Periplu în Sicilia și Malta: impresii din Catania (2)

Când am ajuns în Catania, mi-am adus aminte de zicala aia cu ”eu sunt mic, nu știu nimic, tata-n pod jupoaie capra”. Cu alte cuvinte, mai nimic nu părea să amintească de erupția vulcanică din ajun, urmare a căreia aeroportul fusese închis timp de 12 ore. Era cald și oarecum înăbușitor; în zilele următoare aveam să descoperim că asta este ceva uzual.

Într-o oarecare măsură, Catania ne-a amintit de Napoli. Dar n-am regăsit aici nimic din farmecul lui. Este un oraș banal, aproape non-turistic (de fapt, cred că principalul motiv pentru care lumea vine aici este accesul la Taormina și Siracusa), murdar și, trăgând linie, destul de neprietenos cu turiștii.
Trotuarele sunt înguste (de cele mai multe ori trebuia să mergem unul în fața altuia, neavând loc alături) și, pe cale de consecință, lipsesc fermecătoarele cafenele pe care le întâlneam la tot pasul în Napoli. Ce-i drept, lipsesc și scuterele care împânzeau străduțele cu zumzăitul lor; dar în contextul general, asta pare mai mult o lipsă de culoare decât un avantaj.

Unul dintre elementele specifice ale orașului se referă la culoarea neagră. Așa cum noi avem în România albastru de Voroneț, sicilienii au negru de Catania. A fost poreclit Orașul Negru, tocmai pentru că foarte multe dintre clădirile vechi fac notă distinctinctivă prin culoarea negricioasă a zidurilor. Cum probabil vă puteți imagina, aceasta este dată de frecventele erupții ale Etnei, care acoperă deseori orașul cu cenușă vulcanică. Este omniprezentă, chiar și în perioadele de acalmie ale vulcanului și de-a lungul timpului s-a impregnat în zidurile clădirilor. 

Ieșind într-o seară la plimbare (către o anume gelaterie care ne fusese recomandată, dar care însă nu ne-a impresionat prea mult), am văzut pe jos urmele celei mai recente erupții vulcanice. 

Am avut norocul de-a nu prinde nicio ploaie de cenușă; pentru localnici este deosebit de enervant, cu atât mai mult cu cât se întâmplă tot mai frecvent. Și chiar dacă, din fericire, Etna nu este distructiv precum Vezuviu, n-are cum fi ușor să ai parte de așa ceva în mod constant.

Spuneam mai sus de gelaterie. Ăsta a fost un aspect deopotrivă derutant și agasant: în Catania am văzut foarte puține ”Gelateria Artigianale”, de unde să poți gusta specialități locale. Și nu înțeleg motivul; în cea mai mare parte a timpului este cald, iar turiști sunt din plin (chiar dacă, probabil, pentru doar câteva zile, cu scopul de-a vizita localitățile pe care le menționasem la începutul articolului).

Ne-am plimbat prin centru, am dat o raită pe Via Etnea (una dintre arterele principale) și am vizitat biserica di Sant'Agata (patroana spirituală a orașului).

Cunoșteam ”specificul” celor mai multe dintre bisericile italiene de a pune becuri în loc de lumânări, însă aici am avut o surpriză plăcută, respectiv candele fără fum. Cred că este o soluție de compromis perfectă.

Mă întreb, mai mult sau mai puțin retoric, ce i-aș reproșa acestui oraș. Probabil lipsa de culoare, de energie vibrantă, ceea ce face să lipsească aerul estival și de vacanță.

Este cu siguranță mai puțin contrastant decât Napoli, chiar dacă am remarcat și câteva, să le spunem, paradoxuri:

Într-una din zile am luat un autobuz până la Aci Trezza, un sat pescăresc din apropiere. Îmi imaginasem că voi găsi un fel de Saint-Tropez, dar nici pomeneală de așa ceva. Inclusiv drumul până acolo a fost chinuitor, într-un autobuz fără aer condiționat și plin de localnici aflați într-o relație conflictuală cu igiena corporală. 

Peisajul era unul vetust și destul de banal (deși marea compensa foarte mult la acest capitol) și nu exista nicio plajă amenajată. Câțiva localnici ne-au îmbiat cu plimbări cu barca, însă de data asta ne-am ferit de ele; cumva experiența de-acum doi ani din Cefalù persista încă în mintea noastră. Și n-am simțit că am fi pierdut ceva din cauza asta.

În plimbările noastre am văzut câteva clădiri impresionante, ca de exemplu teatrul Massimo Bellini, pe a cărui fațadă se regăsesc busturile mai multor compozitori italieni.

Nu putem spune că am făcut tot ce am fi putut face în Catania; bunăoară, am fi avut posibilitatea de-a face o excursie la Etna, însă după ce ne-am gândit și frăsunit, am zis că mai bine nu. Poate am pierdut ceva cu asta; nu vom ști niciodată, dar ni s-a părut mai prudent așa.

Trăgând linie, a fost o experiență interesantă și cu siguranță nu ne pare rău că am fost aici. Taormina și Siracusa ne-au plăcut mult și abia aștept să pornim la plimbare pe-acolo 🙂.