Nu mă hotărâsem despre ce să scriu azi, respectiv oscilam între două subiecte - așa că până una-alta, m-am așternut din nou la citit fascinanta autobiografie a Sophiei Loren. N-am terminat-o încă, așa că o mai amânăm un pic; dar cumva, pe măsură ce parcurgeam povestea devenirii și împlinirii ei, m-am gândit că aș putea, iată, să răspund curiozității unora dintre voi - respectiv, să povestesc cu ce mă îndeletnicesc pe altarul muncii.
Fără a intra foarte adânc în detalii, compania pentru care lucrez deține o flotă de vagoane de marfă de diferite tipuri, care sunt închiriate pe întreg teritoriul Europei. Ca manageri de flotă, fiecare dintre noi are un portofoliu și principala noastră îndatorire s-ar putea rezuma în 3 puncte:
- să veghem la respectarea normelor și parametrilor de siguranță în trafic;
- să ne asigurăm că toți clienții sunt pe deplin mulțumiți;
- să fim la zi cu absolut tot hățișul birocratic și administrativ pe care-l presupune postul nostru, precum și cu toate modificările de ordin legislativ.
Prima dintre ele e pe cât de complexă, paradoxal pe atât de limpede și clară (în comparație cu altele). Pus în cuvinte simple, responsabilitatea noastră este să reparăm absolut orice defecțiune ar putea surveni la vagoane, să organizăm reviziile periodice și mentenanța preventivă.
Volumul de informație pe care, aproape fără să ne dăm seama, l-am acumulat cu toții de-a lungul timpului (și continuă să o facem zi de zi) este imens.
- Trebuie să cunoști, cât mai detaliat posibil, prevederile GCU (General Contract for Use of Wagons) - un contract multilateral între companiile de transport feroviar și deținătorii de vagoane de marfă, valabil pe întreg continentul european.
- Să știi - ca și-n exemplul de mai sus, cât mai detaliat posibil - ce presupune o reparație (printre altele, ca să analizezi costurile și să nu aprobi un deviz unde ți se facturează un test de frână pentru înlocuirea unui element de suprastructură, cum au încercat niște șmecheri cu mine și după ce le-am dat cu devizul în cap, nu i-am mai contractat niciodată).
- Să fii în măsură să determini dacă stricăciunea respectivă se poate repara on site, cu o echipă mobilă, sau vagonul trebuie trimis la un atelier (iar în al doilea caz, de multe ori trebuie organizată o intervenție provizorie, care să permită transportul în condiții de siguranță pentru traficul feroviar).
Dacă ai de organizat un transport, trebuie să știi cum, cu cine, să iei oferte de preț, să pui la punct totul. În branșa asta, networking-ul este de neprețuit. Nu o dată am rezolvat ceva ce părea de nerezolvat pe sistemul ”eu nu pot să te-ajut, dar îți dau contactul cuiva care poate”.
- Să știi foarte bine care-ți sunt îndatoririle, dar și unde se oprește responsabilitatea ta (dacă ar fi să dau un exemplu, știm cu toții că în traficul rutier, polițistul este mai puternic decât semaforul verde; cam așa e și aici). Unii pot încerca să-ți forțeze mâna și este foarte important să știi cum să reacționezi.
Când am preluat funcția de manager (după ce mai întâi fusesem asistentă pentru o perioadă), mi-a venit să-mi dau douăzeci de mii de pumni în cap. Aveam de luat decizii pentru care nu mă simțeam absolut deloc pregătită, și asta chiar dacă am beneficiat de un sprijin considerabil din partea colegilor. Noaptea mă luptam cu insomniile, peste zi îi ascultam pe ceilalți discutând despre diferite cazuri și mă simțeam cu desăvârșire tâmpită, având sentimentul că n-o să ajung niciodată la nivelul lor. (Spoiler: am ajuns, and some more 🙂).
Ca de pildă. Dacă-n urmă cu 7 ani mi-ar fi arătat cineva chestia de mai jos și mi-ar fi spus nu doar că o s-ajung să cunosc fiecare componentă și fiecare șurub din ea (inclusiv cum trebuie reparate fiecare), ci și c-o să-mi placă, l-aș fi trimis negreșit la balamuc.
Mai mult decât poate m-aș fi așteptat, job-ul acesta s-a dovedit a fi unul de comunicare, și aici mi-a fost de folos experiența de jurnalist din urmă cu mai bine de două decenii. Trebuie să mă adaptez în funcție de felul de-a fi al oamenilor cu care am de-a face și asta-mi aduce aminte de anii când făceam interviuri. Într-un fel am vorbit cu Stela Popescu și-n cu totul altul cu Maia Morgenstern sau cu o prim-balerină a Operei Naționale din București. Amintiri... 🥰
Ei, cam la fel e și acum.
😃 Cu un client discut despre muzica preferată a mamei lui (mă rog, eu nu știam c-o să ajungem la maică-sa, ăsta a fost elementul-surpriză, cum ar veni 😃).
🤓 Cu altul sunt foarte scorțoasă și oficială, de-mi poți vedea bățul înfipt nu-spun-unde cale de șapte poște.
☺️ ”Hallo Greta, meine liebe, eu îți mai lipseam, nu-i așa?”
”Să știi. Dar acuma dacă tot ai sunat...”
”Hahaha. Am o problemă”.
”Păi doar nu m-ai sunat doar ca să-mi auzi vocea. Zi”.
(Ăsta e tot un client. Cu care m-am contrat de multe ori, câteodată chiar foarte serios, apoi ne-am cerut scuze reciproc, am băut o cafea la târgul de Transport și Logistică de la München și de-atunci nu ne mai putem certa ca oamenii, că ne simpatizăm și ajungem rapid la un compromis mulțumitor 😂).
😒 Unuia i-am închis telefonul (după ce l-am avertizat că o s-o fac). O meritase cu vârf și îndesat.
😎 Altul a oftat adânc. ”Frau N... îmi amintiți de nevastă-mea”.
”Adică vreți să spuneți că am întotdeauna dreptate?” 😈
„Aoleu, nein!” (🤣🤣🤣).
🤠 Cu vechiul nostru prieten Pandelică nu vorbesc prea des la telefon, în caz că vă-ntrebați. Ne-am obișnuit de ani de zile să comunicăm predominant pe mail, fără vreun motiv anume. Aș putea zice că e mai bine așa, altminteri l-aș pune să-mi plătească orele de yoga sau chelcășoz.
Prin natura portofoliului, comunic cam 55% în germană și 45% în engleză și între timp am ajuns să stăpânesc terminologia de specialitate în ambele limbi. Dar în paranteză fie zis, am constatat că mi-e mult mai la îndemână să mă cert în germană. Nu știu de ce, cred că limba asta se pretează mai bine rățoielilor diplomatice 😃.
Pe lângă toate cele de mai sus, avem foarte multe rapoarte și prezentări de pregătit, analize, diferite sarcini ”personalizate” conform termenilor contractuali, studiat documentație tehnică atunci când e cazul, organizat livrări de piese de schimb și multe, multe altele. Nicio zi nu seamănă cu alta; azi sunt pe modul ”tuturor să li se taie capul!”, mâine sunt Zen și numai că nu recit ”Odă în metru antic” 🙄.
Constat că am scris (deja) un articol la metru. Aș încheia prin a spune că nu există vreo specializare de natură să te pregătească pentru asemenea job; totul este ”learning by doing” și dacă ar fi să numesc o însușire esențială pe care trebuie să o ai, aceea ar fi capacitatea organizatorică. Asta, desigur, pe lângă răbdarea de care ai nevoie pentru a depăși zile din categoria ”să li se taie capul” fără să intri în conflict cu legea 🤫.
Postări
