duminică, 7 octombrie 2012

Cele doua chipuri ale Cannes-ului


Stau si ma intreb cat de posh este sa afirmi senina ca nu prea te-a dat pe spate Cannes si cat de mult suna chestia asta a ceva gen "s-a urcat purceaua in copac".

Anyway. A fost primul oras in care am poposit dupa ce-am descins pe Coasta de Azur si, dand Cezarului ce-i al Cezarului, nu pot sa nu recunosc faptul ca-n multe privinte mi-a placut. Este o locatie foarte luxoasa si exclusivista. Intr-atat, incat nu mi-am gasit locul decat cel mult pe malul marii (care era la fel de nemarginita si de albastra, indiferent daca era vazuta de pe faleza La Croisette sau de pe vreo stanca anonima). Si faptul ca m-am simtit cam stinghera n-a avut de-a face atat cu opulenta locului, cat mai ales cu nasul pe sus al celor de-acolo, in general vorbind.

Orasul este mai mare decat ai fi tentat sa crezi la prima vedere, chiar daca promenada La Croisette este cea care domina, falnica si strajuita de palmieri, asezarea de pe malul marii. 


"Vedeta" promenadei este, cu siguranta, hotelul Intercontinental Carlton. Nu, persoana din fata hotelului nu e vedeta, desi pasii au purtat-o si pe covorul rosu de la Grand Auditorium, unde are loc celebrul festival de film de la Cannes.



De-a lungul promenadei se gasesc numai hoteluri grandioase, vegheate de palmieri care par sa fi imprumutat ceva din maretia cladirilor in fata carora au fost plantati.



In principiu, cel mai bun lucru care se poate face atunci cand vrei sa cuprinzi cat mai mult dintr-un loc unde nu ramai prea multa vreme, este sa faci un tur - cu autobuzul turistic supraetajat sau, cum am facut noi, cu trenuletul. Turul oferit e destul de cuprinzator, ajungand si pe stradutele inguste din orasul vechi si dezvaluind astfel o fateta mai putin cunoscuta si, in acelasi timp, mai calda si mai prietenoasa a Cannes-ului.


Pinocchio se grabea undeva pe tricicleta.


De-o parte si de alta a micilor stradute se afla restaurante, fiecare cu amprenta proprie si meniuri din cele mai diverse, preturile fiind rezonabile - ceea ce nu se poate spune despre localurile din centru.


Petale de flori pe terasa restaurantului si pe mese

In timpul unei croaziere de-o ora, am "urmarit" cu vasul nostru niste ambarcatiuni cu panze, ai caror ocupanti se pregateau pentru o competitie organizata intr-una din zilele urmatoare. Uluitor mi s-a parut faptul ca respectivele barci nu au motor, de maiestria celor care le conduc depinzand echilibrul, directia si viteza lor pe valurile nu tocmai linistite din ziua aceea.



Dupa lasarea serii, iahturile se aliniaza cuminti la debarcader.


Dupa cum spuneam, mi-a placut Cannes, chiar daca nu m-am regasit in el. Istoria lui, bogata in exclusivitati si sclipiri ale diamantelor purtate de numeroasele staruri care-au trecut pe-acolo, il face sa fie putin cam "din alta lume" in ceea ce ma priveste.

(Am ajuns la concluzia ca e foarte posh sa sustii ca nu te-a coplesit maretia Cannes-ului, in conditiile in care ti-au fost necesare cateva minute bune ca sa te prinzi cum se scaneaza cartela de acces pentru a intra in camera de hotel) :D  Ramane intre noi, da?

2 comentarii:

thea spunea...

Cannes-ul mi-a creat aceeasi impresie pe care ti-a creat-o si tie: un oras care imi place dar in care nu ma regasesc deloc. De fapt, Franta - pe acolo pe unde am fost - imi da o senzatie contradictorie de "ceva cu nasul pe sus" la care ma intorc intotdeauna cu placere :)

Greta spunea...

@Thea, chiar ma gandeam ca oi fi eu mai Canuta om sucit, de nu mi-am gasit locul in Cannes... :))
Da, acum citindu-te ma gandeam ca mi-ar placea sa revad Parisul. Asa cu nasul pe sus cum e (si) el... :)