Să (nu) râdem cu nemții

V-am mai povestit cu altă ocazie că, luați în ansamblu, nemții nu strălucesc atunci când vine vorba de simțul umorului. Desigur, excepții există întotdeauna, dar nu despre asta e vorba acum. Ei bine, dacă tot am stat azi mai bine de-o jumătate de oră priponită într-un metrou care nu putea avansa din motive de (iar!) ceva turbulențe de ordin tehnic, m-am gândit să vă povestesc două exemple aflate la poli opuși. 

🚂 Asta e mai veche, nici nu știu cum de-am uitat să v-o spun, că m-am distrat copios la momentul respectiv.
Mecanicul, după ce lumina s-a stins în metrou timp de vreo 2 minute cât s-a aflat într-o stație:
- Oi, oi, oi, îmi cer scuze pentru momentul de întuneric, sper că nicio doamnă nu a rămas însărcinată 😀.
Te pomenești că asta o fi versiunea locală pentru glasul roților de tren, am reflectat eu.

🫤 Vă spuneam că astăzi am stat pe loc undeva între stații, prilej de neratat pentru a mă îmbăta din ambrozia și nectarul înțelepciunii călătorilor din imediata proximitate. Ca de exemplu, o cetățeană a povestit (la telefon), îndelungat și foarte-foarte-foarte amănunțit despre fantastic de amuzanta ei experiență de azi dimineață. De la măcelărie.
N-am fost atentă la întreaga polologhie, vă dați seama. Dar cu siguranță am reținut ultima parte. Posibil să fi fost din cauză că a repetat-o, estimativ, de vreo 376273462 de ori.
- ... și atunci măcelarul s-a uitat la mine și a spus: ”vă dau și un cârnat gratis!”.
Și dă-i și râzi. Și mai repetă o dată, și iar dă-i și râzi. Și tot așa a ținut-o minute în șir.

Ce, ce. Vreți să spuneți că nu-i amuzant? 🙄
Mda. Așa ziceam și eu.