Prima dată în Asia (1): câteva aspecte de ordin practic din Dubai

În acest prim articol al celei dintâi experiențe ale noastre în Orientul Mijlociu, mi-am propus să trec în revistă chestiunile de ordin practic - zborul, cazarea, transportul local și cum ne-am descurcat la temperaturile ridicate din regiune, urmând ca apoi să pornim la plimbare. Și, cum ar spune Larry Hagman - and boy howdy, despre ce locuri frumoase și experiențe fabuloase vom povesti! 🙂

Dar s-o luăm cu începutul, respectiv de la avionul companiei Emirates, cu care ne-am așternut la drum într-o după-amiază, urmând să aterizăm în Dubai în jur de miezul nopții. 

Având în amintire și păstrând drept reper zborul spre New York de-acum opt ani cu Singapore Airlines, am fost cam dezamăgiți de cât de îngust era spațiul aici. Practic aproape că stăteam cu genunchii la gură, era doar un piiiic mai mult loc decât în trocariciul Wizz Air. 
Microbuz aerian, am bombănit noi, constatând ulterior că nici la capitolul Entertainment nu excelau (bunăoară, nu exista o hartă pe care să poți urmări zborul în timp real). 

Cel puțin masa a fost bună și îndestulătoare. 

Din ce-am constatat în jur, la felul principal cei mai mulți au optat pentru lasagna (ca și noi), care a fost manjabilă. Singura problemă era spațiul, devenit și mai îngust ca urmare a măsuței pliabile, așadar s-a mâncat cu infinită delicatețe și maximă precauție 😀.

N-am avut chef de filme, deci ne-am împărțit timpul între citit și sporovăit. Am aterizat punctual și am trecut imediat de controlul pașapoartelor (prin Smart Gate), după care am fost îndrumați spre punctul de control (unde ni s-a aplicat viza turistică, iar bagajele de mână au trecut prin scanner). De aici am primit cadou câte o cartelă SIM cu 10 GB; nu le-am folosit și le-am lăsat în apartament la plecare, poate le vor fi de folos celor care vor veni după noi. 
Bagajele de cală au sosit aproape imediat și ne-am îndreptat spre ieșire. ”Avem voie să facem fotografii?”, l-am întrebat pe un angajat, care mi-a zâmbit de la o ureche la alta: ”of course, aici nu e zonă de securitate!”. 
Frumos la oamenii ăștia, am concluzionat.

Având în vedere ora târzie, nici nu ne-am bătut capul cu transportul public și ne-am dus ”cu valul” către stația de taxiuri. Am așteptat doar puțin la rând (eram îndrumați de un angajat, care ne organiza în funcție de numărul de persoane) și jumătate de oră mai târziu eram la cazare: un apartament la etajul 51, într-un bloc situat în Dubai Marina - unul dintre cartierele recent construite, bine conectat la restul orașului. 
Încă din prima clipă am fost impresionați de cum mergea liftul: rapid, dar foarte lin (practic nici nu simțeai că urci), fără să percepi plecarea de pe loc sau frânarea. Ei, și când am intrat în apartament și ne-am uitat pe fereastră... 😍.

Două camere, balcon, două băi, bucătărie open space, toate acareturile trebuincioase (inclusiv mașină de spălat, suport de rufe, fier și masă de călcat. Pe astea din urmă nu le-am folosit, dar de spălat am spălat de două ori. Păi n-am pus eu rufe la uscat într-un balcon din buricul Dubai-ului? Rezon! 😎). 
Chiar lângă bloc aveam un Carrefour deschis nonstop; a doua zi dimineață, omul s-a dus la târguieli. 

Prețurile sunt comparabile cu ce avem în Germania și se poate plăti cu cardul absolut pretutindeni; totuși, noi am schimbat și ceva Euro în dirhami (paritatea e cam 4,2 dirhami la un Euro), ca să avem pentru bacșiș la restaurant și la taxi.

Trecând acum la transportul prin oraș, am rămas foarte impresionați de cât de bine este pus la punct. Și când am văzut că am și tramvai, cu o stație chiar lângă bloc, am fost extaziată de-a dreptul (v-am mai zis că am un chelcășoz cu tramvaiele, pe care efectiv le ador, deși n-aș ști să explic de unde provine chestia asta). 
Este recomandabil să-ți iei carduri NOL (individuale; nu sunt nominale, dar fiecare pasager trebuie să aibă cardul său), pe care le poți încărca fie la automatele din stații, fie dintr-o aplicație pe telefon; se validează atât la urcare cât și la coborâre (prețul călătoriei calculându-se automat, în funcție de distanța parcursă) și se pot folosi pe absolut toate mijloacele de transport public, inclusiv feriboturi.

Stațiile se anunță și în engleză (noi am ”deprins” și în arabă și omul chiar a înregistrat o dată: ”Al mahatta al qadima hiya” - așa se aude, nu am idee cum se scrie și ar însemna ”next station is” 😀), schemele sunt clare și ușor de înțeles, în orice stație se găsește cel puțin un angajat care te îndrumă și este foarte politicos și săritor. 

Du-mă acasă, măi tramvai, la cazarea din Dubai... 🎵🎶🎵

La metrou este cu turnicheți și, la fel ca la tramvai, cardul trebuie validat și la ieșire (când se calculează și prețul călătoriei). Au două linii, dintre care cea mai importantă este cea roșie, care traversează punctele esențiale ale orașului.

În ceea ce privește taxiul, ni s-a părut convenabil; cel mai mult am plătit pentru drumul de la și spre aeroport (cam 100 de dirhami, deci undeva la vreo 25 de euro), iar până în centru costa cam 6-7 euro. 
Nu l-am folosit totuși prea des, de obicei mergeam cu tramvaiul și metroul. Condițiile de călătorie sunt impecabile: aer condiționat bine dozat (nu să simți că-ți îngheață capul), mereu punctual, niciodată probleme pe drum (în seara când ne-am întors am luat metroul de la aeroport că deh, aici nu e Dubai, ne-ar fi costat vreo 70 de euro pân-acasă; după 3-4 stații numai ce aud mesaj că ”avem semnal roșu, trebuie să așteptăm permisiunea de-a ne continua călătoria” 🤬. Păi să vă așa-și-pe-dincolo, în Dubai cum de n-am auzit niciodată chestia asta? La ei de ce se poate?).
De vreo două ori am luat și Uber; nu mai rețin cât am plătit, dar a fost comparabil cu taxiul. 

Am remarcat, de asemenea, că sistemul este conceput în așa fel încât oamenii să nu trebuiască să meargă prea mult pe afară, respectiv prin căldură; practic, din stația de tramvai ajungeai în cel mult două minute la metrou și de multe ori trecerea se făcea printr-un pasaj acoperit. Aer condiționat peste tot, inclusiv în stațiile de autobuz (au niște cușete cu uși glisante, unde aștepți autobuzul stând confortabil la răcoare). Eficient și cu grijă față de oameni, așa am perceput noi. 

Ei, și-n încheierea acestui prim articol, două vorbe și despre temperaturi. Păi, cum să zic, era cald. Foarte-foarte cald. Și umiditate crescută, așa încât până spre ora 18 nu prea puteai sta nici măcar la umbră. Drept urmare, n-am putut sta nici la plajă, nici la piscină. Blocul nostru avea 2 piscine, una interioară și una exterioară; la cea exterioară n-am stat de căldură, iar la cea interioară ar fi trebuit să ne separăm, că nu era permis să stea femeile și bărbații împreună. Și cum n-am vrut să stăm separați, ne-am lăsat păgubași. 
Dar, cum am spus și într-un articol precedent, comparativ cu Sicilia sau Las Vegas ni s-a părut mai ușor de suportat canicula aici; probabil fiindcă acolo aerul era foarte uscat. Soțul fusese foarte îngrijorat înainte de-a ajunge referitor la aspectul căldurii; dar n-a fost nici pe departe atât de greu de gestionat cum se temuse el.

Acum că știm cu ce să ne deplasăm, e timpul să pornim la plimbare 🙂. În episodul viitor dăm o raită prin oraș.