O țară sănătoasă la cap

Vineri după-amiază eram în drum spre casă după ce încheiasem săptămâna de muncă și se anunța o seară banală. Asta până când omul îmi scrie că tocmai au venit pompierii, fiindcă din apartamentul unei vecine ieșea un fum gros, care se răspândise pe casa scării și detectorul de fum piuia.

Vecina nu era acasă, așa că pompierii au anunțat poliția și au forțat ușa apartamentului, în care au găsit un cățel. Bine, ceva mai mare decât un cățel (personal, cred că e labrador). Era sociabil, vioi și în stare bună, cel puțin aparent; dar locuința era plină de fum, așadar evident inhalase și el. 

Cei care erau acasă au ieșit în fața blocului (cățelul a fost prins într-o lesă a pompierilor și stătea afară cu toată lumea) până când pompierii au terminat de verificat și de aerisit locuința respectivă și holul blocului. Din ce-am înțeles au găsit în sufragerie o pungă de plastic care ardea, dar nu au menționat mai mult, așadar nu ne putem imagina ce putea să fi ars mocnit în interval de niște ore (respectiv până s-a acumulat atât de mult fum). Noi speculăm fie un powerbank care s-a aprins, fie vreo baterie supraîncălzită, dar nu știm. Și până la urmă, nu contează. Important este că nu s-a întâmplat nicio nenorocire.
Ce am mai aflat a fost că au lucrat pe 3 fronturi simultan: unul a scos imediat cățelul din casă, alții au neutralizat sursa de foc și au verificat să nu mai ardă ceva pe undeva, iar alții au montat niște perdele speciale prin care au împiedicat fumul să se mai răspândească și au deschis ferestrele.

Toate cele de mai sus mi-au fost povestite de om la telefon, în timp ce eu veneam spre casă. Între timp intervenția se încheiase și lumea revenise în apartamente. La noi era cineva în plus: ați ghicit, cățelul 🐶. Pasămite vecina încă nu se întorsese și polițiștii (în custodia cărora fusese predat de către pompieri) au întrebat cine e dispus să-l ia un pic în casă. ”Îl iau eu”, a zis jupânul, deși nu știa cum trebuie procedat cu el, având în vedere fumul pe care-l inhalase. 
Polițiștii i-au luat datele de pe buletin și au consemnat în protocoalele lor că deocamdată cățelul e la noi. 

Când am ajuns și eu, pe strada noastră încă părea să fie destulă activitate; două mașini de pompieri (voluntari), una de poliție și o ambulanță (care este întotdeauna chemată în astfel de situații, pentru orice eventualitate), toate cu semnalele luminoase încă aprinse. 

La ușă, cățelul m-a întâmpinat voios și a început să mă tragă de fular, având evident chef de joacă. După ce ne-am jucat un pic, s-a preumblat prin toată casa și a mirosit florile din vaza de pe măsuță, a înțeles că deocamdată nu e rost de plimbare și s-a culcat în hol.

”Dacă stăpâna nu se întoarce până la cel târziu nouă, căutăm un cabinet veterinar deschis și-l ducem acolo”, am hotărât. ”Nu-l putem lăsa așa peste noapte, cine știe cât de afectat e de la fum, chiar dacă el pare bine...”.

Însă n-a fost cazul. Peste vreo 40 de minute a sunat la ușă un polițist. ”Ce face cățelul?” M-am dat într-o parte ca să i-l arăt: era tot în hol, ridicase capul și privea cu cel mai viu interes, dând din coadă. 
”Îl ducem chiar acum la veterinar, am sunat la una dintre clinici și este așteptat”. Am întrebat cum va ști stăpâna (care nu se întorsese) unde îi este cățelul. ”I-am lăsat un bilet lipit pe ușă cu toate informațiile, inclusiv numărul de telefon de la clinică”. 

Și cu asta, s-a terminat. Nu știm când s-a întors vecina acasă, dar probabil biletul găsit a fost edificator. Încă n-am văzut-o pe afară plimbând cățelul, deci sper că e bine... (de cățel zic, că ea sigur n-a dormit prea bine în ultimele două nopți...). 

Am fost foarte, foarte impresionată de întreaga desfășurare. În special de felul în care au avut grijă de cățel. Mahatma Gandhi spunea că poți recunoaște nivelul de civilizație al unui popor după felul în care tratează animalele. Judecând după ce am văzut vineri, inclusiv din acest punct de vedere n-aș putea fi mai mândră de țara mea adoptivă 🖤❤️💛.