De curand l-am descoperit pe Beethoven. Intr-un fel cam stupid si, tinand cont de titanul despre care vorbim, as spune chiar penibil: nu stiam ce muzica as putea sa mai ascult in masina, timp de aproximativ doua ore pe zi. Ascultasem si ras-para-ascultasem sute de piese apartinand celor mai diverse genuri. Inclusiv muzica clasica: Mozart (my eternal love in domeniu), Brahms, Bach, Johann Strauss (atat tatal, cat si fiul). Dar cumva ajunsesem la saturatie si-n privinta acestora.
Asa ca am dat drumul la simfonia a V-a, din care pana acum stiam doar inceputul (inconfundabil si cred ca nu-s multi care sa nu-l stie). Am lasat-o sa mearga pana la capat si nu mi-a venit sa cred cat de mult imi place. E o muzica intensa fara sa fie "grea", frumoasa fara sa fie dulceaga, accesibila fara a fi simplista. E pur si simplu perfecta. Pentru ca nu ajunsesem inca la destinatie, am dat drumul si "Imperialului" - cum se numeste concertul nr. 5 pentru pian, compus pentru Arhiducele Rudolf. Mi-a placut, nu atat de mult ca simfonia dinainte, dar suficient de mult incat sa-l mai ascult si altadata.
Iar acum sunt in plina simfonie a IX-a. Pe care o ascult intr-o versiune interpretata de orchestra Filarmonicii din Berlin si dirijata de uriasul Herbert von Karajan, dar in acelasi timp aducandu-mi aminte ca l-am vazut pe Zubin Mehta dirijand-o la Bucuresti. Si care este extraordinar de frumoasa, linistitoare si antrenanta in acelasi timp. Sunt nerabdatoare sa ascult cat mai mult, nu stiu cu ce sa incep, ma simt ca un copil scapat la cofetarie, care nu se poate decide din ce sa se infrupte mai intai. De cateva zile ma intreb unde-a fost Beethoven pana acum, de nu-l descoperisem inca....
Cu siguranta, marea mea iubire ramane Mozart. De care m-am indragostit pentru totdeauna dupa ce am ascultat prima data Recviemul si am vazut celebrul "Amadeus". Despre care am citit si pe care am incercat sa-l cunosc, atat cat a fost posibil si cat imi permit extrem de sumarele cunostinte in domeniu. Imi place si Brahms (simfonia a IV-a e superba), imi plac si Concertele Brandenburgice ale lui Bach, si concertele de pian ale lui Rachmaninov, si valsurile sau marsurile familiei Strauss, si Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra al lui Tchaikovsky, si "Spargatorul de nuci" al aceluiasi si multe, multe altele.
Dar daca Mozart va fi intotdeauna marea dragoste, Beethoven are toate sansele sa devina o mare pasiune.
Postări
2 comentarii:
eu pe masina dau drumul la radio si ascult hiturile momentului, care anul acesta parca sunt mai rasarite ca anul trecut. Acasa mi-ar placea sa am un casetofon pe hol din care sa se auda mereu muzica, de la populara la clasica, dupa toane :)
Da, Veronica, si eu obisnuiam sa ascult radio in tara, dar aici sa asculti radio inseamna doar slagarele nemtesti, care-s in mare masura la fel - l-ai auzit pe unul, le-ai auzit pe toate. Si dupa ce le auzi de cateva ori, ti se cam ia...
Trimiteți un comentariu