duminică, 3 decembrie 2023

O zi liberă nu strică la casa omului

Știu prea bine că nu spun vreo noutate, dar Doamne, cât de bine e să ai o zi liberă din când în când. În afara weekend-urilor, vreau să spun.

(Hai c-am zis o chestie profundă și răscolitoare, sunt convinsă că până acum nu s-a mai gândit nimeni la asta. Mi-am adus aminte de  replica dată de Miranda Priestly unei biete angajate în ”The Devil Wears Prada” 😀).


Nu, dar serios acum. Vineri am avut o zi liberă (fără legătură cu Ziua Națională; mi-a dat șefa un șpiț că am prea multe zile de concediu neluate și nu putem trece în noul an decât cu 5 zile ”restante”) și, cu toate că inițial eram cam blazată pe ideea ”ori cu o zi în plus, ori fără, tot aia”, am constatat că nu am dreptate și că de fapt aveam mare nevoie de asta.

Deși anul ăsta a fost relativ banal pe linie profesională, asta ca să nu zic monoton, tot m-a sleit de puteri. A fost mult de muncă, am făcut mai mult backup decât de obicei (inclusiv din cauză că una dintre colege a avut un accident de mașină destul de urât, pentru care a fost nevoie de operație la o mână și-a lipsit vreo două luni) și n-am vizitat niciun client sau atelier, fiindcă efectiv n-a fost timp. Pe lângă asta, aș zice că și noi ne-am cam posomorât. Poate ați remarcat că și relatările simpatice de pe frontul de la birou s-au împuținat; efectiv, nu ne mai arde ca înainte. 

Așadar, vineri am stat acasă și ne-am ocupat de activități administrative: curățenie și decorarea locuinței pentru sărbători. Că veni vorba: să nu vă apucați niciodată de curățenie când e senin afară și toată casa e inundată de soare. Se va vedea. Absolut. Fiecare. Firicel. De. Praf omis pe undeva și după ce-l ștergeți veți descoperi încă unul și încă unul și încă unul și nu mai terminați niciodată.
Sentimentul când m-am dus vineri la culcare știind că abia acum începe weekend-ul? Absolut priceless. Cred, totuși, că flirtez nițel cu burnout-ul. 

Ieri am fost în oraș, iar azi mi-am petrecut ziua pe canapea, citind ”Testamentul” de John Grisham. Odihnă activă pentru creier. Nu m-aș supăra deloc să mai am vreo câteva zile, dar mă cheamă datoria. Și clienții isterici.
(Apropo, iubesc Elveția, au peisaje de-o frumusețe aproape nepământeană și o ciocolată legendară, însă am ajuns să-i detest pe elvețieni. Nu există clienți mai dificili, mai misecuveniști, mai ”să ni se dea” și mai pretențioși decât elvețienii).

Na bravo, mâine e luni și eu deja mă gândesc la weekend-ul următor.

miercuri, 29 noiembrie 2023

Salată de weekend (59)

De fapt nu e tocmai weekend și asta nu e chiar salată. Așa că e... nu știu, ce-ați vrea să fie? Un castronel de nuci asortate, poftim, că tot e sezonul. Avem și vin fiert.
Sau vreți ciocolată caldă cu marshmallows topite în ea? Hai că mă-ntrec cu gluma.

🥜 În metrou, când nu ”mă dau” pe Facebook și nu sunt atât de capsată încât să-mi doresc doar să mă izolez în lumea mea, mă uit la oamenii din jur.
Uneori mă enervez. Când îi văd cum își pun rucsacurile pe scaunul de lângă, total nepăsători la faptul că alți oameni ar vrea să se așeze. Într-o zi un domn mucalit l-a întrebat pe unul dacă rucsacul are bilet, de vreme ce ocupă un loc. Posesorul rucsacului n-a părut să fie tocmai amuzat.
Alteori mă amuz. Ca de exemplu când l-am auzit pe un tip vorbind la telefon (în română):
- Te-am sunat ca să te-ntreb dacă te-ai dus în p*la mea.
A coborât la următoarea stație. Iar eu nu voi afla dacă interlocutorul s-a dus ori nu în mai sus-menționata locație 🙄.
Și câteodată mă înduioșez. Într-o seară am avut plăcerea de-a mă întovărăși câteva stații cu un domn și o doamnă la vreo 65-70 de ani. Domnul avea un ochi acoperit de bandaj și se mișca încet, cu multă precauție. Era încă amețit, aveam să aflu, după operația de cataractă pe care tocmai o avusese la ochiul cu pricina.
Ea îl privea cu drag și multă, multă grijă și compasiune. ”Sunt bine, dar cam amețit”, spune el. ”Ajungi acasă și te odihnești”.
- Da. Ah, ia uite la domnul ăla care tocmai a coborât, ce bine seamănă cu James Last.
M-am uitat și eu. Într-adevăr, respectivul chiar semăna cu James Last. M-am pomenit întrebându-mă dacă asta n-o fi ceva din categoria ”ești bătrân dacă-l știi pe cutare”. No bine, 43 nu mai sunt totuși nici 35, nici 30, nici 25 😒.

🌰 La serviciu simt cum pe zi ce trece îmi îmbogățesc simțitor cunoștințele de engleză.
”This is a suboptimal idea”, a enunțat un inginer într-un E-mail de-ăla gen cârnat în care se păruiesc unii cu râvnă, iar eu (am norocul să) asist de pe margine, în CC adică, chestiunea în sine nefiind practic responsabilitatea mea.
Ziceți voi dacă nu e o metaforă superbă pentru a-i comunica interlocutorului că tocmai a spus o bazaconie 🤣.
Și tot la capitolul engleză, minunatul meu client Pandelică (alias Dear) se rățoiește azi la o companie de căi ferate și grăiește scandalizat: ”Where is the ASAP in this issue?”. Tot în CC eram și de data asta. Unde poate să fie ASAP, am mustăcit eu, la dracu-n praznic cum intri pe dreapta...

🥥 Azi este una dintre foarte puținele zile când mi-aș dori să fiu în România. Păi cum altfel? Mâine sărbătoare, vineri sărbătoare, după aia weekend. Trai pe vătrai. Și stați să vedeți când o să pice 30 noiembrie într-o marți și se face punte cu luni, deci se va munci intens joi și vineri.
(În caz că nu era clar deja, da, mă cam oftic 🫤. Nemții nu prea le au cu punțile gratuite, adică trebuie să-ți iei o zi de concediu pentru asta. Niște zgârciți, ce să mai și zicem).

Dar că veni vorba, vineri am și eu liber. Mi-am luat o zi de concediu, că iar se adunaseră prea multe neconsumate (statuie în fața firmei tot n-am, thank you very much). Sper să-mi aduc aminte să nu plec la birou. Cred că n-aș fi din cale-afară de surprinsă dacă s-ar întâmpla.

Ce mai voiam să vă-ntreb, vă așteptați să visați ceva la noapte? Eu am visat-o de-un Sf. Andrei pe Regina
Elizabeth a II-a. În continuare aștept să pătrund sensul și semnificația acestui vis 🙄.

duminică, 26 noiembrie 2023

Sezonul 6 din ”The Crown” (partea I). Dezamăgirea continuă

După ce-am văzut primele patru episoade momentan disponibile din cel de-al șaselea (și ultimul) sezon ”The Crown”, concluzionez că aș fi fost teribil de decepționată dacă n-aș fi știut deja, de la precedentul sezon, cât de nepotrivită este distribuția ultimelor două sezoane și cât de ”șleampătă” scriitura. Până acum se păstrează această, dacă pot să-i spun așa, tendință.
Departe de-a corecta erorile precedentului sezon, se continuă pe linia asta și rezultatul este, previzibil, o peltea stătută de prune storcite. Regală, dar tot peltea.


În primul rând, titlul nu se mai justifică. Nu mai este un serial despre monarhia britanică, fiindcă a devenit în proporție de 95% despre Diana. Primele trei episoade abordează ultimele două luni din viața ei, iar ultimul este despre accident și funeralii. 
Acest sezon ar fi trebuit să se numească ”Diana, One-Woman-Show” sau așa ceva.

Practic, singurele personaje care apar sunt Diana, Dodi, Mohamed Al-Fayed, Charles, Regina, Philip (mă rog, dacă cele 5-6 replici avute în patru episoade și molfăite de-ai zice că i-a rămas mică proteza se pot considera ”apariție”) și băieții, William și Harry (care se spală amândoi pe dinți, apreciez elementul educativ. Mult mai puțin apreciez titlul de glorie făcut din faptul că William împușcă un cerb. Nici nu vreau să cercetez dacă e un fapt real; sper că nu e). Camilla are vreo 2-3 momente, Margaret o singură replică dacă bine-mi amintesc, Anne vreo două. Prinții Andrew și Edward nu apar absolut deloc, nici nu sunt pomeniți, e ca și cum nu ar exista.

Despre acuratețea istorică a serialului (un aspect de care s-a ținut cont la milimetru în primele patru sezoane și a fost neglijat în cel de-al cincilea) nu mai are niciun rost să discutăm pentru că a devenit, practic, inexistentă. Povestea de dragoste sau orice o fi fost ceea ce a avut Diana cu Dodi pare să fi fost efectiv însăilată din cum-își-imaginează-scenariștii-că-trebuie-să-se-fi-petrecut. De asemenea, nu Charles este cel care a insistat pentru funeralii regale, așa cum se arată în serial; s-a știut din capul locului că meritul de-a o convinge pe Regină să se răzgândească îi aparține lui Tony Blair.

Referitor la Dodi se cunosc prea puține amănunte, dar chiar și așa, personal am mari îndoieli că a fost pămpălăul bleg, total subjugat și manipulat de taică-su, pe care l-au creat scenariștii. ”Dovedește-mi că ești în stare, dacă reușești te fac partener egal în afaceri”, bubuie taică-su la telefon. Ce i se cerea să reușească? Să obțină un răspuns afirmativ la cererea în căsătorie pe care oricum, după doar câteva săptămâni, ar fi fost prematur să o adreseze Dianei. Să pui în joc parteneriatul cu propriul fiu ca să-l obligi la așa ceva mi se pare absolut monstruos. Vreau să cred că e o invenție, deși despre Mohamed Al-Fayed se știe că era obsedat să capete cetățenia britanică; o ”încuscrire” cu Familia Regală ar fi reprezentat o scurtătură semnificativă în acest demers.


Un singur aspect merită lăudat aici: faptul că întrebarea ”a cerut-o Dodi pe Diana în căsătorie sau nu?” este iscusit lăsată fără un răspuns clar. Fiindcă acest lucru nu se va ști niciodată; singurii care cunosc adevărul au murit în urmă cu peste un sfert de veac.
O bună parte din ceea ce ni se arată este o colecție de bazaconii inventate; ca de exemplu, faptul că Diana și Dodi s-ar fi refugiat într-un magazin de bijuterii ca să scape de urmăritori și de paparazzi a fost oficial dezmințit de către proprietarii magazinului; cei doi fuseseră într-adevăr acolo, dar nu-i urmărea nimeni în momentul respectiv.

Ceea ce nu înseamnă că Diana nu a fost hăituită de paparazzi. Ba da, a fost - și-n ce mă privește, este unul dintre puținele aspecte pozitive din aceste prime episoade: faptul că s-a arătat dureros de clar la ce hal de presiune era supusă Diana, de absolut fiecare dată când apărea în public.

Imaginați-vă o situație de genul acesta: te afli în mașina prinsă în trafic, deci nu ai unde înainta; mașina este înconjurată din toate părțile de paparazzi pe motociclete, care bat cu pumnii în geamurile transparente (de ce naiba n-or fi fost fumurii?) și urlă ”come on Diana, look here, come on Diana just a smile, come on Diana you know how it is, come on Diana don't be like that, Diana Diana Dianaaa”. Sau în trafic se puneau cu motocicletele în fața mașinii lor, forțând astfel șoferul sa frâneze. Asta nu este ceva cu care să te poți obișnui. De piatră să fii, și tot o iei razna la un moment dat.
Când vezi ce a fost acolo înțelegi că, în asemenea context, nenorocirea plutea în aer. Era practic imposibil să nu se întâmple mai devreme sau mai târziu având în vedere situațiile de risc la care se expuneau, încercând să scape de roiul de viespi isterice pe motociclete.

Altminteri, noul sezon scârțâie din toate încheieturile și ceea ce s-a încercat se încadrează, din punctul meu de vedere, la categoria ”epic fail”:

- reacția lui Charles în fața cadavrului Dianei la morga spitalului din Paris este... nepotrivit realizată. Toate cadrele medicale și oficialitățile stau în tăcere absolută pe culoar, în timp ce el intră singur la Diana și din încăpere se aud hohote de plâns și strigăte disperate de ”oh, God”. Probabil nu știe nimeni cum a reacționat el cu adevărat acolo (pentru că, într-adevăr, a fost singur cu ea pentru câteva momente), dar oricum ar fi fost, era ceva exclusiv între el și fosta lui soție decedată. Și așa ar fi trebuit să rămână. Un moment atât de intim merită și trebuie să rămână privat; a-l face public este pur și simplu un act nedemn și lipsit de decență.

- aparițiile post-mortem ale Dianei, care se ”înfățișează” lui Charles și Reginei și menite, spune scenaristul Peter Morgan, să reflecte conștiința și gândurile celor doi. Îi spune lui Charles cât de mult l-a iubit și-i mulțumește pentru cum s-a manifestat la spital (”so raw. Broken. And handsome”), dar Charles nu-și mărturisește nicio clipă regretul pentru cum a tratat-o de-a lungul chinuitului lor mariaj. Dacă au intenționat să-l pună pe actualul monarh britanic într-o lumină pozitivă, părerea mea e că au zbârcit-o rău.

- o omisiune, zic eu, impardonabilă. În ziua înmormântării Regina a făcut un gest unic, nemaivăzut până atunci și nici ulterior: a plecat capul în semn de respect, în fața sicriului fostei sale nore.
Nu ar fi fost obligatoriu să facă asta dată fiind poziția ei, dar așa a ales și mi se pare incredibil că acest lucru nu a fost arătat pentru că este un gest de un simbolism extraordinar și istoric, din absolut toate punctele de vedere.

Ultimele șase episoade vor apărea pe 14 decembrie. Aș fi putut să aștept cu această cronică până atunci, dar aveam de zis diverse, după cum se vede 😀. Cred c-o să am și mai multe de zis după ce le văd pe ultimele.

marți, 21 noiembrie 2023

Una-alta și o leapșă simpatică

Săptămâna asta am cam înotat iar în melasa gândurilor negative care m-au cuprins ca un fel de caracatiță pe etnobotanice, prin urmare n-aș fi avut nimic plăcut sau antrenant de povestit, deci cred că m-aș fi ținut oricum departe de blog.
În weekend am trăit o experiență deosebit de frumoasă: omul meu a dirijat un concert clasic a cărui ”piesă de rezistență” a fost ”Magnificat” de Antonio Vivaldi și a fost minunat 🙂🙂🙂, așa că oricum nu m-aș fi putut concentra la nimic altceva.

Nu că-n seara asta aș excela, în treacăt fie zis, la capitolul ”concentrare”; dar mi-a ajuns în Feed o leapșă drăguță și m-am gândit că demult n-am mai făcut una. Să tot fie vreo câțiva ani, de fapt...

Așadar, să ne jucăm.

- Cel mai drăguț și mai amuzant compliment pe care l-am primit: v-am mai zis, eu și jupânul ne-am cunoscut pe net (mIRC, de fapt - dacă știți ce era ăsta, probabil vă mai dor și pe voi șalele din când în când, ca pe subsemnata).
La un moment dat am făcut schimb de poze și așteptam fiartă de nerăbdare prima impresie. ”Ai clavicule fine”, a opinat dânsul. Oookkk, nu era rău, dar nici chiar ce m-aș fi așteptat să aud. 19 ani mai târziu, susține că tot fine sunt 🙄.

-
Cea mai mare insultă: ”n-ai fi în stare să scrii nici la Monitorul de Neamț”. N-ar fi contat atât de mult dacă n-ar fi venit din partea unei rude foarte apropiate, care însemna enorm pentru mine. Oh well 🤷‍♀️.

-
Cel mai mare defect: lipsa de încredere în mine.

-
Cea mai bună alegere: omul cu care îmi împart viața.

-
Cea mai proastă alegere: nu mă pot hotărî între facultatea de jurnalism și primul bărbat din viața mea.

- Ce mă atrage la un bărbat: inteligența. Umorul. Mâinile fine. 

- Ce amenințare am primit: la asta o să zic pas.

-
Cea mai greșită perceptie despre mine: că aș fi foarte încrezătoare în mine însămi. Mi-au spus-o mulți și de fiecare dată m-am amuzat sincer. Eu și încrederea, baba și mitraliera.

- Cea mai scurtă legătură romantică: patru luni.

- Cea mai lungă legătură romantică: actuala. 18 ani de relație, 16 de căsnicie and counting 🙂.

- Ce port mereu în poșetă: întotdeauna șervețele de ochelari și ruj, deseori bomboane Tic Tac.

- Pe cine aș vrea să întâlnesc: pe Zubin din nou, pe Pierce Brosnan și pe Al Pacino. În această ordine.

-
Locul pe care vreau să îl revăd: New York, New York 🙂.

Marital status: căsătorită cu omul care este totul pentru mine.

- Ce mă enervează: să mi se invadeze sfera privată și să se pună ”monopol” pe timpul meu liber.

- Tendință: să mă învârt în cerc, ca un fluture bezmetic în jurul becului aprins. 

- Îmi place să dorm: cu lumina stinsă, niciodată în costumul Evei și obligatoriu învelită cu oarece (fie și un banal cearșaf vara).

- Ce iubesc mai mult, marea sau pădurea?: pentru totdeauna, marea 💙.

-
Ca fapt divers: inițial, tata ar fi vrut să mă cheme Carmen. Faptul că mă numesc Greta se datorează unei povești de dragoste de dincolo de lumi. Am scris acum câțiva ani despre asta.

- Contradicție: în general sunt foarte reținută, dar îmi boscorodesc clienții la modul cel mai suculent (fără ca ei să știe, desigur 😇). După patru ani jumate colegii încă se miră de creativitatea de care dau dovadă, ”n-aș fi crezut că Greta poate zice așa și pe dincolo”. Ba să crezi, fiule, să crezi 🤣.

-
Cea mai frecventă întrebare: ”vorbești serios că germana e o limbă frumoasă?” Da, chiar este, dacă o îmblânzești.

- Adevărul este că: de fapt scrisesem altceva la punctul cu amenințarea. Ceva adevărat, dar atât de trist că n-am putut publica. Unele lucruri e bine să rămână acolo unde sunt. În trecut.

Ca de obicei, leapșa e pentru toată lumea care-o vrea 🙂.

Până am terminat eu de scris s-a încheiat și meciul cu Elveția. Ne-am calificat la Campionatul European de anul viitor, de pe primul loc. URA pentru ai noștri! Campionat care va avea loc în Germania, cum probabil știți. Dacă veniți la vreun meci în Hamburg, știu un loc unde se mănâncă foarte bun și la prețuri rezonabile 😉.

miercuri, 15 noiembrie 2023

Noul trend al sfaturilor de carieră: prefă-te că muncești

Tot citind colo și dincolo am descoperit că există o tendință tot mai pronunțată, îmi pare mie, de-a pleda împotriva muncii. Nu este vorba de îndemnul de-a fi șomer, ci de a-ți ”trage-n piept” angajatorul.

  • Muncește cât mai puțin posibil, doar cât trebuie ca să-ți iei salariul. Dacă se poate să pară că e făcut și de fapt să nu fie, e perfect.
  • Nu te implica în proiecte noi. Dacă ai succes o să te invidieze și-o să te sape toți colegii, dacă ratezi se vor bucura toți de nereușita pe care ai avut-o.
  • Nimănui din firmă nu-i pasă de tine, toți vor doar să ți-o tragă, deci trage-le-o tu primul ca să nu mai apuce ei (pe principiul ”decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”).
  • Știi să faci mai multe decât e menționat în fișa postului? Nu care cumva să spui ceva, că sigur vei fi pus să faci chestiile respective, pe aceiași bani. ”Pentru asta mă plătești, asta fac” să-ți fie deviză.
  • Chiulește cât poți, lucrează la alibi și ferească Belzebut dimpreună cu Scaraoțchi și tot neamul lor pân' la a șaptea spiță drăcească să faci ore suplimentare. Ce-i aia, ”e urgent”? Nu există așa ceva, când s-a făcut ora de plecare dărâmi ușa. Iar dacă se uită careva urât, dă-i cu ușa-n cap.
Mai sunt și altele din aceeași categorie, dar în mare cam asta e ideea. Bineînțeles, nu lipsesc vorbele de duh din categoria ”muncești ca să trăiești, nu trăiești ca să muncești”.
(Evident că treaba asta e cu sens unic, adică tu să te prefaci că muncești, dar dacă ei se prefac că te plătesc nu ne place, facem tărăboi, nu bun. Că asta e, numa' nu dăm prin gropi de consecvenți ce suntem).

Departe de mine ideea de-a face apologia muncii până la epuizare și nu pot spune despre mine că-s vreo stahanovistă. Dar dintotdeauna am muncit serios, dedicat și deseori trăgând de mine, fără să-mi treacă vreodată prin cap să-mi păcălesc șefii. Am avut mereu convingerea că what goes around, comes around și de asemenea, nu mi-a lipsit niciodată o anume etică a muncii. Mulți m-ar considera cea mai fraieră din curtea școlii, dar asta sunt și-aici mă termin.

Dacă felul ăsta de-a fi mi-a adus și deservicii? Desigur. S-a profitat de mine intens, la fostul loc de muncă dinainte de-a mă muta la Hamburg. Cred însă că asta ține și, sau mai ales, de calitatea umană a celor cu care am avut de-a face. Și chiar așa stând lucrurile, cred că tot n-aș schimba prea mult din ceea ce-am făcut. Pentru că am fost eu însămi, deși de multe ori mi-a fost greu și-am înghițit destule umilințe. În retrospect îmi spun că, probabil, și ele au făcut parte din drumul meu. 

(În cazul în care sunteți curioși, am povestit în urmă cu aproape 9 ani - Doamne, ce-a trecut timpul! - despre experiența cu o colegă. Mi-a făcut viața un chin vreo 3 ani. Însă în cele din urmă, cea care-a pierdut a fost ea. Și nu cred că e o coincidență faptul că se regăsea în mai multe dintre punctele menționate mai sus).

Nemaivorbind de faptul că șefii ăia pe care i-oi fi având tu nu-s chiori de-amândoi ochii și o asemenea atitudine inevitabil te va vulnerabiliza iar la prima ocazie favorabilă ai toate șansele să zbori, mie mi se pare mai obositor să fentezi decât să-ți faci treaba. Serios de nu. Păi ar trebui să-mi fac un plan cum să chiulesc mai eficient (adică să nu mă prindă șefa), cum să lucrez ”pe deasupra” astfel încât să nu-și dea seama nici colegii, cum să aburesc clienții...
Obositor, frate, dacă muncesc pe bune pe onoarea mea că termin mai repede 🙄. Cred că de-aia sunt o mincinoasă lamentabilă, niciodată n-am ținut minte ce bălării am îndrugat. E mai simplu să spun adevărul și gata.

Una peste alta mâine e joi, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă a intrat în grevă, presa trăznește liderul sindical de toți pereții și ăla nu mai poate de ce mult îi pasă, mai un pic și hai c-a trecut și săptămâna asta 🙃.

PS: știi că vei avea o zi excelentă când IT-ul te informează pe chat că ”I will contact you later today to install an update on your computer” 😒😒😒.