La drept vorbind, ceea ce mă enervează în clipa asta e faptul că nu-s milionară și pe cale de consecință mâine trebuie să mă duc la serviciu (cu factor de enervare bonus că s-a anunțat din nou ninsoare, nu mai pot de entuziasm, hai cu primăvara până nu eviscerez pe careva 😒).
Dincolo de asta, în ultimele săptămâni am constatat că mă enervează diverse chestiuni punctuale.
🤯 Întrebarea ”cum facem cu X situație?”, întotdeauna revendicativă - adică nu e o invitație la dezbatere pentru identificarea unei soluții, ci o pasare a responsibilității către partea cealaltă. Altfel spus, ”cum facem?” ăsta reprezintă o abordare pasiv-agresivă care mă agasează, chiar și atunci când nu eu sunt persoana de la care se așteaptă să fac ceva, oricare ar fi ceva-ul în discuție.
Nu știu dacă am folosit eu însămi vreodată expresia asta, mai degrabă cred că nu, dar dacă totuși da, mi-aș cere scuze de la persoana respectivă. Foarte probabil am călcat-o pe nervi.
🤬 A încheia un contraargument cu ”punct!”. Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele pentru a descrie cât mă poate enerva asta. Mi se pare una din cele mai crase forme de lipsă de respect.
Recent am avut o discuție contradictorie la telefon, într-un context de ordin profesional. Fără a intra în amănunte, interlocutorul nu avea dreptate. Chiar nu avea, indiferent din ce unghi te-ai fi uitat. Nu exista nicio îndoială în privința asta și nicio zonă gri.
După un schimb de mailuri în care făcuse (ab)uz de semnele de exclamare, mi-am zis să-l sun, totuși. Cu toate că nu aveam mari speranțe.
Aducându-mi aminte de regula cardinală atunci când ai de-a face cu un interlocutor ostil, am vorbit rar, pe un ton coborât și calm.
Interlocutorul fie nu cunoștea regula respectivă, fie mai avea semne de exclamare nefolosite și, ca să nu le expire termenul de valabilitate, și-o fi zis să le folosească în discuția cu mine. A vorbit staccato, extrem de rapid și m-a întrerupt după absolut fiecare frază. Dialogul, dacă se poate numi așa, a decurs cam în felul ăsta:
- Motivul pentru care v-am sunat este de a...
- Știu de ce m-ați sunat și nu există absolut nimic de discutat. Punct!
- Referitor la tema ”ics”, trebuie să vă spun că am ținut cont de...
- Tema ”ics” este încheiată în ceea ce ne privește. Punct!
- Din punctul nostru de vedere, prin strategia ”cutare” a temei ”ics” s-a urmărit ca...
- După cum v-am spus și repetat în mailuri, nu suntem de acord cu strategia dumneavoastră și nu avem de ce să mai discutăm. Punct!
- Dacă nu mă lăsați să închei nicio propoziție, nu vom putea să...
- Nu am de ce să vă las să încheiați vreo propoziție, pentru că nu sunt de acord. Punct!
🤬🤯🤬🤯🤬🤯
În caz că vă-ntrebați cum s-a terminat discuția (care a decurs tot în felul ăsta pentru următoarele minute):
- Din moment ce nu-mi permiteți să vorbesc, vă doresc o după-amiază plăcută.
Și am închis telefonul, cu unicul regret de-a nu-i fi putut spune unde să-și bage punctul.
Cum spuneam mai sus, mi se pare o atitudine complet lipsită de respect. Practic, îți reduci interlocutorul la zero și-i anulezi orice drept de a-și prezenta punctul de vedere.
🚉 Asta cred că am mai pomenit-o mai demult, dar a redevenit de actualitate. Nu mai pot cu pasagerii din metrou care-și pun rucsacul / traista / poșeta / whatever pe scaunul de alături, chiar și atunci când e destul de aglomerat. După care-și înfig căștile în urechi și ochii-n telefon și sunt foaaarte deranjați când cineva îndrăznește să le solicite să-și ia catrafusele-n brațe și să elibereze scaunul.
Eu nu știu din ce văgăuni provin oamenii ăștia, care nu par să țină cont de absolut nimic din ceea ce se petrece în jurul lor.
Am zis că mă enervează și faptul că mâine-i luni? 😏
duminică, 25 ianuarie 2026
Ce mă mai enervează în ultima vreme
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
5 comentarii:
Dar de cei care au un rucsac voluminos intr-un autobuz aglomerat si nu-l dau jos din spinare ce zici? Eu imi mai pun poseta pe scaunul de alaturi duminica in autocarul dintre Piatra si Suceava, dar daca vad ca e aglomerat o iau in brate si eliberez locul pentr cei care stau in picioare. Sa vezi ce distractiv e cand langa tine sta un baiat care bate constant cu frate-su de pe locul de vis-a-vis!
Pe mine ma enerveaza ca e luni si trebuie sa ma duc la munca, ca sa am cu ce plati acusi in mai impozitele, si ma intreb daca-mi ajung banii, mai am o rata si la croaziera din Svalbard din iulie.
PS c-am uitat si acum m-am lovit din nou de cea mai mare problema de la jumatatea lui decembrie si inca nerezolvata: nu se valideaza cardurile in SIUI decat daca scoti internetul, asa ca merg doar pe wifi si la fiecare pacient adult procesul e asa: scoti internetul, bagi consultatia si completezi reteta/biletul de analize/trimitere la specialist apoi scoti cardul din cititor, bagi internetul, treci SIUI online si printezi reteta. Noroc ca n-am asa de multi pacienti, jumatate sunt copii si ei nu au carduri...inca! plus eu sunt destul de stricta cu programarile si nu-i inghesui. Nu-mi pot imagina cum e la MF unde stau pacientii cu orele la coada.
Si inca o chestie birocratica pura, am dat in septembrie aproape 50 de certificate de bursa pentru copiii cu astm moderat-sever. Acum aproape toti parintii se intorc cu ele pentru ca s-a trezit un destept de la ministerul educatiei ca trebuie scris "conform criteriilor din anexa nr 1 la ordinul nr 1306/1883/2016" pe ele. Daca l-as prinde pe desteptul asta l-as pune sa scrie de 100 de ori chestia de mai sus si de fiecare data l-as da cu capul de birou! Tare!
Pe cat de tare te inteleg, aceasi dorinta o am si eu, sa fiu milionara :))))) better with job, than without, crede-ma! Sunt in process de cautare si e cel mai naspa sentiment ever. Expresia ''cum facem?'' ma enerveaza si pe mine f tare, pasiv agresive well said. Ma enerveaza doar oamenii lately :)))
Cris
Vai, SAM, uitasem de cei cu rucsacul în spate în autobuzul aglomerat. Din fericire merg rar cu autobuzul (în general când se fac lucrări la metrou și se deviază traseul uzual), dar am avut parte frecvent de purtători de rucsac în aglomerație. Eu nu știu cum de nu li se face rușine...
Numai cât am citit odiseea cardurilor SIUI și simt că mă enervez. Te admir sincer, ai o răbdare pe care eu n-aș putea s-o am în viața asta. Iar birocrația e ceva ce ne consumă mai mulți nervi decât ne dăm, probabil, seama.
Nu auzisem de Svalbard până acum și imaginile pe care le văd pe Google sunt fabuloase. Vei avea o vacanță extraordinară 🙂
Cris, sunt absolut de acord, better with job! Am fost și-n situația ”without” și a fost tare greu. N-am uitat nimic din perioada aceea. De câte ori mă enervez de una și de alta la munci, îmi aduc aminte de vremurile când nu visam decât asta: să fiu agasată și obosită din motive de muncă. Și sunt recunoscătoare.
Multă, multă baftă să găsești cât mai curând job pe sufletul tău! 🍀 Te îmbrățișez.
Trimiteți un comentariu