sâmbătă, 25 februarie 2012

Momente pentru o viata


Cand sunt la volan, mi se intampla uneori sa cad pe ganduri si mintea sa-mi zboare in alte locuri, fara ca asta sa ma "decupleze" de la volan ori sa-mi scada concentrarea.  Cunosc destul de bine traseul (dupa vreo 22.000 de km, era si cazul :D), dimineata in special drumul e destul de liber, asa incat ma pomenesc reflectand la te-miri-ce. Nu ma gandesc la prezent, fiindca-l stiu foarte bine. Si nici la viitor, dintr-un fel de superstitie si pentru ca viata mi-a aratat ca nu prea are sens sa-ti faci planuri, ci in multe privinte e mai indicat sa let it be.

Asa incat, la ce-mi ramane sa ma gandesc? La trecut. Oameni (pasageri sau nu prin viata mea), intamplari, sute de amintiri, sentimente si trairi "filtrate" de timpul scurs si de felul in care le privesc acum, momente, zile de care-as vrea sa uit, clipe pe care-as fi vrut sa le opresc si pe care le voi purta mereu cu mine.
Fara sa-mi dau seama, am intocmit un fel de "clasament" al unor momente pe care as vrea sa le traiesc din nou, daca ar fi posibil. Si nu doar o data:  de 10 ori macar, fiecare....  Dar, din moment ce nu se poate, aleg sa ma intorc la ele cand mi se face dor si sa le retraiesc in gand.

(Ordinea este cronologica, pentru ca o ierarhizare ar fi nu doar nedreapta, ci si inutila)

Lacrimile de pe Acropole

A fost unul din cele mai mari vise ale mele, care-a devenit realitate la varsta de 22 de ani. Intotdeauna am fost indragostita de Grecia, sub toate aspectele: muzica, dansuri, traditii, peisaje, clima, istorie, mitologie (pe care-o stiam, la un moment dat, pe de rost, cu - nu ma laud - majoritatea amanuntelor), mancare. Aveam doar 14 ani cand am citit "Iliada" si "Odiseea" in versuri si nu-mi doream decat sa ajung pe taramul lui Agamemnon si acasa la Zeus si Hera.

Prin urmare, excursia in Grecia - pe care-am primit-o in dar la absolvirea facultatii - a reprezentat pentru mine.... un ideal atins. Si spun asta fara sa-mi fie teama de cuvinte mari. Niciodata pana atunci nu fusesem mai fericita. In niciun loc din lume nu am iubit fiecare piatra, fiecare frunza, fiecare porumbel. Si cu siguranta, in niciun loc din lume nu mi-am dorit sa ingenunchez si sa sarut pamantul, asa cum as fi vrut sa fac pe Acropole. Nu sunt fanatica si nici nu eram in pelerinaj la Mecca. Dar in fata Parthenonului, pe care-l privisem ani de zile cu atata dor si dragoste in carti si la televizor, mi-au dat lacrimile.

Nu am poze - adica am, dar "pe carton", in Romania - insa, la aproape 10 ani de-atunci, in continuare am Grecia in suflet. Cred, fara a exagera, ca pentru mine va ramane intotdeauna cel mai iubit loc de pe-acest pamant.

Excursia in Elvetia si Germania

Am incheiat unul din cei mai frumosi ani ai mei de pana acum - 2005 - printr-o excursie absolut fascinanta in Elvetia (Berna si Alpi) si Germania (Köln). Va ramane de neuitat nu doar pentru ca am vazut niste locuri nepamantesc de frumoase, ci si - mai ales - pentru ca eram alaturi de omul iubit, care m-a invatat sa iubesc viata intr-un moment cand nu-mi mai doream sa vad ziua de maine.

Era iarna, era (destul de) frig, era spectaculos. Iar eu eram fericita, asa cum nu credeam ca pot fi vreodata.



Dansand cu tata, la nunta mea

Relatia mea cu tata n-a fost intotdeauna asa cum ar fi de dorit - insa ne-am regasit tot mai mult in ultimii ani, iar punctul culminant al acestei regasiri au fost lacrimile din ochii lui, in momentul in care m-a vazut in rochie de mireasa.

Am stiut in acel moment, cu toata inima mea, ca l-am regasit pe tata. Si voi pastra intotdeauna in suflet dansul nostru impreuna, de la nunta mea. Cand ma uitam la el si-i simteam prin toti porii emotia. Si la finalul caruia, cand, galant, mi-a sarutat mana, am simtit ca-l iubesc mai mult decat oricand pana atunci :)


Acestea sunt doar trei dintre momentele la care ma intorc mereu cu drag, pe care le evoc si pe care mi-as dori oricand sa le retraiesc. Si doar trei dintre clipele pentru care multumesc Domnului ca mi le-a daruit.

Ma gandeam acum ca as putea considera aceasta postare ca un fel de "leapsa" - si va invit pe toti s-o preluati.  Mi-as dori sa citesc despre cat mai multe clipe fericite, pe care le veti avea cu voi o vesnicie :)

4 comentarii:

  1. Of mai Greta mai...ce amintiri frumoase...

    RăspundețiȘtergere
  2. A.O, da, asa este.... exista si niste compensatii in viata asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos ai povestit! Ai fost o mireasa foarte draguta, fix pe gustul meu. Nu-mi plac doamnele impodobite ca un pom de Craciun.
    Nu am timp acum, dar cu siguranta am sa revin pe-aic ca sa citesc mai mult din ceea ce scrii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Hei, Cami, iti multumesc! :) Ma bucur ca esti aici :)

    RăspundețiȘtergere