Prima dată în Asia (11): muzeul Luvru din Abu Dhabi. Și o întrebare 🙂

Și iată că am ajuns la cel din urmă text despre concediul propriu-zis; la final am și o întrebare pentru voi (la care m-aș bucura foarte mult să primesc feedback. M-ar ajuta pentru serialele despre concediile viitoare), dar până ajungem la asta, să explorăm puțin muzeul Luvru. 
Da, Luvru 🙂. În urma unui parteneriat de 30 de ani cu ”fratele mai mare” din Paris, i s-a permis să folosească numele pe care îl cunoaște întreaga lume. 

Muzeul din Abu Dhabi a fost inaugurat în 2017 și este cel dintâi muzeu din lumea arabă unde sunt expuse opere de artă aparținând inclusiv culturii universale; în total aproximativ 700 de exponate, din care fac parte și tablouri de Monet sau Picasso, precum și sculpturi (inclusiv aparținând lui Auguste Rodin). 

Imagine din interior

Muzeul a fost ultima oprire înainte de-a lua autocarul înapoi spre Dubai; prin urmare eram cu rucsacul, pe care ni l-au deschis după ce a trecut prin scanner. ”Aveți o foarfecă, trebuie să o predați și o recuperați la plecare”. Inițial m-am mirat în sinea mea: ce v-a cășunat, frate, pe inofensiva mea forfecuță de cuticule? 🤨 Dar apoi am realizat că au dreptate să fie prevăzători, cu atâția ”rebeli” neduși pe la școală care nu găsesc alte mijloace de-a protesta decât acela de a distruge opere de artă prin muzee... 

Dintotdeauna mi-a plăcut să mă pierd prin galeriile de sculptură (dacă nu vorbim de arta modernă, care mie una se pare de neînțeles, eufemistic spus). Stau, contemplu statuile, încerc să-mi dau seama cum ar putea fi realizat un detaliu sau altul și mi se pare una dintre cele mai frumoase modalități de expresie a artei. 

Pe cea din urmă o văzuserăm mai întâi de la distanță; ”o fi Atena sau Artemis?”, s-a întrebat omul. ”E Atena”, am zis, cu deplină certitudine. ”Ești sigură? Că uite, are coif. Nu e Artemis zeița vânătorii?” ”Ba da, Artemis e zeița vânătorii. Tocmai de asta, de cele mai multe ori are o tolbă cu săgeți. Și niciodată coif”. 
Într-adevăr, Atena era. Și mie tare-mi plac discuțiile astea 🙂. 

Sculptura de Rodin mi s-a părut impresionantă și am zăbovit ceva timp, privind-o din toate unghiurile. 

Realizată din bronz undeva la începutul secolului trecut și dedicată operei lui Victor Hugo, se numește ”Embodying Universality” și îl reprezintă chiar pe Hugo, înconjurat de o parte dintre personajele sale; de fapt, așa cum am citit între timp, nu este singura sculptură dedicată de Rodin autorului ”Mizerabililor”. 

Ne-a atras atenția un tablou pictat în 1720 de Giovanni Antonio Canal (mai cunoscut sub numele Canaletto) și reprezentând Podul Rialto din Veneția; poate de unde am fost de două ori acolo și tot de atâtea ori ne-am bucurat să-l vedem, emblematic pentru unul dintre cele mai deosebite orașe ale lumii. 

Despre picturile lui Monet am mai scris și cu alte ocazii; fără a fi o cunoscătoare a impresionismului, îmi plac mult tablourile lui și mi-a făcut plăcere să găsesc unele și aici. Cel mai interesant mi s-a părut ”Charing Cross Bridge”, care înfăţișează un pod feroviar învăluit în ceaţă. 

De altfel, se spune că Monet ar fi pictat în jur de 30 de tablouri reprezentând acest pod. 

L-am găsit și pe Picasso, dar nici pe departe așa cum ne-am fi așteptat. Nefiind noi foarte instruiți în domeniu, ne gândeam la el doar ca la un pictor abstract (luându-ne ca reper celebrul său tablou ”Guernica”), așa că ne-am uitat de două ori la titlul lucrării și la autor, fiind convinși că ni se năzare și Picasso n-ar fi pictat niciodată așa ceva: 

”Picture of a seated woman” se numește și a fost pictat în 1923. O reprezintă pe Olga, prima soție a lui Picasso și marchează întoarcerea lui spre realism (perioada cubistă se întinsese pe durata a aproximativ zece ani, între 1907 și 1917).

Nu se putea să nu dăm și peste o aiureală (vorba vine) operă de artă modernă.  

Ai fi zis că și-a pierdut careva punga de hârtie în care avusese croissante și custodele muzeului a netezit-o, a înrămat-o și-a pus-o pe pereți 🙄. 
De fapt, chestia asta a fost ”realizată” în 1975 și se numește ”Large horizontal white”. Mă simt de-a dreptul cucerită de fenomenul artistic, vă spun 😏. 

De asemenea, până la finalul lui ianuarie 2026 muzeul 

găzduiește expoziția temporară ”Mamluks: Legacy of an Empire”, dedicată Sultanatului Mameluc (1250-1517)

. Sunt prezentate circa 300 de exponate (ceramică, manuscrise, armament, harnașamente și textile) și am petrecut ceva mai mult timp aici inclusiv pentru a citi, fiindcă nu știam aproape nimic despre subiect. 
 

Acestea fiind zise... încheiem aici serialul celui dintâi concediu al nostru în Asia 🙂. Va mai urma un articol despre ce-am mâncat pe acolo (care probabil va fi mai scurt ca de obicei, având în vedere că nu prea ne-am aventurat la bucate specifice locurilor) și apoi revenim la cotidian. 

Ceea ce mă aduce la întrebarea despre care scriam la început. Acest serial de vacanță a fost cel dintâi, de când scriu pe blog, pe care l-am publicat neîntrerupt, de la primul articol până la cel din urmă. În toate celelalte cazuri, alternam și cu articole ”obișnuite”, fără legătură cu vacanța. De data asta am ales o strategie diferită, și ca experiment, dar și pentru a fi sigură că n-o să mă ”întind” prea mult. 

Așadar, întrebarea pentru voi este: cum vi s-a părut abordarea asta? V-a plăcut să citiți câteva săptămâni numai despre călătorii și experiențe peste mări și țări, sau a fost vreun moment în care să fi avut senzația că e prea mult și aoleo, nu mai termină cu poveștile din Orientul Mijlociu? Ați fi preferat o alternanță cu subiecte uzuale sau a fost mai bine așa, dintr-un foc?

V-aș fi foarte recunoscătoare pentru feedback și vă rog să fiți deschiși. Nici vorbă să mă supăr, ba dimpotrivă; îmi doresc să știu cum vedeți voi lucrurile, tocmai ca să știu cum să procedez pe viitor 🙂.