Ştiţi exemplul ăla de sofism (vorbă să fie): "Socrate respiră, pisica respiră, deci Socrate e pisică"? Eh, despre un raţionament la fel de absurd e vorba şi-n postarea de astăzi.
Aşa cum se întâmplă câteodată, m-am nimerit zilele trecute pe un blog pe care altminteri nu-l citesc. Cunoaşteţi sistemul: dintr-una în alta, ajungi pe Facebook la un articol şi, chiar dacă titlul nu-ţi spune mare lucru, comentariile te intrigă. Şi uite-aşa ajungi să citeşti şi să afli că... eşti un om nefericit. Fiindcă aşa a decretat o oarecare de pe net.
Articolul cu pricina este unul altminteri banal, din categoria celor care împânzesc blogosfera la sfârşit de an. "Ce am învăţat în 2014", zice. Deloc de mirare, de regulă în perioada asta multă lume face bilanţuri, socoteli, adună, scade, împarte, uneori dă cu rest, alteori nu, şi face planuri pentru noul an. Ce a diferenţiat textul de multe altele de acelaşi gen a fost unul dintre sfaturile autoarei:
"Fa un copil. Toata viata fugi de acest moment. Si, sunt
de acord, e bine sa-l amani. Fa totusi un copil. Sau infiaza unul. O sa
te oboseasca. O sa-ti distruga nervii, dar vei cunoaste fericirea!".
Nu pot spune că am fost surprinsă de mesaj în sine; l-am mai auzit / citit de multe ori, în formulări adesea mai categorice decât asta. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că vine de la o persoană educată, o femeie "de carieră" (începe să-mi displacă tot mai mult termenul ăsta), mai pe scurt, din partea unei femei despre care ţi-ai fi putut imagina că are deja o devenire personală şi nu-şi va împovăra copilul cu misiunea de-a o face fericită.
Oare asta o fi drept pentru copil? Oare nu cumva i s-a atribuit o sarcină, încă dinainte de-a veni pe lume? Oare nu cumva devine un fel de instrument, menit să-i aducă mamei ceea ce n-a fost în stare să-şi ia singură?
În aceeaşi notă... cam cât de arogant să fii să crezi că ştii ce înseamnă fericirea pentru
alţi oameni, ce presupune asta, de ce anume au ei nevoie ca să fie fericiţi?
Acesta este un aspect. Un altul are în vedere empatia (sau, mai degrabă, lipsa ei).
Există femei care au pierdut un copil.
Există femei care nu pot avea copii.
Există femei care îşi doresc să înfieze, dar din varii motive acest lucru se lasă aşteptat.
Şi, în sfârşit, există femei care nu pot avea copii, dar care nici să înfieze nu se simt în stare. Fără ca asta să le transforme în monştri de egoism. La urma-urmei, a-ţi cunoaşte propriile limite, puteri, posibilităţi şi neputinţe este un act de responsabilitate. Din această categorie fac şi eu parte.
Pentru toate femeile din categoriile menţionate, un mesaj de tipul "fă-ţi rost de un copil, pe cale naturală sau nu, şi-ai să cunoşti fericirea" este ofensator. În funcţie de cât de vulnerabilă este fiecare şi de cât timp a trecut de "atunci", se pot redeschide răni. Ai crede că o mamă este mai sensibilă şi mai receptivă la sentimentele altora, drept pentru care ar putea da dovadă de mai multă consideraţie. A avea sau nu copii este fie o chestiune de şansă (poţi / nu poţi), fie o opţiune personală.
Cine te crezi tu, o anonimă din oceanul virtual, să faci asemenea afirmaţii? Cine, sau ce îţi dă dreptul ăsta? Şi mai ales, de unde ştii? Dacă tu n-ai putut fi fericită decât după ce-ai făcut un copil, de ce porneşti de la premisa că asta e general valabil? O femeie poate fi fericită împlinindu-se şi altfel decât prin experienţa maternităţii; prin creaţie şi prin hobby-urile sale de exemplu, şi sunt convinsă că nu numai în aceste moduri. De ce simţi nevoia să propovăduieşti?
Luându-mă pe mine drept reper (că, vorba aia, mi-s cel mai la îndemână), au fost perioade în viaţa mea când un astfel de mesaj ar fi fost suficient pentru a mă face să urlu cu faţa îngropată într-o pernă. De neputinţă, de disperare, de nedreptate. Viaţa m-a ferit însă de aşa ceva în vremea când aş fi putut fi rănită. Dar poate nu toată lumea are norocul ăsta. Cuvintele pot răni oribil, chiar dacă autorul e bine intenţionat. Uneori e nevoie de-atât de puţin ca să te prăbuşeşti... de cumplit de puţin. Am fost "acolo", m-am adunat de pe jos, prin urmare ştiu ce vorbesc.
Personal, încerc totdeauna să fiu atentă la ceea ce spun şi la felul în care mă exprim, gândindu-mă cum sunt percepute cuvintele mele din partea cealaltă. Am fost neplăcut surprinsă de îndemnul din articolul menţionat, şi asta din două motive: autoarea e mamă (deci mă aşteptam să fie mai empatică, apropo de ce scriam mai sus) şi e jurnalistă (deci mă aşteptam să mânuiască mai iscusit condeiul).
Acum să ne-nţelegem, nicio clipă nu am susţinut că o mamă n-ar trebui să vorbească despre copilul ei, să pună poze, să se mândrească, să-şi strige fericirea ei. Subliniez, fericirea ei. Este perfect normal, e firesc, e frumos! Mie-mi place să citesc despre copii, să-i văd, să mă joc cu ei, îmi sunt dragi şi cu mare plăcere mă pun la mintea lor. Şi sunt total îndrăgostită de nepotul meu în vârstă de un an şi opt luni, că veni vorba :)
Dar de aici şi până la a postula că până n-ai copii nu cunoşti fericirea.... e o cale a naibii de lungă. Având în vedere asta, îmi voi permite şi eu să spun că mamele cu adevărat fericite nu încearcă să convertească alte femei la maternitate şi nu le consideră pe acelea care nu au copii nişte nefericite.
Postări
6 comentarii:
Măi dragă cititorule, doar stii ca in ultima vreme este o epidemie de parenting pe mai gata toate site-urile si blogurile.Dintr-odata, instinctul nativ de mama devine perimat si toate despica mai nou firul in paispe si se intrec in cursuri de parinteala.
Orice tantrum este cosmetizat cand de fapt, seriosi sa fim, sunt si momente in care iti vine ori sa dezmembrezi copilu', ori sa dai buna ziua gastelor pe strada.Devotamentul merge pana intr-acolo incat se lauda unele cu perioade lungi de nespalat cap sau nefacut curatenie in casa...ce sa mai zic.Cand in final, intr-un moment de sinceritate, sa zic asa, mai recunosc si ele ca nu-i simplu catusi de putin , sar toate celelalte si se vaita in cor.
Cred ca tipa cu articolul nu s-a gandit nici o clipa la ce s-ar (mai) putea intelege din exprimarea ei, si asa cam ambigua.Faceti copil da' ii ok daca amani momentul (???) .
De ce sa amani momentul, daca spui ca te face fericit?
Mna, poate vroia totusi sa spuna "veti cunoaste SI alt fel de fericire si nu neaparat ca este fericita doar din motivul asta.Da-i pace, nu-ti mai bate capul.
Te imbratisez, sa ai o saptamana linistita si cu muuulte motive de bucurie.
Carmen
Că bine zici, Carmen :)) Chiar că epidemie... Asta cu datul bună ziua gâştelor m-a făcut să râd de aproape am dat cafea pe mine :))) Excelentă zicere, cu voia ta o s-o preiau :D
De bătut capul nu mi-l bat, cred că mai degrabă am scris dintr-un fel de revoltă la adresa concepţiei - destul de larg răspândite - potrivit căreia fără copii nu eşti fericită şi împlinită. În definitiv, vorba ta..... exprimarea e ambiguă. Mai ales partea cu "toată viaţa fugi de momentul făcutului copilului". Adică... toată viaţa fugi de fericire sau cum? Complicat, domn'le.
Săptămână faină şi ţie, şi chiar sper să vină cu nişte motive de bucurie. Dacă nu multe, măcar câteva... că-i nevoie :)
Cred ca sunt diferite "fericiri", sunt de accord cu tine, si eu sunt la fel de atenta cand spun sau afirm astfel de lucuri - ma rog, si altele - pt ca poti rani un om foarte usor si fara sa vrei. trebuie sa acceptam parerile sau alegerile de viata ale oamenilor din jur, sa fim mai intelegatori.
Mereu am incercat sa ma pun in locul altora, what if it was me. Asa ca iti trimit imbratisari multe si stiu ca esti un om puternic, asa te simt eu din ce citesc.
Cris
Da, Cris, despre asta e vorba de fapt: despre atât de multele şi variatele moduri în care poţi găsi fericirea. Fericire care, oricum, de multe ori se măsoară în momente, poate chiar în clipe.
Şi da, exact despre "what if it was me" e vorba. Mi se pare atât de firesc să fie pusă problema aşa... încât nu contenesc să mă mir când îi văd pe unii scriind, vorbind şi comportându-se fără să se gândească deloc la ceilalţi şi la felul în care pot fi percepute şi resimţite vorbele lor.
Mulţumesc pentru îmbrăţişări, cu drag ţi le întorc! :)
Chiar daca postarea e mai veche, totusi simt nevoia sa-ti scriu ca ai perfecta dreptate. N-ar trebui nimeni sa fie asa de obraznic sa creada ca are reteta fericirii pentru toti. Mai exista si femei care sunt mai fericite fara copii, care se dedica unei cariere sau au o menire in viata care pur si simplu nu le permite sa aiba copii. Oare crede doamna citata de tine ca Maica Tereza nu a fost fericita si implinita, ca n-a avut copii?
Si chiar daca nu s-a gandit la Maica Tereza, ar fi fost bine sa se gandeasca la toti cei care si-ar fi dorit copii, dar n-a fost sa fie. La cei ca tine.
Si la cei ca mine, care pur si simplu nu-si doresc copii - fiindca stiu ca nu au stofa de mama, n-ar putea sa faca sacrificiile necesare cu voie buna, si ca nu merita sa aduca in lume un copil cu o mama nefericita.
:) Am citit de mai multe ori comentariul tău. Îți mulțumesc. Nu toată lumea înțelege (de fapt, multă lume nu înțelege).
Te admir pentru că te cunoști atât de bine și ești atât de sinceră cu tine. Tot respectul, e un lucru atât de rar în zilele noastre....
Trimiteți un comentariu