Periplu în Sicilia și Malta: bunătăți din Valletta (10)

Nu știu ce se întâmplă cu articolele de vacanță (în general vorbind, nu mă refer neapărat la serialul cel mai recent, sau nu numai), dar cred că tind să-și piardă energia. Sau poate de fapt problema e la mine, că nu mai reușesc să mă motivez încât să le scriu cu zvâc, de să-mi placă și mie să le recitesc ulterior.

În fine. Încheiem astăzi serialul siciliano-maltez, adulmecând un pic prin bucătăria malteză. Bucătărie despre care se poate spune că nu știam nimic, dar - dată fiind poziționarea geografică - anticipam că se bazează în mare măsură pe preparate din pește și lighioane (🐙 cu neamul lor). S-a dovedit că avusesem și n-avusesem dreptate. 

Acesta e un exemplu de meniu tipic maltez (”maltese street food”, spuneau ei). M-am mirat să văd cârnați pe listă - nu știu de ce, dar nu-i vedeam deloc potriviți în cadru - și încă și mai surprinsă am fost să văd iepurele. Iepure care s-a dovedit a fi nelipsit în toate meniurile, prin urmare am cercetat și am descoperit că mâncarea tradițională malteză este Stuffat tal-fenek, preparată din iepure fiert înăbușit într-un sos aromat de roșii, vin și mirodenii. Obiceiul consumului de iepure este vechi, din secolul al XVI-lea. În perioada aceea iepurele era considerat o delicatesă, iar tradiția s-a perpetuat. 

În principiu eu nu mănânc iepure (fără a avea un motiv anume, dar din simpatie pentru urecheat; tot din cauza asta nu mănânc nici gâscă, rață sau căprioară), dar acum l-am încercat, din curiozitate și, recunosc, un oarecare snobism.

Carnea a fost fragedă, însă nimic ieșit din comun. Probabil n-am nimerit noi unde trebuie. Ce e drept, ne-a fost foarte la îndemână să mâncăm la un food court din centrul Vallettei, unde aveam la dispoziție multe opțiuni, la prețuri convenabile.

În mare parte am mâncat banal, dar gustos. Între noi fie vorba, mult mai gustos decât iepurele 🫢. De exemplu, un Jalfrezi de la indian sau un cotlet de vită.

(La drept vorbind cred că Zubin ar fi avut multe de zis despre Jalfrezi ăla, și mai nimic de bine. Pentru canoanele adevăratei bucătării indiene, foarte probabil era insuficient condimentat. Dar nouă ne-a plăcut).

Dacă nu pun la socoteală berea de la fabrica Farsons, ăsta a fost singurul pahar de alcool pe care l-am băut în acest concediu:

Limoncello Cocktail. Merge, da-n ceea ce mă privește e un caz clasic de stricat orzul pe gâște. Mai bine rămân la Hugo și Aperol.

Tot la food court am experimentat și niște frigărui de pui, deosebit de fragede. Sosul care le însoțea le-a făcut să fie cu adevărat savuroase.

Iată și cârnații maltezi. Trec clasa, dar nu sunt ceva ce aș comanda a doua oară. Poate ar fi avut alt gust la unul dintre restaurante, însă prețurile nu erau tocmai încurajatoare - sau cel puțin, nu pentru a merge în fiecare zi.

Am păstrat restaurantul pentru ultima seară, un obicei pe care l-am preluat de ceva vreme. Identificăm un restaurant mai ochios și facem rezervare cu o zi-două înainte. În Valletta nu ne făcuserăm încă planul în acest sens, dar am trecut pe lângă Embassy Valletta Hotel și am văzut că aveau restaurant pe terasă, la ultimul nivel.

Soțul a luat și un aperitiv (nu mai rețin ce era, parcă era cu pește, dar aș spune că se încadra cu succes la categoria ”fonfleu”).

Floricelele alea erau naturale, pretty please 😀. Păi ori suntem rafinați, ori nu mai suntem.

Ca fel principal, ne-am hotărât amândoi pentru paste. Și da, știu că farfuriile astea sunt tipice pentru servirea pastelor, dar tot nu scap de sentimentul că ne-au pus două linguri și le-a tremurat și mâna.

Eu m-am decis pentru un desert care a fost gustos și, mai ales, amuzant. Ziceți și voi, cum să nu fi râs când am văzut chiftireaua asta mică, pierdută în imensitatea farfuriei? 😁 Dar cel puțin a fost bună. Per total jupânul cred că a ieșit mult mai bine, cu o Lava Cake.

De pe terasa restaurantului am privit Valletta și ne-am luat rămas bun. A fost frumos, interesant, ne-am relaxat și am aflat multe lucruri noi.

Aici se încheie serialul concediului nostru din Sicilia și Malta. Sper că v-a plăcut și că ne veți însoți și în următoarea vacanță (despre care încă nu ne-am hotărât unde va fi, dar cântărim câteva idei) 🙂.

Periplu în Sicilia și Malta: experiențe gastronomice italiene (9)

Îmi propusesem să termin serialul de vacanță înainte de încheierea lunii septembrie - așa, ca un fel de target auto-impus - și, cu toate că s-ar părea că voi reuși, articolul acesta nu este și cel din urmă (așa cum aș fi crezut până să mă apuc de scris).
Pasămite am realizat că nu pot înghesui toate bucatele, atât pe cele din Sicilia, cât și pe cele din Malta. Ar ieși un text mult prea lung și... indigest, că tot vorbim despre de-ale gurii, drept pentru care l-am împărțit și azi mâncăm italienește.

Prin urmare, poftiți la masă (nu e cazul să intrați în panică, n-am gătit eu 😁. Deși in all fairness, unele chestii cred că mi-ar fi ieșit cel puțin la fel de bune. De unde se poate deduce că-n general nu am mâncat prea complicat).

Având în minte experiența din urmă cu doi ani, reveniserăm în Sicilia cu mari așteptări. Mniam, cum o să mai fac o burtă de orice-cu-fistic, îmi spuneam eu. Mai mult n-am făcut decât am făcut.

Păi să vedeți.

În Catania am experimentat pentru prima dată pinsa - la prima vedere ai zice că e pizza, dar este mai degrabă un fel de foccacia, având aluatul mai ușor și mai pufos decât pizza. Am optat pentru una cu șuncă, mozarella și fistic, respectiv cu șuncă și cartofi copți. Cred că este evident cine a ales ce 😃.

În piața din Catania l-am regăsit pe mai vechiul meu amic, peștele-spadă.

Cum nu părea din cale-afară de sociabil, am stat la taclale cu dânsul sub formă de guguloaie prăjite, date prin ceva pesmet și împrietenite cu un sos de fistic.

De bun a fost manjabil, dar nimic memorabil. Mai câștigat a fost jupânul, care se hotărâse pentru un fel de tocăniță de pui cu sos, mozarella și legume.

În câteva rânduri, am ales să rămânem la clasicele paste (nu mai rețin sosul pe care l-am ales de fiecare dată, însă au fost gustoase).

Mi-am făcut și ceea ce am socotit a fi damblaua supremă - pinsa cu brânză și fistic. Dezamăgirea a fost direct proporțională cu bucuria anticipației. Îmi fusese dor de pizza cu fistic din Palermo, dar n-am regăsit nici urmă de ea.

Mult prea dulceagă și lipsită de personalitate. Am început-o cu poftă și am terminat-o mai mult ca să n-o arunc.

Ajungând în Siracusa, ne-am oprit la ”Caseificio Borderi”, un local despre care citiserăm atunci când ne-am documentat. Panini-ul lor a devenit celebru și n-am rezistat ispitei de a-l încerca.

Dacă vi se pare că vedeți (și acolo) fistic, să știți că nu vi se pare 😂. Sunt un om consecvent, după cum se poate constata.
Cum a fost? Mhmm. Singura concluzie la care pot ajunge este că am devenit mult mai greu impresionabilă. Sau mai pretențioasă, poftim. Plecând de la terasă, mi-am amintit de-o expresie folosită de Rodica Ojog-Brașoveanu într-unul din romanele sale: ”pâine multă, gâdilată”. Eh, cam așa s-ar putea descrie.

Din întregul sejur sicilian, aș spune că cel mai bine am mâncat în ultima zi. Un biban cinstit, ținut pe grătar exact atât cât trebuie.

Restaurantul era o mică afacere de familie și am fost plăcut impresionată de faptul că însăși proprietăreasa, care-l pregătise, a venit să mă întrebe cum mi s-a părut și dacă nu cumva a fost prăjit prea mult, sau dimpotrivă. Am asigurat-o că a fost perfect și adevărul e că atunci a fost cu adevărat unul dintre puținele momente din acest concediu când am simțit că savurez cu adevărat o masă.

După cât ne-am ospătat, hai să ne dregem cu niște bere, ce ziceți? Fie vorba-ntre noi, jupânul e cel care s-a dres, căutând să aleagă de fiecare dată specialități locale. Eu am rămas în principal pe apă, Cola sau Dr. Pepper (sufletul petrecerilor, ce să mai discutăm 🙄).

Acestea sunt, de exemplu, trei beri din Catania.

Cea din mijloc era artizanală și-a fost și cea mai scumpă (vreo 7 euro sticla, fapt de care ne-am dat seama abia la sfârșit; ne-o recomandase chelnerul), motiv pentru jupân s-o boscorodească pe îndelete.

I-a plăcut berea Messina (pe care-o încercase și data trecută), așa că a comandat-o de mai multe ori.

Se poate fără desert? De putut s-ar putea, dar vorba filozofului.... ce rost are?

Într-o seară am făcut o plimbare până la gelateria Ernesto (una dintre foarte puținele gelaterii din Catania), care ne fusese recomandată de proprietara B&B-ului unde am stat. Bună înghețata, însă nu ceva ieșit din comun.
Dar cel puțin n-a fost o dezamăgire, precum Cassata - un desert tipic sicilian, făcut din marțipan, brânză Ricotta și fructe confiate.
Sună bine, nu? Din păcate, doar sună.

Nu e o iluzie optică, era o chestie minusculă, care părea să plutească în derivă într-o farfurie mult prea mare. N-am regretat că n-a fost mai mult. Prea dulce, acel gen de dulceață persistentă, care-ți rămâne pe gât. Sau poate de unde nu prea sunt eu fana marțipanului... dar hotărât lucru, nu.

Ne-am scos pârleala într-una din patiseriile din Ortigia.

Câte doi din fiecare. În apărarea noastră, nu i-am mâncat pe toți o dată - s-au menținut proaspeți vreo patru zile.

Acestea sunt câteva mostre. Nu-i așa că sunteți surprinși de biscuiții cu fistic? Da, mă gândeam eu (că nu) 🙃.
Două limonade locale. Gustoase, astâmpără setea, dar numai pentru un scurt moment.

Ei bine. Oprindu-ne aici cu relatările din experiența gastronomiei siciliene și socotind că voi avea aproximativ încă pe atât de povestit despre bucatele din Malta, vă dați seama ce articol imposibil de lung ar fi ieșit?

Poftă bună! Sau să vă fie de bine, după caz... Nu știu voi, dar eu recitind acest articol parcă simt nevoia de un Triferment 😀.

Nu-mi place ghimbirul

Am revenit, nu sunt cu mult mai bine, însă mno, să ne-aducem aminte de ceea ce spunea Forrest Gump despre viață. Exact, e ca o cutie cu bomboane de ciocolată etc etc etc. (Mă rog, de fapt era mama lui Forrest, dar să reținem ideea esențială. Care idee fiind că nu știi niciodată ce bomboană nimerești, iar momentan eu molfăi una cu ... ghimbir 🙄).

La serviciu am enorm de muncă și sunt tot mai înclinată să-mi cumpăr un tricou pe care să scrie ”I am surrounded by idiots”. Un individ a reușit să mă aducă foarte aproape de paroxism. Ce-i drept, se străduiește de multă vreme și ieri a fost cât pe ce să-i iasă. Am avut prezența de spirit de-a realiza, înainte să-ncep să-i răspund la un mail, că dacă nu mă opresc din scris și apăs pe ”send” foarte probabil până după-amiază nu mai am serviciu. N-am trimis mail-ul, dar pe barba profetului, mult scrâșnet de dinți fostu-s-a auzit...

În plan personal... mhmm. Am tot mai puțină energie pentru hobby-urile mele, tot mai puțin entuziasm și constat că m-am ”pustnicit” de tot. Îmi aduc aminte că-n primul an după ce m-am mutat aici abia așteptam ziua de vineri ca să mă opresc în oraș după serviciu. Era un plaisir pe care abia-l așteptam și la care mă gândeam cu spumoasă anticipație întreaga zi. Rareori cumpăram ceva, dar îmi plăcea la nebunie să casc gura.
Fuse și se duse. Dacă mă opresc prin târg, e numai pentru că-mi trebuie ceva musai. Mă duc țintit, achiziționez ceva-ul și pa-la revedere, nici gând să mă mai preumblu. Na, știu că e vorba de rutină, a dispărut fascinația de la început, și e perfect normal să fie așa. Hamburg este casa mea și m-am obișnuit cu el așa cum te obișnuiești cu propria locuință.
E confortabil, e familiar și e bine.
Și totuși, mi-e dor de stările alea. 

Poate doar m-am blazat. (Inițial scrisesem ”posăcit” 😏).
În continuare molfăi bomboana de ghimbir și meditez.

Auziți? Credeți că e teribil de imatur din partea mea să-mi doresc să mi se întâmple subit ceva extraordinar,  neașteptat și atât de minunat încât să simt că-mi iese inima din piept de fericire?
Nu știu exact ce-ar putea sau trebui să fie, pentru că... exact, ar fi neașteptat, cum ziceam. Un fel de Pară Mălăiață, dar una atât de bună încât să n-o uit niciodată.
Imatur sau nu, îmi doresc enorm asta.
Am nevoie de asta.

Câteva zile de pauză

N-aș vrea să las să treacă mai bine de o săptămână fără să trec pe aici. Știu cum sună chestia asta, dar am trecut doar ca să vă spun că sunt ok, însă pentru câteva zile voi fi plecată cu treburi.

Am vrut să scriu în fiecare zi, dar nu m-am simțit în stare. Cred că-mi dă târcoale vreun fel de astenie sau oricum s-o numi chestia asta, la serviciu am o perioadă în care mă costă fiecare strop de energie să nu trimit la naiba-n praznic pe nesimțiții de clienți care pe alocuri par să mă confunde cu servitoarea personală și au creier de bibilică la menopauză, bunica mea nu e deloc bine - și, cu toate că are vârsta pe care o are, tot mi-aș dori să mai poată, să mai rămână... Asta e, s-au adunat mai multe.

În fine, n-am venit să mă jelesc acum, ci doar să vă dau de veste că sunt ok, doar că plec pentru câteva zile și că ne citim săptămâna viitoare 🙂.

Aveți grijă de voi, bine? Și nu renunțați la mine, că revin eu 😊.

Periplu în Sicilia și Malta: o scurtă plimbare în Birgu și un sfat despre plajă (8)

După cum vă promisesem, în penultimul articol din acest serial de vacanță vom face o plimbare - de data asta, de cealaltă parte a portului din Valletta, cunoscută sub numele de ”Cele trei orașe”: Cospicua (Bormla), Birgu (Citta Vittoriosa) și Senglea (L'Isla).

Dintre acestea trei Birgu este considerat cel mai turistic și mai atractiv, oferind o perspectivă interesantă asupra culturii și istoriei Maltei, cu o arhitectură frumoasă, fortificații, străduțe medievale și portul cu foarte multe ambarcațiuni. Un lucru mai puțin cunoscut despre Birgu este faptul că e unul dintre principalele locuri de bătălie dintre cavaleri și Imperiul Otoman din timpul Marelui Asediu al Maltei din anul 1565.

Am avut și un ghid în aceasă escapadă, însă - exceptând faptul că a fost de ajutor din punct de vedere logistic, organizând transportul și o mini-croazieră de vreo 20 de minute care a fost foarte interesantă - nu pot spune că am beneficiat prea mult avându-l. Pe drum a povestit diverse, dar grupul din care făceam parte era destul de mare și nu-l auzeam prea bine, era înăbușitor de cald și nu știam cum să mai prindem un colț de umbră, în sfârșit - per total nu regretăm că l-am ales, dar cum spuneam, mare diferență nu a făcut.

Ne-a plăcut să ne plimbăm prin orășel, ale cărui străzi erau decorate în vederea unei sărbători preconizate pentru zilele următoare.

O mențiune despre aceste statuete - erau formate din 3-4 bucăți mari și asamblate de adolescenți voluntari. Am avut ocazia să asistăm la montarea unei asemenea statui și nu părea deloc treabă ușoară, mai ales pe căldura care era. Cu atât mai nobil mi se pare gestul tinerilor respectivi.

Am trecut pe lângă multe clădiri frumoase, cu balcoane tipice Maltei (da, foarte multe dintre ele sunt închise, lucru pe care nu-l înțeleg în ruptul capului. Niciodată nu mi-ar fi plăcut așa ceva, dar ăsta e specificul locului).

Am stat la o cafea pe malul apei și am contemplat zona portuară. Ne-a plăcut. Ne gândiserăm să ne întoarcem pentru o cină, eventual în ultima seară, dar până la urmă am rămas în Valletta (ceea ce n-a fost deloc rău, după cum voi povesti în articolul dedicat bucatelor).

Mini-croaziera a fost neașteptat de plăcută - de unde crezuserăm că va fi doar o trecere pe celălalt mal, am făcut un tur mai lung, dând ocol portului și a fost foarte frumos (cu atât mai mult cu cât barca avea o prelată de pânză care ne-a ferit de soare).

 

Nu vreau să închei articolul fără a spune două vorbe și despre plajele din Malta. Ăsta e un capitol care ne-a cam dat cu minus, deși din documentarea noastră nu părea așa. Realitatea este că în Valletta nu sunt plaje amenajate (a se citi, cu șezlonguri și umbrele), iar noi nu suntem genul care să ne declarăm mulțumiți a ne prăji la soare pe un prosop. Așa ceva făceam la 25 de ani la Mamaia, dar am îmbătrânit și ne-am sclifosit 😀.

Pentru a ajunge la plaja din imaginile de mai sus, la Mellieha, trebuia să parcurgem o oră și jumătate cu autobuzul, așadar trei ore dus-întors. La dus era mai treacă-meargă, eram odihniți și autobuzul venea punctual (îl luam de la capăt de linie). La întoarcere însă, a fost de fiecare dată un chin. Orarul din aplicație nu se potrivea. Stație de autobuz semnalizată, dar nu scria ce autobuze opresc acolo - rezultat: am stat vreun sfert de oră să așteptăm numai ca să vedem autobuzul trecând pe lângă noi. Eram obosiți, iritați, tot cheful ni se ducea pe apa sâmbetei. Într-una din zile am luat un Bolt (Uber nu există), că nu se mai putea.
Altminteri, plaja ok, 18 euro pe zi pentru 2 șezlonguri (rezonabil, aș spune), cu suficiente locuri de unde să poți lua de băut, gustări sau ceva dulce și cu toalete curate și gratuite. Dar până ajungi acolo... În concluzie, dacă mergeți în Malta și știți că vreți la plajă, mai bine luați hotel în Mellieha și mergeți în Valletta cu autobuzul sau cu Bolt.

A mai rămas un singur articol din acest serial, articol de care sper să mă învrednicesc zilele viitoare. Ca preambul, pot spune că n-am regăsit nici acum diversitatea și nebunia de gusturi și arome de-acum doi ani, din Napoli și cealaltă parte a Siciliei. Dar nici lipsiți de delicatese n-am fost 🙃.