Prima dată în Asia (9): o vizită și o cafea la Emirates Palace, cel mai luxos hotel din lume

”Experiența” noastră - dacă-i pot spune astfel, deși este un eufemism uriaș - în ceea ce privește hotelurile de lux e una foarte redusă. Cu mulți ani în urmă și într-o conjuctură aparte, despre care am povestit anul trecut, am stat câteva nopți la hotelurile Carlton (Cannes) și Palais De La Méditerranée (Nisa). Tot atunci am băut o cafea la Negresco. 
De asemenea, câțiva ani mai târziu, am petrecut vreo jumătate de oră pe terasa hotelului Trump Tower din New York (este de precizat că pe vremea aia păreau să-i iasă cam toate țiglele de pe casă la numărătoare, că într-un context precum cel de astăzi nici prin cap nu ne-ar fi trecut să ne ducem în America). Și cam la atât se pot rezuma experiențele noastre în hoteluri exclusiviste, asta desigur dacă nu punem la socoteală recenta vizită la Burj Al Arab. 

Pe numele său întreg ”Emirates Palace Mandarin Oriental”, am auzit pentru prima dată de el când ne-am documentat despre ce am putea vizita în Abu Dhabi. Într-un clasament neoficial, dar veridic și luat ca reper, este considerat a fi cel mai luxos hotel din lume. Arhitecții nu au avut nicio limită de buget în ceea ce privește construcția și amenajarea interioară (costurile totale sunt estimate la circa 3 miliarde de dolari). 
Construit în stilul vechilor palate arabe, este un edificiu pentru care cuvântul ”copleșitor” e prea sărac, cu o suprafață totală de peste 100 de hectare; peste 26 de hectare sunt decorate cu foiță de aur de 24k (pentru care - fapt unic în lume - există angajați cu specializare în domeniu, care nu au alt rol decât acela de-a asigura prezervarea optimă a aurului). 

În încheierea articolului, voi lista o serie de aspecte inedite despre acest hotel cu totul ieșit din comun, dar până atunci, să aruncăm o privire într-o lume desprinsă parcă direct din poveștile Șeherezadei și a celor 1001 de nopți 🙂. 

Știam deja că lobby-ul și o parte dintre cafenelele din interior sunt accesibile vizitatorilor, dar tot am pătruns cu sfială în holurile pardosite cu marmură, așteptându-ne să fim întrebați de vorbă și invitați urgent afară, pe motiv de inadecvare cale de șapte poște, a se citi condiție socială vizibil inferioară locației. 

Dar nici pomeneală de așa ceva. Majordomii erau de-o politețe desăvârșită, bucuroși să-ți răspundă la orice curiozitate (deși era clar că nu ești oaspete) și foarte mândri să-ți povestească despre istoria și particularitățile hotelului. 

În vitrina unuia dintre multele magazine de bijuterii, am văzut niște coliere în formă de constelații zodiacale; erau (desigur) din aur și diamante, dar cu un design deosebit și atât de fine, încât omul meu ar fi vrut să-mi cumpăr ”Gemenii”. Am convenit însă că prețul este prohibitiv. Și dincolo de asta cred că, pentru a te bucura de o asemenea bijuterie trebuie să ai o anume stare de bine și de liniște interioară, pe care personal n-o mai regăsesc de ani de zile. Dar asta e altă discuție.

Constatând că nu ne dă nimeni afară (mai erau și alți turiști), am prins curaj și ne-am plimbat pe îndelete, minunându-ne nu doar de luxul uimitor,  dar și de bunul gust prezent în fiecare detaliu. 

Am intrat în vorbă cu un majordom, deși nu mai rețin ce l-am întrebat. Bucuros și foarte amabil, ne-a elucidat ceea ce voiam să aflăm și apoi am mai stat un pic la taclale. Aflând că suntem pentru prima dată în Emirate, a fost curios să afle ce vizitaserăm până la momentul respectiv și cu ce impresii am rămas. I-am povestit printre altele și despre safari; la modul propriu i-au dat lacrimile când i-am spus că nu am vrut să încălecăm pe cămilă și doar am mângâiat-o, fiindcă ne era milă de ea. 
”Pentru noi nu a trebuit să muncească”, am zis, iar majordomul și-a dus mâna la inimă. ”Vreau să vă mulțumesc personal, pentru mine ceea ce tocmai mi-ați spus înseamnă...”. Nu a încheiat fraza. Dar nici nu era nevoie, ochii lui vorbeau de la sine. 
Ne-a povestit și câte ceva despre el (era născut în India) și ne-am luat la revedere. ”Într-o bună zi, o să vă revăd ca oaspeți aici”, ne-a spus el. Puțin probabil să se întâmple, însă căldura din vocea lui mi-a mers la inimă 😊. 

Tot plimbându-ne pe acolo, am trecut pe lângă o cafenea și ne-am uitat unul la altul cu privirea aia gen ”ne facem de cap?” 😀
De cazat aici n-am putut, dar de-o cafea și-o prăjitură merge, am decretat, contemplând mezanplasul și concluzionând că neam de neamul nostru n-a pomenit așa ceva. 

N-a fost ușor să aleg prăjitura. Omul s-a decis rapid pentru un cheesecake cu fructe, dar eu am ezitat între un cheesecake cu fistic și o prăjitură fină de ciocolată, cu o cremă din cardamom și spumă de lapte de cămilă, în formă de ”Emirates Palace”. Este creația bucătarului-șef al hotelului.

Și pentru că uneori sunt o snoabă (and I love it)... 🫠, creația bucătarului a câștigat: 

În apărarea mea, m-am oprit din snobism când am ales cafeaua. Aș fi putut lua cappucino cu fulgi de aur comestibil, dar vreo câteva considerente m-au oprit s-o fac:
- costa 120 de dirhami (vreo 30 de euro) și mi-am zis că n-am luat-o razna, totuși;
- cafeaua arăbească îmi place foarte mult și n-aș fi ratat ocazia de-a o savura din nou;
- am considerat că, totuși, ca să bei un cappucino cu aur trebuie să fii un anume fel de persoană, de-o anumită categorie, să ai capacitatea de a-l aprecia și savura. Mai pe scurt, nu știe țăranul ce-i șofranul 🙄. 

Poza asta am făcut-o numai pentru ceainic. Mi se pare splendid, e o experiență în sine chiar și simplul fapt de a-ți turna din el în ceșcuțele din care se bea cafeaua arăbească. 
Nu mai spun că noi comandaserăm numai o cafea, respectiv un singur ceainic, dar chelnerița ne-a adus două; foarte jenați, i-am spus, fiindcă totuși costa ceva... ”No problem, scot o cafea de pe notă”, a răspuns ea perfect relaxată și lăsându-ne ambele ceainice. 
Adică... acel gest elegant, într-o lume de autentic lux și rafinament. (Despre noi, ce pot să mai zic, sărăkie: de plătit a doua cafea n-am plătit-o, dar de băut n-am lăsat-o în ceainic 🫣).

Ne-am mai plimbat, ne-am mai clătit ochii. La unul dintre nivelurile inferioare avea loc un eveniment cu cocktail și muzică clasică. Am stat și am ascultat; sunetul viorii se potrivea atât de bine în context... 

Înainte de-a pleca, ne-am dus la una dintre toalete. Niciodată n-am văzut asemenea lux într-o toaletă publică și singurul motiv pentru care nu am făcut o fotografie este că femeia de serviciu tocmai schimba prosoapele și mi-a fost rușine.
Da, prosoapele. Fiindcă după ce te spălai pe mâini nu ți se puneau la dispoziție șervete de hârtie, ci prosoape de bumbac. Albe și cu monograma hotelului, brodată cu fir auriu. O inscripție elegantă adresa rugămintea ca, după folosire, să le pui într-un coș separat. 
Din nou... detalii 🙂. 

Am ieșit duși pe gânduri, foarte impresionați, evocând experiențele de la hotelurile din Cannes și Nisa și făcând schimb de impresii. Emirates Palace ne-a amintit în bună măsură de Palais De La Méditerranée, hotelul extravagant din Nisa, unde (spre deosebire de Carlton) am fost tratați cu mult respect, deși era evident că nu suntem niște oameni bogați. 

Foarte probabil nu ne vom mai întoarce niciodată aici, dar ne vom aminti cu multă plăcere de acest hotel și de felul în care ne-au făcut oamenii să ne simțim. 

În final, așa cum am promis, trec în revistă câteva aspecte inedite ale hotelului ”Emirates Palace”: 

⭐ Are 394 de camere și a fost construit în numai trei ani, de către aproximativ 20.000 de muncitori;
⭐ Este mai mare chiar și decât Palatul Buckingham;
⭐ În incintă se găsește un bancomat denumit ”Gold to go”, de unde se poate cumpăra aur (lingouri și monede de colecție, cu prețuri actualizate în timp real);
⭐ Hotelul este luminat de 1.002 candelabre din cristale Swarovski, cel mai mare dintre ele cântărind două tone și jumătate;
⭐ Este singurul hotel din Orientul Mijlociu care pune la dispoziție și ”camere vegane”; mobilierul acestora este din imitație de piele, fără absolut niciun produs de origine animală (fără covoare de lână, fără lenjerie cu puf), produsele cosmetice sunt vegan friendly și minibarul conține o varietate de lapte de migdale și de ovăz;
⭐ Conceptul arhitectural a fost de a-l construi într-o poziție înaltă, cu o alee menită a conduce vizitatorii prin grădini, pe lângă fântâni arteziene și pe sub arcade, scopul fiind acela de-a crește așteptările oaspeților, pe măsură ce se apropie de intrare (acest lucru se poate vedea și mai sus, în prima fotografie din articol);
⭐ Plaja privată de 1.3 kilometri este acoperită cu nisip alb, importat din Algeria. 

Recitind ce am scris, constat că e cel mai lung din articol din ”serialul” asiatic de până acum; rămâne să vedem dacă va fi întrecut de următorul, în care vom merge la Moscheea Sheikh Zayed. În preambul, pot spune un singur lucru: dacă n-ar fi existat cuvântul ”fascinant”, ar fi trebuit inventat pentru ea 🙂.

Prima dată în Asia (8): impresii din Abu Dhabi

Știu, știu... iar am făcut-o de oaie (niciodată n-am înțeles de unde vine expresia asta, de ce de oaie și nu de bivoliță, de exemplu). Mi-ar plăcea să spun că nu se va mai repeta, dar nu am absolut nicio garanție în sensul ăsta. Fapt e că anul ăsta m-a secătuit din punct de vedere moral, a fost cu ups and downs care mi-au dat la temelie. N-a început grozav și cam tot așa a ținut-o. 

În sfârșit, asta e. Poate-o fi mai prielnic anul care vine. Între timp hai să ne mai plimbăm puțin, ce ziceți?  

Abu Dhabi n-ar fi fost niciodată pe lista noastră ca destinație per se, dar s-a impus de îndată ce-am început să ne facem primele gânduri despre Dubai. Asta tocmai în ideea că nu vom fi niciodată mai aproape de atât de acest oraș pe care-l percepeam drept misterios și, cu adevărat, din altă lume. 
(Recunosc, personal eram oarecum influențată și de filmul ”Sex and the City 2”, când gagicile se duc în Abu Dhabi și, fapt lesne de anticipat, Samantha-și pune poalele-n cap pe-acolo 🤭). 

Am scris o scurtă listă de obiective și am realizat că planul nostru inițial, de-a rămâne acolo doar o noapte, nu era tocmai fezabil; timpul ar fi fost prea scurt, chiar dacă lista nu era lungă. Am făcut, așadar, o rezervare la hotel pentru două nopți. Sigur că asta ne-a luat din timpul petrecut în Dubai și am ratat unele obiective din cauza asta; dar n-am fi putut să renunțăm la capitala Emiratelor Arabe Unite. 

De ajuns se ajunge foarte ușor, într-o oră și jumătate, cu un autocar care vine la fiecare 20 de minute și unde poți plăti cu același card pe care-l folosești pentru transportul în comun din Dubai.

Peisajul de pe drum a fost unul banal, însă ce conta! Am mai sporovăit cu omul, am mai ascultat muzică privind pe geam și gândindu-mă cât de norocoasă și recunoscătoare sunt pentru locurile pe care am ajuns să le vedem, am mai și citit și nici n-am simțit cum a trecut timpul și am coborât în autogara din Abu Dhabi. 

Despre Abu Dhabi citisem că este nu doar cel mai mare, ci și cel mai verde și umbros emirat, fiind plantați milioane de palmieri, din dorința răposatului șeic Zayed bin Sultan Al Nahyan de a crea un mediu cât mai ecologic.

De găsit palmierii i-am găsit, nu-i vorbă.
 

Însă în ceea ce privește căldura, n-aș fi crezut posibil, dar este mult mai înăbușitor decât Dubai. Se abureau instantaneu ochelarii când ieșeam afară și parcă intram în cuptor. Și asta inclusiv seara; ne-am scurtat plimbarea fiindcă devenise efectiv insuportabil și transpirația curgea șiroaie. 

Clădirea luminată cu auriu din mijloc era de fapt un mic mall, descoperit în cursul plimbării; dar atât eram de epuizați de căldură, încât nu ne-am mai simțit în stare pentru încă o trecere de la zăpușeală la aer condiționat și retur. Spre deosebire de Dubai însă, aici străzile sunt mult mai aglomerate. 

Ca impresie generală, este considerabil mai puțin ”glamour” decât Dubai, chiar dacă e-n continuă evoluție; poate și pentru că, spre deosebire de acesta din urmă, nu a fost construit de la zero (o dată cu descoperirea zăcămintelor de petrol din anii '60). Străzile sunt mai înguste, aspectul general este mai puțin luxuriant și aparent poate mai puțin atractiv din punct de vedere turistic, dar elementele de opulență și clădirile moderne nu lipsesc. 

După ce ne-am cazat și ne-am tras un pic sufletul în cameră, am ieșit la plimbare pe cornișă - o zonă de promenadă care se întinde pe o distanță de zece kilometri de-a lungul țărmului Golfului Persic și care este superbă. 

Am privit și-am privit și nu ne mai săturam de privit. Turnurile Etihad - un complex format din cinci  clădiri, amplasate în fața hotelului Emirates Palace.

De pe promenadă, am contemplat clădirile luminate din zare, precum și hotelul Rixos Marina. 

Am dat o raită și pe plajă, ajungând până la malul apei; nisipul era fin, dar nu chiar precum cel din deșert... 🫠. 

Dar dacă orașul în sine nu e tocmai glamour, las' c-am găsit glamour de nu ne venea să ne credem ochilor. Unde? La Emirates Palace, considerat a fi cel mai luxos hotel din lume. Și oh boy, chiar că e. Abia aștept să vă povestesc despre el, fiindcă - spre deosebire de Burj Al Arab - aici am putut vizita lobby-ul pe îndelete, fără bilet de intrare. Ba ne-am și dezmățat nițel, după cum urmează să aflați 🙃. 

Prima dată în Asia (7): Grădina de Fluturi

Unul dintre obiectivele pe care mi-aș fi dorit mult să le vedem este Dubai Miracle Garden - considerată cea mai mare grădină de flori naturale existentă la ora actuală. De data asta însă n-a fost să fie, din simplul motiv că în perioada mai-septembrie este închisă. M-aș întoarce însă cândva, fie și numai pentru a o vizita. 

Dar dacă de ea n-am avut noroc, am vizitat în schimb Butterfly Garden - cea mai mare grădină interioară cu fluturi din lume, aflată practic în imediata vecinătate a grădinii botanice. 

Înainte de-a ajunge acolo însă, am petrecut două ore minunate la o cafea cu una dintre cele mai vechi cititoare ale blogului 🙂, soțul ei și cei doi copii ai lor. Sunt mai bine de zece ani de când Cristina (care este stabilită în Dubai) îmi este aproape citindu-mă și scriindu-mi, iar acum am avut bucuria de-a ne întâlni, în sfârșit. 

Fusesem foarte emoționată la gândul de-a o cunoaște personal tocmai pentru că, fiind o cititoare veche, o simt apropiată sufletește 😊. Într-o cafenea din Madinat Jumeirah de unde se vedea Burj Al Arab, am tăifăsuit pe îndelete.

Ăsta zic și eu view... 🩵

A fost minunat, nici n-am simțit când a trecut vremea. Cristina și soțul ei sunt niște persoane deosebit de plăcute, am fi putut sta încă pe atât cu ei fără să realizăm cum zboară timpul, iar copiii lor sunt absolut superbi, niște adevărate frumuseți. Fetiței chiar i-am și spus asta. La maturitate vor frânge multe inimi și unul, și altul. 

Îți mulțumesc, Cris 🥰. Sunteți încântători și sper să ne revedem într-o bună zi ☺️. 

După ce ne-am luat la revedere, ne-am îndreptat spre Grădina de Fluturi. Nu mai vizitaserăm niciodată un asemenea loc și amândoi eram curioși. 

Având o suprafață de 2.600 de metri pătrați, găzduiește mai mult de 15.000 fluturi din peste 30 de specii. Ți se umple sufletul de drag și duioșie să-i vezi zburând liberi în habitatul lor natural; plimbându-te printre plante și flori viu colorate, simți uneori un fâlfâit grăbit de aripi, o atingere diafană și uneori un fluture mai îndrăzneț chiar se poate așeza pe umăr sau în părul tău... 🦋. 

Până să ajung aici n-aș fi știut să spun ce mănâncă fluturii. Nu mi-aș fi pus problema. Iată, acum știu. Din loc în loc se găseau suporturi colorate, în care erau puse felii de portocale.

Dumnealor ieșiseră la prânz în grup extins:

Unele specii erau mai deosebite și i-am urmărit cu răbdare pe câțiva dintre ei până când s-au hotărât să se așeze, în sfârșit. În special pe cel albastru, care ni s-a părut ireal de frumos. 

Îmi doream să mă viziteze unul dintre ei, dar nu aș fi îndrăznit să încerc să iau vreunul, de teamă că i-aș putea rupe aripile. Din fericire, supraveghetorii te ajutau în sensul ăsta, știind cum să umble cu fluturii astfel încât să nu le facă vreun rău. 

Ce atingere fină, ca o șoaptă 😍.

Am găsit și un scaun tematic: 

Grădina Fluturilor a fost ultimul obiectiv turistic vizitat în Dubai; ne-au rămas câteva ”restanțe”, însă niciodată nu este timp pentru toate și se spune că-ți rămâne mereu un motiv pentru a reveni. 

Dar n-a venit încă momentul pentru tras concluzii; călătoria noastră continuă în Abu Dhabi, unde am dormit două nopți și am avut parte de experiențe deosebite. În episodul viitor ne urcăm în autocar și pornim la drum 🙂.

Prima dată în Asia (6): Dubai Mall și Piața de Aur

Din moment ce data trecută am fost în deșert, astăzi vă invit la mall. Unul dintre cele mai mari din lume, de altfel, deși noi am fost mai mult ca la muzeu acolo. Și tot la fel am fost și la Piața de Aur (Gold Souk), care va fi și ea inclusă în povestea de azi. 

Având în vedere clima de multe ori greu de suportat (mai ales de către turiștii neobișnuiți), nu e de mirare că mall-urile din Dubai au devenit un obiectiv turistic în sine. Și nu-i vorbă, că ai de unde alege. Le număraserăm la un moment dat - în total am intrat în vreo 7; în unele de mai multe ori, în altele doar ca să mâncăm ceva rapid la food court. Fiecare ni s-a părut interesant în felul său, deși unele erau mai mici și mai puțin ”glamour”. 
Dar cel mai impresionant este, cu siguranță, Dubai Mall. Cum spuneam mai sus, e unul dintre cele mai mari din lume, având o suprafață de 1.124.000 kilometri pătrați și peste 1.200 magazine. 

Nici nu se punea problema să-l vizităm în întregime... dar am ajuns acolo de mai multe ori (uneori conjunctural, alteori țintit) și de fiecare dată ni s-a părut impresionant. 

Am realizat (și n-a fost singura dată) că eram cam dezinformați; nu știu de unde și până unde rămăseserăm noi cu impresia că unele lucruri sunt mai ieftine în Dubai, probabil am citit pe undeva. Dar nu era cazul, în general prețurile erau cam la fel ca în Germania, sau chiar ușor mai mari. Cred că regăsești aici toate brandurile de lux la care te-ai putea gândi.

Într-o anumită privință, se poate spune că am avut ghinion - fântâna din fața mall-ului se afla în renovare, așa că nu am avut parte de spectacolul ei muzical, despre care citiserăm. Asta este, nu le poți avea pe toate. Am încercat să cuprindem cât mai mult din el (dar la acvariu nu am ajuns) și ne-a plăcut de fiecare dată să revenim. 

Ieșind spre fântână, imaginile sunt de o frumusețe care îți taie respirația. În special în asfințit și după lăsarea serii. 

 

Nu m-aș mai fi săturat să stau acolo, să-mi umplu sufletul de frumos și de recunoștință pentru locurile unde am ajuns. 

Vom mai reveni o dată la acest mall, în articolul dedicat mâncărurilor; dar până atunci, să aruncăm o privire la Piața de Aur. 

Aici a fost cam dificil de ajuns, pentru că e destul de departe de centru. Din fericire, am ”cuplat” experiența cu vizita la Burj Al Arab; de acolo era relativ mai aproape, deși tot am mers vreo trei sferturi de oră cu autobuzul. 

Gold Souk este un loc tradițional și plin de viață, cu peste 300 de magazine. S-a dovedit că și în privința lui fuseserăm dezinformați; aurul nu era mai ieftin așa cum crezuserăm, chiar dacă aveai oarece spațiu de negociere. Bine, adevărul e că nici nu eram chitiți pe așa ceva, veniserăm din pură curiozitate de turiști.  

Am descoperit un alt chip al Dubai-ului; unul mai puțin glamour, chiar dacă, paradoxal, ne găseam într-un loc cu sute de mii de diamante.

Nu prea am avut cum să ne uităm în vitrine, fiindcă nici nu apucai bine să faci un pas, că și săreau vânzătorii ca niște ulii ”hello, ma'am, welcome, good prices, do you like it, please come in, I will make you a special discount”, blablabla. Știu că ăsta e obiceiul, dar grrr, mă calcă pe nervi și-mi ia tot cheful. Chiar a fost un context - în Abu Dhabi, unde ajungem acușica 🙂 - în care, având de ales între 2 vânzători cu aceleași articole, am cumpărat de la cel care nu ne-a sufocat cu invitații în magazin.

Aici e probabil unul dintre puținele locuri unde poți vedea bustiere și topuri de aur. Nu-mi pot imagina cine ar îmbrăca așa ceva. Pe de altă parte, oferta este dictată de cerere, deci există cu siguranță clienți și pentru chestiile astea.

Într-un singur magazin am intrat, totuși - văzuserăm în vitrină niște cercei care-mi plăceau mult, prețul nu se distingea bine pe etichetă și am zis, hai să vedem... Dar nu. Erau foarte frumoși, însă inclusiv cu reducere, costau mult peste ce-aș fi fost eu pregătită să plătesc. 

Recitesc ce am scris și realizez că despre aceste două obiective nu au fost foarte multe de povestit, dar nu aș fi vrut să le las nemenționate. La piața de condimente (aflată imediat lângă cea de aur) nu am mai ajuns; eram epuizați după ziua care inclusese și vizita la Burj Al Arab. Așa că după ce nu am cumpărat cerceii 😁 am căutat un restaurant specific, am găsit, am mâncat excelent și am luat un Uber până la cazare. 

Pentru episodul viitor vă invit într-un loc viu colorat și drăgălaș, unde ni s-a umplut inima de duioșie. Va fi și ultimul obiectiv din Dubai - dar povestea mai continuă, în Abu Dhabi 😊. 

Prima dată în Asia (5): safari în deșert 💛

Experiența despre care voi povesti astăzi o datorez în exclusivitate omului meu. Eu nu m-aș fi gândit la un safari în deșert; nici n-am studiat opțiunea respectivă când m-am documentat pentru lista de obiective, deși era menționată peste tot. M-am gândit că e prea complicat, prea ”peste mână”, prea multe necunoscute, prea nu-știu-cum - și mi-a ieșit complet din minte. În schimb, lui nu, pentru că-și dorea asta.

”Suntem atât de aproape de deșert! Cine știe când o să mai avem asemenea ocazie?”. Ce-i drept, așa era. Pe Booking erau oferte din belșug, prin urmare am avut de unde alege. 

În ziua și la ora stabilite șoferul ne-a luat din fața hotelului și, după ce a mai ”cules” încă două cupluri de la alte hoteluri din oraș, ne-am așternut la drum. Înainte de-a porni efectiv în aventură ne-am oprit la un mic atelier auto, unde ne-am întâlnit cu încă un grup de turiști care mergeau și ei în safari cu aceeași companie; în total, eram 7 SUV-uri. 
La atelier, tuturor mașinilor li s-a scos parțial aerul din anvelope, dezumflându-le vizibil - cu scopul de-a le îmbunătăți tracțiunea pe nisip, după cum aveam să aflăm. 

Prima oprire a fost la un punct turistic unde cei care doreau puteau face o plimbare cu ATV-ul prin nisip. La asta am zis pas, fără niciun regret; niciunul nu mai mersese vreodată cu ATV-ul și-n niciun caz nu aveam intenția de-a începe acum. Am stat la răcoare și am mâncat fructe (mango și ananas), ceea ce retrospectiv s-a dovedit a fi o alegere foarte înțeleaptă. 

Frățioare, și când am pornit... 😵‍💫

Acuma, ce pot spune. Adevăru-i că în descrierea ofertei se menționa clar ”dune bashing”, dar n-am stat să ne gândim ce-o fi însemnând asta. Și mai bine că n-am făcut-o. 

Timp de vreo 35-40 de minute am avut parte de un adevărat roller coaster pe dunele de nisip, cu urcușuri abrupte și coborâri rapide; au fost mai multe momente în care mașina se înclina atât de tare, încât eram convinsă că se va răsturna, dar șoferul o redresa aparent fără cel mai mic efort. După cum tot la fel de bine o stăpânea la virajele strânse când un val de nisip izbea parbrizul, lăsându-ne câteva clipe fără vizibilitate. 

Nisipul sărea în toate părțile. Mașinile alunecau cu noi cu tot în hăul de după dune și se ridicau imediat pe vârful dunei următoare. 
Probabil că așa se simt și rufele în mașina de spălat 😃.

Nu știu cât de elocvent rezultă asta din filmulețul de mai jos, realizat de jupân, dar vă rog să mă credeți: experiența îi dă caramele inclusiv unui montagne russe serios... 

Aia care se aude chițăind acolo eram eu, pe bancheta din spate 😁. Din fericire, mango-ul și ananasul mâncate mai devreme au rămas la locul lor - și ne-am felicitat că n-am mâncat decât atât.

Dincolo de valurile de adrenalină, a fost o experiență extraordinară să escaladezi dunele de nisip pe terenul denivelat, în timp ce asculți muzică arăbească. 
M-am gândit la mama: ei îi plăcea atât de mult muzica asta și lumea arabă în general... 

A fost o ușurare când, în cele din urmă ne-am oprit. Coborând din mașină, îmi simțeam picioarele tremurând. 
- Incredibil, i-am zis șoferului, cum e posibil să puteți conduce așa?
- Sunt tehnici aparte, mi-a elucidat el, și se dă un examen practic special pentru condus pe nisip. 
Mda, așa se explică.

Ne opriserăm chiar în mijlocul deșertului. Cât vedeai cu ochii, doar o imensitate aurie-cărămizie.

Nisipul era atât de fin, cum nu am mai văzut niciodată. Aveai senzația că pășești prin făină. Și absolut deloc fierbinte, ceea ce se datorează culorii care reflectă lumina, nu o atrage. Era chiar confortabil să mergi prin el, lucru altminteri greu de imaginat având în vedere că sunt cam 39-40 de grade zilnic.

Cei care voiau, aveau ocazia de-a experimenta și sandboarding (alunecare cu placa pe dune), dar foarte mulțumim, nu. Alunecaserăm în mașină destul și prea de-ajuns 😀. 

Nu există cuvinte care să descrie senzația pe care o ai în fața necuprinsului auriu care se așterne în fața ta.  Parcă se redefinește ceva în tine, se restructurează ceva în sufletul tău. 
Uimire. Și recunoștință.

Ușor-ușor, se lăsa seara. Ne-am urcat din nou în mașini, dar de-acum fără bashing (pfiu 😁) și am pornit spre tabăra unde urma să luăm cina. 

Ajunși aici, aveam opțiunea unei foarte scurte plimbări călare pe cămile; luaserăm deja decizia că nu vom face asta, pur și simplu din milă față de bietele animale. Trebuie să fie foarte obositor și stresant pentru ele: mereu cu oameni străini și agitație în jur, ridică-te, fă câțiva pași în cerc, oprește-te, lasă-te jos ca să te încalece următorul, ridică-te imediat din nou. Un chin. Nici prin cap nu ne trecea să le silim la așa ceva. 

În schimb, am mângâiat-o pe una dintre ele 🥰 🐪 🥰. 

”Good girl”, i-am zis doamnei de mai sus. Nu știu dacă înțelegea engleză 😃, dar am fost mulțumiți sufletește că noi n-am chinuit-o, ridică-te / lasă-te. I-am dat un răgaz de odihnă și n-a trebuit să muncească din cauza noastră.

Cina a fost de tip bufet și foarte gustoasă (humus, pui sau miel la grătar, frigărui, legume coapte, mai multe feluri de salate, orez cu lapte cu aromă de trandafiri, băuturi răcoritoare și cafea la discreție). Am stat la masă cu unul dintre cuplurile care se aflaseră cu noi în mașină (italieni născuți în Napoli și stabiliți de peste 40 de ani în Marea Britanie) și s-au dovedit a fi o companie foarte agreabilă. 

În timpul cinei am avut parte de un spectacol deosebit: belly dancing, un dansator cu flăcări și dansul unui dervish. Un moment mai senzațional decât celălalt, cu adevărat ceva uluitor. 

A fost, cu adevărat, o experiență aparte, de care ne vom aduce aminte cu recunoștință și foarte multă plăcere. Ce imagini extraordinare, ce trăiri, ce senzații...