La un concert pentru tine, dar fără tine

Unul dintre motivele pentru care, fără să-mi fie teamă de vorbe mari, pot spune că-l iubesc pe Zubin, este acela că m-a reînvățat să visez. Fiecare bilet cumpărat pentru un concert a deschis drumul unui nou vis, unor emoții hrănitoare de suflet, unei noi și mereu frumoase așteptări dătătoare de ”fluturi în stomac”, așteptare care se încheia doar în seara concertului, în momentul intrării lui pe scenă. Urmau două ore de bucurie și prea-plin al inimii, ”sedimentarea” în suflet a faptului că, iată, l-am audiat din nou în spațiu și timp real și... anticiparea unui nou vis, respectiv a unui nou concert pentru care să iau bilet și să reîncep astfel ciclul frumoasei așteptări. 

Acum doi ani, când am ajuns prima dată la Frankfurt și am văzut Opera Veche, mi-am spus: ”Într-o zi, voi veni la un concert (și) aici”. A fost doar un gând fugar, care cum a venit așa s-a dus și care nu știu dacă în alte circumstanțe s-ar fi concretizat, dar anul trecut în septembrie mi-am luat bilet pentru un concert al orchestrei Filarmonicii din Viena, care urma să aibă loc pe 25 aprilie, dirijat de... Zubin.  Aveam, așadar, un nou vis. 

Vis care, după cum cu amărăciune am scris acum câteva săptămâni, nu s-a împlinit, Zubin anulând concertul din motive de sănătate. ”Te mai duci?”, m-a întrebat omul. După ce m-am gândit vreo două zile am hotărât că da, voi merge totuși la concert. În fond, n-am în fiecare zi ocazia să-i ascult pe vienezi și-apoi, perspectiva de-a revedea Frankfurt și de-a ajunge, totuși, la Operă, îmi surâdea. 

Pe măsură ce se apropia data concertului eram tot mai abătută. N-a fost nici pe departe același lucru fără el, nici pe departe... Da, a fost frumos să-i ascult din nou live pe cei de la Filarmonica din Viena, dar gândul că ar fi trebuit să fie și Zubin acolo și nu era mi-a fost așa de amar... 

Mi-a făcut plăcere să revăd Frankfurt, m-am bucurat să mă plimb din nou prin centru. 

Am mâncat la o terasă, m-am întors la hotel agale și ”trăgând” din ce altceva decât o cafea de la Starbucks, m-am îmbrăcat și-am plecat spre Operă. 

În lumina asfințitului, mi s-a părut tare frumoasă 🙂

Până la începerea concertului, mi-am făcut de lucru. Am băut o cafea în foaier și m-am amuzat să constat că eram una dintre extrem de puținele persoane fără păr alb (încă). O venerabilă doamnă îi povestea însoțitorului său, la fel de venerabil: 

- Oh, mi-am dorit foarte mult să ajung la acest concert, am luat bilet încă din februarie, îți dai seama?

”Serios?”, am mustăcit eu, care aveam bilet din septembrie. ”Hold my beer...”. 

O curiozitate - foarte drăguță, găsesc - a fost că la toaleta doamnelor există o încăpere specială pentru machiaj (separată de spațiul pentru spălat pe mâini), unde aveau și oglinzi până-n podea. Mda, ăsta zic și eu fine touch 😃

În repertoriu urma să se regăsească, printre altele, Simfonia I de Johannes Brahms. Pe lângă faptul că-mi place mult (deși preferata mea, dintre simfoniile lui Brahms, este a IV-a), ar fi fost în alte condiții un moment istoric. Prima dată când Zubin, pe-atunci student fiind, a ascultat live orchestra Filarmonicii din Viena, a fost la o repetiție unde se interpreta... simfonia I de Brahms. O circularitate care nu s-a putut desăvârși, el nefiind prezent acum. 

Pe parcursul concertului i-am privit pe cei din orchestră, bucurându-mă ca de revederea unor vechi prieteni (pe cei mai mulți dintre ei îi cunosc inclusiv pe nume, iar dacă nu, știu oricum la ce partidă e fiecare) și nu m-am uitat decât prea puțin spre dirijor - care, se simțea, era copleșit de postura în care se afla și dădea din mâini de parcă vâna țânțari. Realizez că nu sunt obiectivă, dar cred că pot fi iertată pentru asta. 

Am ales să-mi imaginez că Zubin se află la pupitru. Am ascultat muzica și-am lăsat gândurile în voia lor. Mi-au trecut prin fața ochilor toate concertele lui la care am fost până acum. M-am gândit la el, la toată bogăția sufletească pe care mi-a dăruit-o, la momentele deosebite de care am avut parte datorită lui, la emoții, la întâlnirea de-acum cinci ani, la clipele mele cu el,  la mâna mea în mâna lui... la toate 🙂 Și mi-am dorit, cu toată puterea, să se însănătoșească și să-l revăd.  

Imaginile de mai jos reprezintă capturi video dintr-un concert de-acum trei ani de la München, între timp disponibil pe Youtube. Eram în sală 🙂 Acestea sunt posturile în care-mi place să mă gândesc la el și-n care sper să-l regăsesc.

Astăzi e ziua lui, împlinește 82 de ani 🙂 La mulți ani, dragul meu Maestro... 

Te rog, fii bine. Și te mai rog, întoarce-te...