duminică, 20 august 2017

Pe tărâm american (II): primii kilometri la pas prin New York


În prima noapte petrecută în America am dormit 12 ore. Eram atât de obosită și dezorientată din cauza schimbării de fus orar, încât nu simțeam nicio emoție, voiam numai să dorm. Somnul reprezenta pentru mine în acel moment Alfa și Omega și nu mă puteam gândi la nimic altceva. În ajun, imediat după ce ne-am cazat, ieșiserăm la plimbare prin Manhattan, dar sinceră să fiu nu-mi amintesc prea multe - vedeam totul cu ochi cârpiți de somn și o perseverentă durere de cap. 

A doua zi însă, după un mic dejun cu-ce-altceva-decât-omletă, eram deja alt om. Ne plimbam și totul era diferit. Strada, magazinele, oamenii, totul în jurul nostru arăta altfel decât oriunde în Europa. Aveam, desigur, obiective precise, dar în prima zi ne-am plimbat cam fără țintă, curioși să vedem unde ajungem. 

Fascinant, așa mi se părea absolut tot ce vedeam la fiecare pas. Aglomerația din Manhattan și zecile de vânzători ambulanți care te abordează la fiecare pas nu mă deranjau deloc, probabil eram prea entuziasmată. Uneori, visele se împlinesc, mă gândeam în timp ce-mi ”înălțam”  gâtul să disting până suuus de tot, în vârful zgârie-norilor pe care toată viața-mi dorisem să-i văd. 




Am ajuns la Grand Central Station fără să ne fi propus în mod special, deși o aveam pe listă. Pur și simplu ne-a ieșit în cale...


Cu o suprafață de 19 hectare și având 44 de peroane cu 67 de linii, este consemnată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare gară din lume. Se spune că ”suportă” zilnic greutatea a 750.000 de persoane, dintre care doar o treime sunt călători, iar restul o vizitează. Având multe restaurante, magazine, cafenele, ba chiar și muzee, este practic un oraș de sine stătător. 

Catedrala St. Patrick a fost un alt obiectiv la care am ajuns fără să ne fi propus asta, doar plimbându-ne pe atât de cunoscuta 5th Avenue. Simplul fapt de-a mă afla acolo și de-a vedea locuri pe care le știam din filme era atât de ”rewarding” (nu pot evita cuvântul ăsta), încât aveam sentimentul că-mi va exploda inima de bucurie și recunoștință. 

Interiorul catedralei e de-o grandoare și-o frumusețe care-ți taie respirația. 


Am aprins o lumânare, m-am gândit la mama, iar sunetul orgii mi-a adus lacrimi în ochi. Nu știu nici eu de ce plângeam. Poate de prea-plin sufletesc, de frumusețea muzicii, de gândul că ea s-ar fi bucurat atât de mult să mă știe ajunsă acolo, dar în loc să-i povestesc am ajuns să-i aprind o lumânare la New York... 


Începuse să plouă, mărunt și pisălog. Știam că e posibil să se întâmple asta și eram pregătiți; ne cumpăraserăm pelerine dintr-un supermarket. Foarte practice s-au dovedit a fi. 

Am făcut un popas la Flatiron Building, una dintre multele embleme ale New York-ului. Găsesc extraordinar faptul că, din loc în loc, sunt amplasate mici terase unde nu se vinde nimic, dar poți sta să-ți tragi sufletul.  Aspect foarte important, având în vedere că mergi, mergi și iar mergi.


Cât timp ne-am odihnit acolo, doar privind în jur și ascultând zgomotul străzii, au venit un cuplu de asiatici care ne-au întrebat de unde am luat pelerinele :))) Sunt esențiale pentru plimbare prin orașul ăsta, unde acum e senin și soare și-n minutele următoare începe să plouă. 

Întâlnirea cu Brooklyn Bridge a fost... copleșitoare. L-am vizitat metodic și gospodărește: am intrat în Brooklyn pe Manhattan Bridge, am stat pe o bancă să ne recuperăm forțele și apoi ne-am întors în Manhattan pe podul Brooklyn. 


Structura metalică m-a cam indispus, mi se părea că ia din frumusețea locației. Parcă mă ținea cumva prea departe - dar independent de asta, e magic să vezi Manhattan de acolo... 


O rază de soare pe chipul meu. Oare cine să fi fost? :)

În Brooklyn, cineva a avut o idee deloc rea 😃


De fapt dacă stau să mă gândesc, nu cumva să-l deporteze. Păcatele mele, poate că ne pomenim cu el prin Europa :)))

Am ajuns și-n China Town și Little Italy (unde am revenit în altă seară și am luat cina) și ne-a surprins cât de întins e primul, respectiv cât de mic e al doilea. Practic, italienii au fost ”înghesuiți” de chinezi până când nu le-au mai rămas decât câteva străduțe. Impresionant a fost că văzuserăm de-atâtea ori locurile astea, în filmele lui Martin Scorsese despre clanurile mafiote din New York și nu numai. 



În contextul filmelor de care ziceam, firma de pompe funebre ni s-a părut cinico-amuzantă. Cum ar veni... servicii complete: îi lichidăm și-i îngropăm 😃
Și da, magazinul cu decorațiuni de Crăciun era deschis. Vara sanie și iarna car, știți vorba.

China Town este exact cum te aștepți să găsești la chinezi. Colorat, agitat, strident, pestriț. Și am văzut aici foarte multe magazine de corpuri de iluminat. De la becuri de toate dimensiunile și culorile până la candelabre somptuoase (la care eu am mustăcit că tot cele de la Musikverein sunt mai spectaculoase, na 😃).




Am intrat într-o farmacie să-mi cumpăr plasturi (după atâta mers, până și altminteri foarte comodele mele sandale deveniseră chinuitoare). Vânzătorul mă îmbia cu unii la preț de 7 dolari. Ce vorbești, Franz (sau Chen Li, că eram la chinezi), 7 marafeți pe niște plasturi? Mâncare știu să facă? ”Avem și la un dolar, dar nu sunt atât de buni”. Las' că-s perfecți :))) 

Ne-am dus la culcare frânți și abia mai simțindu-ne picioarele, dar satisfăcuți că noaptea de somn anterioară și multele ore petrecute în aer liber rezolvaseră jet lag-ul. Trecuse doar prima zi și deja aveam impresia că am ”luat” cu noi o parte considerabilă din New York. Era însă doar începutul :)

4 comentarii:

  1. Niciodata nu m-a atras SUA prea mult. Nu mi-am dorit sa ajung acolo si s-a intamplat doar pentru ca a trebuit. Ca turist nu as fi ajuns prea curand. Si dupa ce am ajuns si am vazut raman la aceeasi parere: ca turist nu o sa merg pana nu vad restul de 143 de tari care mi-au mai ramas de vizitat.

    Insa daca chiar ar fi trebuit sa aleg, existau doua orase unde parca as fi mers: New York si SF.
    La SF am mers de trei ori pana acum si as merge oricand. E un oras interesant dupa ce te obisnuiesti cu el :)

    New York din pacate nu e in California asa ca e mai greu de ajuns cu munca :) Dar niciodata nu se stie. Mi-ar placea sa ajung. Chiar mi-ar placea. Chiar vorbeam zilele trecute cu sotul meu si ii spuneam ca nu stiu daca sa merg iar in USA. Imi e frica sa merg iar si ar trebui sa merg in San Diego in martie. Si sotul zicea ca macar daca risc ar trebui sa aleg altceva nu iar San Diego. Ar trebui sa aleg New York. Pai ar trebui dar daca munca e in San Diego....

    In Las Vegas desi as putea ajunge in fiecare an, nu vreau sa ma duc singura. Iar jumatatea mea mai buna nu e de convins sa mearga in USA. Mai ales dupa pataniile mele de la frontiera a zis ca el nu se duce nici platit sa ceara viza.

    Si inca ceva: singura prin SUA e foarte ciudat. Am calatorit singura prin toata lumea. Nu doar in Europa. Ci si prin China, Rusia, Maroc. Dar Los Angeles si San Francisco au fost cele mai ciudate locuri unde am ajuns singura. Imi era frica singura pe strada. Mai ales dupa ce se lasa intunericul. Foarte foarte ciudat. De asta de multe ori ma gandesc ca poate altfel as fi "simtit" SUA daca eram insotita. Poate ca as fi fost mai relaxata. Sau poate ca nu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine SUA a fost un vis încă de când au emigrat neamurile mele - aveam doar 7 ani. De-atunci am început să aud povestiri despre America, să primesc în dar lucruri cum nu mi-aș fi imaginat că există, să văd imagini în fotografii și pliante... și dorința a crescut treptat, împreună cu mine :)
      La San Francisco îmi doresc și eu să ajung. Și vrem să ne întoarcem cândva la New York, iar la a doua vizită nu vom mai da zor să vedem obiectivele consacrate, ci ne vom plimba fără țintă pe străzi... :)

      Ștergere
  2. Greta, dar stiu ca ai batut ceva kilometri in prima zi!
    Adela, eu cind am mers am cautat/ales o destinatie in functie de ceva anume de pe lista. Asa se face ca am ajuns in Colorado pentru festivalul baloanelor cu aer cald, la Monterey pentru fluturii monarch, in Boston pentru fall foliage, la Washington pentru ciresii japonezi, in Hawaii pentru vulcani, la San Francisco pentru Golden Gate si artificiile de 4 iulie. Au fost si locuri pe care nu le-am ales eu ori unde am ajuns fara un motiv special. Din toate orasele vazute, in unele m-as intoarce(de exemplu mi-a placut foarte mult la Boston iar NY a fost primul oras vazut in SUA si are statut special), in altele nu (Las Vegas).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da - am început în forță, și-am continuat la fel! :)
      În altă ordine de idei, citind ce scrii, mărturisesc că tare mi-aș dori să ai un blog unde să fi povestit despre toate experiențele astea pe care le menționezi și care-mi par extraordinare... :)

      Ștergere