De câte ori citeam despre oameni care, diagnosticați cu ”burnout” (sindrom al epuizării profesionale), mă treceau fiorii. Era vorba de cazuri grave, unde cei afectați erau nevoiți fie să-și ia concediu medical timp de luni de zile, fie chiar să se pensioneze medical.
În Germania, ”burnout” este un fenomen foarte răspândit. Anul trecut se notau 2.700.000 de cazuri, dar cu siguranță sunt mult mai multe - aceștia sunt doar oamenii care au ajuns la medic și deci au fost luați în evidență.
Nu-mi imaginam cum trebuie să fie să te simți așa. Dar cred că încep să aflu.
De câteva săptămâni mă simt tot mai epuizată și nu vorbesc despre lipsa de somn aici. E vorba de ceea ce se întâmplă la nivel psihic. N-am mai avut un concediu adevărat de câțiva ani, ci doar mici ”guri de oxigen” periodice, traduse în ieșiri de câteva zile. Pe moment mi-au făcut foarte bine, dar au fost prea puține și prea scurte pentru a echilibra balanța - mă refer la volumul de muncă, stresul, presiunea, zecile de ore suplimentare acumulate de-a lungul a luni de zile.
N-am crezut că pot ajunge la așa ceva. Ani de zile am tras de mine, mult după punctul la care simțeam că-mi vine să plâng de oboseală. N-am spus niciodată ”nu mai pot”, am fost întotdeauna primul voluntar când se punea problema de ore suplimentare, m-am dus la serviciu inclusiv cu febră moderată ca să fac impresie bună (acum n-aș mai face asta, dar eram în perioada de început, în primele luni și știam că un concediu medical n-ar arăta grozav). Adăugând la toate astea lipsa concediilor și faptul că mama s-a dus anul trecut, după ce situația se înrăutățise accelerat în ultima vreme... iată-mă în punctul în care simt că sunt aproape să cedez.
Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. N-am avut probleme, nu s-a luat nimeni de mine. E vorba de presiunea intensă din ultimele luni, încordarea, cerințele tot mai mari de la aceeași singură persoană și refuzul înțelegerii unui fapt simplu - sunt doar UN om. N-am opt mâini, două capete și zece picioare. Și totuși, le-am dus pe toate la bun sfârșit, cu prețul a ceea ce seamănă în cel mai bun caz cu un început de burnout. Mă recunosc în mare parte dintre simptomele acestuia - mai ales la cele care fac referire la epuizare, lipsa de motivație și senzația de gol sufletesc. Pur și simplu, nu mai pot. Mă apucă amețeala și greața numai cât mă gândesc la sarcinile de serviciu.
Ieri m-am închis într-o cabină de toaletă ca să pot plânge câteva clipe fără să mă vadă nimeni, ceea ce am și făcut. M-am simțit un pic mai bine după aceea. Dar asta nu e o soluție pe termen lung și oricum, rezolvă temporar doar efectul, nu cauza.
Habar n-am cum am ajuns aici. Nici nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Conștiinciozitatea și faptul că muncesc de parcă ar fi propria-mi companie mi-au dat de cap, probabil. Nu știu ce-i aia să nu-mi pese și să las chestii nefăcute doar pentru a încetini ritmul. M-am bazat exclusiv pe organismul meu - care, slavă Domnului, a dovedit că dispune de resurse impresionante, dar uite că până și el are limite.
Și, ei bine, habar nu am ce să fac și cum să gestionez problema asta.
Concediu nu-mi pot lua, nu în următoarele luni. Și chiar dacă aș face-o, n-am putea pleca nicăieri din motive de angajamente și obligații ale jupânului.
Ritmul nu-l pot slăbi, că nu mi-ar permite ăștia s-o fac. Ca să fie tacâmul complet, în cel mult 3 trei săptămâni reiau lucrul în schimburi. Dacă nu și mai devreme. Ceea ce n-o să mă ajute deloc, evident.
O să fac o cură de magneziu și complex de vitamine B de la Doppelherz, dar nu-mi pun mare speranță în ele.
Mda, ce să mai discutăm. Am izbutit o treabă rotundă.
Postări
18 comentarii:
Draga Greta,
Imi permit sa-ti scriu pentru ca am fost intr-o situatie similara. Ceea ce poti si trebuie sa faci acum e sa mergi la medicul de familie si sa obtii un certificat de concediu medical pentru minim o saptamina, preferabil 2-3. Apoi suni la serviciu ca nu te simti bine si anunti ca ai fost la medic si ti s-a recomandat sa stai acasa si sa te ingrijesti de tine.
Medicul nu ar trebui sa-ti faca probleme, nu te prefaci si nu ceri ceva extravagant. La serviciu comunici fie sefului direct, fie la HR. Ei nu au voie sa spuna mai departe de ce si cum, indiferent ce ti-o scrie medicul pe certificat. Colegilor, cind vei fi intrebata, le spui ca ai avut o problema medicala. Nu te gindesti la stigma.
Nu te gindesti ca au nevoie de tine la serviciu, au nevoie de tine in viata si intreaga si capabila sa muncesti. Ar trebui chiar sa aprecieze ca ai facut o pauza ca sa-ti revii, in loc sa fii un angajat neproductiv ori sa trebuiasca ei sa plateasca lungi perioade de chronical sick leave ori LTD. Nu te gindesti ca ii lasi balta. Nu te gindesti ca e de lucru. Nu te gindesti cine iti va face munca - pentru asta iau bani managerii. Nu te gindesti ca vei gasi vraiste la lucru cind te intorci.
Te gindesti doar la tine. Opresti alarma ceasului /telefonului si intii dormi citeva zile pe saturate. Te trezesti si te culci inapoi, pina simti ca incepi sa fii odihnita dimineata. Tragi un pui de somn la amiaza. Si tot asa. Te uiti la filme bune si la concerte frumoase, citesti carti bune. Iesi la plimbare in parc ori undeva unde e verdeata si sint flori, ca sa te bucuri de ce vezi. Iti faci unghiile. Mergi la pensat/ tuns/ cosmetica. Mergi la film in oras, daca vrei. Mergi la masaj. Faci lucruri pentru tine. Fara smotru prin casa si din astea, doar mincare ori pus rufele la spalat - nu stai acasa ca sa recuperezi sarcinile casnice neterminate, stai acasa ca sa te refaci.
Poti incerca sa mergi la un consilier/ terapeut sa vorbesti despre ce ti se intimpla, despre durere si tristete. Poate compania ofera asa ceva prin Employee assistance program. Sau sistemul medical - nu stiu cum e la tine.
O sa dureze citeva zile sa te resetezi. Sa umbli pe strada in miezul zilei gindindu-te ca nu trebuie sa ajungi undeva la ora fixa ori poti face asta. Sa te umpli de bucurii noi. Sa te odihnesti.
Dupa ce te intorci la lucru, vezi cum te impaci cu programul in ture. La nevoie, se poate cere certificat medical care sa spuna ca nu poti lucra in ture - nu e moft, esti neproductiva si creezi teren pentru boli si afectiuni medicale.
Pe viitor, incearca sa-ti iei un weekend lung (liber vineri si/sau luni) la fiecare 2-3 luni, chiar daca nu poti pleca undeva (desi poate sotului ii e mai usor sa ia libere din astea). Nu trebuie mereu sa pleci undeva.
Ai grija de tine.
te-ai gandit sa iti schimbi locul de munca? stiu ca iti vin in cap o suta de mii de motive pentru care n-ar trebui sa faci asta, dar uneori e cea mai potrivita solutie. eu asa am facut cand nu am mai putut rezista presiunii si stresului.
Greta,
asa a inceput si la mine. Am ignorat si am bagat magneziu. Apoi a dat o gripa de cinci saptamani peste mine, in concediu medical am stat doar trei. Dupa alte cateva saptamani am facut o serie de infarcte la ureche (Hörsturz) si nu m-am mai putut ridica din pat. A fost nevoie de doi medici insistenti ca sa ma opresc. Peste doua saptamani va fi un an de cand viata mea e alta, pana si ciripitul pasarilor fiind und stres pentru sistemul meu suprasolicitat ani si ani. Si da, m-a speriat perspectiva aceasta, intre timp o accept, pentru ca la orice presiune infima asupra mea, mai fac un infarct la ureche. Medicii mi-au interzis chiar si sa ma gandesc doar la munca. Acum de-abia imi dau seama, cat de mult ma defineam prin munca, cat de indispensabila eram, cum pana si in vacante, cand scoala era goala, doar eu mai bantuiam pe-acolo pe langa Hausmeister.
De abia acum incep sa realizez ca exista si alt fel de viata, demn de descoperit. Cel mai interesant insa este ca ma descopar pe mine si imi permit sa fiu, sa exist, sa traiesc si sa ma bucur de mine. A fost nevoie de o faza din cele mai grele ale vietii mele, ca sa renasc, sa ma redefinesc, sa imi placa ceea ce vad si sa ma bucur de acest proces.
Iti doresc sa ai curajul sa-ti permiti exact ceea ce iti trebuie in aceasta situatie, sa iti acorzi importanta cuvenita si sa renunti la orice presiune.
Cu tot dragul, Cris
....si cum se intimpla in cele mai multe cazuri, daca pleci in locul tau vor angaja 2 sau 3 oameni sa faca aceeasi treba!!!!! nu stiu care e solutia, poate sa discuti sincer ca ai avea nevoie de o mica pauza (o zi macar pe saptamina...) sa iti revii. (Doina)
Draga Greta, dupa 24 de munca in Stuttgart cu 2 copii si despartita te inteleg pe deplin. Nu lucrez in schimburi si nici la privat - lucrez la stat = Land (Judet). In ultimii 10 ani a fost si este enorm de munca si eu stau 10 ore pe zi la lucru. Sint si inceata, ca la acest ritm dispare viteza.De 10 ani suflu de migrene cumplite si multe se trag de la streß. Merg mai departe ca nu am de ales sint alleinerziehend. Insa am profitat din 4 in 4 ani de cure. Pe vremuri erau din 3 in 3. Du-te la medicul de casa si cere o cura de 3 sapt. Alege un Ziel placut - poti sa te uiti in Internet cum arata, cum e zona, ce tratamente au. Cura dureaza 3 sapt. poate mai prelungesti inca una. Si conc. ramine e ca si cum ai fi scrisa bolnava. Te intorci alt om. Si capeti Abstand de munca dupa 3-4 sapt. Incearca o cura Livia
Sunt de acord cu Anca. La un moment dat, trebuie schimbat locul de muncă.
În același loc, e greu să schimbi obiceiurile. (Nu degeaba se spune că obișnuința e a doua natură a omului.)
Energia canalizată integral spre locul de muncă ar trebui redusă. Ce economisești, îndreaptă spre familie și spre prieteni. Sau, de ce nu, spre tine însăți.
Sunt atâtea de făcut, văzut, citit în viață...
Nu e păcat să ne limităm la job, când e atâta frumusețe în jurul nostru?
Bine-ai venit, Paula și-ți mulțumesc din tot sufletul pentru sfaturi :) Încerc să aplic câte ceva din ceea ce mi-ai spus și am început prin a sta mai mult afară, la flori și mult verde. Îmi propun să transform asta într-un stil de viață și sper să reușesc.
Altminteri, e destul de complicat aici să obții un concediu medical pe motiv de surmenaj - cu siguranță nu aș primi asta fără simptome ceva mai serioase, preponderent de ordin fizic. Prima dată ți se dau de regulă vitamine și abia după ce ele nu dau rezultate urmează eventual altceva.
La psiholog merg de trei ani și jumătate (din alte cauze), chiar săptămâna asta am o nouă programare și am să-i spun despre stările pe care le-am avut.
Cât despre weekend-ul lung, azi l-am pus la cale! :)
Oh, de câte ori nu mi-a trecut prin cap! :) Motivul pentru care nu o fac este acela că omul e în plin proces de aplicații pentru a-și schimba serviciul - și dintre noi doi, el va avea cu siguranță un post mai bine plătit, având studii de specialitate făcute chiar aici. Așa că o să mă duc după el, oriunde ar fi asta. Nu știm când se va întâmpla însă, în următoarele luni sau poate chiar mai repede, așadar n-are niciun rost să încep și eu cu aplicațiile doar ca să plec în scurt timp de acolo...
Vai, Cris, urâtă poveste! :( Trebuie să fi fost groaznic. Da, gripa a fost cu siguranță un semnal de avertisment foarte serios. Cum eu încă n-am ajuns la asta, mi-am zis că mai pot întinde coarda... însă nu prea mult, din ce-mi dau seama.
Ai mers exact la țintă cu vorbele astea: ”curajul sa-ti permiti exact ceea ce iti trebuie in aceasta situatie”. Da, cred că ar fi realizarea supremă a vieții mele să am curajul ăsta. Între timp, oftez și încerc să am cumva grijă de mine...
Ai dreptate, Doina, așa se întâmpă de obicei :)) Am o săptămână de concediu începând de lunea viitoare și sper să pot profita de ea ca să mă refac puțin. Pe de altă parte, aș avea mare nevoie de genul de pauză la care te referi, dar nu se acordă decât după avizul medicului, care nu e deloc ușor de obținut....
Cura asta e o idee excelentă, Livia! Știu că există niște locuri superbe pentru așa ceva. Cum îi scriam însă mai sus și Paulei, mă gândesc însă că e nevoie de simptome mai serioase, de ordin fizic (cum ar fi la tine migrenele) pentru a primi o astfel de cură. Dacă nu-mi revin o să vorbesc cu medicul de familie referitor la asta... Mulțumesc pentru idee! :)
O cura se obtine si preventiv. Este suficient ca lucrezi de atitia ani, in schimburi (f. important) cu stress si multe ore suplimentare si 6 zile pe sapt. Si n-ai avut o alta cura in ultimmi 4 ani.Ajunge deja. Fa un Antrag prin medicul de casa care nu are nici un chef sa completeze Formulare dar asta e. Sa mai prinzi di vara sau in toamna vremea frumoasa. Inceraca nu ai sa regreti. Livia
Bine zici, Carmen, e foarte greu de schimbat obiceiurile (și eu sunt foarte rezistentă la schimbare, de altfel). Cum îi spuneam și Ancăi, sutnem în situația în care trebuie să mă ”dau” după jupânul, în funcție de schimbările care apar la el pe plan profesional. În același timp însă... în domeniul în care lucrez (logistică) sunt slabe șanse să găsesc ceva cu program mai lejer... Și-i păcat, pentru că, așa cum spui și tu, sunt atâtea altele mai frumoase de făcut. Sper să învăț să le acord importanța pe care o merită :)
cu atat mai mult - daca te gandesti sa schimbi locul de munca - poti sa iti iei acel concediu de o saptamana despre care vorbeste Paula.
Nu poti sa te duci asa extenuata la un interviu pentru un nou loc de munca. Te va trada tonusul, chiar daca profesional te prezinti bine.
Acum inteleg postarile tale urmatoare.. eu am inceput sa citesc de la ultima postare... ca nu prea am mai intrat de ceva vreme (timpul, bata-l vina)... si incep sa inteleg si motivul postarilor.
Sa stii ca atunci cand creierul este aproape de colaps si este ocupat sa supravietuiasca, nu ii mai arde sa aplice scheme si tactici de modelare propuse nici de psihiatru, nici de prieteni. De aceea cand ne e foame suntem mai irascibili si avem mai putina rabdare decat atunci cand suntem satui - de exemplu.
Asa ca, asa cum a zis si Paula, avand in vedere ca firma unde lucrezi nu era prabusita inainte sa apari tu, si ca te odihnesti tot ca sa ii fie ei mai bine (si sa aiba timp sa remarce ce greu ii este fara tine), si ca managerul tau isi ia salariul sa gaseasca solutii in situatii de genul asta si astfel ii oferi ocazia sa se afirme, ca poti sa zici ce vrei tu dar eu nu cred ca managerul tau e atat de batut in cap incat sa dea afara un om bun pentru o saptamana de concediu si sa aduca altul de la zero care mai mult ca sigur nu va munci cat muncesti tu, ca sa nu mai zic de sotul tau care are nevoie de tine mai mult decat firma aia, sfatul meu este sa-ti iei acest concediu cat mai curand sau sa incetinesti ritmul la serviciu - si incetinirea ritmului te ajuta, dar tot pauza te scoate din starea asta.
am uitat sa ma semnez... Veronica.
Concediu am luat, sper să-și facă efectul :) Mai ales că am fost un pic plecați, ceea ce de asemenea trag nădejde că m-a ajutat. O iau din aproape în aproape, sper să o scot la capăt...
Mulțumesc tare mult! :)
Eu vin mai tarziu cu comentariile, atat de tarziu incat deja esti in concediul mult asteptat. Imi pare rau sa citesc ca te afli in aceasta situatie la munca, si nu prea pot sa adaug multe, caci Paula, Anca, si fetele de mai sus deja au spus tot ce era de zis, cu mare dreptate. Insa vad ca ai facut pasul de a iti lua concediu, iti vei limpezi bine mintea, si daca spui ca sunteti in asteptare ca el sa isi gaseasca alt loc de munca si ca poate v-ati muta, s-ar putea sa iti ramana mai putin timp decat crezi la actualul loc de munca. Nici la mine situatia nu este usoara, amandoi cautam inca drumul mai usor si mai bun, deci cautam locuri noi de munca, si sper sa le gasim cat mai repede, pentru ca am senzatia ca daca ramanem prea mult timp pe loc, o iau razna. Si ma ia cu plansete cand sunt singura, din orice banalitate.
Ai grija de tine, si stai linistita.. vei trece si peste asta! Deocamdata, sa te bucuri de concediu!!! Te pup cu drag.
Of, Evelyn, așa de bine m-am regăsit în mențiunea referitoare la plânsul din senin...! Mi se întâmplă și mie, evident. Trebuie să răzbim și să avem încredere că va fi bine!
Multă baftă să vă găsiți locul și liniștea cât mai curând. Te îmbrățișez.
Trimiteți un comentariu