miercuri, 13 noiembrie 2013

Două curiozităţi şi-un gin tonic


Săptămâna asta sunt schimbul doi, deci teoretic aş avea timp berechet de scris pe blog. Problema este că mă trezesc mahmură de zici că-n loc să muncesc am benchetuit şi-am scăpat cam mult gin în ginul tonic (vă zic mai la vale de ce spun asta).
Aşa că demonul creaţiei mele doarme adânc - sau e mahmur ca şi mine, ceea ce e cam acelaşi lucru.

Totuşi, am două curiozităţi şi-am zis să le fac publice, poate primesc lămuriri, cine ştie. Dacă nu, măcar vă fac şi pe voi curioşi, na :))

Aşadar:

- de ce-ar avea o femeie mai mult de un singur fond de ten o dată? Cunosc persoane care au câte cinci, şase fonduri de ten, pe care le folosesc alternativ - azi unul, mâine altul, poimâine altul, răspoimâine cel de azi şi tot aşa. Nu reuşesc să pricep chestia asta. Adică nu e ca şi cum ai asorta machiajul la ţinută sau ai avea chef de culoarea cutare, cum ar fi cazul fardurilor de ochi sau al rujurilor. Fondul de ten e cel în nuanţa naturală a tenului fiecăreia. Dacă aplici unul mai deschis te trimite lumea din jur la doctor că eşti cam palidă, iar dacă e mai închis te suspectează că ai adormit la solariu. Prin urmare... de ce-ar avea cineva mai multe fonduri de ten? Eu am întotdeauna câte unul - îl folosesc până se termină, apoi iau altul în aceeaşi nuanţă, eventual şi din aceeaşi gamă dacă se întâmplă să găsesc.... şi basta. Care e şmecheria să ai mai multe simultan?

- a doua curiozitate vizează Facebook-ul, mai exact îndemnul "cutărică invites you to like indiferent-ce". Însăşi formularea e de tot râsul, cum adică mă inviţi să-mi placă? Pune un link la tine pe pereţi :P şi dacă mi-o plăcea, nimeresc şi singură butonul de "like". Treaba asta mi se pare o intruziune. Şi ceva-mi spune că nu are cine-ştie-ce succes.
Ok, că Facebook a ouat bazaconia asta, nu mă miră. Dar de ce-ar folosi-o cineva? Şi o folosesc destui, că altfel n-aş fi ajuns să am curiozităţi în această privinţă. În ceea ce mă priveşte, am fost invitată să-mi placă :D o pagină a unui centru SPA din Cluj, una despre un mare cros, una despre un business propriu de software development, încă una despre un magazin online... N-am like-uit niciuna dintre pagini, drept pentru care m-am ales cu două unfriend-uri. Să mă învăţ minte :))

Aşa, ziceam că vă spun de ginul tonic. De băutura asta se leagă amintirea despre singura beţie din viaţa mea. Împlineam 24 de ani, aveam un mic party şi-am zis s-o fac lată :)) Drept pentru care, în loc de trei părţi Schweppes şi o parte gin - cum făceam de obicei ginul tonic - mi-am pus jumate-jumate. Sau 60% gin şi 40% Schweppes, cam pe-acolo. 


Urmarea a fost că am devenit extrem de vorbăreaţă, insistentă (pisăloagă, mai corect spus) şi tonică :D Doream neapărat să-mi scot lentilele de contact şi faptul că m-am ciocnit de uşa de la baie nu era un motiv să renunţ la idee. Am sfârşit prin a adormi cu lentilele puse, ceea ce-a adăugat la mahmureala de-a doua zi o foarte nesuferită senzaţie de nisip în ochi - asta după ce-am reuşit, în fine, să le scot. 

(Poza am pus-o pe post de stimulent pentru chef de plecat la lucru, chef care-mi lipseşte cu desăvârşire) :))

2 comentarii:

Anonim spunea...

1. Fond de ten mai multe decat unul nu am, dar mi-as lua: unul in poseta, unul la serviciu, unul acasa ...ca nu se stie cand se nimereste sa ma uit in oglinda cu ochelarii de citit si sa sar panicata pe tub; mi-as lua si nuante diferite, pentru atunci cand realizez ca mi-am ratat cariera de mare machiatoare (daca exista cuvantul) si as folosi nuante diferite in zone diferite in anotimpuri diferite, pe fete diferite.

2.Faza cu cutarica te invita tine loc de butonul 'like foarte tare'. Eu o folosesc rar cand dau peste o pagina pe care vreau sa o recomand cuiva, ca acel cuiva sa nu cumva sa o rateze, macar sa stie ce tare-mi place mie. Oricum nu o folosesc decat cu 'cuiva' apropiati. celor care le-as da cu lingurita/furculita din mancarea mea (chestie pe care nu o fac la propriu cu nimeni :))) ).

Greta spunea...

Mda, trebuie să recunosc că este bună ideea de-a păstra câte-un fond de ten la serviciu / în poşetă, pe lângă cel de acasă. Şi eu mă uit uneori în oglindă şi mă iau cu mâinile de cap, fiindcă niciodată n-am la mine ce-mi trebuie ca să mă dreg.Chestia asta îmi aduce aminte de umbrele.... şi de ele ai nevoie în dublu exemplar (acasă şi la serviciu) :))

Bine de ştiut chestiunea cu "foarte tare", n-aveam idee şi continuu să primesc invite-uri de-astea. Măcar acum am o idee mai clară despre ce se vrea de la mine :)))