

Aici s-a sărbătorit Paștele weekend-ul trecut. Iată cum a fost la noi:

- Preoții (doi), cantorul și vicarul (de fapt, vicarina - la parohia de aici e o femeie) s-au dus la biserică duminică dimineața, la ora de începere a slujbei. Nu au intrat, ci au așteptat în față, la distanță de câțiva metri unii de alții. 

- Am fost și eu cu jupânul, având în vedere serviciul lui. Mai veniseră vreo doi din cor și un membru al consiliului parohial. Eram până în zece oameni de toți.

- Unul dintre preoți a rostit o binecuvântare și ”Hristos a Înviat”.

- Oamenii au intrat pe rând în biserică și au aprins o lumânare; în fața altarului erau puse lumânări ”pentru luat acasă”. Gratuit.

- Cantorul a interpretat la orgă câteva piese religioase de Paști, singur. Vreo trei dintre oameni, răsfirați în toată biserica, au cântat și ei.

Și gata. Asta a fost tot. ”Frohe Ostern” (”Paște Fericit”) și fiecare la casa lui. Cu câteva zile înainte, cantorul înregistrase câteva piese tradiționale (interpretând la orgă și folosind telefonul), iar acestea puteau fi ascultate pe site-ul parohiei de oricine  - și inclusiv oamenii în vârstă au calculator și se pricep, fie și minimal, la Internet. 

Atât. Nu isterii, nu ”să luăm Lumină”, nu crizele de ”vai, dar e Pașteleeeee” și puseeele de orgoliu pe care le văd în România. Da, și nemții cumpără cu disperare mâncare, dar respectând regulile pe care le-am menționat deja în alt articol (se intră numai cu cărucior de cumpărături - pentru care nu mai e nevoie de monedă cum era înainte, acum este gratuit - și nu toată lumea dintr-odată, ci la permisiunea bodyguard-ului). Oamenii au în general bunul-simț de-a ține cont de regulile impuse de situația ieșită din comun în care ne aflăm. Sigur, există și excepții nefericite, că de nătărăi e plin Pământul, dar per ansamblu aș spune că pe-aici suntem cuminți.

Dumnezeu nu ne vrea proști. 

Dumnezeu nu condiționează prezența Sa de niște ziduri. Nici de cumpărarea unor lumânări. 

”Căci unde sunt 2 sau 3 adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu, în mijlocul lor” (Evanghelia după Matei). 

Dumnezeu e în suflet. 

Dumnezeu e în iubirea și grija pe care-o arătăm altora, poate cu atât mai mult în aceste vremuri. 

Exemplul dat de Sanctitatea sa Papa Francisc este cel mai elocvent.

Ce se întâmplă în România nu are nimic de-a face cu credința. Adevărata credință nu e ostentativă, nu se etalează, ci se arată prin smerenie, grijă față de ceilalți, milă, bunătate. 

Ce se întâmplă în România ține pe de-o parte de lăcomie și pe de alta, de fanatism religios. 

Altminteri... noi stăm acasă, până la noi ordine. Poate la începutul lui mai va începe să se mai relaxeze situația, menținând în bună parte restricțiile, dar între timp totul e ca de obicei. Statul german continuă să gestioneze foarte bine situația. Potrivit site-ului worldometers.info, în clipa asta în Germania sunt 3.804 de vieți pierdute. E tragic, cred însă că se putea mult mai rău de-atât. Sistemul de sănătate german, respectul celor mai mulți dintre nemți față de reguli și încrederea poporului în autorități fac diferența. Consider că, în situația actuală, Germania e statul european unde omul este cel mai în siguranță.

Și-n altă ordine de idei, dar pentru că tot am făcut ghiveci de gânduri, aplaud poziția lui Trump, care-a decis să suspende momentan contribuția de aproape jumătate de miliard de dolari anual către OMS: 

”Astăzi ordon suspendarea finanţării Organizației Mondiale a Sănătății pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului.
Lumea a primit multe informări false privind transmiterea şi mortalitatea în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19.
OMS a eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere.
OMS a promovat dezinformarea din partea Chinei în legătură cu acest virus, care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia, decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.
Suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400 – 500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari cu cât contribuie China. Statele Unite au datoria să ceară explicaţii.
Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese.”

Sigur, Trump și-a avut partea lui de tâmpenie în criza Covid, pentru că inițial și el a refuzat să admită gravitatea situației. Dar una n-o exclude pe cealaltă. OMS a greșit enorm și trebuie să plătească pentru asta. Chiar nu există niciun motiv pentru a primi atâta bănet din moment ce au eșuat exact atunci când era cea mai mare nevoie de ei.

Cam atât, deocamdată. Sper că sunteți bine. Vă îmbrățișez virtual, pe fiecare în parte 🤗🤗🤗 și vă doresc sărbători liniștite.

Știu că e greu acum, dar să avem nădejde și să respectăm regulile. Va fi și bine. 

7 vrăji din ”Harry Potter” pe care mi-aș dori să le pot face

Putem considera că asta e o postare tipică de izolare, dar și de nostalgie. Mi-e dor să citesc toate cele șapte cărți pentru prima dată, adică mi-e dor să nu știu ce urmează, să dau paginile cu voluptate, vai săracul X, ia te uită la Y ce chestii dubioase face, pfff ce-aș strânge-o de gât pe cucoana asta, wow dar cine-ar fi crezut că tocmai Z e în stare de așa ceva.... 

A zburat puiul cu ața, cum se spune, adică n-o să mai fie niciodată ca prima oară (eventual dacă mă senilizez la bătrânețe), dar am dubii că m-aș bucura la fel de mult de lectură... sau că aș mai realiza că mă bucur. Contemplând ipostaza asta, mi-a venit ideea articolului de azi.

Este adevărat că această postare va fi cu precădere interesantă pentru cei care cunosc povestea, dar am sentimentul că nu-i va lăsa indiferenți nici pe cei care n-au făcut cunoștință cu universul de la Hogwarts și din împrejurimi... încă. (Da, eu tot am convingerea că e o chestiune de ”locul și momentul potrivit” și că, așa cum bagheta alege vrăjitorul, și povestea lui Harry Potter își alege cititorii, când îi consideră pregătiți sau când aceștia au cea mai mare nevoie de ea).

Așadar. Am trecut în revistă cele 75 de vrăji care sunt cel mai frecvent menționate și am ales 7 dintre ele, care mi-ar fi de foaaarte mare folos în viața de zi cu zi. Și sunt încredințată că, după ce aflați ce face fiecare, veți ajunge la concluzia că nu v-ar prinde nici vouă tocmai rău....

1. Curățenius

Numele este edificator, adică e clar ce face vraja asta, nu? Apare cam rar în carte - cred că e menționată de cel mult 3-4 ori - și de fiecare dată, e folosită de o femeie (fapt deloc surprinzător, îndrăznesc să spun). Mă gândesc la ea cu nețărmurit respect de fiecare dată când înșfac aspiratorul sau frec băile cu nădejde. Măcar de 2-3 ori pe an dacă aș putea s-o folosesc și știu că m-aș aranja 🙄

2. Reparo

Și-n cazul ăsta numele explică vraja de la sine. Mi-ar prinde excelent această aptitudine, dintr-un milion de motive cât se poate de limpezi.

3. Muffliato

Vraja asta îi împiedică pe cei din jur să audă ce vorbești. Poate că nu e mare lucru, dar când ai un job de birou într-un open space, s-ar putea dovedi realmente utilă. Ne adaptăm contextului, știți voi. 

4. Accio

Cu asta poți conjura orice obiect să vină la tine. Indiferent unde s-ar afla și chiar dacă-l crezi pierdut (de fapt, mai ales atunci ai nevoie de ea, evident). Ca om care-a trecut nu demult printr-o mutare, aș aprecia în mod deosebit o asemenea vrajă. 

5. Portus

Vrajă de teleportare. Poți ajunge oriunde, oricând, doar transformând un obiect într-un portal. Nici n-are rost să zic mai mult. Regatul și un cal pentru vraja asta (nemaispunând că e mai ușoară decât vraja de Apariție, care - în eventualitatea unui eșec - te poate aduce în situația în care jumătate din corp îți rămâne în Europa și cealaltă e undeva în Papua Noua Guinee. Not cool). 

6. Farmec Nedectectabil de Mărire

Practic, extinzi spațiul disponibil, fără ca dimensiunile exterioare să fie modificate. Imaginați-vă cum ar fi să împachetați toate hainele din șifonier și toate cărțile din bibliotecă într-o poșetă mică de seară. Mda. Cam atât de mișto ar fi. 

7. Obliviate

Vraja uitării. Personal, mi-ar fi de folos câteodată. Sunt unele lucruri pe care aș vrea să le uit definitiv - spre deosebire de povestea lui Harry, pe care n-aș vrea s-o uit decât pentru a retrăi iar și iar bucuria de-a o descoperi. 

Mno. Traiul mi-ar fi cu siguranță mult mai simplu (și-n alte privințe, considerabil mai palpitant) dacă aș putea face vrăjile astea. 

Oh well. Viața nu e magică, decât metaforic vorbind. Acestea fiind zise, mă duc să manufacturez clătite. Se pare că pe undeva prin bucătărie ființează un borcan de Nutella, despre a cărui apariție nu fusesem informată 🤔 Nu-l pot lăsa nebăgat în seamă, i-aș răni sentimentele. Și cum vraja ”Clătitus” nu există, n-am decât să purced....