Brânza de oaie connecting people

Dacă nici ăsta nu e motiv să ne mândrim cu produsele tradiționale românești, apăi nu știu care e. Să vă istorisesc. 

Zilele trecute m-am despletit vreo oră cu un elvețian. Nu e clientul meu (din fericire. Că altfel viețile amândurora ar fi fost cu deosebire complicate), dar lucrează în sistemul național de transport feroviar și, prin natura împrejurărilor, comunicăm frecvent. 
Să tot fie vreo cinci ani de când ne cunoaștem. O bună bucată de vreme el s-a dovedit a fi foarte țepos, drept pentru care n-am renunțat nici eu la bățul din dos. 
Herr Cutare, nu aveți dreptate, Frau Cutare, poftiți paragraful relevant, Herr Cutare, paragraful nu se aplică în cazul de față, Frau Cutare, nu sunt de acord cu opinia dumneavoastră, mai mult mă obosea toată flocăiala asta oficială și mega-protocolară, decât problema în sine. Uneori ”câștigam” eu disputa, alteori el, per total aș zice că suntem cam umăr la umăr. 
Ce-i al lui e al lui, e un tip onest și obiectiv, chiar dacă nu de puține ori m-a scos din calmul meu englezesc 😃 (trademark Anda Călugăreanu, într-una din scenetele cu Toma Caragiu). Dar ceva-mi spune că și reciproca e valabilă.

În ultima vreme însă, el părea să mai fi coborât garda. Ba m-am trezit la un moment dat și cu un mail în care-mi mulțumea pentru ”sprijinul și prețioasa dumneavoastră colaborare”, de mă-ntrebam dacă nu cumva o fi vrând ceva anume, de s-apucă să mă perie și să-mi facă zulufi. Da' nu voia. 

Și cum ziceam, recent am stat aproape o oră în call pe Teams. C-o fi, c-o păți. Ne-am pus de acord până la urmă, cu toate că la drept vorbind problema nu e încheiată pe deplin. 
- Nu v-am mai spus asta până acum, dar vorbiți foarte bine germană.
Îi mulțumesc, bla-bla. 
- Pot să vă întreb de unde sunteți?
- Puteți. Din România. 
- Wow, serios?! Am prieteni foarte apropiați în Sibiu, am vizitat și Brașovul! Foarte frumoase locuri și ce mâncare bună aveți! 
- Mă bucur să aud, ce anume v-a plăcut în mod deosebit?
- Brânza de oaie din Brașov! Și aveți un desert tradițional, o prăjitură așa, făcută cu drojdie și umplută cu nucă sau mac... 
- Cozonac 🙂.
- Jaaaa, cozonac, o delicatesă! Cel mai mult mi-a plăcut cel cu mac, aber der Käse, ahh, der Käse… 
(Nu mă-ntrebați de ce “brânză” e de gen masculin în germană, că habar n-am. Cum nu pricep nici de ce la ei luna e masculin și soarele feminin. Sau cafeaua masculin. Din misterele limbii germane 🙄). 

Discuția a culminat cu faptul că am ajuns, în sfârșit, să ne tutuim (de unde și titlul). Ce face brânza din om 😀. Dar la ce nebunie de brânzeturi au elvețienii, chiar că e motiv de mândrie faptul că i-a plăcut atât de mult. 

Sunt curioasă dacă o fi gustat și palincă ardelenească, o să-l întreb cândva. Nu de alta, dar am niște colegi care au experimentat-o și ulterior au declarat că trebuie avut mare grijă cu distinsa mea persoană, care provine ”din țara unora care înghit flăcări lichide” 😂😂😂.

O concluzie cu găini

 ”- Mă scuzați, rândul e în spate.
- Da' eu am fost aicea tot timpul, doamnă, numai că mă dusesem mai într-o parte, așa”. 🙄

”- Vă rugăm să rămâneți așezați, avionul încă rulează pe pistă. (...) Luați loc, vă rog, până la oprirea avionului”. 
Zzzfleoșc! Asta fiind o pungă de chipsuri, din fericire sigilată, aterizată drept în capul lui yours truly (no pun intended).
 ”I apologize”, grăiește smerit proprietarul pungii.
Na, măcar atâta. 

După cum se poate intui, am fost în România - timp de opt zile. De frumos a fost frumos, nu zic nu. Dar ca de fiecare dată, am fost foarte bucuroasă când am aterizat la Hamburg 😃. S-aud eu pe careva că germana nu e melodioasă, c-atunci să vedeți sămânță de scandal.

Ne-am revăzut familiile și a fost una dintre cele mai ”pe fugă” mini-vacanțe pe care le-am avut vreodată. N-am ajuns în București de data asta, însă niciodată nu e timp pentru toate. 

În schimb am tras o concluzie, care de fapt nu era o noutate pentru mine, dar acum s-a cristalizat clar. 

Oameni buni, în ceea ce mă privește nu ar exista nicio cură antistres mai bună decât vreo câteva săptămâni petrecute în compania unor orătănii și animale de curte. Nu vreau cu oameni, mulțumesc anticipat, doar cu orătănii. Cât mai multe, dar predominante să fie găinile. Multe găini, co-co-co, pui, rațe, gâște. Și oi, și miei, și iezi, și căței, și pisici, și purcei, dar mai ales găini. 
Am mai zis eu că-n sufletul meu nu sunt atât de citadină pe cât aș fi bănuit uneori și cred că am dreptate. Pentru mine e bucurie pură și terapie să stau ore-n șir să le urmăresc frosăindu-se de colo-colo și să le ascult. Ieri am mângâiat una care închisese ochii de plăcere și scotea niște sunete de relaxare atât de drăgălașe, că nu-mi venea s-o mai las. 

Ce se face la curele de tratement pentru burnout unde te trimite medicul psihiatru e cam bullsh*t, dacă mă-ntrebați pe mine. Terapie de grup, ore de pictură,  meditație, plimbări în natură, ore de pictat, de colorat. Spanac cu apă rece! Dați-mi zece găini și un cocoș care să-mi cânte dimineață și nici că-mi trebuie mai mult, psihicul meu se duce la spa. 
🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐔🐓🐥🐥🐥🐥🐥🐥🐥🐥 
Așa, ca să fie consemnat aicea. 

PS: Covrigăria ”Petru” e loc de pierzanie, am zis!

Despre birocrația germană, cu drag nețărmurit 😃

Anul viitor se împlinesc două decenii de când m-am stabilit aici, dar birocrația germană tot mă mai uimește din când în când. 

Știind că la începutul lui septembrie urma să-mi expire buletinul (cel dintâi buletin german, bitte 😎, pentru care am făcut cerere la doar o săptămână după obținerea cetățeniei) și că - potrivit informațiilor de pe site-ul primăriei - urma să dureze 3-4 săptămâni până vine cel nou, am depus cerere în iunie. 
Primul ”meh”: spre deosebire de acum 10 ani, regulile actuale îți impun să te fotografiezi fără ochelari. Explicația ar fi că software-ul biometric respinge poza, inclusiv în cazul celei mai vagi umbre sau reflexii de lumină. De asemenea, nu mai ai voie să surâzi, pentru că zâmbetul distorsionează trăsăturile feței, ceea ce face imposibilă verificarea biometrică automată. 
Rezultatul e că arăt de parcă mănânc lemne după o lună în Vaslui 😐. 

”Durează 3-4 săptămâni”, mi-a spus și funcționara. Au fost cinci. ”Pesemne că acum s-a dus s-o scoată din puț”, cum ar zice nenea Iancu.

În fine, primesc Emailul care anunță sosirea victorioasă a buletinului meu și se menționează că atunci când vin să-l iau să aduc și certificatul de căsătorie, tradus în germană. Ridic o sprânceană (metaforic spus, în viața reală nu mi-a reușit niciodată manevra), la Bayreuth nu mi-a fost cerut, deși acolo chiar ar fi avut sens, având în vedere că era primul buletin german. 
”Nouă ne trebuie”, a zis tanti.
Na, bine, luați de-aici.
Am păstrat și vechiul buletin (invalidat când l-am primit pe cel nou, prin tăiere la un colț și o gaură făcută), din nostalgie. 
Și dacă tot eram acolo, hai să depun și cerere pentru pașaport nou, că și ăla expiră în curând.  Nein, grăiește tanti, trebuie să vă faceți programare. 
”Păi pentru buletin n-a trebuit”, zic eu, cu un tupeu deșănțat.
”N-o fi trebuit, dar pentru pașaport trebuie”. 
Mno.

Își face și omul meu programare pentru pașaport, se duce azi, ”n-am făcut nimic”, zice ulterior. 
Da' aveai programare. 
Și dacă avea, ce? Te pui cu birocrația ăstora? O vorbă a nemților spune așa: dacă un copac cade în pădurea germană și nu există un formular completat în trei exemplare, copacul nu a căzut 😃. 

Aveam să aflu că problema sunt cele două prenume pe care le are; pasămite îi ceruseră și lui certificatul de căsătorie, iar acolo e scris în forma ”prenume-cratimă-prenume”; în vechiul pașaport german e scris ”prenume prenume”, fără cratimă. 
Deci nein, nu merge. Din cauză de cratimă misterioasă.
Omul meu a încercat: ”am buletin emis tot aici la voi, e cu cratimă, puneți și-n pașaport cu cratimă și sănătate”. 
(Sau ”și la mulți ani și banii pe Fernet”, ca-n sceneta cu Dem Rădulescu și Jean Constantin 🤭). 
Nein, faceți altă programare și veniți cu certificatul de naștere.
(Și acolo e cu cratimă, dar trebuie s-o vadă cu ochii lor pe ea, pe dânsa, pe cratimă 🤓).

Bine că am un singur prenume, dar sunt hotărâtă să mă înarmez cu toate documentele pe care mi le pot imagina. 
(Asta mi-aduce aminte de momentul când casa de pensii mi-a trimis un formular extrem, dar extrem de stufos, pe care să-l completez, ca să calculeze ei ce mi se cuvine din îndeletnicirile anterioare intrării pe piața muncii germane. A trebuit să completez inclusiv ce am făcut în perioada 1986-1990, deși suspectez intens că perioada aia nu va intra în calculul pentru contributivitate 🙄). 

Și-n altă ordine de idei, pentru că nu pot lăsa acest aspect nemenționat, blogul aici de față împlinește astăzi 16 ani ❤️. Vă mulțumesc pentru că-mi sunteți, pentru că mi-ați rămas și să ne citim sănătoși! 🙂

De lungă, e interesantă (leapșă)

Zilele astea sunt într-o stare atât de avansată de epuizare și de numaipotcutoaterahaturiledelamunci încât nu mă văd în stare de un text elaborat. Dar, având în vedere inclusiv faptul că vinerea viitoare voi pleca în România pentru o săptămână, parcă nu-mi vine să las armata de păianjeni să-și facă de cap pe aici. Drept pentru care scriu cam unicul lucru de care mă simt în stare - o leapșă (pe care nu mai știu unde am găsit-o, dar bine că am...).

Așadar, să le numărăm, coane Fănică. 
Curat să le numărăm! 

1. Te-ai căsătorit. 
19 ani în curând and counting.

2. Ai divorțat.
Slavă Domnului, nu. 

3. Te-ai îndrăgostit. 
De vreo cinci ori, dacă-l pun la socoteală și pe Ștefănel de la grădiniță. De care m-a despărțit ”tovarășa”, respectiv ne-a schimbat locurile, pentru că sporovăiam tot timpul și deranjam colegii de la modelat pitici de plastilină. 

4. Ai chiulit de la școală.
Ba am sărit și un gard înalt, întru ducerea la bun sfârșit a acestei nobile îndeletniciri 💪.

5. Ai adus pe lume un copil. 
N-a fost să fie în viața asta. 

6. Ai călătorit într-o ambulanță. 
Sunt recunoscătoare că n-a fost cazul. 

7. Ai fost în Hawaii. 
Nu încă. Accentul fiind pe ”încă”. 

8. Ai fost la Paris. 
Prima dată în 2003, apoi în 2019 și de-atunci am pierdut numărul. Anul ăsta am fost o dată și după cum se prefigurează, în toamnă mă duc iar. 

9. Ai fost la Las Vegas. 
Am stat la Bellagio și-am și jucat la cazinou, rezon! 

10. Ai fost în Canada. 
Nu încă. Și aici accentul e pe ”încă”. Există chiar și un plan, pentru un viitor pe care-l sperăm cât mai apropiat. 

11. Ai fost în Australia. 
Nu încă, deși aici ”încă” e oarecum mai slab. E mult, mult prea departe... Dar cine știe, poate cândva 😊. 

12. Ai fost în Italia. 
De multe ori și de fiecare dată cu aceeași bucurie. Este o țară splendidă, din toate punctele de vedere. 

13. Ai vizitat Mexic. 
Nu încă, și nici nu prea ne trage ața într-acolo. Poate este o percepție eronată, dar America de Sud nu mi se pare un loc prea sigur, cam pe nicăieri. 

14. Ai înotat în Pacific. 
Asta nu, pentru că apa era prea rece, dar am intrat până la glezne când am fost la Malibu în 2017, și l-am salutat de bun găsit 💙. 

15. Ai înotat în Caraibe. 
Nu încă. Îmi doresc. 

16. Ai înotat în Atlantic.
Nu, dar l-am traversat de două ori și-am intrat până la glezne 💙 (asta când am ajuns pe Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale). 

17. Ai fost în Noua Zeelandă.
Aici e cam ca la Australia. Nu încă, dar e atât de departe...

18. Ai fost în Tahiti. 
A se vedea Noua Zeelandă. Și Australia.

19. Ai zburat într-un elicopter. 
Nu, și nu e ceva ce să-mi doresc neapărat. 

20. Ai fost într-o croazieră. 
Nu încă. Visez la asta. De preferat, una care să includă cumva și o deplasare la Agra. 

21. Ai dormit la cort. 
În copilărie, cândva înainte de revoluție. Nu prea țin minte altceva în afară de țânțari. 

22. Ai făcut parte dintr-un juriu. 
Nu, și dat fiind sistemul juridic al țării unde trăiesc nici nu se va întâmpla, dar mi-ar fi plăcut. 

23. Ai dansat în ploaie. 
Să ne fie cu pardon, așa ceva e romantic numai în filmul cu Gene Kelly. 

24. Ai fost în California. 
Los Angeles, Santa Monica, Santa Barbara 🙂. 

25. Ai fost la New York. 
Da, și-mi doresc din tot sufletul să mă mai duc ❤️. Măcar o dată. Este orașul din care nu pleci niciodată cu adevărat; doar îi duci dorul, indiferent unde te poartă pașii. 

26. Ai cântat la karaoke. 
S-a întâmplat o singură dată, în cadrul unui eveniment la care participasem în calitate de jurnalist. N-aș zice că m-am făcut de râs (am interpretat ”Ploaia”). 

27. Ai apărut la televizor. 
Pe vremea când lucram la Mediafax mi s-a văzut mutra la televizor în timp ce le țineam reportofonul sub nas lui Octavian Belu și Marianei Bitang, proaspăt reveniți cu echipa de la Jocurile Olimpice din Atena. Asta a fost singura mea experiență ”în fața camerei” și nu-mi pare rău că a rămas unică.

28. Ai un nepot. 
Nu în sensul cuvântului englezesc din imaginea de mai sus, dar sunt mătușa unui nepot deștept, cuminte și frumușel foc. Cu care am fost ieri la bâlci și cred că m-am bucurat să-l văd dându-se în tot felul de mașinării cel puțin la fel de mult pe cât s-a bucurat el să se dea.  

29. Ai avut un animal de companie. 
Am avut două cățelușe, de-a lungul a aproape 27 de ani. Au fost foarte iubite. Când au murit, am îngropat cu ele și ceva din mine. 

30. Ai făcut o coborâre cu schiurile. 
Păcatele mele, nu. Am două picioare stângi și nici cea mai vagă intenție de-a mă împrieteni cu schiurile în viața asta. 

31. Ai făcut schi nautic. 
Iată încă ceva ce sunt foarte fericită să nu fac, thank you very much. 

32. Ai mers cu motocicleta. 
O singură dată. Era condusă de un amic. A fost inedit, dar nu ceva ce să-mi doresc să repet.

33. Ai sărit cu parașuta. 
Nu sunt certată cu sporturile extreme, dar nu ne frecventăm și toată lumea e mulțumită cu acest aranjament.

34. Ai fost la un drive-in movie. 
Ăsta-mi pare mai degrabă un concept american, dar nu e ceva ce m-ar face curioasă. 

35. Ai călărit un elefant. 
Nu, și nici nu cred că se va întâmpla. Pentru că nu ar fi decât ceva pentru show și mi-ar fi milă de el, cum mi-a fost și anul trecut de cămila din Dubai. 

36. Ai călărit un cal. 
Nici asta, și cu toate că nu exclud total, nu cred să se întâmple. 

37. Ai donat sânge. 
Miopie forte. 

38. Ți-ai făcut un piercing. 
În privința asta sunt o perfectă maica Filofteia. Altfel spus, nu (dacă nu pun la socoteală găurile din urechi, pe care personal nu le-aș încadra aici). 

39. Ți-ai făcut un tatuaj. 
Maica Filofteia vă salută din nou. 

40. Ai condus o mașină cu cutie de viteze manuală. 
(De unde rezultă că leapșa asta e scrisă de un american). Păi numai de astea am condus. 

41. Ai făcut scuba diving. 
Neah, și nici nu sunt curioasă. Cumva prea claustrobic pentru mine. 

42. Ai locuit pe cont propriu. 
Da, și a fost o perioadă în care am învățat foarte multe despre mine. 

43. Ai călătorit cu o limuzină. 
Nu, dar aș fi curioasă de experiența asta. 

44. Ai fost amendată pentru depășirea vitezei legale. 
S-a întâmplat de câteva ori 😇.

45. Ți-ai rupt un os. 
Am avut norocul să nu mi se întâmple asta, ceea ce sper să fie cazul și pe viitor. 

46. Ai avut copci. 
Stați să socotesc: de patru ori. Trei operații și o rană cauzată de un coleg, din neatenție.

47. Ai călătorit singură. 
Da, și a fost interesant, dar nu e ceva ce să-mi doresc.

48. Ai absolvit studiile universitare. 
Bifat. 

49. Te-ai pensionat. 
Un pic mai puțin de 21 de ani rămași, dacă n-or schimba ăștia legislația.

50. Ai deținut o companie. 
A existat o tentativă la un moment dat, dar a rămas doar o încercare. Din fericire. Nici eu, nici omul meu nu avem stofă de antreprenori. 

Și cu asta, gata. Phew, a fost destul de lungă. Am vrut să număr câte am făcut, dar mi-am dat seama că ar fi oarecum irelevant, având în vedere că unele au fost făcute ”într-un fel” (ca de pildă cele cu înotatul în oceane). Dar în tot cazul, a fost un exercițiu simpatic.

Călare pe situație

Iată un proiect nou, they said. 
Va fi interesant, they said. 
N-ar trebui să vă ocupe foarte mult timp, they said.

Asta a fost prin ianuarie și it didn't age well.

Zece ore în cap azi, dintre care trei în diverse ședințe online (în timpul cărora am mai și lucrat pe ascuns, ascultând cu juma' de ureche și profitând că nu era musai să țin camera deschisă). 
Așa e de săptămâni în șir. ”Situația se va relaxa pe parcurs”, they said. 

Mă pot gândi la vreo sută de moduri în care aș replica la toate cele de mai sus, dar meandrele concretului mă împiedică, if you catch my drift. Iar colegii implicați și ei în mai sus-menționatul proiect îmi dau dreptate (suntem într-un gând și-o sâmbătă, vorba ceea). 

O prietenă mi-a dăruit cea mai recentă carte a Camillei Läckberg, la care citesc (cică) de vreo două săptămâni și nu mai apuc s-o termin. 
N-am început niciun serial nou de când am terminat ”Lucifer”, și-a trecut ceva timp de-atunci. 
Despre scrisul pe blog bănuiesc că nu mai are rost să zic nimic. 

Da' am un nou prieten, în schimb. Se numește Magneziu Bisglicinat 💪.