Pe-un drum cotit, spre Concertul de Anul Nou de la Viena :)

Prosit Neujahr şi bine ne-am regăsit în 2015, oameni dragi! :) Vă doresc să aveţi un an de basm.

Nu ştiu dacă mă credeţi, dar de mai bine de-un ceas mă gândesc şi mă răzgândesc: oare cum aş putea scrie? Oare cum aş putea începe? Cum aş putea povesti cât mai elocvent despre cea mai frumoasă şi cea mai dorită experienţă a vieţii mele, aceea a Concertului de Anul Nou de la Viena? M-am hotărât să încep prin a vă ruga să aveţi răbdare cu mine. După două zile încă nu-mi revin din emoţii. Ascult muzică vieneză pentru că nu vreau să ies din atmosfera sărbătorească şi pentru că mi-era dor. În ultimul an am ascultat extrem de puţin acest gen de muzică. Voi explica mai jos de ce. 

Anul trecut pe vremea asta aveam sufletul în chingi. Ştiam că dirijorul din 2015 va fi dragul meu Zubin şi-mi doream cu fiecare fibră a sufletului să ajung acolo. Poate mă înşel, dar mai multe indicii par să sugereze că a fost ultima dată când s-a aflat la pupitrul acestui concert. Atât de mult îmi doream, încât prima reacţie după ce-am aflat că el va dirija a fost un plâns zdravăn. Plângeam de dorinţă, de speranţă, de teamă. Şi-aveam să mai plâng după ce am primit un e-mail care mă anunţa că tragerea la sorţi s-a încheiat şi nu mă regăsesc printre norocoşii care au câştigat dreptul de a achiziţiona bilete. 

Nu pot să descriu cât de tare m-a afectat situaţia. Şi sinceră să fiu, nici nu vreau să-mi mai aduc aminte. Nu puteam vorbi despre asta fără să ajung în pragul lacrimilor. Reacţie disproporţionată, au decretat unii cu superioritate. O fi fost, nu ştiu. Dar era suferinţa mea pentru un vis pe care-l credeam a fi pierdut şi n-aveam de dat nimănui socoteală. M-am simţit bine scriind despre asta, mi-am revărsat sufletul aici, voi m-aţi înţeles şi încurajat şi vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru suportul vostru de atunci. A contat enorm şi credeţi-mă că nu spun vorbe mari. 

N-am mai putut asculta muzică vieneză. De-a lungul anilor ascultasem de sute de ori şi tot de-atâtea ori îmi imaginasem cum va fi să aplaud ritmic pe Radetzky March din sala de concert de la Musikverein. N-am mai putut, ar fi fost o agonie, acum că mă gândeam că s-a terminat totul. Da, totul... pentru că, dacă n-aş fi reuşit să ajung acum la concert, foarte probabil nu s-ar fi întâmplat niciodată. N-aş mai fi putut să mă bucur de această experienţă, nu după ce l-aş fi ratat pe Zubin. Niciun alt dirijor n-ar fi reuşit să-mi inducă aceleaşi senzaţii şi trăiri.

Numai că... nu se terminase. Asta este cea mai importantă lecţie pe care cred că am avut-o de învăţat din toată această experienţă: nu s-a sfârşit până nu s-a terminat. Dacă n-ai reuşit într-un fel, încearcă în alt fel, trage până epuizezi toate gloanţele. Sau cum e vorba aia ultrademonetizată, dacă eşti dat afară pe uşă, intră pe geam. 

Geamul meu a fost deschis de o cititoare a blogului, S., şi de o foarte dragă prietenă a mea, A. (voi folosi doar iniţialele, pentru că nu ştiu dacă ar fi de acord să le dau numele). S. mi-a scris un mail în care mi-a indicat o agenţie de ticketing care ar pune bilete la vânzare, desigur la un preţ ceva mai mare decât al Filarmonicii. Am intrat pe site, m-am uitat... se mai găseau locuri pentru reprezentaţiile de pe 30 şi 31 decembrie, dar iniţial n-am avut energie să mai fac nimic în direcţia asta. Abia mă obişnuisem cât de cât cu ideea că n-a fost să fie, mă simţeam vlăguită de cât jelisem şi nu mai aveam putere să sper nici măcar un bob.

Atunci a intervenit A., căreia îi povestisem tărăşenia. Mi-a spus că nu voi avea linişte dacă nu voi fi încercat absolut totul şi că ar trebui să epuizez toate posibilităţile înainte de a abandona complet. Asta mi-a adus aminte de-o vorbă a lui Harvey din "Suits" - "I don't get lucky, I make my own luck" şi, fără nădejdi prea mari, am trimis un mail agenţiei. Răspunsul a venit prompt, a doua zi - da, aveau locuri, ce dată şi ce categorie de preţuri m-ar interesa?

Din acel moment, lucrurile s-au pus în mişcare. Am găsit bilet pentru un loc destul de bun şi la un preţ rezonabil (am plătit preţul oficial al Filarmonicii, plus 60% din costul biletului, acest procent fiind comisionul agenţiei). Sigur, n-a fost puţin, dar în comparaţie cu alte agenţii de ticketing, credeţi-mă că este rezonabil. Am văzut unele care vindeau bilete cu 4-5.000 de Euro bucata şi numai în contingent de două. Agenţia mea a fost de acord să-mi vândă un singur bilet (soţul nu e atât de pasionat ca mine de eveniment - de fapt, marşurile şi valsurile nu-i spun mare lucru - şi, având în vedere şi preţul condimentat al biletului, a renunţat fără regrete). Am achitat cu cartea de credit în luna aprilie, mi s-a confirmat rezervarea, iar în octombrie mi-au trimis biletul, într-un plic recomandat. Evident, pe bilet este trecut preţul normal, al Filarmonicii, dar în plic se regăsea şi factura, pe care era trecut costul total (adică inclusiv procentul de 60%). A fost un proces rapid, profesionist şi transparent şi recomand cu încredere această agenţie.

Dau toate aceste detalii în ideea că, poate, va citi pe-aici şi cineva care-şi doreşte să ajungă la acest concert, dar nu are baftă la tragerea la sorţi. Drept pentru care voi menţiona şi agenţia - este vorba despre Vienna Ticket, iar link-ul este acesta: https://www.viennaticket.com/index.php. Pentru eventualii doritori, sfatul meu e să trimiteţi mai întâi un E-Mail la birou (datele de contact sunt aici: https://www.viennaticket.com/contact.php) şi să întrebaţi exact ce vă interesează. După ce vă puneţi de acord, vă îndrumă ei spre formularul de comandă. Trebuie să spun că agenţia mai oferă bilete şi pentru alte evenimente exclusiviste din Viena, care teoretic sunt "sold out"... dar practic, nu prea ;)

Apropo de asta şi că tot vorbeam mai sus de tragerea la sorţi, am două motive să cred că Filarmonica din Viena nu este în totalitate sinceră în această privinţă; altfel spus, suspectez că tragerea la sorţi nu e atât de reală pe cât lasă ei să se creadă. Iată argumentele mele:

1) Pe site-ul oficial al Filarmonicii scrie negru pe alb că "singura posibilitate de a obţine bilete la acest concert este participarea la tragerea la sorţi". Nu serios? Eu sunt dovada vie a faptului că mai există şi alte posibilităţi (în total găsisem vreo 5 agenţii care ofereau bilete în regim de resale şi poate că mai sunt şi altele). De ce nu se menţionează nicăieri posibilitatea asta, nici măcar pe pagina oficială de Facebook a Filarmonicii? Ok, biletele sunt mai scumpe, dar la o adică ar fi disponibile şi poate există oameni care ar plăti în plus dacă ar şti... De ce secretomania asta?

2) Tot pe site-ul Filarmonicii se menţionează în clar text că înscrierea la tragerea la sorţi va fi confirmată printr-un E-mail. Citez: "your application will also be confirmed by e-mail". Pentru mine au fost vreo 8-9 aplicaţii (eu, soţul şi prieteni care mi-ar fi cedat biletele dacă ar fi câştigat). Ei bine, nimeni nu a primit acea confirmare pe mail. Ce garanţie am că numele noastre au fost incluse în tragerea la sorţi? Nu ni s-a confirmat niciun număr de înregistrare a aplicaţiei, nimic. În contul personal de pe site-ul Filarmonicii, pe care trebuia să ţi-l faci pentru a putea participa la tragere, există într-adevăr un mesaj de tipul "Dragă X, te-ai înscris la tragerea la sorţi pentru concertul cutare, categoriile de preţ cutare", dar asta-i tot. Nu tu mail, nu tu număr de înregistrare a aplicaţiei. Tot ce-am primit pe mail a fost vestea că n-am câştigat, atât.

Nu spun că nu are loc nicio tragere la sorţi - vreo câţiva trebuie să câştige în felul ăsta, pentru a se menţine impresia şi încrederea publicului. Dar am dubii că toţi participanţii care se înscriu au şanse egale.

Chiar şi după ce am avut confirmarea de la agenţie că biletul este rezervat, tot am avut reţineri şi nu m-am putut bucura pe deplin de evenimentul anticipat. Este motivul pentru care am ales să nu vorbesc pe blog despre asta, decât după ce s-a întâmplat. De ascultat muzică vieneză tot n-am ascultat, deşi mi-era tare dor. Până-n ultima clipă mi-a fost teamă de ceva neprevăzut care m-ar împiedica să-mi văd visul cu ochii. 

Ceea ce, din fericire, n-a fost cazul :) Unul dintre cele mai mari vise ale vieţii mele s-a împlinit. Povestea despre cum a fost, despre cum m-am bucurat de fiecare clipă a Concertului de Anul Nou de la Viena, despre fiorii de fericire şi despre senzaţiile extraordinare pe care le-am trăit timp de două ore, în articolul următor :)