Salată de weekend (71)

Faptul că sunt o prezență tot mai sporadică pe aici se explică printr-un cumul de factori. 
- Am socializat intens și am dat o raită și prin România;
- În fiecare seară sunt frântă de oboseală (proiectele noi și pe care n-am avut inima să le refuz se uită ofensate la mine ori de câte ori îmi îngădui dezmățul de-a pleca de la birou după 8,5 ore);
- La drept vorbind, în ansamblu nu mă simt glorios din punct de vedere moral. 

🍨 Adevăru-i că nici nu sunt lăsată să defulez. Voilà exemplu:
- Pot să-l omor pe clientul X?
- Nope.
- Măcar pot să-l bat?
- Nici asta.
- Păi și-atunci eu cum mă descarc de draci?

- Mănâncă o înghețată.
- UNA?!!!

(Dacă meandrele concretului mi-ar permite asta, cu mare plăcere v-aș istorisi ce-a înfăptuit clientul pe care doream să-l descăpățânez. Ați vedea că se justifică pe deplin nu o înghețată, nu două, nu zece, ci un camion de Häagen Dazs. Cu fistic). 

🧛‍♂️... iar dacă mă uit și eu la un film, #poftimsituație:

- Și, ce-ai făcut în weekend?

- Printre altele, m-am uitat la “Salem’s Lot” pe Netflix.

- Ăla cu vampiri?

- Mmm.

- Aha. Deci ți-ai revăzut niște vechi prieteni, cum ar veni.

Curajos omul, ce pot să zic 🙄🩸🩸🩸.

🤓 Subconștientul se opintește de zor să-mi spună chestii. Altminteri nu se explică faptul că, după ce am scris un mail în care explicam pentru a treia oară o chestiune, am realizat de-abia după ce apăsasem ”send” că-l încheiasem cu ”that’s all” 🤨. 
(Tot e bine că mailul nu includea și ”details of your incompetence don’t interest me”, deși admit că tentația fusese destul de puternică 🫢).

🥸 Am urmărit pe Netflix ”Death on the Nile” (2022), cu Kenneth Branagh. Nu avusesem nicio așteptare, în principal pentru că, după memorabila bijuterie din 1978 cu Peter Ustinov în rolul lui Poirot, realmente nu ai cum să produci altceva decât o dezamăgire pentru fanii genului. Dar fusesem curioasă, totuși, cum le-a ieșit. 
La-men-ta-bil. Și asta nu atât din cauza actorilor (deși nu pricep de ce Branagh se încăpățânează să joace un rol care e dureros de evident că nu i se potrivește), cât a scenariului. Nu aveai voie să menționezi sticluța de ojă roșie, efectiv nu aveai voie. În carte, indiciul ăsta trece neobservat; în film e prezentat en fanfare. Și ăsta e doar un detaliu, dar efectiv nu au respectat povestea și nu au dozat suspansul, filmul este pur și simplu plicticos.
În ianuarie s-a împlinit jumătate de veac de la moartea Agathei Christie, că veni vorba. Pentru a o comemora, în octombrie se va lansa un volum ilustrat despre viața și opera ei, pe care abia aștept să mi-l procur 💙. 

Brânza de oaie connecting people

Dacă nici ăsta nu e motiv să ne mândrim cu produsele tradiționale românești, apăi nu știu care e. Să vă istorisesc. 

Zilele trecute m-am despletit vreo oră cu un elvețian. Nu e clientul meu (din fericire. Că altfel viețile amândurora ar fi fost cu deosebire complicate), dar lucrează în sistemul național de transport feroviar și, prin natura împrejurărilor, comunicăm frecvent. 
Să tot fie vreo cinci ani de când ne cunoaștem. O bună bucată de vreme el s-a dovedit a fi foarte țepos, drept pentru care n-am renunțat nici eu la bățul din dos. 
Herr Cutare, nu aveți dreptate, Frau Cutare, poftiți paragraful relevant, Herr Cutare, paragraful nu se aplică în cazul de față, Frau Cutare, nu sunt de acord cu opinia dumneavoastră, mai mult mă obosea toată flocăiala asta oficială și mega-protocolară, decât problema în sine. Uneori ”câștigam” eu disputa, alteori el, per total aș zice că suntem cam umăr la umăr. 
Ce-i al lui e al lui, e un tip onest și obiectiv, chiar dacă nu de puține ori m-a scos din calmul meu englezesc 😃 (trademark Anda Călugăreanu, într-una din scenetele cu Toma Caragiu). Dar ceva-mi spune că și reciproca e valabilă.

În ultima vreme însă, el părea să mai fi coborât garda. Ba m-am trezit la un moment dat și cu un mail în care-mi mulțumea pentru ”sprijinul și prețioasa dumneavoastră colaborare”, de mă-ntrebam dacă nu cumva o fi vrând ceva anume, de s-apucă să mă perie și să-mi facă zulufi. Da' nu voia. 

Și cum ziceam, recent am stat aproape o oră în call pe Teams. C-o fi, c-o păți. Ne-am pus de acord până la urmă, cu toate că la drept vorbind problema nu e încheiată pe deplin. 
- Nu v-am mai spus asta până acum, dar vorbiți foarte bine germană.
Îi mulțumesc, bla-bla. 
- Pot să vă întreb de unde sunteți?
- Puteți. Din România. 
- Wow, serios?! Am prieteni foarte apropiați în Sibiu, am vizitat și Brașovul! Foarte frumoase locuri și ce mâncare bună aveți! 
- Mă bucur să aud, ce anume v-a plăcut în mod deosebit?
- Brânza de oaie din Brașov! Și aveți un desert tradițional, o prăjitură așa, făcută cu drojdie și umplută cu nucă sau mac... 
- Cozonac 🙂.
- Jaaaa, cozonac, o delicatesă! Cel mai mult mi-a plăcut cel cu mac, aber der Käse, ahh, der Käse… 
(Nu mă-ntrebați de ce “brânză” e de gen masculin în germană, că habar n-am. Cum nu pricep nici de ce la ei luna e masculin și soarele feminin. Sau cafeaua masculin. Din misterele limbii germane 🙄). 

Discuția a culminat cu faptul că am ajuns, în sfârșit, să ne tutuim (de unde și titlul). Ce face brânza din om 😀. Dar la ce nebunie de brânzeturi au elvețienii, chiar că e motiv de mândrie faptul că i-a plăcut atât de mult. 

Sunt curioasă dacă o fi gustat și palincă ardelenească, o să-l întreb cândva. Nu de alta, dar am niște colegi care au experimentat-o și ulterior au declarat că trebuie avut mare grijă cu distinsa mea persoană, care provine ”din țara unora care înghit flăcări lichide” 😂😂😂.

O concluzie cu găini

 ”- Mă scuzați, rândul e în spate.
- Da' eu am fost aicea tot timpul, doamnă, numai că mă dusesem mai într-o parte, așa”. 🙄

”- Vă rugăm să rămâneți așezați, avionul încă rulează pe pistă. (...) Luați loc, vă rog, până la oprirea avionului”. 
Zzzfleoșc! Asta fiind o pungă de chipsuri, din fericire sigilată, aterizată drept în capul lui yours truly (no pun intended).
 ”I apologize”, grăiește smerit proprietarul pungii.
Na, măcar atâta. 

După cum se poate intui, am fost în România - timp de opt zile. De frumos a fost frumos, nu zic nu. Dar ca de fiecare dată, am fost foarte bucuroasă când am aterizat la Hamburg 😃. S-aud eu pe careva că germana nu e melodioasă, c-atunci să vedeți sămânță de scandal.

Ne-am revăzut familiile și a fost una dintre cele mai ”pe fugă” mini-vacanțe pe care le-am avut vreodată. N-am ajuns în București de data asta, însă niciodată nu e timp pentru toate. 

În schimb am tras o concluzie, care de fapt nu era o noutate pentru mine, dar acum s-a cristalizat clar. 

Oameni buni, în ceea ce mă privește nu ar exista nicio cură antistres mai bună decât vreo câteva săptămâni petrecute în compania unor orătănii și animale de curte. Nu vreau cu oameni, mulțumesc anticipat, doar cu orătănii. Cât mai multe, dar predominante să fie găinile. Multe găini, co-co-co, pui, rațe, gâște. Și oi, și miei, și iezi, și căței, și pisici, și purcei, dar mai ales găini. 
Am mai zis eu că-n sufletul meu nu sunt atât de citadină pe cât aș fi bănuit uneori și cred că am dreptate. Pentru mine e bucurie pură și terapie să stau ore-n șir să le urmăresc frosăindu-se de colo-colo și să le ascult. Ieri am mângâiat una care închisese ochii de plăcere și scotea niște sunete de relaxare atât de drăgălașe, că nu-mi venea s-o mai las. 

Ce se face la curele de tratement pentru burnout unde te trimite medicul psihiatru e cam bullsh*t, dacă mă-ntrebați pe mine. Terapie de grup, ore de pictură,  meditație, plimbări în natură, ore de pictat, de colorat. Spanac cu apă rece! Dați-mi zece găini și un cocoș care să-mi cânte dimineață și nici că-mi trebuie mai mult, psihicul meu se duce la spa. 
🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐓🐥🐥🐥🐥🐥🐥🐥🐥 
Așa, ca să fie consemnat aicea. 

PS: Covrigăria ”Petru” e loc de pierzanie, am zis!