marți, 6 februarie 2018

Ce nu le mai place unor români în Germania


De curând m-am împiedicat de-o ”fascinantă” (ați remarcat ghilimelele, da? Ok) discuție în Social Media pe tema ”viața în Germania”. Participanții, români - fie stabiliți în Germania și mulțumiți, fie aspiranți, fie stabiliți aici și ”ce-țară-de-rahat-mai-e-și-asta”. 

Am citit, am dat ochii peste cap, iar am citit, m-am enervat. Am fost pe punctul de-a interveni, apoi mi-am zis că ar fi lipsit de sens: cei mulțumiți n-aveau nevoie (și) de feedback-ul meu, aspiranții aveau oricum destule opinii pe care să le culeagă și între care să discearnă, iar cât despre ultima categorie.... n-au decât să se-ntoarcă dacă nu le place. Din punctul meu de vedere, a sta într-o țară căreia-i găsești numai bube și te plângi de ea peste tot este echivalent cu a rămâne într-o căsnicie cu soțul bețiv și afemeiat, de care te lamentezi la toate neamurile și vecinele. 

Dar dacă în troaca de-acolo nu m-am băgat, am venit să boscorodesc la mine-acasă. Zice lumea așadar....

- ”Românii sunt popor de mâna a doua, primesc cele mai înjositoare munci, sunt plătiți sub tariful pieței și nu au zi liberă”. 
Nu exclud cele de mai sus, dar așa ceva se întâmplă numai dacă nu-ți cunoști drepturile, lucrezi la negru, semnezi un contract fără să-l fi citit (deși nu există contracte de muncă valide și legale care să nu stipuleze zilele libere) și alte situații asemănătoare, pentru care de cele mai multe ori victimele sunt cele dintâi responsabile.
Cât despre ”munci înjositoare”... tare-aș fi curioasă să știu ce înțelege distinsul autor prin asta. Eu îmi căutasem și ca femeie de serviciu pe vremea când nu mă angaja nimeni, în toiul perioadei de criză (m-au și sunat, numai ca să mă-ntrebe de ce caut asemenea post cu CV-ul meu și să-mi explice că nu mă iau pentru că sunt convinși că n-o să stau la ei decât până găsesc altceva). Că nu mi-ar fi fost ușor? Clar nu, dar ar fi fost alegerea mea - și mi-aș fi asumat-o.
Iar ”de mâna a doua” te simți tu în capul tău, nu te încadrează nimeni ca atare.

- ”Am fost să caut serviciu cu diplome românești și nici nu s-au uitat la mine”.
Ce noutate, mda... Un minimum de documentare (de preferat, anterioară emigrării) ar fi fost de-ajuns pentru a ști că, exceptând situațiile în care ești IT-ist sau medic - și, poate, inginer sau arhitect, dar în aceste două privințe am ceva rezerve - diplomele românești nu înseamnă mare lucru în Germania. Asta e situația, nu e deloc una fericită... eu sunt în măsură să știu bine asta :) Dar tu vii la ei, nu invers - un aspect pe care mulți tind să-l ignore.

- ”Mi se ia prea mult impozit doar pentru că mă văd român”. 
Ei, hai că asta pică de coaptă. În primul rând, dacă ți se ia ”mult” impozit, felicitări, înseamnă că probabil ai un salariu acceptabil. În al doilea rând, poate nu ai ales clasa de impozitare adecvată (sunt șase în total, cu variabile gen ”ai / nu ai copii, ești / nu ești căsătorit, partenerul câștigă aproximativ la fel, semnificativ mai mult sau mai puțin” șamd. În al treilea rând, există specialiști care doar cu asta se ocupă - calculează impozite - și ei știu cel mai bine ce cheltuieli și sume sunt deductibile. În al patrulea rând, impozitul nu e calculat în funcție de naționalitate.
Sunt rezonabil de convinsă că tipul care s-a plâns de asta nu are habar de ultimele trei aspecte.

-  ”Îți trimit toată corespondența oficială în germană, cum să înțeleg ceva dacă eu nu știu limba?”.
Da chiar, nu se gândesc și autoritățile alea să angajeze traducători pentru corespondență în absolut orice limbă, ce oameni, domn'le. Ca idee, eu primeam toate scrisorile legate de înscrierea la cursul de germană în.... germană :))) Și când m-am dus la cursul introductiv, un tip de acolo ne-a vorbit numai în germană, după care s-a interesat dacă ”alles klar? Gut.” 😃 
O, da. Cât se poate de klar. Sau ceva 😃

- ”Nemții nu sunt harnici, ei muncesc și respectă regulile doar de frică, în realitate sunt niște puturoși”.
Sinceră să fiu, habar n-am cum stau lucrurile, nu-i cunosc pe toți câteva-zeci-de-milioane. Și nici nu cred că e atât de important, până la cap și la coadă. Important e că lucrurile funcționează, în cea mai mare parte a lor - fie că e vorba de instituții publice, sau de un cabinet medical, sau de o stație de alimentare, sau, sau.... Motivele pentru care oamenii își fac datoria sunt pe plan secund, în opinia mea. De fapt, dacă își fac treaba ”de frică” e pentru că știu că există niște reglementări care chiar se aplică și niște organizații care își fac datoria, la o adică. Lucru care nu e deloc rău, zic eu. 

În încheiere... ce să scriu în încheiere, mă-ntreb? Că nu e nici aici totul perfect, că nu vezi pe străzi câini cu Brezel în coadă? Nu, nu e totul perfect, iar Brezel găsești de regulă în brutării 🤔 Cui nu-i place... există suficiente zboruri spre România. Acolo sigur nu primești corespondența în germană 🙄

3 comentarii:

Adela Tarpan spunea...

De cate ori nu am auzit tot ceea ce ai scris tu.

Partea cu salariile mai mici e probabil cea mai des intalnita.

Imi aduc aminte cum cumnatul meu ii explica sotului ca noi romanii suntem platiti mai putin asta in conditiile in care sotul meu are acces la toate platile pe care le face firma la care este consultant. Adica poate afla de la salariul CEO-ului pana la banii platiti pe hartia igienica. Deci are acces si la facturile care arata cu cat sunt platiti diversi oameni care fac acelasi lucru ca el.
El vede intai factura emisa de firma cum ca il plateste inainte sa primeasca instiintare ca a fost platit.

Dar probabil ca este mult mai usor sa crezi asta decat sa intelegi ca plata mai depinde si de calitatile tale de angajat :)

Eu tot incerc sa explic ca nu exista tara perfecta pe lume. Exista plusuri si minusuri ca peste tot. Sigur ca vei gasi mizerie prin anumite cartiere si aici. Sigur ca vor fi cazuri de birocratie excesiva. De esec al sistemului etc etc etc Dar pentru mine ce conteaza cel mai mult este sa fiu intr-o societate unde sunt tratata cu respect. Unde am reusit sa fac ceva cu viata mea pe munca mea. Pentru ca mi s-au dat sansa sa dovedesc ce pot.

Ca tot vorbim de romanii prigoniti. Eu la doctorat am avut o bursa personala. Pe Fizica (toata fizica la gramada adica) era o singura bursa de genul asta pentru toate universitatile din partea flamanda a Belgiei. Si era super vanata pentru ca era mare si pentru ca primeai si buget separat pentru cercetare si calatorit. Si am obtinut-o eu. Un strain. Cu diploma obtinuta in Romania.

Sau unde lucrez acum. Cand m-am angajat eram singura femeie si singura de alta nationalitate. Intr-un grup de 160 de ingineri. Dar mi s-a dat o sansa. Pentru Cv-ul pe care il aveam nu pentru ca ar fi pus cineva vreo vorba pentru mine.

Are Belgia bubele ei? Are. Si cate nu are. Dar pentru ca nu a contat ca sunt femeie si ca sunt de alta nationalitate, este tara in care mi-am gasit locul.

Greta spunea...

E adevărat că poate străinii - nu doar românii deci, străinii în general - au și unele dezavantaje, dar asta nu vine decât de la faptul că nu-și cunosc bine toate drepturile. Dacă ești angajat într-o firmă serioasă nu-și permite nimeni să te saboteze doar pe considerentul că ai pașaport străin (românesc, în cazul dat).

Însă, după cum se vede, mulți dintre ai noștri se pricep foarte bine la datul din gură degeaba. Când e vorba de muncă... mai subțire.

În altă ordine de idei, felicitări retroactive pentru bursă! :) Colosală realizare...! :)

Adela Tarpan spunea...

Sa nu-ti cunosti drepturile nu stiu daca este neaparat caracteristic numai strainilor. Discutam cu niste priteni care sunt mari sustinatori ai " basic income guarantee" (scuze dar nu stiu cum sa il traduc cat mai corect in romana ca sa stii la ce ma refer) si unul dintre motive este fix faptul ca cetatenii din categorii defavorizate nu isi stiu drepturile si nu stiu nici cum sa si le caute de altfel. Iar asta face de cele mai multe ori ca bogatul sa devina mai bogat si saracul mai sarac.

Unul dintre prieteni lucreaza ca psiholog pentru familii care au copii autisti si datea o gramada de exemple de cazuri in care parintii nu stiu ce le poate oferi statul gratis. Si statul din pacate face o munca de informare extrem de proasta.

Este un cerc vicios.

Pe de alta parte este clar ca un strain atunci cand se muta intr-o alta tara stie foarte putine despre situatia de acolo. In timp inveti si "te destepti". Sau nu...

Ma uit la cum suntem noi acum: avem notar, contabil si avocat. Ei se ocupa de hartoage. Ei se ocupa de taxe. Ei verifica contractele pe care le semnam. Ei negociaza in locul nostru cu bancile/statul/intermediarii firmei sotului etc etc etc. Ii platesti dar la sfarsit iesi in castig. Pt ca eu nu voi sti niciodata tot ce stie contabilul meu. Cand discutam despre investitii zici ca vorbeste limbi straine sau ca mie mi-au murit subit neuronii.

Inveti. Sotul meu tocmai a platit o penalizare enorma pt ca a rupt contractul cu un intermediar. Dar a invatat din asta: acum apeleaza la avocat ca sa ii verifice contractele.

Eu personal nu sunt fan "basic income garantee" pt ca eu cred ca trebuie sa fii proactiv daca vrei sa reusesti in viata. Daca stai si astepti sa iti dea statul/sa faca statul/sa vina statul sa iti puna pe tava ce ai nevoie atunci stai si asteapta...


ps: saru mana pt felicitari. parca a trecut o viata de atunci :)