O parte importantă din mine

E deopotrivă ciudat și interesant cum se petrec uneori lucrurile.... După cum cred că s-a observat (din tribune, vorba lui Caragiu), nu mai scriu atât de des ca odinioară. Am reflectat multă vreme la aspectul ăsta, încercând - fără prea mult succes - să găsesc o explicație. Aș avea ce povesti, întrebarea este de ce nu reușesc să mă mobilizez. Poate a fost și asta doar o etapă din viața mea, îmi spuneam. 

Am conceput, în gând, un text de rămas bun. M-am gândit că poate a venit momentul. Apoi am realizat că n-aș fi în stare, cel puțin deocamdată, să-l public. Nu pot renunța la blog. E drept că e micuț, nu m-am priceput să-l ”cresc”, dar voi, cei de aici, mi-ați intrat la suflet, sunteți ai mei și faptul că reveniți, citiți și-mi sunteți aproape mă umple de-o bucurie pe care n-am găsit-o în nimic altceva.

Astăzi se împlinesc 8 ani de la cel dintâi text publicat aici.... iar asta e postarea cu numărul 980. Ar fi fost frumos să fie un număr ceva mai aspectuos - 999 sau 1.000 - dar niciodată nu mi-am impus nimic atunci când a fost vorba de blog. Am scris mereu cu și din pură plăcere. Blogul acesta a devenit un martor al trecerii mele prin viață și e parte din mine, poate de aceea nu mă-ndur să renunț la el. 

De ce spuneam la început că e interesant cum se întâmplă uneori... Tocmai am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-aș fi putut dori pentru aniversarea blogului. De câteva zile, cineva citește din scoarță în scoarță. Postare cu postare, în ordine cronologică, de prin 2011 încoace. Îmi crește inima când mă uit la statistici precum aluatul de cozonac pus la dospit. Nu știu cine ești, dar îți mulțumesc. Ceea ce tocmai faci înseamnă enorm pentru mine. 

Pe voi vă îmbrățișez și vă mulțumesc din tot sufletul pentru că sunteți aici. Nici nu vă puteți imagina comoara de bucurie pe care mi-o dăruiți 🙂 

La mulți ani cu inspirație, blogulețule 🙂

(Mi)-e cald

Zilele astea o ardem (cam nepotrivit calambur, dacă stau să mă gândesc) la 33-34 de grade Celsius. Noaptea nu sunt mai puțin de 23-24 de grade, motiv pentru care mă dedau la exhibiționisme gen făcut duș aproape rece și defilat apoi prin casă fără să mă fi șters cu prosopul, dând din mâini ca o moară eoliană ca să mă răcoresc și-n ținuta în care m-a făcut mama. E singurul mod în care izbutesc să adorm.

(Precizare imperios necesară: jaluzelele sunt trase pe durata desfășurării antemenționatei proceduri. Nemții or avea ei vederi liberale, dar cred totuși că ar fi șocați).

În timpul zilei însă, nu e atât de ușor. La serviciu nu avem aer condiționat, iar departamentul meu e sus la cucurigu. De pe la ora nouă începe să devină dificil de respirat. Ferestrele se deschid automat, la intervale regulate (pfua, sunt impresionată de asemenea tehnologie performantă. Not) și aerul care intră este, cum altfel, fierbinte. Avem câteva ventilatoare, care însă nu fac decât să recircule aerul încins și oricum, nu le putem lăsa non-stop în funcțiune (dacă vrem să ne mai putem mișca a doua zi). 

Poftim de muncește opt-nouă ore în condițiile astea. La standuri de ambalare, la rampe de încărcare și / sau descărcare. Șefii pretind productivitate. Randament, randament și iar randament, deși tu abia respiri și ai gâtul uscat ca pergamentul în ciuda litrilor de apă băuți.
Cum spuneam, aer condiționat n-avem și nici n-o să, cică ar fi o investiție prea mare. Mda, mulțumim pentru nimic, ce să zic.

Eu sunt totuși într-o poziție privilegiată, dat fiind că lucrez la un birou - dar și acolo tot fierb mocnit și nu mi-a plăcut niciodată în saună. Cu atât mai puțin ore și ore în șir. 

Și-apoi plec spre casă.... mașina e fierbinte ca un cuptor în care s-au rumenit zece cozonaci și-au fiert 254 de sarmale. Volanul frige, palmele transpirate se lipesc de el, am senzația că mă încleiez. Aerul condiționat e, pentru o vreme, neputincios. Respir cu greu. 

De două zile mă doare capul, aproape fără întrerupere. Ibuprofen, apă, somn, cafea - remediile astea ajută oarecum, dar numai pentru puțin timp.  Am tone de treabă la serviciu și eu abia m-adun.

La iarnă, când o să mă plâng de frig, vă rog să mă trimiteți la acest text. Mulțumesc anticipat.

Ce-am citit pe un forum al românilor din Germania

Azi dimineață am constatat că un ”friend” binevoitor de pe Facebook m-a adăugat într-un grup numit ”Români în Germania” - din ce-am observat, sunt măcar vreo trei grupuri cu numele ăsta... (Notiță mentală: să nu uit să caut opțiunea aia prin care nu mai poți fi adăugat în grupuri de către alte persoane. E undeva adânc îngropată în setări - ea, opțiunea).

Ei, și dacă tot m-am nimerit acolo, hai să citesc nițel, cine știe... 

... mi-am pus mâinile în cap. Nu e vorba de faptul că aproximativ 50% dintre postări sunt din categoria ”caut urgent platformă din Berlin până la Satu Mare” (orașele variază, desigur), nici de faptul că alte 30% sunt așa-zise ”motivaționale” de tip Poptămaș - ”Oamenii care contează cu adevărat nu te vor părăsi niciodată”, gen. Astea sunt inofensive. Ceea ce mi se pare foarte trist este că mulți încearcă să fenteze legea. Să ”se înțeleagă”. Evident, nemții sunt de cacao pentru că au legi care se aplică pentru toți sau că - auzi ce tupeu - au pretenția să muncești și să nu tragi chiulul. 

Am selectat câteva exemple, până mi s-a tocit răbdarea și-am ieșit de-acolo. 

- unul vrea să afle ”cum aduci mașina fără TÜV în România”. TÜV este inspecția auto de aici, absolut obligatorie - practic, reprezintă garanția că mașina poate circula pe drumul public și nu reprezintă un pericol. I se explică faptul că fără TÜV nu ai dreptul nici să scoți mașina din parcare, necum să mergi cu ea. ”Hai, frate, lasă-mă cu astea, că știu și ei că nu se respectă regula”. Nu, ei nu știu. Și dacă află, nu vor fi tocmai încântați. I s-a repetat că nu e posibil ce vrea el, dar omul insistă că știe el că se poate, că a auzit la alții că au scos din Germania mașini fără TÜV.  Nici nu vreau să mă gândesc în ce fel or fi mașinile alea... 

O persoană i-a scris că poate aduce mașina pe platformă. Nu știu dacă e adevărat, n-am mai citit mai departe că mă enervasem. Oricum, tipul nu părea interesat de varianta asta. 

- altul vinde un ”brâu cu turmalină”. Aparent minunea asta rămasă, printr-o mare nedreptate, nedescoperită până acum, are următoarele proprietăți prea-minunate și nemaipomenite: vindecă hernia de disc, vindecă afecțiunile ginecologice și renale și elimină excesul de grăsime de pe abdomen. E dat naibii brâul ăsta. Mâncare o ști să facă?
Cineva întreabă cât costă marafetul, iar autorul postării se supără nevoie mare. ”Crezi că banii sunt mai importanți decât sănătatea?”.

-  cel mai enervant dintre toți a fost un individ care povestește că ”a pierdut permisul german” (ulterior se dovedește în comentarii că nu-l pierduse în sensul că nu-l mai găsea, ci-i fusese suspendat pentru nu se știe ce faptă și pentru cât timp). Și ceea ce voia el să știe era cum să procedeze pentru a obține un permis românesc până și-l recapătă pe cel nemțesc. ”Dar nu vreau pb cu Polizei” (am citat exact. Domnul nu vrea ”pb”, adică probleme, deși s-ar putea spune că deja are unele, din moment ce i-a fost suspendat permisul). Nu, să aștepte cuminte până expiră suspendarea nu e o variantă acceptabilă, așadar încearcă să ”facă rost” de un permis românesc. Asta deși el avea interdicție de a conduce. Eh, amănunte... 

- o mamă se plânge de condițiile oferite copiilor la grădiniță (revoltător fiind, în opinia ei, faptul că nu-i învață poezii și toată ziua se joacă, desenează și colorează. Deh, în România s-o face trigonometrie la grădiniță, probabil). Aici îmi permit să pun un citat un pic mai lung (grupul  e public, deci nu încalc nicio confidențialitate).
Grăiește dânsa după cum urmează:
”Ei nu suportă străini si au ciuda pe copii nostri ca sunt destepti si frumosi, ei fac copii la 60 de ani si toti au handicap. rar gasim romani sa spuna cu adevarat cum stau lucrurile in Germania, multi vin aici si sunt mandrii de faptul ca sunt sclavi”. 

Pentru că am citat, n-o să corectez perlele din text. De parcă asta ar mai face vreo diferență... Sunt atâtea lucruri greșite în numai două rânduri și jumătate, încât nici n-are sens să le comentez. Mi se pare doar foarte, foarte trist. 

Și multe, multe altele. Oameni care vor să închirieze, dar menționează ”aștept oferte numai în privat”. Nu spun dacă și unde lucrează, ce sumă pot plăti.... dar ei așteaptă oferte. Mura-n gură ce părere o avea despre asta? Alții postează anunțuri pentru diferite locuri de muncă (cele mai multe pentru posturi de șofer de cursă lungă) și invariabil se găsește câte-un Știe-Tot care ia în zeflemea salariul și condițiile...

Despre atitudinea unor români despre (sau în) Germania am mai scris acum câtva timp, aici și aici. Atunci credeam (speram) că sunt totuși cazuri izolate, dar din ce-am văzut azi pe grup, trag concluzia că sunt mulți. Mulți care vor doar să eludeze legea, să fie ”pe șmecherie” și ”pe barosăneală”, în general să muncească puțin - deloc, dacă se poate - și să profite cât mai mult de beneficiile sistemului german.

Le-aș spune să le fie rușine, dar am dubii că ar ști ce e aia.

Salată de weekend (XXIII)

 E vară și mâine e vineri, deci sălățim, boierii mei.

1) Mai am două programări (dintr-un total de cinci, fără a pune la socoteală partea de chirurgie) și-o să am, în sfârșit, dinți noi în dreapta jos. Dar, pe barba profetului (sau, vorba unui personaj din ”Quo Vadis”, pe Polux), câtă dreptate a avut o cititoare care mi-a scris la un moment dat că procedura de amprentare a implanturilor nu-i tocmai un plaisir. 

Nasol, câh, bleahhh. Maglavaisul ăla folosit pentru luarea mulajului numai gust de fructe tropicale n-avea, cum mi se spusese, ci de spanac fiert amestecat cu șosete murdare. Și asta a fost cea mai mică problemă, dar deșurubarea / înșurubarea bonturilor de pe implanturi, ajustări, alte bonturi de transfer, șuruburi, apăsări la limita suportabilului, mușcați, ah n-ați mușcat bine, scoatem maglavaisul, refacem, mușcați din nou, arrrghhhh... neplăcut ca naiba și încă asta e eufemistic spus. Comparativ, aș aprecia că operația a fost ca o ședință la spa. 

2) La serviciu devine iar interesant, cu tot ce implică asta (adică muncă pe brânci, stres, răspundere) și va fi altfel decât orice am experimentat până acum. Asta pentru că e vorba de o deplasare de câteva săptămâni în vestul Germaniei, dar revin cu povești mai în preajmă. Până una-alta mă scarpin de zor în cap: ”în ce te-ai băgat, madam....” 🙄

3) Probabil sunt o anomalie a naturii, însă am ajuns la concluzia că nu-mi place înghețata Häagen-Dazs. Am încercat, în timp, mai multe variante (praline, cafea, macadamia, ciocolată, vanilie, caramel) și toate mi se par la fel de fără gust. Mă mir, din ce auzisem Häagen-Dazs e un fel de Muntele Olimp al înghețatei, deci cum zice o vorbă - problema e cel mai probabil la mine, nu la ea. 

Acestea fiind zise, mă duc la culcare. Asta e cea de-a patra săptămână consecutivă de schimbul doi, apropo. Sunt epuizată din cam toate punctele de vedere. Dacă încep să dau bună ziua panseluțelor pe stradă, să știți că v-am iubit. 

Eu în 21

... de răspunsuri, într-o leapșă decoperită la Ruxandra (pe care-o citesc de ani buni și care-mi place foarte mult, apropo). Știți că-mi plac lepșele și regret că nu mai sunt la fel de frecvente acum. Prin urmare, nu puteam s-o ratez pe asta și zic să purced la treabă.

Dar înainte de asta: HAI, CROAȚIA!!! 

Acestea fiind spuse, încep.

1. Poți alege să ai o superputere, care ar fi aceea?

N-ar mai exista animale abuzate sau abandonate. Nici bătrâni singuri și cu lacrimi în ochi. 

2. Numește cinci cărți care nu ți-au plăcut. 

Toate cărțile de Sadoveanu.

”Groapa”, de Eugen Barbu. 

”Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni”, de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

”Origini”, de Dan Brown.

”Demonii”, de Dostoievski. 

3. Ce ai dori să poți face în fiecare zi? 

Să le revăd pe mama, pe bunica...

4. Dacă ai putea să le oferi o extra-calitate părinților tăi, ce ai alege?

 Sănătate. Și nemurire.

5. Ce ai dori să se inventeze cât mai repede?

Linia telefonică spre Rai...  

6. Care e cel mai rău lucru care ți s-ar putea întâmpla?

Ceva pe care nu-l pot cuprinde cu mintea sau scrie. 

7. Nu te mai poți îngrășa de la nimic. Nici de la gogoși, nici de la maioneză, nici de cartofi prăjiți, pizza sau sucuri incerte. De la ni-mic. Dar nenorocirile sunt la fel de nocive. S-ar schimba ceva în alimentația ta?

Mi-ar plăcea să răspund, cu stoicism, că nu 😃 Dar să fim serioși, cred că aș bea în fiecare zi Dr. Pepper și cel mai probabil aș păcătui culinar în multiple alte feluri.

8. Dacă ai putea uita un lucru din trecutul tău, care ar fi acela?

 Copilăria. 

9. Ce te scoate din minți în 3 secunde?

Contrazicerile aiurea-n tramvai. Am o amică specialistă în chestia asta. Ar fi în stare să susțină  că zăpada e verde cu puchiței galbeni și dacă i s-ar atrage atenția că-i bate pe câmpi, s-ar zburătăci ”nu-mi spune așa ceva, nu sunt copil!”. Din păcate e prea bătrână ca să se mai schimbe, deci cam orice discuție cu ea mă aduce la 3 secunde. 

10. Cum te-ar descrie prietenii tăi, în 5 cuvinte? Dar tu?

Nu știu, îi las pe ei (dar lume, dacă o faceți, să nu dați tare 😃). 

Eu... aș spune că sunt muncitoare, perfecționistă, devotată, prietenoasă și pesimistă. 

11. Numește o imagine ce te-a impresionat teribil.

În general, imaginile cu animăluțe fericite, înconjurate de iubire, îndestulate și mulțumite 🙂

12. Dacă ai putea avea o zi în care ai putea face absolut orice, fără nicio pedeapsă sau consecință, ce ai face?

Aș deturna niște fonduri de la Primăria Bucureștiului și le-aș aloca altor scopuri decât statui care nu sunt nimănui de trebuință sau autobuze cumpărate la suprapreț.

13. Dacă te-ai cunoaște pentru prima dată, ce părere ai avea despre tine?

Mulți dintre cunoscuți spun că prima lor impresie a fost că eman multă siguranță de sine. La asta nu-mi vine decât să surâd amar.  Sunt oricum altfel, numai sigură pe mine nu. 

14. Peste ce nu ai putea trece, în ceea ce privește partenerul de viață?

Nu l-aș putea ierta dacă ar da în patima alcoolului sau dacă m-ar lovi. Pentru mine astea sunt singurele ”deal breakers” absolute.  Orice altceva e discutabil, interpretabil etc. 

15. Vine finalul lumii, îți poți lua la revedere de la o singură persoană, cine ar fi aceea?

Hait, iar vine sfârșitul? Parcă mai venea de vreo 4-5 ori, nu coboară la stația care trebuie sau cum :)))) 

16. Dacă ai deveni brusc bogat, ai face mâine ce ai făcut azi?

Să vedem, ce-am făcut eu azi... Am dormit până spre ora 10, am luat micul dejun, după care am citit în pat, ascultând ploaia și trăgând periodic din cafea. Deci răspunsul este DA, mâine tot asta aș face. Poimâine mai vedem. 

17. Ce te face să-ți pierzi capul?

Am îndoieli că ar exista ceva care să conducă la asta... am uitat demult cum e să dau frâu liber entuziasmului. Asta, dacă oi fi știut vreodată. 

18. Ai putea schimba un lucru la tine, care ar fi acela?

Încrederea în mine. Mi-aș injecta supradoze, nu altceva.

19. Ce ți-ar plăcea să știi să faci foarte bine?

Să pot discuta mai competent decât în prezent despre muzica clasică, marea mea pasiune 🙂

20. Vine peștișorul cu 3 dorințe, ei bine, da, chiar se întâmplă. Ce i-ai cere?

Să mi le aducă înapoi pe mama și pe bunica. 

Să-mi vindece scolioza.

Să avem suficienți bani atât pentru dorințe și mofturi proprii, cât și pentru a face mult bine celor care au nevoie.

(am cumpănit dacă să includ și ”să pot avea copii”. Apoi am realizat că nu... nu mai e pentru mine, nici de-ar deveni posibil, într-un fel miraculos. Trenul ăsta s-a dus, definitiv).

21. Ce ți-ar plăcea să fii întrebat? Și de către cine?

O parafrazez aici pe Ruxandra și spun că mi-ar plăcea să mă întrebe Zubin dacă aș vrea să bem o cafea împreună 🙂

Până să isprăvesc eu de scris, s-a terminat și meciul. Amar rezultat... și nedrept, în opinia mea. Primul gol a fost un cadou din partea arbitrului și pornind de-acolo... altfel s-au ”tăiat” cărțile, ca să zic așa. Păcat.

Revenind la subiect, sunteți liberi să preluați leapșa, ca de obicei 🙂 Și dacă răspundeți la întrebarea nr. 10, vă conjur să fiți mizericordioși 😃