joi, 15 noiembrie 2018

Despre ketchup, cu pasiune autohtonă (text interzis minorilor)


 (Îmi cer scuze anticipat pentru limbajul licențios, tributar însă notei de autentic...). 

În seara asta, la un supermarket. Se aud vorbe răstite în românește, voci amestecate de bărbați, parcă și o femeie. Instinctiv, ciulesc urechea.
- Hai, uă, la ketchup, n-auzi că vrea ăsta, zice ea.
- Lasă-mă, fă, în p*la mea cu ketchup-ul lui. Bag p*la-n el.
(Nu s-a elucidat unde-și băga p*la, în celălalt tip sau în ketchup).
- Nu fi cârnat, frate, se bagă amatorul de ketchup.
- Dă-te, bah, de-aici și lasă-mă-n p*la mea cu ketchup-ul tău. 

Apar căutătorii de ketchup, doi bărbați și o femeie, toți purtând geci cu sigla Hermes (un serviciu de distribuție).
- Hai, uă, să căutăm, tre' să fie pe aici, intervine femeia din nou.
- Bah, da' nu se poate așa ceva, da-mi bag p*la, chiar sunteți culmea, ce p*la mea are ketchup-ul ăla de nu mai puteți acuma fără el?
Se enervează și doritorul de ketchup.
- Da' mai dă-te bă, în p*la mea, gata, nu-mi mai trebe, hai să plătim. 
- Ce vrei, bă boule, că io am glumit, în p*la mea. 
 Zboară p*lile prin magazin ca niște vrăbii pe etnobotanice.  Lumea din jur se uită ciudat și trece mai departe.
- Mai taci bă în p*la mea, nu vezi că se uită toți la noi.
- Dacă nu mai vrei ketchup, io mă duc să caut mazăre, zice femeia.

M-am îndepărtat înainte să-i aud cum își bagă diverse și-n mazăre....

marți, 13 noiembrie 2018

Curiozitate cu papornițe


După ziua de azi și de ieri, doamnelor, aș avea o întrebare. De curiozitate, nu de alta.

Presupunând că ați vrea să vă cumpărați... niște poșete. Mda, nu una singură, ca o femeie cumsecade obișnuită, ci mai multe. Considerabil mai multe, să zicem. Nu discutăm motivele, doar simplul fapt. Câte ați cumpăra o dată?

Acuma să nu credeți că e o întrebare-capcană, deși așa ar putea părea, dar parol nu e cazul. Ok, adevăru-i că nu mă văd cumpărând vreodată mai mult de-o poșetă per achiziție (deși sunt fan traiste, cred că v-am mai zis) și-mi doresc mult una anume (pe care nu mă-ndur să dau banii), dar....

... zece poșete. Atâtea a comandat o clientă. Din Stuttgart era, ete c-am reținut aspectul ăsta. Pentru numele lui Belzebut, ce faci cu atâtea (dintr-odată?). De acord, erau reduse, dar nu CHIAR atât de reduse. Erau frumoase, dar în același stil - clasic - și în aceeași nuanță (un fel de gri-verzui nepretențios). Serios? Zece? 

Dacă ești ”influencer” și vrei să te dai mare pe Instagram cum e mai nou tendința, comanzi o traistă Gucci de 6.000 de Euro din piele de șarpe (no joke, până la atât poate ajunge), te fotografiezi cu ea și o trimiți înapoi în termen de 30 de zile. Problem solved. Nu, ce-a făcut clienta aia e diferit.

Măiculiță, zece poșete. Ieri am lucrat 10 ore, că veni vorba. Mno, ce să zic. Bine că n-a comandat 15...

joi, 8 noiembrie 2018

Aici și nu tocmai


Sunt în preajmă, dar am o stare de melancolie blegoasă combinată cu nostalgie, o umbră de tristețe și niscaiva epuizare (la serviciu a început perioada aia, când aproape nu mai știu cum mă cheamă fără să mă uit în buletin). 

Dorm destul de puțin și prost, n-am poftă de mâncare. 
Mi-e dor de niște oameni care nu mai sunt în viața mea.
Peste toate astea, cred că am un puseu de astenie de toamnă.
Și alte câteva gânduri, trecătoare tristeți.

Vreau să spun că ascult Cătălin Crișan pe repeat, asta ca să vă faceți idee cam în ce hal mă găsesc 🙄


duminică, 4 noiembrie 2018

Cu un nod în gât, despre ”Festivalul George Enescu” 2019


(Important: în premieră, dreptul de achiziție a abonamentelor se va atribui prin tragere la sorți. Biletele individuale se vor pune în vânzare ca de obicei, începând de pe 6 martie 2019. Detalii, aici).

Programul ediției de anul viitor a Festivalului ”George Enescu” a fost publicat recent pe site și l-am ”scanat” cu spumoasă nerăbdare. Nu pentru că mi-aș fi propus neapărat să ajung la vreun concert, dar e mereu o bucurie pentru mine să văd ce artiști au fost invitați. Mă entuziasmez anticipat, cu gândul la experiența extraordinară de care vor avea parte mii de oameni care vor asculta live unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, unii dintre cei mai renumiți soliști. 

De data aceasta, însă... a fost altfel. Da, am văzut nume consacrate, care vor dărui momente unice în viața celor care se vor afla în sală: Orchestra Filarmonicii din Berlin (considerată, la ora actuală, a fi cea mai bună din lume), Orchestra Royal Concertgebouw, soprana Diana Damrau, dirijorul Mariss Jansons, pianistele Elisabeth Leonskaja și Yuja Wang, orchestra Maggio Musicale Fiorentino... 


.... cam puține nume mari în constelația globală a muzicii clasice, însă - fie-mi iertată îndrăzneala. Precedentele ediții - dacă le luăm numai pe ultimele două, despre care am scris și eu câteva vorbe la vremea respectivă, aici și aici - au fost incomparabil mai ofertante din acest punct de vedere. Nu știu ce s-a întâmplat acum. Poate buget mai mic, poate unii artiști au refuzat să mai cânte în condițiile absolut jalnice din punct de vedere acustic de la Sala Palatului, poate programele n-au coincis... N-am idee. Și nici nu mai contează. Îmi pare doar rău. 

Dar ceea ce m-a întristat cel mai tare fost o anume absență. Am parcurs programul de mai multe ori, sperând să mă înșel, dar n-a fost cazul. 
N-am regăsit în program Orchestra Filarmonicii Israeliene - o prezență constantă la acest festival.
După ce m-am gândit puțin, am găsit explicația - sezonul actual este ultimul pentru Zubin Mehta ca principal dirijor al acestei orchestre. Anul viitor, când se va împlini exact jumătate de secol de când a început colaborarea sa cu Orchestra Filarmonicii Israeliene, va preda bagheta. Iar succesorul lui probabil că nu e la fel de interesat de Festivalul ”George Enescu”, și-o avea propriul concept, propriile idei etc.
Fapt de înțeles, de altminteri. Însă e păcat.
Mai mult decât atât - nu l-am regăsit nicăieri nici pe Zubin. Și abia asta mi-a pus cu adevărat un nod în gât. Ar fi putut dirija o altă orchestră - ca de exemplu Maggio Musicale Fiorentino, al cărei prim-dirijor a fost până anul trecut (în fond, nici Mariss Jansons nu mai e prim-dirijor al celor de la Royal Concertgebouw și cu toate astea, vine cu ei). 
Dar asta nu se va întâmpla. Pentru prima dată după foarte, foarte mulți ani, Zubin Mehta nu va fi prezent pe scena Festivalului ”George Enescu”. 

În ceea ce mă privește, percep asta într-un mod ceva mai.... aparte. Simt că se încheie o eră. 

Vă doresc să ”prindeți” bilete la măcar unul dintre concertele Filarmonicii Operei din Berlin (pe 31 august și 1 septembrie). Printre altele, vor interpreta Simfonia a IX-a de Beethoven, o lucrare absolut colosală... iar să audiezi așa ceva în spațiu și timp real este realmente copleșitor. Nu veți uita niciodată experiența. Și dacă puteți, mergeți la concertele Orchestrei Royal Concertgebouw (21-22 septembrie), sunt grandioși.

Fir-ar să fie. Nu reușesc deloc să scap de nodul ăla din gât...

joi, 1 noiembrie 2018

Șase dintre cele mai cunoscute hoteluri bântuite


Buhuhu! 👻 Textul ăsta ar fi trebuit să apară ieri (având în vedere că a fost Halloween, se potrivea la fix), dar la cât eram de obosită, ar fi ieșit doar o înșiruire de carcalaci beți - ceea ce iarăși poate nu era taman greșit, având în vedere tematica zilei. Mă rog, patul și perna au câștigat pe moment bătălia (sau poate instinctul meu de conservare, sau toate trei la un loc). 

Așadar. Aventură, neprevăzut și, un cuvânt foarte la modă (cam prea la modă, aș opina eu, dat fiind că lumea s-a obișnuit să-l folosească fără a-și pune cu adevărat problema ce ar însemna asta), adrenalină. Oh, da. Adrenalină pompată din toate pistoanele, o experiență pe care n-o vei uita niciodată (și la care te vei gândi în fiecare noapte, după coșmarurile aferente). Acum la superofertă. Bref, e vorba despre niște hoteluri care-au devenit celebre, dar nu neapărat în sens pozitiv.  Sau mă rog, chestie de perspectivă, sunt încredințată că nu le lipsesc mușteriii.

The First World Hotel – Genting Highlands, Kuala Lumpur

Unii dintre oaspeții acestui uriaș hotel (are 7.351 de camere) au povestit că au fost martorii unor fenomene poltergeist (termenul referindu-se la obiecte care fie levitează, fie se autoincendiază, adică-n general fac orice altceva decât ar trebui să facă - respectiv să stea nemișcate acolo unde-au fost puse, nu să plece la plimbare când le tună). 


Personal n-aș spune că arată spooky, mai ales așa tărcat cum e, dar vă zisei cum devine cazul cu poltergeist-ul. Mai mult, unii au raportat că noaptea se aud râsete din pereți, zgomote de zaruri aruncate și alte sunete complet nelalocul lor. Acuma sper că hotelul le-a plătit oamenilor măcar un sejur la spa și câteva ședinte de yoga. Îmi imaginez că după ce stai aici probabil ești cam stresat și ți se pare că polonicul se uită urât la tine. 

Hotel Burchianti - Florența 

N-am găsit poze decât cu interioare (curios lucru) și nu arată deloc rău. Ba dimpotrivă. Problema e că după o noapte petrecută acolo e posibil să nu mai observi frumusețea decorului, ci să fugi, cu părul vâlvoi și ochii bulbucați. 


A fost una dintre locațiile preferate ale lui Mussolini, dar nu asta l-a făcut atât de cunoscut, ci numeroșii oaspeți clandestini - din categoria celor care stau cât și-n ce camere vor, nu plătesc cazarea și nu se lasă văzuți decât de anumite persoane, în anumite momente. Cei care au fost suficient de curajoși încât să se cazeze aici au povestit că nu de puține ori au simțit o anume ”prezență” care-i spiona (lucru deloc frumos, nț, nț), ba i-au perceput chiar și respirația. Alții au făcut referiri la diverse fantome: un copil mergând pe culoare, o femeie care tricota sau o cameristă. 
Cu titlu de curiozitate - cele mai terifiante experiențe sunt raportate a se fi petrecut în Camera Frescelor (e cea din stânga). 

Hotel Russell - Sydney

Odinioară o locație preferată de marinarii aflați în tranzit, hotelul a devenit cunoscut mai cu seamă pentru camera numărul 8. 


Din ce se spune, în camera 8 ar domicilia fantoma unui marinar, care spionează oaspeții (cu ochii săi de fantomă 👀) și uneori își face remarcată prezența. Interesant e că hotelul se bucură de mare succes și camera 8 este cea mai solicitată. Trăim într-o lume de masochiști, vă zic.

Hotel Queen Anne - San Francisco

Considerat a fi ”o perlă a arhitecturii victoriene”, hotelul a fost inițial o școală de fete, numită Miss Mary Lake School. 


Acum se spune că ar fi periodic vizitat de fantoma fostei directoare, adică a don'șoarei Mary Lake. Vizitatorii au povestit însă că prezența onorabilei ar fi una ”inofensivă” și că majoritatea aparițiilor ei au loc în încăperile de la ultimul etaj - mai precis în camera 410, care fusese odinioară biroul cucoanei. Mă rog. Eu nu pricep cum poate fi inofensivă prezența unei fantome. Nu te sperie de nu mai știi nici cum te cheamă? Ah, stai.  Adrenalină, cum am putut să uit.

The Fairmont Le Château Frontenac - Quebec 

Pe site-ul hotelului zice că ți se oferă ”panorame care-ți taie respirația”. Păi cred și eu că nu mai ai aer, când dai nas în nas cu Louis de Buade de Frontenac.


Problema cu Louis-cum-îl-cheamă (un fost guvernator) e că a răposat la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar aparent nu-i place pe acolo - oriunde-ar fi acolo ăsta - și bântuie, la propriu, prin hotel. Pe tripadvisor au scris mai mulți oameni că au simțit o ”prezență” pe durata perioadei de cazare. Ce să spun, mai bine s-ar cupla cu Mary Lake și și-ar găsi o ocupație comună, așa, ca între fantome 🙄

The Stanley Hotel - Colorado, USA 

The best comes at last, sau cum era :))) Lista o încheie unul dintre cele mai cunoscute hoteluri - sau unul dintre cele mai bântuite, depinde cum pui problema.

Acesta e hotelul care l-a inspirat pe Stephen King pentru cunoscutul - și terifiantul - său roman, ”The Shining”. 


Pe Google e plin de informații despre el (în primele rezultate se regăsesc ”Stanley Hotel haunted” și ”Stanley Hotel ghost tours”, ceea ce mi se pare foarte grăitor). Stephen King și soția lui au fost cazați în camera 217, unde i-a încolțit ideea romanului. Desigur, interesul scriitorului pentru hotel și pentru camera cu pricina nu era deloc întâmplător. În 1911, o femeie murise prin electrocutare în camera 217, și de atunci se raportaseră tot felul de întâmplări - occurrences, cum zic americanii - din sfera paranormalului. Unii au povestit că hainele se așezau singure în dulap, luminile se aprindeau și se stingeau de la sine, se auzea chicotit de copii etc. Stephen King însuși povestea într-un interviu că a avut permanent senzația că nu sunt doar el și soția sa în cameră, ci mai e... cineva.

Dacă o fi ceva adevărat în povestea asta, habar n-am (dar partea cu hainele mi se pare interesantă, zic asta contemplând faptul că IAR trebuie să fac ordine în șifonier). Însă un lucru e cert - romanul lui Stephen King e o capodoperă, la fel și filmul lui Stanley Kubrick. Acum că tocmai am scris asta, mă-ntreb dacă e o coincidență că un film inspirat de hotelul Stanley a fost regizat de un om pe nume Stanley 🙃

(Sursa articolului e aici, dar pe Google se găsesc mult mai multe informații despre fiecare dintre cele șase hoteluri. Sunt, într-adevăr, celebre. Dar eu n-aș avea curaj să intru nici în lobby, cu atât mai puțin să petrec o noapte acolo). 

PS: la întrebarea ”crezi în fantome?” nu am un răspuns. Teoretic, nu. Practic, nu-mi doresc să aflu.