De ce scriu atât de rar?

Înainte de-a pleca în vacanță, îmi imaginam cu multă fervoare despre cum și cât de mult voi scrie despre experiențele din America după ce mă voi fi întors. Chiar am și conceput un fel de ”plan editorial”, din care până acum n-am bifat decât două puncte din... nu contează câte, oricum destule. 

De ce scriu atât de rar, cu toate că am o desagă plină de povești? Dacă e să fiu cinstită cu mine însămi, nu pot da vina în totalitate pe serviciu (deși aceste două săptămâni de când m-am întors au fost foarte grele, cu stres mult, lucruri învățate azi pe care trebuia - tot azi - să le pun în practică și să meargă totul șnur, zeci de mail-uri, întrebări, criză de timp, presiune). Cu toate astea însă, aș fi putut scrie mai mult decât am făcut-o. Așadar, de ce nu s-a întâmplat?

Ca să fiu sinceră, nu știu. Aș putea da vina pe dezobișnuința de a scrie (înainte trebuia să se fi întâmplat ceva ieșit din comun ca să nu scriu o săptămână, acum chiar n-a fost nimic și totuși....). În trei săptămâni fără blog să-mi fi ieșit chiar așa din mână? Nu e seară în care să nu mă duc la culcare fără să-mi fac reproșuri că, iată, nici azi nu am scris... am cititorii mei, care intră în fiecare zi numai pentru a vedea articol de acum cine mai știe câte zile... și-mi pun cenușă-n cap, și-mi promit că mâine vor scrie, dar mâine mă iau cu altceva și a mai trecut o zi. 

Probabil că-n aceste săptămâni de concediu, ieșind complet din rutina zilnică, mi-am pierdut disciplina scrisului - care, cinstit vorbind, n-a fost niciodată foarte dură, dar a fost. Nu vreau să abandonez blogul, nici vorbă de asta. Iubesc să scriu, iar blogul mi-a devenit unul dintre cele mai dragi hobby-uri. Ceea ce face să fie și mai de neînțeles felul în care las să se depună praful pe aici. 

O să-mi bag mințile-n cap, chiar de-o fi nevoie să-mi impun scrisul într-o primă fază. Apropo, n-am înțeles niciodată expresia asta cu băgatul minților în cap. Nu e ca și cum ar fi de dorit să le, hmmm... bagi oriunde altundeva decât în cap.