Mi-am dorit asta 12 ani, dar habar n-avusesem câtă bucurie-mi poate aduce să privesc luna.
Să urmăresc o coțofană care țopăie în iarbă. Doi guguștiuci pe acoperișul blocului de vis-a-vis. Un domn în vârstă, care plimbă un superb Golden Retriever în lesă.
Să ascult ciripit de păsări.
Să mă uit la copaci, la flori, să urmăresc norii cum se petrec duși de vânt.
Să beau o cafea (care niciodată nu e singulară, ci minimum două; amănunte...).
În balconul nostru.
Nu e mare. Nici nu trebuie să fie. Este tot ce ne-am fi putut dori.
Stăm, vorbim, mâncăm înghețată de caramel sărat, ne minunăm de ce ni se întâmplă, oftăm parcă tot nevenindu-ne să credem, evocăm momente când veniturile noastre lunare cumulate nu erau nici cât rata pe care-o plătim la casă.
Am un sentiment ciudat, ca și cum nu știu cum să procedez pentru a savura mai bine și a trăi mai din plin faptul - banal pentru mulți, extraordinar pentru mine - de-a mă relaxa în balcon.
Sper să fim sănătoși, să ne bem cafeaua în acest balcon până când vom fi amândoi asemeni bătrânelului care plimbă frumusețea de Golden, și încă mulți ani după aceea.
Postări
17 comentarii:
Uhuu, suna tare bine. Cred ca e un sentiment ciudat într-adevăr. Pot sa îmi imaginez doar, insa bănuiesc ca parca nu iti vine a crede, sau încă nu realizezi ca domle e casa ta! Nu chirie, nu gazda, nu nimic, acolo e cuibul tău.
Si astia de stau la etaj, de luna viitoare se muta în casa lor. Au depus actele pentru credit și li s-a aprobat în nici o luna, 160 de mii, pe 20 și un pic de ani. Iar el are 25 de ani, ea 24...
Intâmplarea m-a bucurat, dar m-a și amarat rău, rău de tot. Pentru ca ma gândeam...ei vor avea casa lor la 20 și un pic de ani pentru ca s-au născut în alta țară...
Noi la cam aceeași varsta, treceam prin una din cele mai grele perioade, când efectiv am mâncat pâine goala pentru care m-am împrumutat de la sor-mea. Da, da, nu am avut nici măcar bani de pâine și eu eram refuzata chiar și de la posturi de femeie de serviciu și nimeni nu ma suna măcar pentru un interviu. Punea soțul în palma proprietarei aproape toate hârtiile alea de 100 de lei, un rahat numit salariu. Mai rămâneau câteva din care dădeam și întreținerea și încercăm sa și mancam...lucru care nu prea ne ieșea.
Cum suna asta comparativ cu: casa ta cu 4 camere, garaj pentru 2 mașini, teren și o rata care e mai mica decât o chirie!?!? Penibil? Jenant? Trist?... Cred ca toate la un loc.
Asa ca bucurați-vă de ce aveți, ați reușit! Sau pe englezita: YOU FUCKIN DIT IT strigat din toți bojocii!
Eu cu siguranta asa as simți dacă as fi în locul vostru. As simți un amestec de bucurie, dezlegare, răzbunare, un fel de sâc, sâc scarbelor care v-ați bătut joc de noi timp de 13 ani cât am muncit în tara, na ca am reușit și noi oricât ne-ați călcat pe cap... Sper sa va bucurați maxim de casa voastră și sa creați în ea zeci de ani de amintiri frumoase. Va pup.
Ah și am uitat, el e mecanic, ea muncește într-o fabrica de ciocolata...
Balconul vostru are avantajul ca nu este lung si ingust ci mai mai degraba scurt si un pic mai lat. Este o forma ideala pentru o mica gradina de balcon. Are nevoie de 6 ore de lumina pe zi. Sa vezi ce satisfactie puteti avea vazind ceva verde viu crescind sub ochii vostri toata vara. Petuniile mov de exemplu au si un parfum suav. Poti pune rasaduri. Nemtisorii insa pot fi crescuti de la faza de seminte si va bucura apoi cu toata gama de portocaliu-gaben- corai plus frunze lobate de toata frumusetea. In clima e la voi semintele pot fi sadite in ghivece incepind chiar din martie. Sa aveti o vara frumoasa!
Irina
E superb! sa va bucurati de el din plin!
cu statul acasa mi-am dat seama cat de norocosi suntem ca avem un balcon maricel, copii au putut iesi zilnic afara pe balcon si pt noi e o placere sa stam acolo.
Cris
Te îmbrățișez și mă bucur alături de tine! <3
Petronela
Enjoy! :)
Ioana, m-a impresionat ce mi-ai scris mai mult decât îți pot spune. Aproape că mi-au dat lacrimile, de fapt, fără să știu nici eu exact ce anume a avut efectul ăsta.
Cred că noi, eu și jupânul adică, am fost foarte norocoși. Chiar și când ne-a fost foarte greu financiar și nu ne angaja nimeni (post criză în Germania, când cu toate diplomele și cu toată determinarea noastră, încasam numai refuzuri), tot nu am făcut foamea. Ok, mâncam în fiecare zi sandvișuri calde (prăjeam feliile de pâine în toaster) care umpleau burta și erau sățioase, dar foame în sensul crunt de-a nu avea nici bani de pâine, nu am făcut.
Îmi pare rău, foarte rău că ați trecut prin așa ceva. Cred însă că asta v-a întărit și v-a unit așa cum puține alte experiențe comune o pot face.
Mai cred de asemenea că, deși am muncit amândoi foarte mult pentru a ajunge la ce avem acum, am avut și foarte, foarte mult noroc. Suntem recunoscători pentru asta.
Altminteri, nu știu... personal, cred că n-o să pot să simt că we did it atâta vreme cât plătim rate. Și-o să tot plătim vreo 20 de ani :) Mi-aș dori să simt așa cum zici, cred că de fapt e un sentiment foarte mișto, dar mă gândesc că asta ar însemna să mă relaxez și sunt prea control freak pentru așa ceva...
Te îmbrățișez. De ce te citesc mai mult, de ce-mi devii tot mai dragă. Tare mi-aș dori să te întâlnesc într-o bună zi! :)
De-ai ști de câte ori ne-am pus și noi problema așa - cu mintea, școala și determinarea noastră, unde-am fi fost acum eu și omul dacă am fi venit în Germania cu 10 ani mai devreme....?
Mult mai departe decât acum, în orice caz. Încercăm să nu ne gândim la asta, că ne întristează...
Asta e, așa a fost să fie. Trebuie să jucăm cât mai bine, cu cărțile pe care le avem. Și asta faceți și voi, nu se poate altfel...
O să reușiți, va veni și BINELE vostru. De asta să nu te îndoiești nicio clipă.
Sună tare bine ce zici, Irina, și mă entuziasmasem citindu-te. Numai că, poftim situație: vineri a fost furtună cum n-am mai văzut pe aici, o vijelie teribilă și care s-a pornit brusc... până să apuc să iau florile din balcon, a căzut ghiveciul cu orhideea mea și s-au rupt din ea niște bucăți. Parcă m-a durut pe mine :( Nu știu dacă aș avea curaj să-mi iau mai multe, deși tare frumoase sunt jardinierele pe care le văd pe balcoanele vecinilor, de exemplu...
Mulțumim, Cris! :)
Zilele astea a fost un val de frig în toată Europa, nici vorbă de stat pe balcon. Și ni s-a făcut foarte dor de el! :)
Te îmbrățișez și eu. Cum ar zice un prieten comun, I wuv you! :) <3
Thank you! We do :)
Hehe, stiu ce zici cu banca... E și asta adevărat, da totusi... Nu mai e chirie, poți muta mobila cum vrei, poți aduce pe cine vrei, poți da câte gauri vrei în pereți samd samd. Nu mai ai chestia aia cu "nu e casa noastră".
Sincer,voi, ca și alții care au reușit, nu as zice ca va încadrați la noroc. Nu frate, ați muncit! Noroc au, cum spuneam, astia mici de urmează sa se mute luna viitoare. Pentru simplul fapt ca s-au născut aici și nu ca noi în România. Iiin fine.
Da, ar fi dragut sa ne vedem cândva. Timp avem, ca vorba aia, suntem tinere :)), eu is la 130km de Paris, nu e chiar asa departe, deci cine știe, când mai vii pe acolo, poate, poate. Pupări din depărtare :).
Felicitari pentru tot ce ati reusit sa realizati. Este minunat sa te poti bucura chiar si de cei cativa metri patrati de balcon, cunosc acest sentiment si zambesc in fiecare zi ca multumire pentru tot ce am. Sa fiti fericiti cat mai multi ani de acum inainte.
Mirela, Cluj Napoca
Săru'mâna, Mirela :) Exact asta simțim și noi, mulțumire sufletească... :)
Bravo voua, sa va bucurați mulți mulți ani de acum înainte de balcon, de căminul vostru și de voi! Eu am comentat mai puțin la postari, doar la unele, dar am citit aproape toate articolele tale;prin urmare, după toate experiențele prin care ați trecut i despre care ne-ai povestit aici, meritați din plin sa va bucurați de viață construita.
De multe ori recitesc din poveștile tale despre primele încercări ca sa mă încurajez cumva singura , pentru momentul în care sa-mi iau odată inima în dinți și sa plec și eu. Mai ales ca pe mine chiar nu are ce sa mă tina în Romania, nada de nichts 😁
Îți mulțumesc tare mult pentru ceea ce mi-ai spus, Simona :)
Referitor la emigrare, e o decizie extrem de personală și nu-mi permit să dau sfaturi; pot spune doar că, dacă nu te ține nimic în România, nu pierzi nimic încercând; dar nu-ți arde toate punțile de întors în țară, pentru eventualitatea în care vei decide că emigrarea nu ți se potrivește.
Trimiteți un comentariu