Amadeus să mă judece

Adevăru-i că mi-aș fi dorit să scriu de aseară, însă am fost atât - dar atât - de obosită după ultimele săptămâni, încât am dormit de la 19:30 până azi la 5 dimineața. Nici nu mai știu de când n-am mai fost așa de epuizată.

Dacă aș fi scris aseară, ar fi fost cel mai probabil o salată. Bună și consistentă, nimic de zis, vă promit solemn că nu rămâne ea neconsumată. Dar acum vreau să vă povestesc altceva, că pe cuvântul meu, pe-asta nu mi-aș fi imaginat-o.

Vorba lui Dem Rădulescu în nemuritoarea scenetă cu șlibovița, frații mei albi! Printre ultimele lucruri pe care le-aș fi crezut posibile ar fi fost să mă pomenesc că sunt luată la rost (pe Facebook, unde altundeva s-ar putea întâmpla așa ceva) din cauza lui Mozart. Exact așa, nu e o figură de stil. M-am pomenit apostrofată din cauza unei opinii despre Mozart - ”Wolfie”, cum i-a spus scandalizata mea interlocutoare pe întreg parcursul dialogului. Și cum îi spunea și nevastă-sa, chestie care mă face să croiesc niște ipoteze interesante 😀.

De la ce ne-am luat - a postat ea ceva referitor la sora lui Mozart, Nannerl, moment în care pe mine m-a mâncat undeva eu am făcut un comentariu referitor la faptul că fata a avut un destin trist, fiindcă frate-su i-a tocat zestrea și drept urmare, nu s-a mai putut mărita cu omul pe care-l iubea. Citisem asta într-o biografie scrisă de Dorothea Leonhart, un muzicolog și critic de artă din München, unanim considerată o foarte bună cunoscătoare a vieții lui Mozart. Am scris despre această carte acum mai bine de unsprezece ani aici, dacă sunteți curioși.

Lume, și unde nu mă pomenesc luată strașnic la refec de aprig ofuscata doamnă.
Că ”tatăl său i-a interzis să se căsătorească cu dragostea vieții ei, nu Wolfie” (alo doamna, eu n-am zis că frate-su i-a interzis, ci că i-a cheltuit zestrea. Faci diferența? Întrebare retorică, evident că n-o face).

Că ”îi plângi de milă lu' soră-sa”. Hm, nu fac decât să repet ce-a scris o autoare recunoscută în domeniu, care cita diferite surse bibliografice. În sfârșit, am dedus că dacă e de plâns de milă, numai pe ”Wolfie” îl putem deplânge, altfel ne-am dat foc la valiză.

Că ”sunt fan Mozart și am citit mai multe cărți despre el, nu doar una” (văleu, ce mi-a zis-o, mi-a dat rușine și mai multe nu). Mă rog, și eu am citit mai multe cărți despre Amadeus, dar suntem la grădiniță, eu am făcut și am dres mai mult decât tine, ninini și nanana? Și tocmai pentru că am citit, știu că sursele bibliografice sunt supuse interpretării personale și prin urmare, subiective - cu atât mai mult cu cât vorbim despre jurnale și scrisori, că martori oculari ai unor întâmplări de-acum un sfert de mileniu mă îndoiesc să mai existe 🙄.
Că ”eu nu aș plânge-o niciodată pe ea, și nu aș da niciodată vina pe fratele ei, așa cum ai făcut-o tu”. Ăăăă... nu știu cum vi se pare vouă, dar de unde stau eu este cam ciudățel să iei în halul ăsta de personal o referire despre un om care a trăit cu mai bine de două sute de ani în urmă. Fie el și unul dintre cei mai mari compozitori pe care-i va fi dat vreodată omenirea.

Am încercat să-i explic, dar era clar că bat la porți închise cu șapte lacăte. Ea știa una și bună, m-am luat de ”Wolfie”, am zis, am făcut, am dres. Or, în situații de-astea eu de regulă mă retrag din discuție, fiindcă ultimul lucru de care-n general am chef este să mă contrez aiurea, pe subiecte sterile și fără miză. Ceea ce-am făcut și-n seara asta, nu fără un strop de ironie, recunosc (am zis că-mi retractez jignirile aduse lui Mozart. Mi-am dat peste mână să nu scriu ”Wolfie al dumitale”, că-mi adusesem aminte de ”Five o'clock” a lui Caragiale, dar am zis că pun și mai multe paie pe focul revoltei doamnei ș-apoi chiar că nici Dunărea nu mă mai spală 🤭). Mă rog, dânsa nici așa n-a prea fost mulțumită, cred că și-ar fi dorit să-mi cer scuze lui ”Wolfie” sau ceva...

Mno. De unde-o fi el, am sentimentul că s-a amuzat că e subiect de înflăcărate discuții la aproape 234 de ani de când a părăsit lumea asta.