Despre grija (Germaniei) față de om

În cei șase ani de când lucrez la actuala companie, am acumulat destul de multe nemulțumiri și nu puține au fost / sunt aspectele care, cred eu, ar trebui îmbunătățite pe diferite paliere. Astăzi însă am fost nu surprinsă, ci... stupefiată. La modul pozitiv, ceea ce pot spune că e o premieră pentru mine la firma asta.

Ce s-a întâmplat - unei colege i s-a făcut rău. Îmi spusese de dimineață că nu prea se simte bine, are înțepături în zona inimii și am încurajat-o să mergem să vorbim cu șefa să o lase acasă. (Zic ”să vorbim” întrucât colega, tot româncă, nu vorbește aproape deloc germană și eu sunt pe post de translator la nevoie). Nu a vrut, ”că poate fac impresie proastă”. Spre după-amiază însă nu s-a mai putut, durerea se intensificase, deci am mers să-i spunem șefei, care ne-a trimis imediat la cabinetul medical.

”Apă de ploaie”, mi-am zis eu. Cunoșteam cabinetul, care din punct de vedere medical nu e dotat decât cu defibrilator, în rest tot ce conține reprezintă piese de mobilier. Ce-o să-i facă acolo, cel mult îi iau tensiunea și-i recomandă să se ducă la doctor, am continuat eu să reflectez, evident fără să-i spun și ei ce-mi trecea prin cap.

Da, e adevărat că în parcarea companiei staționează permanent o ambulanță, dar niciodată până azi n-am știut exact care e treaba cu ea, cui aparține și ce regim de colaborare există. 

Până am ajuns noi la cabinet, șefa sunase să anunțe că vine un angajat care acuză probleme cu inima. În următorul minut au apărut doi paramedici, echipați cu electrocardiograf mobil. Aveam să aflu că au un birou în incinta firmei, lucrează ca și noi în ture (mereu câte doi) și au obligația să apară în cel mult șapte minute la orice sesizare - dar, în cazul în care li se anunță că vine cineva cu probleme legate de inimă, consemnul este de maximum trei minute până când trebuie să fie prezenți în cabinet. 

Mai să-mi iasă ochii din cap când am văzut că-i fac electrocardiogramă pe loc. Au pus foarte multe întrebări țintite, au verificat tensiunea și pulsul. Electrocardiograma nu a semnalat nicio problemă, dar, ”obligația noastră este ca, în astfel de situații, să transportăm pacientul la cel mai apropiat spital, chiar dacă aparent nu e nicio problemă de ordin cardiac. Nu avem voie să trimitem omul acasă dacă se plânge de dureri de inimă, singura condiție este să-și dea acordul pentru a merge la clinică”. 

A fost de acord, săraca. L-a sunat pe prietenul ei (care vorbește și germana), l-a pus în temă, după care paramedicii au luat-o și au dus-o la spital, cu ambulanța pe care-o văd mereu în parcare. Nu înainte de-a suna la clinică pentru a anunța că aduc un pacient cu simptomele cutare și a da o sumă de informații de pe print-ul electrocardiogramei.  ”Avem obligația legală de-a colabora cu un spital din imediata proximitate, care ne-a pus la dispoziție permanent ambulanță și paramedici”, mi-a explicat șefa după aceea. 

E logic, dacă stau să mă gândesc. În total suntem 772 de oameni în firmă, riscul să se întâmple din când în când ceva cu vreunul din noi e, teoretic, destul de ridicat. Însă ținând cont de cât de multe bile negre pare să aibă compania referitor la grija față de angajați, azi am fost chiar foarte surprinsă. Și foarte plăcut, cu toate că știu că nu e meritul firmei în sine - ci al statului german, de fapt.