Prima dată în Asia (4): urcând în Burj Khalifa

Dacă tot am fost data trecută la Burj Al Arab, m-am gândit ca în episodul de astăzi să rămânem în sfere înalte - și să ne aventurăm în Burj Khalifa, la ora actuală cea mai înaltă clădire din lume. 828 de metri. 

Trebuie să încep prin a spune că m-a surprins oarecum. Având în vedere despre ce locație vorbim, mă gândeam că voi fi surprinsă (ca atunci când am dat ochii prima dată de catedrala San Marco din Veneția și un șoptit ”vai, Doamne...” mi s-a urcat pe buze; sau ca la Empire State Building, unde mă trecuseră toți fiorii), dar ajungând lângă ea am fost inițial cam mofluză. 

Faptul că e foarte subțire îi știrbește parțial, după părerea mea, din grandoare. Sau poate avusesem eu așteptări nejustificate. Mai probabil. 

De ajuns, e foarte ușor - cu metroul până la Dubai Mall și din clădirea mall-ului se ajunge direct la intrarea în turn. Un foarte amabil angajat ne-a îndrumat și-am găsit fără probleme. Luaserăm deja bilete online, prin urmare am trecut imediat prin control (turnicheți și scanarea poșetei), după care ne-am așezat la rând pentru a urca în lift. Eram foarte nerăbdătoare, cu toate că știam că nu vom urca la cel mai înalt nivel posibil. 
Câteva cuvinte despre asta. Ok, clădirea are 828 de metri, dar nu ai cum ajunge până în vârf. Maximul accesibil este etajul 152, unde se află lounge-ul VIP - care oricum nu era pentru noi. O altă variantă ar fi fost etajul 148, care costa vreo 400 de dirhami (cam 100 de euro) de persoană. Meh, tot cam priveliștea aia o avem și de la etajul 124 (respectiv, la 452 de metri înălțime), pentru 159 de dirhami (aproximativ 38 de euro) fiecare. 

Burj Khalifa are 57 de lifturi, considerate printre cele mai rapide din lume și ajungând până la o înălțime de 504 metri. Și într-adevăr, ascensiunea este ea însăși o experiență în sine, după cum se poate vedea în filmulețul de mai jos, făcut de omul meu: 

Ajunși pe platformă, am admirat priveliștea din toate unghiurile posibile. Nu ies cele mai bune fotografii, având în vedere geamurile, dar asta e, facem ce se poate. 

Pare greu de crezut că în urmă cu doar câteva zeci de ani aici era numai deșert, nu-i așa...?

Spre deosebire de alte locații, aici am petrecut ceva mai mult timp în magazinul de suveniruri (pentru care am urcat încă un etaj, ajungând deci la etajul 125 😎). Și, cu toate că nu fac asta de obicei (în sensul că nu colecționez), de data asta nu am rezistat ispitei de a-mi cumpăra o cană. Am micile mele snobisme, asta sunt și-aici mă termin 😀. În fond, sunt toate șansele să nu mai ajung niciodată în cea mai înaltă clădire din lume (sau poate da, fiindcă e foarte posibil ca Burj Khalifa să fie detronat mai devreme sau mai târziu). 

Și, tot ca urmare a unicității locației, am cedat ispitei de-a ne lăsa fotografiați de angajați. Trebuie să recunoaștem, arată mult mai bine decât orice am fi reușit noi...
(Că veni vorba: după ora 18, biletele erau considerabil mai scumpe, exact din cauza priveliștii în asfințit și pe timp de noapte. Nu mai știu cât, dar diferența era suficient de mare încât să ne scărpinăm în cap și să ne punem de acord că nu vom face asta). 

În principiu, în afară de-a fotografia priveliștea, nu prea ai ce face acolo sus. Așa că după ce ne-am frăsunit după pofta inimii, am coborât. 

Dovada înălțimii atinse 😀: 

La coborârea din lift, mergând spre ieșire, se puteau admira imagini care prezentau diferitele stadii de construcții ale turnului, precum și oamenii cărora li se datorează acest proiect. 

Imaginile nocturne sunt spectaculoase. Îmi pot doar imagina cum se vede de sus după lăsarea serii... 

Cu toate că la început nu fusesem prea impresionată, greu îmi puteam lua ochii de la turn când ajungeam în zonă. Inclusiv cafeaua din ultima seară a fost băută într-un loc de unde-l puteam privi în voie - dar până acolo mai avem...
Pentru data viitoare, vă propun să coborâm din înălțimi și să experimentăm ceva în premieră pentru noi: un safari în deșert. A fost fa-bu-los, ceva de ținut minte o viață. Abia aștept să retrăiesc experiența în scris!