joi, 14 iulie 2016

Pe baricade, cu o ghicitoare


Schimbul doi e câh. Deosebit de câh. Să ajungi acasă la 1 noaptea, să te culci best case scenario pe la 1:30 (deh, până mănânci, până te primenești, unde mai pui că nici somnul nu vine imediat)... not nice. Dorm suficient, cam 7 ore în medie, dar sunt dogită apoi de abia mă adun. Brrr, țineți-mi pumnii să nu mai trebuiască să fac asta prea curând. 

Însă mai am două zile, după care urmează o nouă vizită conjugală și revederea cu oile, caprele și cocoșul :D Aveam (iar) o mulțime de ore suplimentare acumulate și tânărul Sfârfâlică a decis să stau acasă de luni până miercuri, deci sâmbătă o iau din loc. 

Până apuc să dorm ca omul normal și cumsecade, cu alte cuvinte să funcționez și altfel decât pe pilot automat, am o ghicitoare pentru voi: care e cea mai afurisită și mai pisăloagă taxă din Germania, de care nu poți scăpa indiferent ce ai face și-n orice colț de țară te-ai duce? Vă dau un indiciu: nu e vorba de impozitul pe venit. Nici de-ăla nu poți scăpa, dar dacă mă gândesc la afurisenia de taxă de care vă spun, concluzionez că tot e mai rezonabil conceput și gestionat decât, pfui, lipitoarea asta. 

Poftim, încă un indiciu: sute de mii de locuitori încearcă să scape de taxa cu pricina, să o eludeze, să o fenteze cumva. Până acum, absolut nimeni nu a reușit. Cel care-o izbuti să spargă gheața (dacă...) va fi probabil declarat erou național :)))

Ne citim curând și vă povestesc detaliat despre lipitoare, dar între timp sunt curioasă dacă o dibuiți :)

11 comentarii:

  1. pam pam... der Rundfunkbeitrag!
    e cu premii ?:))

    Eva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai ghicit, Eva!!! :)) Bravo! Combatem în aceeași țară? :D
      Nu e cu premii, îmi pare rău... :(

      Ștergere
    2. da, locuiesc in Hamburg, am mai comentat aici:) acum sunt insa in concediu in Romania.

      si da, e amuzant sa vezi cum se incing spiritele de fiecare data cand vine vorba de taxa asta.

      Ștergere
  2. eu zic ca e mai degraba Solidaritätszuschlag. Rundfunkbeitrag mi se pare destul de simplu: ai, n-ai platesti suma trimestrial. sau? :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eva a ghicit, Rundfunkbeitrag e :))) Solidaritätszuschlag măcar se ia direct din salariul brut, asemeni celorlalte contribuții obligatorii. Nu văd banii respectivi, deci mă deranjează mai puțin, ca să zic așa. Cu Rundfunk e aaaaltceva... :D

      Ștergere
  3. Zic si eu taxa de solidaritate, dar de fapt nu am nicio idee, nu stiu cum e prin Germania. Ne povestesti tu :)
    Uite ca ai premiu daca tot ai facut schimbul asta, zile libereee! :) Si sotul meu are saptamana viitoare libera. Eu nu.....
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Povestesc, povestesc zilele astea. Aoleo, că iar mă enervez când mă gândesc :))
      Fruntea sus, dacă soțul are liber, poate că te răsfață cu niscaiva bunătăți... :)

      Ștergere
  4. Eu vad partea buna a lucrurilor, cu acele extra zile libere :) sa te bucuri de ele, de vizita la sot, sa fie insorite!
    Cris

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Săru'mâna, așa să fie :) O săptămână faină îți doresc! :)

      Ștergere
  5. hai weekend lung si frumos! Se termina schimbul 2, ramane o perioada minunata :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! S-a dus schimbul 2, ducă-se :))

      Ștergere