Oceanul de ignoranță

Mă gândesc la postarea asta de ceva timp, dar cumva n-am găsit niciodată ”trigger”-ul pentru a o scrie. Eh, l-am găsit ieri. 
O să încep cu un disclaimer, respectiv prin a spune că eu nu mă consider a fi un om deosebit de inteligent (iar asta, vă rog să mă credeți, nu e nicio tentativă de fishing for compliments). Realist vorbind aș spune că sunt rezonabil de smart, dar nici pe departe vreo sclipire și cei care mă cunosc știu că mă apreciez obiectiv. 
Am simțit nevoia acestui disclaimer tocmai pentru a nu fi suspectată de vreo aroganță în contextul a ceea ce urmează să scriu, respectiv despre ignoranța foarte multora dintre compatrioți. Fiindcă nu e nicio problemă să nu știi una sau alta; devine însă o mare (spre foarte mare) problemă când refuzi să te informezi, încredințat că deții adevărul absolut. 

Spuneam la început de un trigger și este vorba despre ceea ce știm cu toții că s-a întâmplat ieri dimineață la Teheran și continuă să se întâmple și astăzi, extinzându-se. Între timp plouă cu analize, opinii de adânc cunoscători și verdicte enunțate din vârful patului. Dar nu astea m-au triggeruit, ci connaisser-ul ăsta:

Am anonimizat comentariul, că nu am niciun interes sau dorință de a-l face cunoscut pe respectivul. E doar un nătâng din oceanul oricum plin de nătângi. 

M-a fascinat (și nu în sens pozitiv) siguranța de sine a tipului. Vă dați seama cât de convins este el de ceea ce spune? Nu-și bate capul să-ncerce să afle, nu se documentează, nu citește, nu caută surse oficiale. El știe! 
Și asta e ceea ce mi se pare înspăimântător. Mulți au râs de comentariul lui, dar eu nu găsesc absolut nimic nostim aici. 

După cum nu găsesc nimic amuzant nici la cei care sunt convinși că Pământul e plat. Și au argumente solide pentru asta, mustind de înalt nivel științific 🧐.

Un altul nutrește convingerea (fermă, cum altfel 🥸) că nimeni nu a ajuns vreodată la Polul Nord sau Polul Sud, pentru că este interzis.

Mbine, se pare că spre exemplu Roald Amundsen (cel dintâi explorator care-a ajuns la ambii poli) sau Robert Scott (care-a ajuns la Polul Sud) nu aflaseră despre interdicția asta și-au ajuns acolo cu 100 de ani în urmă. Și după ei, alții.
Lucru deloc frumos din partea lor de altfel, că nu se face să te duci când ai interdicții, ca sălbaticii 🤨. Iar tu, Sir Isaac Newton, stai jos și nu mai face gălăgie cu gravitația pe care intenționat ai numit-o greșit, daaa? 

În altă ordine de idei, avem și un studiu comparativ referitor la distanța dintre Pământ și Soare:

Chestia asta mă enervează în mod deosebit, pentru că Biblia este interpretată după cheful și putința fiecăruia, deși Dumnezeu nu ne vrea proști: a îngăduit omenirii cunoașterea și tocmai de aceea ne bucurăm cu toții de binefacerile științei. 
Soarele e la 5.000 de kilometri distanță de Pământ, auzi la ăsta... 🤦‍♀️. 

Ca ei sunt mulți, foarte mulți. Din ce-am văzut, cam fără excepție sunt aroganți, individualiști și lipsiți de cea mai elementară formă de compasiune. De asemenea, tot cam fără excepție, sunt antivacciniști. Dar colcăie de convingeri, asta da. 

Și cred că sunt mult prea mulți pentru ca lumea să se poată îndrepta într-o direcție bună. Au fost prezenți dintotdeauna, doar că acum au și posibilitatea de a-și face cunoscute mirobolantele idei. 
În context, mi-am adus aminte de Umberto Eco. Păi n-avea dreptate? 

Edit, că nu pot lăsa nestemata asta nemenționată, nu de alta dar e foarte on topic. Printre subiectele fierbinți ale zilei se regăsește și tema potențialului turistic al Dubai-ului și in extenso, al Emiratelor Arabe Unite. Dincolo de faptul că mulți români susțin ritos că, deși nu au fost, știu ei cum-nu-se-poate-mai-precis că nu e nimic de văzut acolo, preferata mea e o doamnă care a declarat că a fost la Abu Dhabi și cel mai mult acolo i-au plăcut WC-urile. Alte comentarii sunt de prisos. 

Cu sufletul în chingi

Mă simt... ciudat, ca și cum aș fi într-un loc străin, nu în colțișorul meu personal de pe imensul World Wide Web.

N-am deloc o perioadă ușoară. Munca mă ajută, inclusiv mersul la birou. Ieri am lucrat de acasă și la amiază aproape că mi se făcuse rău fizic de la zumzetul din cap și de la gândurile care, vorba unei prietene, nu se mai opresc din gândit. 

M-am gândit să povestesc un pic ce se întâmplă cu mine, nu neapărat în perioada asta, ci de o bună bucată de vreme încoace - de aproape patru ani, mai exact - dar încă am ezitări. Nu că nu mi-ar face bine pe moment, dar nu sunt sigură că m-ar ajuta. Mă mai gândesc. 

O să treacă și săptămânile astea. Mă rog din tot sufletul să fie bine.

Pe voi vă simt aproape. Și chiar dacă sună siropos, credeți-mă că mă gândesc la voi. În fiecare zi în care nu mă simt în stare să scriu și știu că intrați și nu găsiți niciun text nou. 

Vă mulțumesc că reveniți. Sper să fie totul bine și să ne regăsim aici. 

În preajmă

Huh, da' bine c-a trecut și ”concediul” ăsta. 

Mda, nu e nicio greșeală de exprimare, după cum nici ghilimelele nu-s întâmplătoare. Zilele au trecut destul de greu și chiar dacă m-am bucurat să revăd oameni dragi și apropiați, abia așteptam să mă întorc înapoi.
Știam demult, dar mi s-a reconfirmat din nou: acolo nu mai e casa mea. A fost cândva, dar cu prea mult timp în urmă ca să-mi mai aduc aminte.
Nu țin să dramatizez, asta e realitatea. Ar fi putut fi semnificativ mai bine, dar viața m-a învățat să fiu recunoscătoare că nu e considerabil mai rău. 
Și chiar sunt. Fiindcă ar fi putut fi mult mai rău. 

Joia trecută s-au împlinit 11 ani de când a plecat mama în necuprins. Tot o joi era și-atunci. Am fost la cimitir, am aprins lumânări și am ascultat amândouă ”Stay Another Day”, ca de fiecare dată când o vizitez singură. 
Atât de multe clipe ne-au rămas netrăite. 
Atât de multe râsete ne-au rămas nerâse.

După cum tocmai am aflat, urmează niște săptămâni grele, în genul celor care au dus la pauza de anul trecut. Încerc să gestionez mai bine decât mi-a reușit atunci, încerc să nu mă gândesc prea mult, încerc să-mi țin mintea ocupată și încerc să respir normal.
Nu promit să-mi iasă, dar mă voi strădui. Și voi încerca să scriu pe diverse teme, însă nu cred să fiu în stare de texte prea săltărețe. 
Dar dacă n-o să-mi iasă, vă rog să nu vă supărați pe mine.

Sper și mă rog să fie bine. 

Tare mi-aș dori să trăiesc din nou fără frică. Din tot sufletul mi-aș dori. Am uitat demult cum e asta. 

Instantanee CFR 🚂

În tren e cam frig. Și cam murdar. La toaletă încă nu m-am încumetat. 

Un domn se rățoiește la controlor și îl întreabă, retoric, “de ce vă plătim, dacă tot ce faceți e să ne controlați?”. 

- Da’ ce-ați mai vrea să vă fac, întreabă controlorul, flegmatic. 

Fazan. Domnul nu pare să vrea să i se mai facă și altceva, în schimb continuă să mormăie în barbă despre “ăștia care fac numai ce vor”.

O doamnă se plânge la telefon (pe speaker) despre o anume Gigica. “Șî vrei sâ-ț spun ce-o zis?” N-am sesizat ce-a răspuns interlocutorul, dar evident nu conta dacă vrea sau nu să afle spusele numitei Gigica. 

Un adolescent ascultă un podcast, tot pe speaker. “Dă mai încet, măi băiete, că nu aud aicea la telefon”, îl apostrofează cetățeana care are o problemă cu Gigica. Fascinant cum o eludează paradoxul situației. 

Tot nu-mi vine să-mi dau geaca jos, long live CFR. 

De fapt, ceea ce m-a făcut să scriu e un alt domn, care e absolut imun la forfoteala din jur. Citește. Biografia lui Zelensky 🙂. Și cumva, asta mi se pare foarte mișto.

Edit, vreo 2 ore mai târziu: ascultătorii pe speaker s-au diversificat. Dintr-o parte aud “o ceapă întreagă înainte de culcare”, din altă parte ceva despre “… un ferăstrău performant în formă de sabie”. 🙄 

Și evident, nu pot să nu mă gândesc la Mr. White din fabulosul “Reservoir Dogs” al lui Tarantino: “Toby? Toby Wong. Toby Wong? Toby Wong. Toby Chung? Fucking Charlie Chan. I got Madonna’s big dick coming out of my left ear, and Toby the Jap… I don’t know what - comin’ out of my right”. 🤣🤣🤣

Absent motivat

Pentru următoarele câteva zile voi fi în România, de unde nu știu dacă mă voi aduna să scriu (cel mai probabil nu), așa că vă rog să nu mă dați dispărută. 

Nu avem planuri anume (adică eu am unul, și-anume să prestez salată de vinete, cu demnitate și simț de răspundere 😃), dar vom petrece timp cu ai noștri, ne vom revedea câțiva prieteni și ăsta e și obiectivul, de fapt. 

Ne recitim de duminica viitoare încolo. Să aveți grijă de voi 🙂.