"Shopaholic to the Stars"

Cel mai recent volum din seria "Shopaholic", de Sophie Kinsella, intitulat "Shopaholic to the stars", a fost catalogat de mulţi ca fiind o dezamăgire. Având experienţa lui Bridget Jones, zic stai să vezi că se mai duce una la vale. Dar cu toate recenziile negative pe care le citisem, curiozitatea a învins, aşa că am cumpărat cartea în format Kindle şi-am citit-o (în parte, la Viena, în seara dinainte de concert, când nu prea aveam somn pentru că mă năpădiseră emoţiile).

Sărind direct la concluzie: mulţi cititori sunt prea cusurgii şi, cu toate că nu erau la primul roman din serie pe care-l citeau, aşteptările lor au fost total nerealiste. Pesemne şi-au imaginat că vor da peste un roman de Garcia Marquez având-o ca eroină pe Maica Tereza, aşa că au reclamat calitatea slabă a naraţiunii, egoismul şi lacunele de comportament ale lui Becky. 

Ce să povestim. Din punctul meu de vedere, naraţiunea nu este cu nimic mai prejos faţă de celelalte volume şi Becky nu s-a schimbat deloc. Tot zăpăcită e, tot infantilă (se entuziasmează rapid din orice fleac şi se dezumflă la fel de repede), intră în buclucuri, îşi face o mie de procese de conştiinţă, încearcă să iasă din belele numai pentru a intra în altele şi mai mari... Ce mai încoace-încolo, ea e. Vechea şi simpatica noastră cunoştinţă, Rebecca Brandon (născută Blomwood :D). 

Experienţa hollywood-iană mi se pare plauzibilă. Probabil cam aşa se petrec lucrurile: starurile intrate într-un con de umbră creează şi alimentează conflicte pentru a se menţine în atenţia presei, iar cine nu cunoaşte dedesubturile, are toate şansele să le pice în plasă. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Becky. Faptul că dezvoltase o obsesie pentru cariera ei de stilist la Hollywood nu e nimic ieşit din comun, pentru cine-a citit cărţile anterioare. 

I se reproşează egoismul. "Selfish, cold-hearted bitch", s-a răstit ofuscat un cititor de pe "Goodreads".

Vai, că Minnie nu e pomenită aproape deloc, deci ce fel de mamă e Becky? Personal, n-am simţit lipsa copilei (care, e drept, pare să fie versiunea feminină a domnului Goe). 

Vai, nu i-a păsat de problemele prietenei ei Suze. Să fim serioşi, Suze e femeie în toată firea, a fost dorinţa ei să facă o excursie cu familia la Los Angeles, iar faptul că Tarquin a luat-o razna nu-i poate fi imputat lui Becky.  Suze, în calitate de nevasta lui, unde fusese în tot timpul ăsta? 

Vai, că nu ţine cont de dorinţa tatălui ei de a-i face rost de autografe.  Ei scârţ.  De parcă starurile ar sta înşirate la Hollywood ca floricelele de porumb pe aţă, cu pixul pregătit pentru a oferi autografe.

Noduri în papură pe toată linia, e verdictul meu. Mie cartea mi-a plăcut la fel ca toate celelalte din serie, cu două amendamente însă:

1. Becky nu mai pare atât de obsedată de cumpărături şi asta-i ia un pic din quelquechose-ul ei naiv şi irezistibil.

2. Faptul că romanul se termină în coadă de peşte, lăsându-ne cu o situaţie foarte încurcată şi cu un sec "Becky will be back soon" mi se pare enervant. Ce înseamnă "soon"? Când e "soon"? De ce a lăsat treaba nerezolvată, spre deosebire de toate cărţile precedente? Dislike!

Oricum însă, e o lectură simpatică şi nepretenţioasă, din categoria "chewing gum for the brain", care merge la fix cu o cafea şi nişte brioşe cu vanilie :)