Cum, ce? Şantiere stradale, aia fac.
Băi frate. Nu ştiu cum le nimeresc (adică de fapt ştiu... domnul Murphy, s-aude acolo în spate?), dar exact atunci când mă grăbesc mai tare, îmi ies în cale. Uneori sunt mititele şi relativ simple - gen, a sărit o pietricică din pavaj şi au adus un vehicul dotat cu echipamentele necesare pentru a pune la loc pietricica, vehicul semnalizat corespunzător şi pe care n-ai decât să-l ocoleşti. Glumeam cu pietricica, apropo. Dar astfel de mini-şantiere se întâlnesc destul de rar, pentru că nemţilor le place treaba serioasă, aşezată şi temeinică. Adică de-aia care pune pe butuci toată circulaţia rutieră.
Din ce-mi dau seama, preferatul lor este şantierul cu semafor. O singură bandă pe sens, deci contextul ideal (not). Închid un sens, pun semafor şi spor la aşteptat vă dorim, dragi şoferi. În cazul în care în faţa ta sunt două tiruri şi un tractor, ratezi verdele. Partea bună e că, dacă obişnuieşti să te machiezi în maşină, până la următorul verde ai timp de-un make up complet. Partea proastă e că eu nu obişnuiesc, deci nu pot fructifica "roşul". Poate ar trebui să-mi iau o carte cu mine, just in case.
Două benzi pe sens nu fac mare diferenţă în cazul de faţă, dacă este vorba de o zonă intens circulată. Ok, din două sensuri fac unul singur şi lipseşte semaforul... aşa, şi? Traficul este practic sugrumat până intră pe o singură bandă toate maşinile venite de pe două benzi. E chiar mai enervant decât semaforul, pentru că acolo măcar stai pe loc. Ştii o treabă. Însă în situaţia cu două benzi, eşti silit să înaintezi, de obicei cu 5-10 km/h. Hâţ-hâţ, hop, încă vreo câţiva metri parcurşi, gogâlţ-gogâlţ, opreşte că şi-aşa ai mers prea mult. Un minut mai târziu porneşti iar, mai înghiţi câţiva metri, iar stai. Foarte probabil te-alegi cu vreun cârcel de la cât ţii ambreiajul apăsat, vă zic eu. Şi cu nişte fire albe în plus.
Actualmente, pe drumul meu zilnic până la serviciu am aşa:
- un şantier cu semafor;
- o deviere masivă de traseu (as in, au închis complet circulaţia pe un pod, pentru că se efectuează lucrări de consolidare). Mno, or fi consolidând ei, dar până una-alta au dărâmat podul, ceea ce mi-a adus aminte de cântecelul ăla din copilărie cu "podul de piatră s-a dărâmat". Au pus bariere şi un mare panou care anunţă că lucrările de consolidare se vor încheia în aprilie 2016. Aha, '16, nu '15. Trebuşoara asta adaugă vreo patru kilometri la drumul zilnic (doi la dus, doi la întors), pentru că se ocoleşte destul de mult. Dar ce-i al lor e al lor, au organizat bine devierea de traseu. Tot la capitolul "bile albe", apreciez în mod deosebit faptul că orice deviere e semnalizată şi răs-semnalizată, de trebuie să ai orbul tuturor găinilor din lume ca s-o ratezi;
- tot pe traseul ăsta deviat de mai sus, exact la capul de pod (adică unde era înainte podul şi acum faci la dreapta, ocolindu-l), am şi un semafor. Adică o singură bandă pentru ambele sensuri. Ce naiba, ne distrăm sau nu?;
- un mic şantier de împrospătare a marcajelor stradale. De ce te-ai apuca să faci aşa ceva iarna, în condiţiile în care aproape zilnic fie ninge, fie plouă, fie amândouă? (Rima e întâmplătoare). Mai ales că vechile marcaje sunt încă foarte vizibile, nu e ca şi cum ar exista riscul imediat de-a se bulibăşi sensurile. Mâna sus care mai pricepe ceva.
Nici nu vreau să mă gândesc oare cum o fi pentru oamenii care locuiesc în oraşe mari. Sau care circulă zilnic pe autostradă.
Postări
4 comentarii:
Pentru mine chestia asta e un fel de bau-bau :). De cate ori mergem in Germania eu ma inarmez cu multa rabdare, mai ales ca la faza cu orientatul sunt destul de varza; in plus, cred ca orbul ala al tuturor gainilor s-a strans la mine :)).
Si sa ma fereasca Domnul sa se modifice traseul meu... stres cat casa, cu calduri si transpiratii :)). Asta vine din mai multe experiente nefericite - la momentul ala - dar hilare acum, daca mi le reamintesc :).
Thea, bau-bau e şi pentru mine; când a avut loc un accident destul de serios pe traseul meu şi au închis complet şoseaua pentru a curăţa carosabilul, am intrat în panică. L-am sunat pe om, care mi-a zis să pornesc GPS-ul, GPS care până la urmă m-a scos pe altă rută, dar cu cât stres şi cu tremurat piciorul pe ambreiaj....
Cu devierea cauzată de lucrările la pod m-am obişnuit, dar să-ţi spun că n-am dormit bine câteva zile de griji (fuseserăm anunţaţi, pe intranet, de această schimbare, ni se dăduse şi o hartă, vai de mine, mi-am prins urechile în ea, aşa că am stat în mare stres că oare ce-o să fac). M-am descurcat, îmbărbătându-mă că "mă iau după ceilalţi", dar mi-au ieşit şi cu ocazia aia nişte fire albe :))
Aşa că I feel you!
:)) cat te inteleg!
Acum vreo cativa ani, tocmai ce ma mutase aici, a trebuit sa rezolv niste chestii birocratice la primarie; care e ea in mijlocul orasului, dar pentru ca locuri de parcare mai mult nu, m-a invatat sotul meu pe unde sa ma duc - adica pe 1000 de stradute - ca sa am unde lasa masina. De ajuns, am ajuns; dar cand a fost sa plec spre casa, m-am ratacit. Am intrat in panica, am tras pe dreapta si am pornit GPS-ul; care nu voia sa gaseasca semnal; am trantit GPS-ul in geanta si m-am dat jos din masina sa evaluez situatia; m-am invartit un pic si am vazut la un moment dat o cladire inalta pe care o cunosteam; mi-am zis: acolo trebuie sa ajung! M-am urcat la volan, am plecat si la un moment dat s-a trezit si GPS-ul meu din geanta sa "urle " in gura mare ca trebuie sa merg drept inainte. Eu uitasem complet de el, asa ca am tras o sperietura de zile mari :)
E rândul meu să spun: cât de bine te înţeleg!!! :)))
Când a fost chestiunea cu accidentul care a dus la închiderea, timp de câteva ore, a unei şosele, problema era că şoseaua cu pricina era una dintre legăturile principale şi era foarte greu de ocolit şi de găsit alt traseu. GPS-ul mă tot scotea numai la şoseaua aia blocată până s-a actualizat şi a binevoit să mă bage pe nişte străduţe extrem de înguste, de-mi stătea inima de fiecare dată când treceam pe lângă vreo clădire... :))
Trimiteți un comentariu