Despre Life Coaching ca mijloc de manipulare

Mă gândesc de mai multă vreme să scriu un text pe acest subiect, dar am tot ezitat spunându-mi că e un domeniu atât de controversat și, pe de altă parte, nu mă îndoiesc de faptul că există persoane cărora asta le face cu adevărat bine. (Să remarcăm o nuanță aici: cărora le face bine, nu care cred că le face bine. Acestea din urmă sunt covârșitor de multe. Și de zgomotoase, mai pot adăuga).

Aș zice să începem cu definiția conceptului, așa cum am am găsit-o pe unul dintre sutele de site-uri pe subiect, servite de old mighty Google: 

"Life Coachingul este un domeniu diferit de consiliere sau terapie specializata. O notiune noua pentru noi, dar care castiga din ce in ce mai mult teren, aceasta abordare te poate schimba: pe tine, viziunea asupra lucrurilor sau comportamentul tau intr-o anumita situatie.

Dupa cum ii spune si numele, coachingul poate fi tradus prin „antrenament”, iar abordarea aceasta se face in special pe proiecte specifice, personale si profesionale. Pe scurt, se face o examinare a ceea ce se intampla, descoperind impreuna cu Life Coachul obstacolele si provocarile pe care le ai in fata. Mai apoi, bineinteles, alegeti actiunea cea mai buna astfel incat rezultatul sa fie unul satisfacator". (sursa)

A....ha. La prima vedere - sau lectură - totul sună foarte interesant și, mai ales, atractiv. La urma-urmei, de ce-ai refuza o metodă care te ajută să devii o altă persoană, să fii mai bun, mai de succes, sau vorba unei cunoscute reclame, mai alb/mai strălucitor? 

Problema nu e conceptul în sine, despre care cred cu tărie că, pus în practică de oameni cu adevărat pregătiți și - aspect esențial - onești, poate fi cu adevărat o revelație și o modalitate prin care cineva se poate îmbunătăți pe sine. Problema e că, fiind o atât de mare cerere, numărul șarlatanilor (mă scuzați, nu le pot spune altfel) dornici de îmbogățire rapidă, care au invadat piața după doar câteva cursuri de naiba-știe-ce și, eventual, seminarii de "autocunoaștere" a crescut amețitor. Și ca urmare, sunt tot mai mulți cei care le cad în plasă, seduși de workshop-uri deosebit de costisitoare cu denumiri precum "Vindecă-ți rănile sufletului", "Iubește copilul din tine", "Cunoaște-ți adevărata putere" și altele care sună ispititor, dar de fapt sunt la fel de goale precum o casă abandonată. 

În lume sunt mulți oameni vulnerabili, iar pentru ei exemple precum cele de mai sus acționează ca o forță de atracție căreia nu-i pot rezista. Întâmplător, am ajuns să cunosc câțiva dintre aceștia. Realmente li se pare că au descoperit adevărata "cale" (orice ar însemna asta) și dovedesc o loialitate față de acești "Guru" vecină cu fanatismul. În același timp, felul în care se dezvoltă respectivii sub acest "life coaching" e cel puțin ciudat, din punctul meu de vedere. De fapt, nici n-aș zice că se dezvoltă, ci dimpotrivă. 

Spuneam așadar că am cunoscut câțiva oameni prinși de mirajul life coaching-ului, dar din păcate pentru ei nu au dat peste niște profesioniști adevărați. "Guru" căruia i se supun (și asta nu e o exprimare gratuită, pentru că realmente îi dau crezare orbește și fac tot ce li se spune să facă) nu este decât un manipulator care speculează slăbiciunile, știe să găsească punctele slabe și apasă exact acolo unde omul e mai vulnerabil. 

În decurs de numai doi-trei ani de "coaching", oamenii respectivi s-au schimbat radical, practic nimic din ceea ce sunt acum nemaiamintind de ceea ce erau înainte. Iată câteva exemple în acest sens:

- Ei cred că au devenit mai buni și mai încrezători în sine. 

Realitatea: sunt aroganți și au impresia că le știu pe toate. Nu sunt dispuși să admită că, poate, au greșit și orice încercare de-a le atrage atenția este interpretată ca un afront, o jignire sau un atac. Acceptă doar laude și aprecieri, pentru că li s-a băgat în cap că doar la astea sunt îndreptățiți.

- Ei consideră că au descoperit sursa tuturor problemelor pe care le au.

Realitatea: dau vina pe părinți și, într-o notă mai extinsă, pe copilărie pentru absolut tot ceea ce li se întâmplă, respectiv pe toate deciziile eronate și alegerile greșite pe care le-au făcut la maturitate. 

- Ei sunt de părere că "Guru" căruia i se supun i-a salvat de la un dezastru iminent.

Realitatea: nu ezită să achite sume semnificative (ca de exemplu, 300-350 de Euro pentru un seminar de două zile; asta e destul de mult în orice țară europeană, dar pentru România este chiar foarte mult) și practic, nimic nu li se pare exagerat sau prea costisitor dacă e cerut de "Guru", în numele vindecării sufletului lor, rănilor copilăriei etc etc etc. 

- Ei sunt ferm convinși de metodele aplicate de "Guru" în cadrul seminariilor sau în afara acestora. 

Realitatea: cumpără tot felul de cărți scrise de "mentorul" lor, cu denumiri pompoase și le citesc până le învață pe de rost, lipesc bilețele motivaționale prin toată casa ("sunt un învingător", "viața mi se îmbunătățește în fiecare zi", "Universul îmi va împlini dorințele", "am numai succese" șamd), rostesc zilnic mantre asemănătoare antemenționatelor bilețele și cred cu toată puterea în ele.

Și dacă toate acestea sunt, până la urmă, inofensive, ceea ce mi s-a povestit cu mândrie că se face în cadrul workshop-urilor mi-a încrețit pielea pe mine. "De exemplu, facem meditații. Stăm cu toții pe jos, în cerc, cu ochii închiși, ascultăm o muzică liniștitoare, X (n.r., Guru) ne vorbește și simțim cum treptat ne relaxăm, iar după aceea avem anumite viziuni ale vieților anterioare". Mie asta îmi sună a hipnoză colectivă în toată legea. Și am mari îndoieli că toți acești guru au studii de medicină sau psihologie care să le permită să facă așa ceva.

- Ei cred că "Guru" este salvarea absolută a tuturor.

Realitatea: încearcă să-l bage pe gât oricui și să convingă lumea să-i cumpere cărțile și să-i urmeze metodele - pe care, personal le găsesc cel puțin discutabile. Orice încercare de rezistență e interpretată ca un afront direct. De fapt, se comportă ca niște Martori ai lui Iehova care hărțuiesc lumea și încearcă în permanență să facă prozeliți. Dacă îndrăznește cineva să le spună că nu e tocmai ok ce se întâmplă, reacționează furibund și-l apără pe "Guru", cu metodele lui cu tot, până-n pânzele albe.

Precizare: la insistențele cuiva, am căutat un clip pe Youtube și am încercat să ascult. Cică "e important să asculți până la capăt, chiar dacă faci și altceva între timp, cuvintele vor pătrunde în subconștientul tău". Deja-mi suna periculos. Dar când am auzit vocea vorbitorului - nu neg, plăcută, adâncă și insinuantă - care începuse să-mi spună ce grozavă sunt și cum merit ca toată lumea să-mi îndeplinească visele și dorințele, am oprit clipul. Oricât de greu mi-ar fi, n-am să permit nimănui să se joace cu mintea mea după bunul plac.

-  Ei sunt ferm încredințați că merită tot ce e mai bun.

Realitatea: se așteaptă ca Pământul să se învârtă după ei, nu după Soare. Au pretenții tot mai mari și li se pare normal ca restul să se pună pe sine pe plan secund pentru a le sta la dispoziție atunci când decid ei că doresc asta. De fapt, ceea ce s-a întâmplat e că au devenit un fel de vampiri emoționali.

Având în vedere toate cele de mai sus, nu e deloc de mirare că-și susțin "mentorul" cu atâta fervoare. El e cel care-i validează, e cel care le-a băgat în cap că-s extraordinari și că totul li se cuvine. Dacă ar renunța la el - sau dacă ar fi onești cu sine și și-ar pune, pentru un moment, întrebarea "ce fel de om am devenit?" - întreaga lor lume s-ar fărâmița.

Încheind acest kilometric post, voi spune că aș fi ultima persoană din lume care să nege existența problemelor și dreptul fiecăruia de-a căuta ajutor. Eu însămi am făcut-o, dar la un psiholog adevărat, cu studii în domeniu și cu drept de practică. Nu voi susține însă niciodată îmbuibarea cu bani a unor falși vindecători, care speculează slăbiciunile umane și dau asigurări că, practic, ai dreptul să faci orice - chiar dacă prin asta, rănești oameni care țin la tine și-ți erau aproape.